Da, în România totul se negociază. Nu ştiu alţii cum sunt, vorba aia, dar mie îmi plac ca unele lucruri să fie clare. Desigur, ambiguitatea are şi ea farmecul ei dar atunci când întrebi
-Cât m-ar costa cutare serviciu?
-Stai liniştită, ne înţelegem noi. Discutăm şi negociem.
Dar…NU vreau să negociem, nu vreau să discutăm. Vreau să îmi spui exact ce servicii oferi şi să îmi spui exact cât vrei pe ele. Dacă eşti sigur că munca ta valorează un preţ, de ce să ne tocmim? Nu vreau nici să îmi scazi din preţ, dar nici să am şocuri că la final costă mai mult decât mi-ai dat de înţeles iniţial.
Acum câteva zile tatăl meu a mers să întrebe la o biserică ortodoxă cât costă o slujbă pentru ceremonia de căsătorie. Şi preotul, cu ţigara în bot, scărpinându-se lascinv în barbă sură, răspunde:
-Fiule, dacă eşti credincios, dai şi matale un dar de bani să fie şi Dumnezeu mulţumit.
Pardon? Când mi-a zis tata era să leşin de râs. Adică în ziua de azi Dumnezeu nu se mai mulţumeşte aşa, cu una cu două, tre` ca darul să fie consistent, că altfel rămâne nesatisfăcut şi cine ştie ce se poate întâmpla, apăi Doamne păzeşte! Da` matale, nenea popă, nu ştii cam cât valorează serviciile bisericeşti? Spune un preţ acolo, că ştiu că dacă cineva îţi dă mai puţin strâmbi din nas.
La fel şi cu muncitorii care vin să renoveze apartamente. Niciodată nu spun de la început cât te vor costa serviciile lor. Că vorba aia, vă înţelegeţi la final. Asta nu îmi place în România, pentru că majoritatea celor care prestează servicii merg "la mica înţelegere" ceea ce mie îmi generează o stare de nesiguranţă. Am înţeles că există cazuri în care nici doctorii nu spun exact care sunt costurile operaţiei înainte să o facă.
Chiar nu se poate ca fiecare să fie constient de ceea ce poate şi de cât valorează ceea ce prestează? Ah, ba da…curvele cred că sunt singurele care sunt sincere. X RON per bot. Şi ştii frate cât vrea femeia pentru ce oferă.
[...] Totul se negociaza in the land of Carpathian Gardens Fri Jul 30, 2010 11:24 am Da, în România totul se negociază. Nu ştiu alţii cum sunt, vorba aia, dar mie îmi plac ca unele lucruri să fie clare. Desigur, ambiguitatea are şi ea farmecul ei dar atunci când întrebi -Cât m-ar costa cutare serviciu? -Stai liniştită, ne înţelegem noi. Discutăm şi negociem. Dar…NU vreau să negociem, nu [...] [...]
deh, în trecut evreii aduceau miei şi iezi să fie sacrificaţi pe altarul domnului, acum văd că s-a modernizat treaba.
la mine in zona sunt mai hotarati oameni, nu negociaza..o cununie este 350 de ron.:P
muncitorii sunt ceva mai smecheri, iti zic un pret iar dupa cand sa dai banii, o sa`ti zica ceva de genu”App am mai nujs ce, deci te mai costa si..”
)
curvele chiar iti spun pretul dar la fel si politistii, cand iti dau amenda iti spun exact cat, nu negociezi cu ei.
X = 30 ron la voi la km7
)
e mai putin vorba de incapacitatea aprecierii propriei munci cât de dorința de a jupui cât mai mult pe client/fraier. că după ce e faptul consumat/serviciul prestat, e mult mai greu ca respectivul să dea înapoi și să nu plătească
Bună
În jobul meu sunt nevoit să îi spun uneori omului… "vedem". Generează un fel de nesiguranță, dar nu știu cu ce fel de "tigaie" (calculator) mă lupt, până la urmă, decât dacă îl văd cu ochii mei.
..eh.. cei care fac astfel, sunt bine documentati.. merg pe baza "Theory of Relativity" – A.E. ..adica mai nene.. el ti-ar zice un pret acum.. dar pana intinde mana si-ti ia banii in urma serviciului.. se mai schimba treburile..
preotii ortodocsi is niste cretini. i-as impusca pe toti.