Aseară a început un mic război virtual pe blogul meu între un coleg şi o colegă de la facultate. Aveau ceva probleme nerezolvate şi dintr-un comentariu în altul au ajuns la insulte şi jigniri foarte urâte (am şters deja comentariile). Ei bine, tot aseară am vorbit cu fiecare în parte pe messenger. Fiecare susţinea că dreptatea e de partea lui, punându-l pe celălalt într-o lumină proastă.
Azi mă întâlnesc cu colega respectivă în staţie, ca de obicei. Luăm autobuzul 30 până la facultate (un drum luuuung de vreo 30-40 minute, ştiu, pare imposibil la cât e de mic oraşul, dar ca trafic e comparabil cu Bucureştiul, şi bineînţeles şi calitatea străzilor e asemenea). Pe drum, ea tot repeta înverşunată că dacă îl prinde îl cafteşte. Ei, eu credeam că glumeşte, sau cel puţin că o zice aşa, la nervi şi că cel mult o să se ia de el verbal şi atâta tot.

Dar nu, ajunse pe culoarul universităţii, colega l-a zărit pe respectivul. Mi-a dat să-i ţin umbrela şi cursurile. Nici nu m-am dezemticit bine că era în faţa lui cu o mână`n şold. În următoarele câteva secunde am auzit o lovitură de pumn dată că din fundu` grădinii. Colegul nostru a plecat roşu de furie.
Am coborât la subsol unde aveam cursul. Era încă devreme şi cei de dinainte încă nu ieşiseră. După 10 minute, îl văd pe coleg că apare ca din puşcă şi se repede în părul colegei mele. Şi de aici până la o incăierare de zile mari nu a mai fost decât un pas. Tocmai ce ieşiseră şi studenţii de la curs şi a intervenit unul dintre băieţii de acolo şi i-a oprit.
 
 Nu ştiu cum să vă zic, dar m-am simţit incapabilă să reacţionez. Rămăsesem şi eu şi o altă colegă mute de uimire şi stupefacţie. Nu credeam că se va ajunge atât de departe.Şi apoi, de unde nevoia asta de a ne regla forţele cu pumnul? Chiar nu se poate doar discutând? Ştiu că purtăm în gene adn-ul omului primitiv şi că avem înrădăcinată adânc nevoia de a ne măsura forţele, dar e ciudat să vezi doi oameni care în urmă cu câteva luni stăteau şi râdeau la o cafea pe bancă şi acum să îşi rupă capetele şi mai multe nu.
 
 Eu nu m-am bătut niciodată cu nimeni. Sunt o fire paşnică şi nici nu mă văd în postura în care să mă iau la harţă cu cineva. Bine, recunosc ieri la ING o tanti era cât pe ce să mă aducă în stare. Doar pentru că i se părea că i-am luat-o înainte la bancomat, când eu nici măcar nu îmi scosesem cardul şi eram la mai mult de 10 metri de bancomatul ei, a inceput sa se agite si sa tipe la mine. Da, asa din nimic.  Mă rog, oameni şi oameni.