DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ
Autor: J.D Salinger
Naţionalitate: americană
Titlu original: "The Catcher in the Rye"
Anul apariţiei: 1951
***
"De veghe în lanul de secară" am citit-o demult, cred că au trecut mai bine de 7 ani de atunci dar nu am scris niciodată despre ea. Mi-am amintit zilele trecute când am primit un mail în care mi se cerea părerea despre carte. Pentru cine n-a citit-o am să prezint, pe scurt, un scurt rezumat, ca să vă faceţi aşa o idee. Personajul principal este Holden Caulfield un adolescent bogat în vârstă de 16 ani, internat într-o clinică de boli mentale. Holden îşi începe povestea relatând evenimentele care au avut loc în perioada dintre sfârşitului primului semestru şcolar şi vacanţa de Crăciun. Povestea lui, construită în perioada anilor 50, începe într-o sâmbătă. Încă de la început aflăm câteva detalii privind istoria şcolilor prin care Harold a trecut, Pencey fiind a patra şi chiar şi de aici fiind pe cale să fie exmatriculat din cauza corigenţelor şi urmând să fie trimis acasă în Manhattan miercuri. Harold povesteşte despre întâlnirea cu profesorul pe care îl învinuieşte de eşecurile sale, despre colegii de cămin şi despre invidia pe care i-o poartă lui Stradlater, colegul lui de cameră, pentru că se întâlneşte cu fosta sa iubită Jane Gallagher.