Am dat azi ultimul examen din sesiunea asta (nu ar fi fost chiar ultimul, dar cum luni plec pentru doua luni din tara, nu apuc sa dau doua din examenele din sesiunea asta) si l-am luat…tot cu 9. Sesiunea asta am luat aproape doar 9 (exceptie face o verificare la care am luat 8). Asa, ce voiam sa zic este ca azi m-am intalnit in facultate cu o fosta colega de liceu. Era foarte nedumerita ca nu stia daca e ciudat sa te prezinti la o nunta in blugi drepti, clasici. Ea spunea ca-i va combina in sus cu un top elegant, si va asorta o pereche de sandale elegante cu toc si un plic fancy. Ei bine, eu i-am spus ca pentru o nunta blugii nu sunt cea mai inspirata alegere. Vorba aia, la origine au fost pantaloni pentru mineri (datorita materialului rezistent) si in niciun caz nu se potrivesc cu un eveniment de seara.
Cu orice outfit i-ai combina, blugii nu inlocuiesc cu succes eleganta unei rochii de seara. Ea s-a cam suparat murmurand ca sunt conservatoare si ca blugii sunt acum un accesoriu indispensabil si ca, citez, "arata bine cu orice si ii poti purta oricand". Eu nu sunt de aceeasi parere. De exemplu nici la un interviu pentru angajare nu te poti prezenta in blugi in locul unei tinute office. Pana la urma mi-a zis ca se va mai gandi dar ca ea e o fire nonconformista si ca nu ii plac conventiile. I-as fi zis sa mearga pe alta planeta unde societatea nu e intemeiata pe conventii, dar imi lipsea apetitul pentru un debate.
Adevarat, fiecare se imbraca dupa bunul plac, dar sa nu uitam ca din pacate sunt unele reguli bine inradacinate in constiinta colectiva si actele noastre de rebeliune de cele mai multe ori nu vor fi privite cu ochi buni.
Unele mariaje pur si simplu sunt sortite esecului. Cauzele sunt multe: neintelegeri intre parteneri, casatoria timpurie etc. Ce se intampla insa cand apare si un copil? Ce sanse mai are parintele care il creste la o noua relatie?
Studiile arata ca un individ divortat are mai multe sanse ca unul divortat si cu copil sa isi gaseasca un nou partener. Eu sunt de acord. Una e sa te intalnesti cu un tip divortat si alta e sa aiba si un copil. Ca oricine, in astfel de cazuri, as fi reticenta. Mereu m-ar bantui tot felul de intrebari legate de ex-mariajul sau. De ce s-au despartit? Care e adevarul? De ce a facut pasul asta daca nu erau siguri? Si o multime de alte intrebari care mi-ar starni indoieli in privinta lui. Iar daca are si copilul in custodia sa situatia se complica si mai mult. In primul rand, ca orice femeie, mi-as dori ca relatia sa evolueze si daca am ajunge sa locuim impreuna ar trebui vrand nevrand sa am grija de copilul lui. Nu e vorba ca as fi reticenta pentru ca nu e al meu, ci faptul ca sunt obligata sa imi iau rolul de mama in serios mai devreme decat as fi prevazut.
Sa nu se inteleaga gresit, nu sunt intr-o astfel de situatie, nu am fost niciodata, insa stiu pe cineva care este. Parintii ei nu sunt de acord si ea e deja amorezata pana peste urechi de el. E destul de tanara (20 de ani) si nici el nu e cu mult mai mare (26), insa are un copil de 3 ani in custodie.
Intrebarea mea e ce sanse mai au cei ca el la o relatie serioasa? Bineinteles ca si femeile tinere cu un copil sunt in aceeasi situatie. Pentru ca nici barbatii nu cred ca sunt mai deschisi in privinta asta. Barbatii oricum sunt mai reticenti in privinta relatiilor serioase (nu toti… majoritatea) si o femeie cu un copil e deja un semnal pentru ei ca respectiva asteapta ceva serios si majoritatea fug de responabilitati si de obligatii.
Voi ce ati face daca v-ati indragosti de cineva cu obligatii? Ati da curs sentimentelor si ati trece peste aspectul nu foarte dorit de a avea grija in viitor de copilul sau? Sau v-ati asculta ratiunea, reprimandu-va sentimentele si ati cauta pe cineva liber de orice obligatie anterioara relatiei voastre?
Ideea acestui articol mi-a venit aseara cand vorbeam cu o prietena care tocmai venise de la o intalnire cu un tip de pe net. M-a sunat nervoasa spunandu-mi ca tipul respectiv nu numai ca era cu 10 ani mai batran decat in poza de pe site, dar era si mai gras si …avea probleme cu bautura. Cireasa de pe tort, spunea ea, este ca individul era divortat si cu un copil, lucru pe care bineinteles, nu l-a mentionat in profilul sau de pe site-ul de online dating. Si am facut cateva research-uri pe net sa vad cat de mult mint oamenii online. Si din pagina in pagina am gasit lucruri interesante pe care m-am gandit sa vi le impartasesc.
Cat de mult mint oamenii pe net? Mult. Un studiu realizat in 2008 pe 80 de subiecti, arata ca 8 din 10 mint pe net. Atat barbatii cat si femeile mint in general legat de greutatea lor. Recent, un alt studiu, realizat pe 5,000 de subiecti la Universitatea din Kansas, arata ca barbatii in general denatureaza adevarul despre cat de mult isi doresc ei o relatie de durata. Cu toate acestea, studiul indica faptul ca ei nu mint in legatura cu asta mai mult decat o fac in realitate. Andrea Syrtash, autoarea cartii "He's Just Not Your Type (And that's a good thing) spune ca a intervievat mai multe persoane care cauta sa isi gaseseasca perechea in mediul online si ca cea mai mare plangere a acestora a fost in sensul ca oamenii care se inscriu pe site-urile de dating nu sunt cinstiti in profilele lor.
Deci, ar trebui sa "ajustezi" numerele ca sa te "strecori" in categoriile 24-35 ani sau in categoria greutatii cu cele mai multe cautari, adica "slaba?" Syrtash spune ca ideal este sa n-o faci. Daca barbatii fac asta, femeile nu ar trebui sa le urmeze exemplul. Cand ajungi sa te intalnesti cu persoana respectiva, nu vrei ca primul lucru pe care il va gandi despre tine sa fie "M-a mintit". Daca totusi, sa zicem, ai 37 de ani, si te inscrii in categoria 24-35 ani, ii poti spune cand va vedeti varsta reala, si ca ai facut asta ca sa fii gasita mai usor.
Cum ramane cu acele detalii "omise"? Cel mai bine este sa fii foarte clara cand iti completezi profilul. Daca iti place sa te uiti la filme in loc sa mergi pe munte, specifica asta, pana la urma vrei sa iti gasesti pe cineva cu care sa te potrivesti. Daca vei fi ambigua in descriere si vei omite lucrurile care te definesc, cei care iti vor gasi profilul vor fi tentati sa interpreteze si sa "completeze" ei acolo in functie de preferintele lor.
Dar cu folosirea unei poze vechi care te pune intr-o lumina favoriabila? N-o face. Decat sa te faci de ras, uploadand o poza de acum 10 ani, mai bine inainte sa iti faci una noua, te aranjezi, te machezi, chemi o prietena sa te fotografieze din diferite unghiuri, vezi care iti place mai mult si pe aia o incarci pe site. Gandeste-te daca ajungi la intalnire cu barbatul ala dragut cu care ai vorbit saptamana trecuta. Ce o sa-si spuna cand vei intra pe usa? "Wow, ce diferit arata!" Nu doar ca va fi dezamagit de tine si atractia va scadea, dar te va eticheta si drept ciudata, pentru ca, sa fim seriosi, in ziua de azi oricine are o camera foto digitala sau macar un telefon cu camera cu care sa isi faca poze.
Si totusi cum faci sa nu cedezi in fata competitiei? In primul rand faptul ca minti in legatura cu varsta si cu greutatea ta nu e deloc solutia potrivita. E umilitor si pe termen lung iti va aduce doar dezamagiri. Incearca sa te axezi pe hobby-urile si realizarile tale. Sunt si oameni care sunt interesati de asa ceva si nu doar de varsta si greutatea unei femei.
Voua vi s-a intamplat sa va intalniti cu cineva care arata diferit de pozele pe care vi le trimisese initial? Sau cunoasteti cazuri de acest gen? Daca da, cum ati/au facut fata situatiei?
Va spuneam in postul pe care mi l-am autodedicat cu ocazia zilei de nastere ca am invatat (printre altele) ca prieteniile sunt mai fragile decat ne-am inchipui. Un moment de indiferenta si ceea ce parea atat de trainic se transforma in ceva atat de fragil. Va mai amintiti atunci cand eram mici si jucam sotron in fata blocului? Oricine venea sa se joace cu noi, era copilul necunoscut de azi si prietenul bun de maine. Din pacate odata cu trecerea timpului lucrurile devin din ce in ce mai dificile in legatul prieteniilor. In primul rand ca nu poti fi prieten cu cineva cu care nu esti compatibil. S-ar putea desigur ajunge la compromisuri, dar daca ma intrebati pe mine o prietenie cladita pe compromisuri nu va avea un viitor trainic.
Cum se formeaza deci prieteniile? In timp si atunci cand doua sau mai multe persoane au ceva in comun: o pasiune, un hobby si cel mai important nevoia de comunicare si de sharing. Si mai sunt si prieteniile din situatiile extreme, o orgie, o betie, o aventura pe munte, o intamplare neobisnuita etc. Insa din experienta va zic ca astfel de prietenii nu sunt durabile. In final ajungi sa descoperi ca nu esti compatibil si ca in afara momentelor de atunci nu ai nimic de sharuit.
Cum se pastreaza prietenia? Da, si prieteniile trebuie cumva intretinute. Asemenea florilor, fara apa ele se ofilesc. Si probabil si voua vi s-a intamplat sa va aflati fata in fata cu cel ce obisnuia sa va fie bun prieten, dar in ultimul timp v-ati neglijat si acum nu mai aveti ce sa va spuneti si va simtiti incomod si mai straini ca niciodata. Cum spuneam, prietenia are nevoie de hrana, de atentie, de ingrijire. O neglijezi, o pierzi. "Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane" (Octavian Paler)
Nu e greu sa intretii o relatie de prietenie daca e vointa din partea celor implicati.Prieteniile se intretin cu intalniri frecvente, cu povesti, confesiuni, destainuiri, cu dupa-amieze insorite petrecute impreuna pe o banca la umbra, cu un telefon seara inainte de culcare, cu un simplu mesaj pe messenger in care sa-l/o intrebi cum se mai simte si ce mai face.Prietenii nostri sunt ca o oglinda. Priveste-i atent si ai sa te regasesti in ei. Asa cum spunea si Antoine de Saint Exupery"Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie carea sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie."
Si totusi de ce pierd prieteniile?Cateva dintre cauzele bine stiute: gelozia, invidia, indiferenta, rautatea. Dintre toate pe mine cel mai rau ma doare indiferenta. E cu adevarat cea mai usturatoare dintre toate. Cred ca mai bine imi strigi in fata ca ma urasti, ca ma detesti, ca ma invidiezi, ca sunt asa si pe dincolo. Dar daca ma ignori ma doare cel mai tare. Pentru ca nu inteleg, nu stiu cum ieri erai un bun prieten si azi te faci ca nu am existat niciodata. Si probabil asa ganditi si voi. E de preferat ca atunci cand ai ceva pe suflet sa comunici, sa-i spui amicului tau ce te doare, ce te macina in legatura cu el, discutiile, sfaturile sunt benefice, cel de langa tine va sti unde greseste si se va indrepta (desigur, daca tine suficient de mult la prietenia dintre voi).
La Rochefoucauld spunea "Intr-o prietenie, lucrul cel mai greu nu este de a ne da pe fata defectele dinaintea unui prieten, ci de a-l face sa si le vada pe ale lui."Cel mai dureros e sa primesti acel "nu s-a intamplat nimic, ti se pare" si sa vezi cum trece timpul si primesti tot mai multe refuzuri si compania ta nu mai este dorita de cel/cea ce odata era mereu acolo. Din pacate toti am trecut prin dezamagiri in relatiile de prietenie, dar din fericire omul e inzestrat cu o capacitate de uitare si reacomodare incredibila. Asa ca, suferim, ne conformam si we try to move on, cum spunea tot Antoine de Saint Exupery:"Nu are nicio noima sa cersesti prietenia"
Asadar, incercati sa va tineti prietenii aproape pentru ca "nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi." (Antoine de Saint Exupery)
Fie ca ne place sau nu, refuzul a devenit foarte greu de acceptat si de asumat. Ne e din ce in ce mai greu sa spunem "nu" atunci cand cineva ne cere/roaga ceva, chiar daca nu ne dorim lucrul respectiv. Suntem practic pusi in fata faptului, amortiti parca si totodata incapabili de a refuza. De cate ori nu v-ati gasit facand ceva ce nu va place doar pentru ca nu ati putut rosti acel cuvant usor din doua litere: nu. Ce trebuie sa invatam este ca nu trebuie sa spunem da atunci cand nu simtim asta. Am intocmit mai jos o lista cu cateva situatii standard in care de regula am spune da chiar daca nu e cuvantul care trebuie rostit.
Soacra ta vrea sa isi lase cele 3 pisici pe perioada weekend-ului la tine, timp in care ea va fi plecata din oras. Presupunand ca nu e prima data cand faci asta pentru ea, deci probabil se va astepta sa accepti cu incantare propunerea. Prin urmare asteptarile ei trebuie schimbate urgent. Primul gand care iti trece prin minte e sa inventezi o scuza credibila, ca trebuie sa mergi la ai tai parinti, ca iti vine o fosta colega in oras si nu ai timp si tot asa. Sfatul meu e sa lasi deoparte minciunelele nevinovate si sa spui lucrurilor pe nume. Intr-una din cartile ei ( "Don`t bring it to work" ) Sylvia Lafair ne invata sa spunem nu insa pentru a nu parea nepoliticosi sa incercam in schimb sa venim cu solutii. In cazul soacrei, incearca sa te interesezi daca nu cumva ai vreo vecina iubitoare de animale sau vreo colega. Daca reusesti sa stabilesti o conexiune intre soacra si vecina/colega data viitoare nu vei mai fi tu vizata pentru a ramane cu pisicile tot weekend-ul.
Esti nevoit sa contribui cu o suma de bani pentru ziua colegei de la departamentul de HR cu care abia ai schimbat doua vorbe. De cate ori nu ai fost pus in situatia asta? Se intampla deseori sa fim nevoiti sa dam bani pentru cadoul cuiva cu care nu avem de impartit nimic. Cand lucrezi intr-o companie mare si sansele sunt mai mari sa fii pus in situatii de acest gen. Recomandarea mea e sa iti faci clara pozitia si sa mentionezi inca de la inceput ca nu contribui cu bani decat pentru zilele de nastere ale colegilor cu care lucrezi in fiecare zi. Stiu ca probabil are sa ti se para nepoliticos, dar in definitiv vorbim de buzunarul tau. Daca ar trebui sa scoti din el bani de fiecare data cand e ziua cuiva de nastere nu ai mai putea economisi nimic.
Vi s-a intamplat vreodata sa va purtati urat cu cineva, sa porniti de la premisa ca e o persoana naspa, ingamfata, de tot cacatu si sa ii faceti fel si fel de magarii crezand ca e oricum personajul negativ si le merita din plin? Sa va uitati cu ura, sa injurati in gand, sa invidiati, sa detestati…iar ca raspuns sa primiti doar actiuni pozitive, doar ajutor si vorbe frumoase? Mie mi s-a intamplat si imi pare rau. Bine, nu am ajuns singura la concluzia ca X e o persoana naspa, ci m-am lasat influentata de parerile celorlalti care nu o puteau inghiti.
Daca inainte nu credeam ca poti sa nu suporti o persoana by default, acum is convinsa ca oamenii cu care stai te influenteaza mai mult decat ar trebui. Si totusi e destul de greu sa ramai impartial si sa nu le dai dreptate celor cu care te intelegi cel mai bine. Te gandesti ca stiu ei ce stiu, si nu te mai obosesti sa judeci singur persoana cu pricina si incepi, incet-incer sa o detesti fara niciun motiv intemeiat.
Dar ce se intampla cand ajungi sa interactionezi cu persoana respectiva si ajungi sa constati ca de fapt este super de treaba, prietenoasa, inteligenta etc? Te simti vinovat ca ai judecat-o sau pur si simplu crezi ca e doar ipocrita si ramai la parerea formata prematur?
Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan, în vârstă de 34 de ani, a murit, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde era internat de săptămâna trecută, fiind în comă.
Directorul Spitalului Judeţean din Timişoara, Gheorghe Nodici, a declarat, luni, că medicii se aşteptau la decesul jurnalistului, în condiţiile în care starea acestuia se agravase.
"Starea acestuia s-a înrăutăţit în ultimele zile şi ne aşteptam să se întâmple asta", a spus directorul Spitalului Judeţean din Timişoara.
Surse medicale au precizat că decesul jurnalistului a fost urmare a unui stop cardiac.
Mile Cărpenişan a fost internat, în urmă cu câteva zile, la Spitalul Judeţean Timişoara, mai multe site-uri şi bloguri anunţând atunci că acesta este în comă după ce a suferit un şoc septic, el având nevoie de sânge grupa A2 pozitiv.
Reprezentanţii Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean Timişoara au declarat, la acea dată, că Mile Cărpenişan a fost internat de mai multe zile, nedorind să facă precizări cu privire la diagnosticul sau starea jurnalistului.
Pe site-ul de micro-blogging Twitter, timişorenii erau rugaţi să doneze sânge pentru Mile Cărpenişan.
În urmă cu o lună, Cărpenişan a făcut o campanie umanitară pentru a-l ajuta pe Daniel Răduţă, un tânăr diagnosticat cu "leucemie acută limfoblastică", care are nevoie de bani pentru un transplant de măduvă. sursa: Realitatea.net