Vorbeam ieri cu o fostă colegă pe net care îmi spunea că s-a îndrăgostit şi că e super entuziasmată. Okk, am zis. Nu era nimic nou la ea. Am întrebat-o unde l-a cunoscut pe respectivul. Şi când am primit răspunsul: "pe net" am rămas blogată. (haha). Bun, ştiu că ea era genul de tipă care nu stătea week-endurile acasă, nu rata nicio petrecere, nu ezita nicio clipă să se ducă să danseze toată noaptea prin cluburi. Şi pur şi simplu îmi era greu sa mi-o imaginez stând nopţile pe messenger, vorbind sau făcând cine-ştie-ce alte minuni pe la webcam. Am întrebat-o apoi de unde e tipul, mă gândeam că o fi de prin altă ţară, am zis cu mâna pe inima că o fi intrat pe vreun chat şi a dat de vreun indian, pakistanez în călduri, cu o engleză adorabilă (cu ghilimele de rigoare, desigur) dar nu, mi-a răspuns că tipul e din Constanţa şi că vorbesc pe net de mai bine de 3 luni. Buun, şi…de ce nu v-aţi întâlnit până acum? Ştii, Bucureşti-Constanţa nu e o distanţă foarte mare.

Ei bine, aici vine răspunsul care m-a dat pe spate, aşa că voi cita: "Vezi tu, mi-a zis că aşa creem suspansul, tensiunea şi atracţia, că e frumos să ne jucăm rolul ăsta în spatele monitorului, să putem fi cine vrem noi, să ne îndrăgostim şi să ne vedem când nu vom mai putea respira unul fără celălalt". Ce era să mai zic, la început am crezut că face mişto, că glumeşte, dar nu… pasul doi a fost sa mă invite sa dau accept unui photosharing pe messenger şi să mi-l umple cu poze ale individului, care, să mă iertaţi, arăta ca un gherţoi plin de lanţuri şi ghiuluri. (nu, nu era rromân, dar nu era nici departe). Acum, în mintea mea s-a conturat următoarea dilemă. Dacă insul ăla arăta cum arăta, cum ceapa mă-sii să îi spună el ei să o ia mai încet? Dacă  mai adăuga că înainte de întâlnirea cu el trebuie să citească din Heidegger că zău vă zic îmi băgam picioarele în el de raţionament. Mai stau ce mai stau şi o întreb cu ce se ocupă el. Şi răspunsul a venit plin de emfază: "E doctor pediatru, aşa mult îi plac copiii, mi-a zis că i-ar plăcea să aibă doi sau chiar trei şi pe toţi să îi facă doctori, aşa ca el" Văleu, doctor?!! ăla!?

Ok, bine, de ieri mi-am propus să nu mai judec omul după aparenţe, dar jur că până acum nu m-au înşelat atât de mult. Adică dacă omu arăta a gherţoi era gherţoi, dacă arăta a bussiness man, păi chiar era. Ştiu că mai voiam să o întreb dacă nu cumva a făcut sex virtual. Ce vreţi? Eram şi eu curioasă, tipa e destul de bună,  şi mă încercau diverse gânduri murdare. Dar după ce mi-a trântit-o că gherţoiul e doctor şi iubeşte copiii (mi-aş fi dat şi singură seama după faţa lui că are predilecţie spre minore) am zis că mai bine închid fereastra şi îmi văd de nimicurile mele virtuale. (sunt încă în plină sesiune şi ma tot fofilez să nu mă apropii la mai puţin de un metru de cursuri, aşa că îmi găsesc de lucru pe unde pot).

Acum, ce vreau eu să vă întreb….vouă vi s-a întâmplat să judecaţi omul după aparenţe şi să constataţi ulterior că v-aţi înşelat? Cât de importantă e prima impresie pe care o facem? Acum stau şi mă gândesc că omul ăla poate era în sinea lui un minunat, un romantic, un profund, un cult…dar dacă nu ajungi să îl cunoşti mai cu de-amănuntul, atunci nu ai cum să vezi decât la suprafaţa. Însă judecând omul în suprafaţă ne face să fim mai superficiali decât am fi crezut…