Cu totii avem zile bune si zile…sa le zicem mai putin bune. E normal, natural, firesc si nu trebuie sa fim stanjeniti din cauza asta….cand vorbim despre intalnirile cu familia si prietenii. Ei ne stiu cum suntem si vor intelege ca exista motive intemeiate in spatele atitudinii noastre nu tocmai placute. Dar ce se intampla atunci cand avem o zi proasta, ne trezim intr-o forma deloc de invidiat si cu toate astea trebuie sa socializam cu persoane noi? Nu stiu, fie ca mergem la un interviu, sau luam cina cu prietenii iubitului sau suntem in prima zi de scoala/serviciu etc. Situatiile in care suntem fortati de imprejurari sa socializam sunt multe si stim foarte bine ca prima impresie poate fi cea definitiva asa ca nu trebuie sa ne lasam prada proastei dispozitii sau starilor "de naspa" pe care le avem si sa incercam pe cat posibil sa facem de fiecare data o impresie buna.
Mai puțină vorbă și mai multă atenție la cei din jur. Majoritatea avem tendința când ne întâlnim cu cineva să vorbim foarte mult despre noi și să ascultăm mai puțin. Ca și cum persoana respectivă ne-ar cunoaște dintotdeauna și ar fi interesată de ceea ce spunem. Nu zic să fii mutulică atunci când cunoști persoane noi, dar întotdeauna e apreciat omul care ascultă și nu cel care trancane. Lasă discuția să curgă de la sine și nu o centra în jurul tău. Întotdeauna lasă-i și pe cei din jur să-și exprime părerile chiar dacă tu consideri că nu au nimic relevant de spus în domeniu. Știu că eram odată la masă cu câțiva prieteni și a venit un amic de-al amicului amicului etc care era student la medicină. Mentionez că niciunul dintre noi nu eram doctori, dar tipul a făcut în așa fel încât toată discuția s-a învârtit în jurul chimiei, al afecțiunilor, bolilor, infecțiilor și de fiecare dată când vreunul dintre noi a încercat să împărtășească o experiență, o idee, un articol citit pe net despre subiectele respective, domnul ne contrazicea de fiecare dată. Rezultatul: nu am mai ieșit niciodată cu el de atunci. Dacă tot aduci discuția într-un domeniu pe care îl stăpânești măcar ai bunul simț să-i implici și pe ceilalți în discuție, că doar ești la o bere pentru a socializa nu pentru a ține conferințe.
Zilele trecute discutam cu o amică despre faptul că iubitul ei cu care este împreună de câteva luni bune nu se mai comportă cu ea că la început. Deprimată, îngrijorată că făt-frumosul nu numai că acum era mai urât dar își uitase între timp și manierele scoase la înaintare la începutul întâlnirilor undeva acasă. Sau le pierduse pe drum. Sau le-a închisese undeva cu cheia. Și cheia a înghițit-o între timp. *Gulp*. The point is… Lucrurile nu mai erau că la început. Și asta nu după foarte mult timp. Să vă explic așa pe scurt diferența dintre la început și în prezent ca să înțelegeți despre ce fel de diferențe vorbesc eu aici. Că mie una îmi place ca lucrurile să fie clare, iar experesia asta cu "nu mai e ca la început" m-a călcat pe coadă sinapselor de când am auzit-o prima oară. Și cum adolescentă fiind eram curioasă ce însemna că nu mai e cum era, primeam doar răspunsuri evazive și neconcludente și rămâneam mereu cu aceeași mare și lată dilemă: ce anume nu mai e că la început că n-am înțeles nimic?!
Asta e valabil și în cazul femeilor cât și al bărbaților. Citeam mai devreme 
Nu de mult m-am întâlnit în oraș cu una dintre prietenele mele. Se despărțise de ceva vreme de prietenul ei și știam eu că nu e în apele ei. Am ieșit la o cafea și tot așteptam să înceapă conversația, să se descarce, știți voi, că între fete. Ea stătea tăcută, fuma țigara, bea din cafea și privea în gol. Eu nu știam de unde să încep, ce și mai ales cum să spun. Știți voi că în astfel de situații cuvintele sunt de prisos. Dacă-i ziceam clasicul "lasă-l că nu știe ce a pierdut, oricum nu te merita" nu era bine pentru că fuseseră împreună mai bine de un an și din asta ar fi reieșit că eu am observat cum era el de fapt și nu i-am atras atenția. Dacă o luăm pe partea cealaltă "off, vă stătea atât de bine împreună, păreați făcuți unul pentru celălalt" iar nu era bine, că se supăra și mai tare și s-ar fi autoînvinovățit și mai mult gândindu-se că a făcut ea ceva greșit dacă a sfârșit fiind părăsită de omul cu care forma un cuplu perfect. Așa că tăceam eu, tăcea și ea. După vreo 30 de minute de sorbit cafele și pufăit țigări, a spart ea gheața acalmiei:
În filmele de dragoste ne-am obișnuit deja să întâlnim aceleași stereotipuri, aceleași idei și povești bazate pe aceleași personaje obosite, ireale și plictisitor de des întâlnite. Ar trebui să se interzică love story-urile care prezintă oamenii ciudați în cele mai drăguțe și atractive moduri care la un moment dat, te fac să crezi că what the hell, dacă tot se propagă ideea asta înseamnă că pe undeva pe acolo trebuie să existe un mic sâmbure de adevăr. Greșit! Pentru că, din păcate, de cele mai multe ori uităm că viața reală e una și ce vedem în filme alta, dar cum viețile multora dintre noi sunt banale și anoste, preferăm să le trăim cu impresia eronată că ce se întâmplă în filmele siropoase poate la fel de simplu aplicabil și-n viața reală. .jpg)
Pentru că articole despre cum să ai o relație minunată cu partenerul de viață ar putea umple biblioteca din sufragerie, m-am gândit să punctez care sunt pașii pe care dacă îi urmați vă vor conduce către o relație…de eșec.
Sunt acele subiecte despre care oricine are o părere, subiecte cărora cu greu le găseşti calea de mijloc şi nu atrag decât dispute şi discuţii în contradictoriu. Credeţi-mă că le-am testat pe pielea mea aproape pe toate. Aşadar, când întâlniţi o persoană nouă şi simţiţi că vreţi să aveţi o legaura cu ea, de orice natură ar fi, încearcaţi să evitaţi câteva dintre subiectele care mai degrabă ar dăuna decât să ajute la consolidarea relaţiei. 
