Cele mai mari greșeli pe care le facem sunt cele pe care mintea noastră le generează cu succes. De-a lungul timpului mi-am impus să pun un stop mare și bolduit între mecanismele cu care mintea mea funcționează și să încerc să o educ să le elimine. Dacă personalitatea ne-o putem educa mai ușor, obiceiurile minții noastre sunt dificil de îndreptat, însă ca în orice situație exercițiul face diferența.

Nu presupune că știi dinainte. Nu degeaba înțelepciunea toltecă ne învață că presupunerea e mama tuturor eșecurilor. Am învățat-o pe pielea mea în relația cu clienții companiei pentru care lucrez. Sunt tentată să afirm că știu care e problema lor dinainte ca ei să o exprime. Mintea mea face conexiunile pe baza experiențelor pe care le-am avut anterior cu alți clienți. Dacă aceștia folosesc același ton, încep prin a prezenta situații similare, imediat, fără să conștientizez chiar, nu mai ascult cu atenție până la sfârșit problema și presupun greșit că am deja soluția salvatoare. Nu zic, de multe ori s-a întâmplat să am dreptate, însă nu puține au fost situațiile în care am dat-o în bară și a trebuit să depun eforturi mărite pentru a salva impresia clientului, pentru a-l mulțumi și pentru a-i soluționa cu adevărat problema. Așa se întâmplă și în viață, lăsăm mintea să creeze pentru noi conexiunile și nu mai ascultăm cu atenție doar pentru că ne ascundem sub confortul falsei asumpții că deja știm ce urmează.