De câte ori nu ne-am întâlnit cu această întrebare, de câte ori nu am răspuns sec bine, şi de câte ori am aşteptat un alt răspuns când am fost noi cei care am pus întrebarea? De foarte multe ori. Suntem obişnuiţi ca atunci când cineva ne adresează întrebarea "Ce mai faci?" să răspundem instinctiv cu …bine. Chiar dacă nu suntem deloc bine, chiar dacă am vrea să spunem mai multe, pur şi simplu e una dintre acele întrebări la care nu poţi da un alt răspuns. E o întrebare impersonală, de politeţe care, deşi se vrea prietenoasă, nu e decât una mecanică. Când cineva vrea cu adevărat să ştie cum o mai duci şi cu ce te mai ocupi în ultimul timp, o să insiste. Dacă salută şi aruncă în mers acest "Ce mai faci?" e clar că altceva nu vrea să audă decât acel bine pe care tu mecanic o să-l rosteşti.
E o diferenţă atunci când un prieten apropiat te întreabă "Ce mai faci?". O să-i răspunzi cu bine, dar vei simţi nevoia să completezi cu mai mult, cu lucruri care te preocupă, cu amănunte recente din viaţă ta. De ce scriu acest post? În urma unei discuţii cu o colegă pe care am avut acum ceva vreme. Ea era foarte indignată ca atunci când întreabă pe cineva ce mai face, de cele mai multe ori i s răspunde cu acel sec bine. Şi că, spunea ea, atât timp cât te cunoşti cu cineva, sau ai avut la un moment dat o legătură (amiciţie, colegialitate etc) e firesc să nu te rezumi doar la bine şi să fii mai explicit. Eu cred că dacă acel cineva nu simte nevoia să ne spună mai mult, nu trebuie să ne supere, pentru că de cele mai multe ori şi noi adoptăm aceeaşi atitudine şi îl luăm politicos pe bine în braţe.
.jpg)
Comunicarea dintre oameni a devenit rece, conexiunile se fac acum wireless, sunt mai multe dar mai puţin strânse. Avem acces la informaţii despre noi, putem vedea în timp real ce face fiecare dintre noi, dar ne pasă mai puţin. Ne facem prietenii noi, ne învârtim în cercuri diferite, dar când vine vorba de a te deschide cu adevărat, tot în faţa prietenului vechi de altădată preferi s-o faci. Căci, vedeţi voi, comunicarea de azi, deşi se face mai uşor şi e la îndemâna oricui, ne limitează sentimentele. Întrebăm un "Ce mai faci?" dar nu aşteptăm alt răspuns decât bine, dăm un like din comoditatea de a da un telefon persoanei şi a-i spune cât de frumoase sunt pozele făcute, apreciem totul printr-un emoticon pe messenger şi un comentariu pe pagina personală, dar uităm s-o facem la cafeneaua de altădată. Acceptăm cu greu invitaţiile de a ieşi în oraş pentru ca, zicem noi, ne limitează timpul, petrecem mai puţin timp în natură pentru că e mai comod filmul de acasă şi necesită mai puţin efort. Nu mai e nevoie să mergem la pădure să facem un grătar, căci s-a deschis la supermarket-ul din colţ mini-grill care prepară micii mai repede, şi nici nu costă mult. Avem totul atât de la îndemână şi obţinem ceea ce vrem fără prea mult efort, încât am uitat că şi detaliile contează. Ne minţim că avem prieteni, iar confortul pe care îl oferim şi-l primim stă în like-uri pe Facebook.
Lumea de azi a uitat să se mai bucure de frumuseţea unei ieşiri, de liniştea unui apus, de conversaţiile lungi la cafele. Aşadar, dacă întotdeauna răspundeţi sec bine la întrebarea "Ce mai faci?", dacă nu vă deranjează că vouă, la rândul vostru, nu vi se mai răspunde în alt fel, ar trebui să vă puneţi şi întrebarea "Dar de ce doar atât?"
Dragii mei, mergeţi şi distraţi-vă, insistaţi să aflaţi mai multe despre prietenii voştri, nu vă rezumaţi doar la Like-uri şi la sms-uri scurte de sărbători, ieşiţi mai des în natură, mergeţi la grătare (nu uitaţi să strângeţi resturile de după), fiţi deschişi şi receptivi, nu uitaţi că una din temeliile de bază ale societăţii e comunicarea, căci timpul nu aşteaptă pe nimeni, şi nimeni n-o să fabrice în locul vostru amintiri frumoase, bune de povestit nepoţilor. Căci poveşti despre Facebook şi alte reţele sociale, despre jocuri online şi despre filme văzute în casă, n-are să vrea nimeni să asculte peste 30 de ani.
.jpg)
Deci, voi ce mai faceţi?
(4)(13).jpg)
Zilele trecute discutam cu o amică despre faptul că iubitul ei cu care este împreună de câteva luni bune nu se mai comportă cu ea că la început. Deprimată, îngrijorată că făt-frumosul nu numai că acum era mai urât dar își uitase între timp și manierele scoase la înaintare la începutul întâlnirilor undeva acasă. Sau le pierduse pe drum. Sau le-a închisese undeva cu cheia. Și cheia a înghițit-o între timp. *Gulp*. The point is… Lucrurile nu mai erau că la început. Și asta nu după foarte mult timp. Să vă explic așa pe scurt diferența dintre la început și în prezent ca să înțelegeți despre ce fel de diferențe vorbesc eu aici. Că mie una îmi place ca lucrurile să fie clare, iar experesia asta cu "nu mai e ca la început" m-a călcat pe coadă sinapselor de când am auzit-o prima oară. Și cum adolescentă fiind eram curioasă ce însemna că nu mai e cum era, primeam doar răspunsuri evazive și neconcludente și rămâneam mereu cu aceeași mare și lată dilemă: ce anume nu mai e că la început că n-am înțeles nimic?!
Cu totii avem zile bune si zile…sa le zicem mai putin bune. E normal, natural, firesc si nu trebuie sa fim stanjeniti din cauza asta….cand vorbim despre intalnirile cu familia si prietenii. Ei ne stiu cum suntem si vor intelege ca exista motive intemeiate in spatele atitudinii noastre nu tocmai placute. Dar ce se intampla atunci cand avem o zi proasta, ne trezim intr-o forma deloc de invidiat si cu toate astea trebuie sa socializam cu persoane noi? Nu stiu, fie ca mergem la un interviu, sau luam cina cu prietenii iubitului sau suntem in prima zi de scoala/serviciu etc. Situatiile in care suntem fortati de imprejurari sa socializam sunt multe si stim foarte bine ca prima impresie poate fi cea definitiva asa ca nu trebuie sa ne lasam prada proastei dispozitii sau starilor "de naspa" pe care le avem si sa incercam pe cat posibil sa facem de fiecare data o impresie buna..jpg)
Sunt anumite expresii, acțiuni, atitudini care pur și simplu au fost adoptate conștient sau nu de majoritatea dintre noi. În primul rând, și cred că cel mai deranjant, este când cineva nu recunoaște că-i superficial. Și asta pentru că intotdeana această caracteristică a fost folosită cu cel mai peiorativ sens posibil. Dar să fim sinceri, cei mai mulți dintre noi suntem superficiali, că vrem sau nu să acceptăm asta, că ne place să credem că suntem profunzi și fix sensul vieții și metafizica kantiană nu ne lasă să dorim, adevărul e că oamenii cu adevărat profunzi sunt tot mai putini..jpg)
Pentru că articole despre cum să ai o relație minunată cu partenerul de viață ar putea umple biblioteca din sufragerie, m-am gândit să punctez care sunt pașii pe care dacă îi urmați vă vor conduce către o relație…de eșec.
Sunt acele subiecte despre care oricine are o părere, subiecte cărora cu greu le găseşti calea de mijloc şi nu atrag decât dispute şi discuţii în contradictoriu. Credeţi-mă că le-am testat pe pielea mea aproape pe toate. Aşadar, când întâlniţi o persoană nouă şi simţiţi că vreţi să aveţi o legaura cu ea, de orice natură ar fi, încearcaţi să evitaţi câteva dintre subiectele care mai degrabă ar dăuna decât să ajute la consolidarea relaţiei. 
Fie că ne referim la discursul de sfârşit de liceu sau de facultate, fie că eşti rugat să vorbeşti în cadrul unei conferinţe sau că pur şi simplu job-ul tău e de aşa natură încât discursurile în public sunt la ordinea zilei, trebuie să ştim să ţinem seama de câteva reguli care ne vor uşura munca. Eu pot spune cu mâna pe inimă că aveam trac atunci când mă aflăm în faţa unui public, d-apoi dacă mai trebuia să şi vorbesc se lăsa inevitabil cu atacuri de panică. Aşadar, m-am gândit că nu pot continuă la nesfârşit să ajung să vorbesc transpirată toată, cu noduri în gât, ştergându-mi fruntea din minut în minut. În primul rând aceste gesturi dăunează calităţii discursului, şi în al doilea rând încrederea audienţei în mesajul transmis scade vizibil odată cu interesul pentru tema aleasă de tine. Astfel că un public cu care te conectezi şi care îţi înţelege mesajul e unul satisfăcut şi nu o să considere niciodată că a pierdut timpul participând la eveniment.
Află ce fel de oameni vor fi prezenţi. Cunoaşterea publicul e deosebit de importantă pentru discursul tău pentru că în funcţie de el îţi vei alege cuvintele, frazele şi analogiile. Altfel te adresezi unui public format din adolescenţi şi altfel unuia format din profesori doctori, academicieni, oameni de ştiinţă, etc. Am menţionat deja importanţa conectării cu publicul tău. Nu vrea nimeni să asiste la un discurs desprins din TV. Trebuie să ştii să implici audienţa: foloseşte-te de întâmplări şi subiecte comune, de cuvinte cheie despre care majoritatea au habar. Dacă vei transforma discursul tău într-un monolog distant nu vei face decât să diminuezi vizibil interesului publicului. Aşa că, nu te supăra dacă după 10 minute vei vedea că majoritatea persoanelor din sală îşi fac de lucru cu telefonul mobil, răsfoiesc pliantele primite la intrare sau încep să îşi şoptească. Depinde doar de tine să-i ţii conectaţi şi atenţi. (4)(14).jpg){kind=small}
Nu ştiu alţii cum sunt dar când vine vorba de cuvinte de amor, declaraţii fierbinţi mă cuprinde o stare hilară şi aşa aş râde până m-aş tăvăli pe jos. Nu mă înţelegeţi greşit, nu e vorba că nu sunt romantică, căci sunt, dar într-un alt fel. Într-un fel din ăla mai ciudat aşa, sau poate pentru unii mai firesc. Nu am avut niciodată probleme cu glicemia, dar ştiu că n-aş vrea să mi se ridice de la exces de cuvinte siropoase şi de la apelative care mai de care mai dulci şi mai drăgălaşe. Cred că se trage de la primul bileţel de amor pe care l-am primit prin clasa a 4-a, sau a 5-a, habar nu am, scria cam aşa "Te iubesc şi atât că n-am inspiraţie". Habar nu aveţi ce dezamăgită am fost atunci că nu am primit şi eu o destăinuire a iubirii mai convingătoare, mai elaborată. Dar n-a durat mult până când mi-am dat seama că..hei, a fost cea mai sinceră mărturisire a unui puşti de 12 ani abia împliniţi. S-a gândit el bine că n-are rost s-o dea în Eminescu, că dacă e să fie va fi şi fără versuri în sirop şi cuvinte frumoase. Şi a avut dreptate, că de fost, a fost şi a durat câţiva ani buni. Mai mult decât durau ceea ce noi numeam prietenii pe vremea aia. 
(4)(5).jpg){kind=small}
