Questioare

Tag Archives: Romania

Curier “rapid” în România

September 14, 2011 Ana Q. 18 Comments

Astăzi trebuia să primesc un colet printr-o firmă de curierat rapid. M-au sunat de dimineaţă să mă anunţe că a sosit pachetul. Eu fericită în telefon, îl întreb politicos:

-Puteţi să veniţi la sediul Vodafone?

…pauză pentru câteva secunde…

-Ah, nu…e în cealaltă parte a oraşului faţă de adresa pe care mi-aţi dat-o…nu vin până acolo.

-Păi nu veniţi cu maşina?

…simt o uşoară iritare în glas:

-Ba da, dar n-are treabă! Eu nu ajung azi până acolo.

Citeste mai mult

De ce puţi…

July 02, 2011 Ana Q. 23 Comments

…şi te urci fără jenă în autobuz? De ce atunci când vrem să deschizi geamul te opui cu vehemenţă motivând probleme cu urechile, gâtul, capul? De ce te închini în faţa bisericii să împrăştii şi mai mult odoarea? Acum vreo două ore am terminat programul de la serviciu. Am aşteptat 30 min în staţie după autobuz. M-am urcat, am ocupat un loc la geam, mi-am pus frumos căştile în urechi şi am apăsat play pe melodia preferată. Am setat playlist-ul pe random şi m-am sprijinit uşor cu capul de geam gândindu-mă că cele 45 de minute vor trece imediat în compania Pink Floyd şi Epica. Din păcate, de cele mai multe ori, socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă, aşa că după două staţii a dat buzna în autobuz un grup mare de oameni.

Dacă în week-end autobuzele circura rar, se aglomerează până la refuz. Pe scaun lângă mine se aşează un bărbat la vreo 50 de ani care mirosea atât de urât, ba nu, nu mirosea, ci puţea teribil, sau nu, nici asta nu e termenul potrivit! Nu fraţilor, nu puţea…trăznea! Un miros care îţi zdruncina efectiv nasul din balamale. Vă zic cu mână pe inimă că dacă nu era autobuzul plin până la refuz, dacă aş fi găsit vreo bătrână căreia să-i cedez locul, aş fi făcut-o fără să clipesc, dar nu, nu s-a întâmplat asta. Iar dacă nu aş fi ştiut că trebuie să aştept alt autobuz încă o jumătate de oră, aş fi coborât la prima staţie, ţinându-mi respiraţia.

Tot drumul am sperat că nenea va coborî, dar norocul meu murise când am pus piciorul în acel autobuz. Domnul mirositor a rămas acolo până când am coborât şi eu. 45 de minute! Atât de iritată eram şi atât de mâhnită, încât mă mânca continuu limba să-i zic să facă o baie şi să-şi spele hainele înainte să se urce în autobuz! Ok, înţeleg, nu are lumea bani, suntem săraci şi snobi, avem pretenţii de UE şi fonduri, dar nu suntem în stare să ne păstrăm corpul şi hainele curate? Asta nu o pot înţelege. Nu pot să cred că nenea acela nu a avut unde să facă o baie sau unde să-şi spele hainele. Nu pot să cred că el nu simţea mirosul şi nu-mi vedea faţa schimonosindu-se de fiecare dată când ridica braţul să-şi facă semnul crucii! "-Dumnezeu te vrea curat, domnule!" Iar dacă ştii că îţi pute gura, tuşeşte cu mâna la ea, ce dracu`?! Sau nu, dacă ştii că îţi pute gura, fă ceva în legătură cu asta, spală-te pe dinţi, mergi la dentist, cumpără-ţi pastile Orbit!

Acesta este unul dintre aspectele care mă fac să urăsc vara şi să urăsc şi mai mult că am permis de 4 ani şi îmi ţâţâie fundu` dacă mă urc la volan. Iar asta se întâmplă pentru că n-am exersat când a trebuit!

Citeste mai mult

Dăm bani cerşetorilor?

June 17, 2011 Ana Q. 32 Comments

Astăzi am văzut pentru a nu-ştiu-căta oară pancartă pusă de Primăria Ploieşti în care ne sfătuia/avertiza să nu dăm bani cersetorilor că cine ştie pe cine plătim. Am vrut să-i fac şi o poză, dar până m-am gândit, mi-am pregătit telefonul, s-a făcut verde şi când să apas click, autobuzul a plecat de pe loc. Şi atunci m-a lovit epifania că da, eu sunt genul de om care dă bani cersatorilor. Niciodată nu m-am întrebat unde ajung banii respectivi, dacă bătrânii/copiii/invalizii care stau cu mâna întinsă şi cu privire rugătoare chiar ajung să îşi cumpere din ei pâine, aşa cum susţin.

Eu am dat pentru că aşa am simţit. Nu cred că s-a întâmplat vreodată să trec pe lângă vreun cersator, să am mărunt în buzunar, şi să nu mă opresc să-i dau: un leu, 50 de bani, atât cât am avut. Am un prieten care acum câţiva ani lucra la Omnia la parter (Omnia= wanna be a Mall, but in fact is not even close to that) şi îmi zicea că o femeie care cerşea la intrare schimba zilnic banii la el: 'castiga' cam 80-90 de lei pe zi. Drept să spun, lucrul ăsta m-a cam pus pe gânduri. Ok, 80 de lei pe zi e o cifra la care suma zilnica a salariului mediu pe economie nici nu visează să se ridice prea curând.

De atunci o vreme am hotărât ca o vreme sa nu le mai dau niciun bănuţ. Fireste ca nu am rezistat prea mult, si asta pentru ca pur şi simplu mă înduioşez prea repede. În Franţa, prin staţiile de metrou din Paris am dat cred că la vreo 3 persoane ceva mărunţiş. Doi dintre ei cântau la chitară şi o făceau atât de bine încât a fost o recompensă. Nu ştiu, cei care stau şi cântă la chitară sau orice alt intrument, deşi mulţi îi încadrează in categoria cersatorilor, pentru mine ei nu sunt. Ei fac totuşi ceva pentru bănuţii aia pe care noi îi dăm. Pentru ca, vorba aia "Mana intinsa care spune o poveste, primeste pomana. (e o replica, putin adaptata din filmul romanesc "Filantropica", care, de altfel, mi-a placut)

Bun, probabil gândiţi acum că vorbim de oameni în toată firea şi în toată puterea muncii, că ar putea să meargă la muncă, să îşi câştige pâinea altfel. Sunt de acord cu voi, nu încurajez cersetorii, nu le ţin partea, însă eu nu pot să trec pe lângă ei fără să nu le dau un bănuţ atunci când am. Aşa sunt eu şi îmi dau seama că, intr-adevar, "cine ştie pe cine platesc" făcând asta, doar că atunci când îi văd iarnă cu mâinile îngheţate, aşteptând măcar o pâine, in frig şi ninsoare nu pot să nu mă gândesc: Oare dacă aveau o altă alternativă mai erau acum aici? Nu, nu mai erau şi da, poate e vina lor că nu au căutat soluţii, dar cine suntem noi să-i blamăm? Doar pentru că un om e mai slab ca noi, doar pentru că nu-şi găseşte motivaţia în a se ridica de jos nu ne dă nouă niciun drept să emitem judecăţi asupra lui.

Nu îi încurajez, nu sunt de acord cu ei, dar nu pot să fiu mai puţin om doar pentru că "cine ştie ce fac ei cu banii respectivi" sau că "lunar, unul cu noroc, face din cerşit mai mult decât mine din muncă". E la fel ca şi in cazul câinilor vagabonzi. Până acum m-au muşcat doi, mi-e frică de ei, dar niciodată nu aş semna petiţii sau aş susţine in vreun fel cauza eutanasierii lor.

Citeste mai mult

Made in Romania

June 08, 2011 Ana Q. 7 Comments

Dupa doua zile in care am plecat de acasa la 7 dimineata si am ajuns acasa la 22:30, cand m-am trezit astazi si stiam ca pana la 17 nu am nimic de facut, am fost atat de fericita si de multumita. Altadata, faptul ca stau acasa, fara nimic de facut, m-ar fi deprimat enorm. Insa astazi m-am trezit bine dispusa. Pe la 10:30 m-am indreptat spre sala. Aveam chef sa alerg pe banda, sa fac exercitii, sa ma refreshuiesc. Pe drum am zarit o multime de oameni. Stiti, de multe ori obisnuiesc sa merg pe strada, sa ma duc la supermarket, la serviciu, la scoala, si sa nu fiu prezenta. Nici nu stiu cand plec si cand ajung. Nu vad pe nimeni si nimic. Imi vad de drumul meu, de gandurile mele si trec mai departe. De multe ori se intampla sa ma traga de maneca vreun cunoscut si mie sa imi trebuiasca secunde bune sa-mi dau seama cine e si ce vrea, intr-atat de afundata in lumea mea sunt.

Astazi insa am fost, dupa mult timp, prezenta. Mi s-a parut atat de dragalasa imaginea unei mame impingand un carut dublu in care dormeau angelic doi bebelusi identici, un cuplu varstnic care se plimba pe alee, o doamna aflata la inceputul varstei mijlocii plimband un caine si chiar si galagia copiilor din parc mi s-a parut mai melodioasa ca niciodata. Am constatat ca ma enervez prea usor si dispretuiesc prea repede oamenii. Si cand zic dispretuiesc ma refer la cat de usor imi e sa le diminuez importanta si sa le calc in picioare vietile. Adica ma imbolnavesc constant de mizantropie si miserupism si sunt invaluita permanent intr-o puternica stare de scarba cauzata de oameni si de societate. Ei bine, azi mai mult ca oricand am iubit oamenii si toate activitatile lor rutinoase. Stiti voi, a fost una din zilele alea cand si cerul parea parca mai albastru si cand si cel mai enervant mosneag ti-ar fi starnit doar amuzamentul si n-ar fi reusit sa te scoata din sarite cu incercarile lui stupide de a ti-o lua inainte la coada de la supermarket.

Mai aveam putin pana sa ajung la sala si nu stiam ca starea de beatitudine avea sa se sfarseasca odata cu primul iz de mortaciune venit de la un hoit uitat pe mijlocul strazii, odata cu prima groapa in asfalt in care era sa-mi luxez glezna, odata cu maidanezii agresivi iviti de cine-stie-unde si odata cu primul grup de tigani pusi pe scandal. Da, mi-am amintit ca sunt totusi in Romania si ca starea de bine, oricat as invoca-o, nu are cum sa soseasca prea des, si oricat mi-as dori sa-mi pastrez buna dispozitie intotdeauna se vor gasi lucruri care sa-mi aminteasca de locul in care traiesc si de gustul atat de amar al societatii noastre.

Citeste mai mult

Dimineata la metrou

May 30, 2011 Filozoful 12 Comments

Asa arata azi de dimineata la victoriei. Pur si simplu o masa uriasa de oameni numai buna de un atentat care bloca tot peronul. Trenul a venit, a stat 5 minute, timp in care au mai ajuns alte 2 trenuri in spatele lui, a plecat, iar dupa alte 5 minute au inceput sa iasa oamenii care coborasera din primul tren in sfarsit la aer. Trenurile se adunau, aia de la Metrorex* dispera in microfon, lumea tot venea. O fi dat vreo firma anunt de angajare in Pipera?

Citeste mai mult

Jobul perfect in Romania.

May 24, 2011 Ana Q. 41 Comments

Sau poate era mai potrivit sa spun unde anume gasim job-ul perfect pentru noi. Dar ca sa stii ce piste de cautare sa urmezi, trebuie neaparat sa stii ce cauti. V-as spune ca site-urile de recrutare gen e-jobs nu dau roade deloc, sau mai bine zis, v-as fi spus, dar credeti sau nu, pe acolo isi fac veacul multe firme de recrutare si, din experienta va zic, ca nu ar fi deloc o idee rea sa va aflati in baza lor de date. Nu se stie niciodata cand veti primi un telefon pentru un interviu si mai departe…cine stie ce iese, ca sansele sunt mici, e alta poveste, dar pararea mea e ca decat niciuna…

Multi sunt dezamagiti de eficienta site-urilor de job-uri, si pe buna dreptate, foarte rar gasesti un job bun acolo. Si cand zic bun, ma refer la orice altceva in afara de vanzari pe baza de comision, sondaje, mlm-uri, reprezentant avon, promoteri la salam si mancare de pisici, wanna be brokers de asigurari etc. Iar joburile in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca, sa fim realisti, daca ai trecut de liceu si de primii ani de facultate, parca nu te-ai mai aventura sa stai sa te rogi de oameni sa-ti completeze chestionarul de 50 de pagini pe care primesti si tu cativa lei, sunt descurajabil de putine si cand te uiti sa vezi cati au mai aplicat pentru acelasi post si vezi acolo un numar din 4 cifre, iti pierzi increderea si speranta ca vei fi tu cel ales.

Si daca va ganditi ca ziarele de anunturi sunt o alegere mai realista, imi pare rau sa va prafuiesc entuziasmul, insa, cel putin in cel de aici, nu se gasesc decat joburi de: ospatari, bucatari, manichiuriste/pedichiuriste, coafeze, vanzatoare in butic, patiser, cofetar, dulgher, tinichigiu, sofer si…si…cireasa de pe tort, videochatu-ul e la mare, mare cautare. Asta ma face sa ma gandesc ca firmele respective fie nu au suficienti candidati, fie se cer aceste job-uri atat de mult incat apar mereu firme de acest gen.

Si atunci ne ramane trista intrebare: unde ne gasim jobul perfect pentru noi? Poate el e acolo undeva, dar nu avem resursele necesare sa ajungem la el. Targurile de job-uri sunt iarasi ineficiente. Majoritatea companiilor care isi afiseaza standul cu job-uri disponibile o fac exclusiv pentru publicitate si nicidecum ca ar avea nevoie de personal. Din experienta mea si a altor persoane, companiile care vin acolo nu suna niciodata nici macar pentru un interviu. Nu stiu cum o fi la cele organizate pentru muncitori calificati si necalificati, insa ultima oara cand s-a organizat prin Ploiesti asa ceva, erau atat de multi doritori pe cele 10 posturi adunate disponibile, incat au format un rand imens pana la intrarea in cladire, iar jandarmii ii pofteau inauntru pe rand, unu cate unu. De parca bietii oameni venisera sa primeasca ceva gratis. Dar la ce disperare e in Romania dupa un loc de munca nu ma mai mira deloc astfel de fenomene.

Multi se indreapta catre alte tari din Europa. Majoritatea pornesc cu gandul ca merg sa lucreze acolo cativa ani si se intorc aici. Putini sunt insa cei care revin pe bune. E stiut ca nu misuna nicio haita de caini cu covrigi in coada nici prin alte tari, dar fata de Romania, daca stii limba, ai o pregatire sau o calificare intr-un domeniu, ai mari sanse sa gasesti un loc de munca bine platit.

Tot mai multi elevi isi doresc continuarea studiilor in strainatate. In Romania un procent mare din tinerii de azi au o diploma de studii universitare si mai mult de jumatate din ei sunt total nepregatiti in domeniul absolvit. Cine e de vina? Invatamantul? Lipsa de motivatie? Nesiguranta ca o facultate iti va asigura un trai mai bun? Cred ca putin din fiecare. Elevii de azi aplica inca din liceu pentru burse in afara in speranta ca o diploma de acolo ii va ajuta mai mult. Sau poate in speranta unui viitor mai bun in afara Romaniei. Cert e ca la noi universitatile au incetat demult sa mai formeze oameni. Prea multa teorie si prea putina practica. Companiile au asteptari mari de la tinerii studenti, daca se poate ca viitorul angajat sa fie si tanar, si cu studii ,si cu experienta si sa lucreze si pe un salariu mizer. Se cauta sclavi si nu oameni cu potential. Trist, dar adevarat.

Asadar, ce asteptari sa mai avem in aceste conditii? Cum ne putem gasi un loc de munca de la care putem spera ca vom avea un viitor, o cariera? Exista in Romania acest concept de cariera? Luand in calcul fluctuatiile economice din ultimii ani putem spune vadit si cu mana pe inima ca nu avem siguranta zilei de maine. Cum sa ne avantam, noi tinerii, sa ne intemeiem o familie, sa visam la copii si la o casuta a noastra cand parca pe zi ce trece fiecare speranta ne e drastic spulberata?

Citeste mai mult

Meserii bine platite

April 29, 2011 Ana Q. 56 Comments

Cred ca toti liceenii se intreaba ce studii sa urmeze ca sa sfarseasca prin a avea un job bine platit. Eu in clasa a 12-a nu m-am gandit la asta. Mi-am urmat pornirile interioare, framantarile de adolescente tulburata existential si am urmat Facultatea de Filosofie in Bucuresti. Cred ca toata lumea ma agasa pe atunci cu intrebarea indreptatita, de altfel, "Si… ce vei face dupa?" Raspunsul a fost intr-un final: alta facultate. Si pentru ca nici la 20 si un pic de ani nu esti suficient de matur (nu degeaba americanii se numesc majori la 21 de ani si nu la 18, stiu ei ce stiu) am ales sa fac tot o facultate din pasiune: Literele (romana-engleza). Acum sunt in ultimul an si chiar nu regret ca… am facut-o si p-asta! Stiu ca nu am ales sa ma specializez in domenii banoase, dar, asa am fost eu mereu, am ales cu sufletul si nu cu ratiunea. As fi putut sa ma axez pe chimie si biologie, sa fac farmacia sau medicina. La cea din urma ma speria numai gandul ca aveam sa disec morti. Dar la farmacie m-as fi descurcat minunat. Mi-au placut intotdeauna chimia si biologia. Spre deosebire de matematica chiar se aflau in topul materiilor mele preferate.

Acum daca m-ar intreba cineva daca as mai alege la fel…as raspunde cu toata inima DA. Nu sunt suparata pe Ana de la 18 ani si nici pe cea de la 22. Eu de atunci am ales exact ceea ce credeam eu ca mi se potriveste. Sunt constienta insa ca pentru a ajunge sa ai o cariera trebuie sa te zbati mai mult cand termini astfel de facultati. Astazi sunt din nou inginerii la mare cautare. Sau poate au fost dintotdeauna. Si pentru ca suntem o tara in care oricine termina o facultate, trebuie sa fii neaparat bun pe ceva anume. Orice. Ca e meserie, ca e profesie, dar ca sa razbesti trebuie sa excelezi, si ca sa excelezi trebuie sa fii motivat. Ori intr-o societate si o economie ca cea din Romania e aproape imposibil sa gasesti o motivatie in exterior.

Banii sunt putini si locurile de munca si mai putine. Nu-i de mirare ca intalnim des absolventi de Drept care vand in piata, fizicieni care stau la casa la Carrefour, psihologi care viseaza la cabinetul lor si ajung prin a intocmi munca de secretariat intr-o companie de mana a 15-a. E trist, dar asta e adevarul. In ziua de azi nu mai conteaza ce studii ai, ci cate pile ai sau cat de competent esti intr-un domeniu ca sa poti izbuti. Asadar, daca va intrebati ce facultate trebuia sa alegeti, sa nu va asteptati ca daca va veti raspunde o cu totul alta fata de ce ati terminat, ati fi ajuns mai bine. Sunt persoane care au terminat si in domeniul calculatoarelor si nu isi gasesc de munca.Si sa regreti un lucru e tardiv. Si e bun stiut ca unele lucruri nu se mai pot indrepta, asa ca sa traim cu acel "si daca" in minte nu facem decat sa ne demotivam si sa cadem prada frustrarii.

Majoritatea companiilor care angajeaza nu se bazeaza doar pe o diploma de licenta, ci se pe competentele pe care le au candidatii la post. Asa ca, daca ai trecut prin facultate ca gasca prin apa, ai luat notele pe copiat, nu te astepta ca daca ai o diploma cu nume frumos si banos sa si faci bani si cariera cu ea.
Totul depinde de tine si de cat de multe stii. Ori ca sa stii mereu multe trebuie sa inveti in fiecare zi. Asta daca nu ai pile, sa ne-ntelegem. Si chiar daca ai, asta iti faciliteaza doar angajarea nu si performanta sau avansarea in functie.

Voi regretati facultatea aleasa? Cat va ajuta ea acum in job-ul pe care il aveti, sau cat credeti ca va va ajuta pe viitor?

Si acum sa ne amuzam putin… click aici.

Citeste mai mult

Statu` roman – un caine jegarit care tine coada sus.

April 12, 2011 Ana Q. 5 Comments

Nici nu stiu cum sa incep acest articol. Nici nu stiu daca vreau sa il scriu asa cum imi propusesem. Da, este despre controversatul subiect referitor la manuscrisele lui Emil Cioran. Am sa incep prin a va spune ca in liceu Cioran era Dumnezeul meu, citeam cam tot ce-mi pica in mana de el. V-asd fi impartasit si de ce imi placea mie asa mult pe vremea aia, dar am urechile in flacari de stupefactie si indignare!! Cred ca stiti cu totii deja despre licitatia de la Paris si manuscrisele lui Cioran. Nu stiu toate dedesubturile acestui trist eveniment, doar ca mi se pare inadmisibil din partea statului roman sa manifeste o durere acuta in dos cand vine vorba despre lucrarile unuia dintre cei mai mari scriitori romani, si apoi sa ridice coada-n sus si sa inceapa sa solicite repatrierea osemintelor acestuia. Cu alte cuvinte, statu` se pisa pe lucrarile lui, zic vodaproste ca le-a recuperat un om de afaceri, il decoreaza cu nushtu care onor "yeey, a medal for you, sucker!" ;iar apoi, ca un caine puricos, inalta coada, mustaceste si face demersuri pentru aducerea ramasitelor lui Cioran, Eliade si Brancusi in Romania.

Atata lipsa de preocupare culturala cred ca n-o gasim la niciun alt popor. Bine ca vor sa distruga ecosistemele din Bucegi, sa faca nu stiu ce autostrada. Sa le darame dracului odata pe toate, la ideea "doamnei" aleia de Udrea. Atat ma enerveaza si televiziunile astea, si Antena 3, Realitatea care incearca s-o puna intr-o lumina proasta, nu fac altceva decat s-o mediatizeze, ca s-a c***t Udrea, ca a spus nu stiu ce ineptie, ca s-a urcat pe cal, ca nu stiu ce grozavie de proiect a inceput, si uite asa vrand nevrand ii construieste un ditamai brandu`! Ma intreb ce ar zice dna Udrea daca nu ar mai pomeni-o nici pulea prin media. Da` daca poporu` roman doar de lucrurile astea e preocupat…asta se cere, asta se da. Bine ca avem ce manca, ca in rest, numa` de Udrea si de Basisti ne doare: ce rahat cu prune au mai mancat aia? Eh, ia sa vedem….

Citeste mai mult

H&M sau ce mama naibii…

March 30, 2011 Ana Q. 20 Comments

Cred ca mai mare tam-tam ca asta cu deschiderea H&M-ului in Romania nu am mai vazut de la primul ou kinder adus in Romania dupa `90. Si aparitia lui Dumnezeu pe norisorul roz ar fi fost cu mult sub mediatizarea brandului. Initial cand am vazut afisul mare in Mall Baneasa ca vine H&M in Romania m-am bucurat ca un copil prost. Apoi mi-am adus aminte ca am intrat in H&M de pe Champs Elysees si n-am gasit decat haine de o calitate medie vandute la suprapret. In sensul ca erau ok dar nu cat sa strige femeia isterica din mine "omg, ommmggg!". Deci da, m-am bucurat ca oita care urmeaza turma. Da` ma rog, cin` se poate pune cu entuziasmul orb al unei femei cand vine vorba de cumparaturi? Va zic eu…nimeni.

Dar nu despre asta voiam sa va spun ci despre cat de gros e spam-ul sau reclama despre H&M. (si nu doar pe bloguri, bannere, site-uri, tv, radio etc), ci chiar pe… mail-ul firmei! Well, am primit acum cateva zile (nu doar eu, sa ne intelegem…ci toata firma!) un mesaj elaborat in care ne era explicat cum sa ajungem la Afi Cotroceni la nimeni altul decat… the big H&M. Acum serios, de ce m-ar interesa? Pot ignora mail-uri corporatiste cu pisicute, mesaje motivationale, incurajari bovinesti, mesaje de buna dimineata soare, sustineti nu stiu care echipa, dar sa mi se explice cum sa ajung la Afi Cotroceni? Excuse me for not giving a shit. Sa fi fost reclama platita, mascata? Habar nu am cum stau treburile astea prin firme mari, dar daca nici ala nu mai era mail de reclama, apai….

Ce m-a deranjat mai mult e ca era scris intr-un stil de parca ar fi interesant pe oricine. Nu ca daca doriti sa ajungeti, daca va intereseaza, ci fix cum se ajunge in Afi Cotroceni doar pentru H&M: explicatii cu harta, ce trasee sa iei, de unde sa il iei, daca vii cu masina personala, cu metroul, bicicleta, caruta! Hoooold your horses, de regula daca ma intereseaza ceva caut, nu-mi place sa se faca presupuneri in locul meu! Nu am trimis niciun raspuns, in fond ce era sa zic? I dont give a damn? Nu e tocmai foarte diplomatic.

Sa ne intoarcem la H&M. Am citit pe blogul unor fete care au vizitat deja magazinele H&M ca minunea care a innebunit muierile de pe plaiurile noastre e un mare fâs! fâs fâs fâs! Asadar, citez:

"Cel mai elocvent exemplu este cel al balerinilor crosetati (fratii mai mici ai cizmelor crosetate de vara), care au in H&M pretul de 40 de lei si pe care stim cu totii ca au un pret de maxim 15 lei in piata. Alte exemple ar fi: floricele de par-12 lei/ 1 leu in Miniprix, tenesi barbati- 40 de lei/ 8 lei in piata, vestute de dantela 130 de lei/ mai pui 80 de lei si iti iei una de la Marks& Spencer de calitate sau te duci in Glow si dai pe ea 40 de lei .
Alt lucru care m-a deranjat a fost faptul ca multe haine nici nu aveau sigla trecuta pe ele…nu ca as tine mortis sa mi se vada eticheta, dar eu sunt de parere ca firma mentionata pe produs demonstreaza aparteneta acelui obiect la brandul respectiv, chiar daca hainele sunt produse in China

Toata lumea era obsedata de rochia lunga din reclama, cea la 90 de lei, care era una din cele mai urate rochii pe care le-am vazut in viata mea, pornind de la calitatea materialului pana la cromatica ei (un bleu bizar amestecat cu un corai cam strident si un imprimeu maro)." (cititi tot articolul aici.)

Deci, H&M sau nu H&M?