Posts Tagged ‘recenzie’
JURNAL… LA FEMININ
Autor: Simona Ionita
Nationalitate: romana
Titlu Original: Jurnal… la feminin
Anul aparitiei: 2009
***
Simona Ionita s-a nascut la 23 aprilie 1979 in judetul Dambovita. Este licentiata in Stiinte Administrative, absolventa a Facultatii de Administratie Publica, Universitatea Nicolae Titulescu. Absolventa a cursurilor postuniversitarede Relatii Publice in cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. In prezent este redactor la www.mayra.ro (revista online dedicata femeilor). Cartea de fata este de asemenea dedicata "femeilor care inca sunt in cautarea sufletului pereche, celor care deja l-au intalnit, dar doresc sa afle misterele reltiei dintre El si Ea si barbatilor care doresc sa cunoasca mai bine sufletul femeilor".
Trebuie sa recunosc ca lucrarea Simonei m-a facut sa imi schimb parerea despre autorii romani contemporani. Si mai cu seama despre autoare. Cartea de fata nu e nici pe departe lectura superficiala pe care o intalnim in toate cartile din ciclul "Chick Lit". Autoarea stie cum sa captiveze, stie cum sa atraga atentia si interesul cititorilor oferind argumente consistente pentru fiecare afirmatie pe care o prezinta.
Simona este de parere ca femeia care ajunge la 30 de ani intruchipeaza simbolul maturitatii sentimentale, al visurilor realizabile, palpabile, si al implinirii personale. Daca la 20 de ani femeia experimenteaza, gusta, testeaza cate putin din ceea ce ii place, la 30 este mai sigura pe ea, flirteaza atent, rafinat si intelege cand sa fie matura si cand sa fie copila si cel mai important poate trasa o limita clara intre cele doua aspecte. La 30 de ani femeia isi doreste succes profesional, implinire afectiva si emotionala si stie cel mai bine ca ele au o mai mare satisfactie in sanul unei famili, alaturi de un barbat capabil sa ofere la randul sau stabilitate, confort si dragoste.
PORTRETUL LUI DORIAN GRAY

Autor: Oscar Wilde
Nationalitate: irlandeza
Titlu Original: The picture of Dorian Gray
Anul aparitiei: 1881
***
"E trist, dar nu-i nicio îndoială că Geniul e mai durabil decât Frumuseţea.”
Personajul prezentat de Oscar Wilde în romanul său e un tânăr incredbil de frumos, bogat şi totodată foarte cult care reuşeşte să capteze atenţia lui Basil Hallward, un pictor talentat şi renumit. Fascinat de frumuseţea ireală a lui Dorian, pictorul îl foloseşte de câteva ori drept model pentru tablourile sale unde artistul îl înfăţişează ca un erou din mitologia greacă. Romanul debutează cu scena în care este prezentat portretul lui Dorian şi nemulţumirea pictorului împărtăşită prietenului său Lordul Wotton deoarece potretul dezvăluie vădit sentimentele lui pentru Dorian. Henry Wotton, un personaj excentric, hedonist cunoscut pentru propaganda pe care o aduce pentru cultivarea egoismului prin exploatarea plăcerilor trupeşti, dezaprobă convingerea pictorului referioare la tablou considerându-l o capodoperă. Ajuns în atelier, Dorian îl cunoaşte pe Henry şi în conversaţia pe care o au Dorian rămâne marcat şi profund impresionat de arguementele aduse de lord pe baza subiectul larg dezbătut de către cei doi: natura efemeră a frumuseţii şi a tinereţii. Concluziile devastatoare la care se ajunge îl fac pe Dorian să deteste portretul realizat de Basil, tocmai pentru că e atât de perfect şi peste ani îi va aminti de frumuseţea lui de acum care se va fi stins. Într-un moment de panica şi dezamăgire Dorian îşi făgăduieşte sufletul pentru a putea trăi veşnic tânăr iar portretului să-i fie transferata toată povara îmbătrânirii.
În următoarele săptămâni prietenia dintre Henry şi Dorian devine din ce în ce mai solidă, amândoi pledând pentru un nou curent hedonist în care fructificarea tinereţii şi a plăcerilor trupeşti reprezintă argumentele pe care teoriile curentului sunt construite. La scurt timp Dorian se îndrăgosteşte de Sybil, o frumoasă actriţă, pentru felul ei de a a-şi interpreta rolurile pe scenă, însă când aceasta decide să renunţe să mai joace Dorian o părăseşte. Ajuns acasă acesta descoperă uimit că expresia feţei din portretul său se schimbase devenind batjocoritoare. Speriat, hotărăşte ca a doua zi să se împace cu Sybil însă aceasta cugetare se dovedeste întârziată pentru că acesta comisese suicid. La îndemnul lui Henry actul actriţei a fost perceput de c catre Dorian ca fiind un triumf propriu în personificarea tragediei. Între timp Dorian ascunde portretul într-o cameră întunecată unde nimeni nu va putea să observe transformările ulterioare. Romanul continuă cu o serie de întâmplări, necazuri şi dezamăgiri care încep să-l macine pe erou ajungand să nu mai gândească lucid. De aici se trezeşte la viaţă farmecul cărţii.
Oscar Wilde aduce în romanul său un elogiu artei şi convingerea că scopul ultim al acesteia este să ofere frumuseţe. Pe tot parcusul romanului frumuseţea e cea care domneşte perpetuu cu scopul de a revitaliza simţurile obosite de urâtenie.
Potretul lui Dorian Gray sau "cea mai magică oglindă" îi dezvăluie treptat cele mai aspre poveri ale îmbătrânirii si ale păcatului de care acesta fusese eliberat. O vreme eroul romanului îşi trăieşte viaţa cufundat în hedonism fără remuşcări şi fără inhibiţii. Portretul lui însă va fi pe tot parcursul romanului un simbol al conştiinţei sale amintindu-i de fiecare dată aspectul adevarat al sufletului său.
IMPARATUL MUSTELOR
Autor: William Golding
Nationalitatea: britanica
Titlu Original: The lord of the flyes
Anul aparitiei: 1954
***
În timpul unui sângeros război, un avion evacuează un grup de băieţi britanici pe o insulă tropicală. Doi dintre ei, Ralph şi Piggy, descoperă o cochilie pe care aceştia hotărăsc să o foloseasca pe post de trompetă pentru a-i chema pe ceilalţi băieţi. Odată adunaţi în jurul celor doi, decid cu toţii că un lider dintre ei trebuie ales, un lider care trebuie să se gândească la modul în care aceştia urmează să fie salvaţi. Ei se hotărăsc să îl numească pe Ralph întrucât el "e băiatul cu cochilia, el ştie ce face!". Ralph, la rândul său, îl numeşte pe Jack liderul grupului de vânătoare şi împreună formează o echipă puternică. Unii se ocupă cu vânatul în timp ce alţii aprind focul pentru ca fumul să poată fi vazut din larg de vreo corabie, care va putea ulterior să-i salveze. La început băieţii se bucură din plin de viaţa lor pe insulă, departe de oamenii maturi, petrecând majoritatea timpului jucându-se şi bucurându-se de zilele însorite şi de apa caldă a oceanului.
Într-o zi însă, când vânătorii trebuiau să se îngrijească de foc, un vapor trece prin apropiere iar Ralph şi Piggy constată că focul se stinsese şi vaporul trecuse pe lângă ei fără să-i observe. Furios Ralph îi admonestează pe vânătorii iresponsabili, însă aceştia rămân nepăsători lăsându-se purtaţi de bucuria frenetică a primului porc mistreţ vânat, bucurie manifestată în mod bizar prin dansuri şi strigăte stridente.
Cei mai mici dintre ei încep treptat să răspândească zvonuri potrivit cărora există un monstru pe insulă care e oricând gata să-i atace. Zvonul acesta este întărit de cei doi gemeni Sam şi Eric, care într-una din nopţile când stăteau de pază, un paraşitist aterizează aproape de ei, iar aceştia nedesluşind formele siluetei şi a paraşutei aleargă terifiaţi către ceilalţi spunându-le că au văzut monstrul. Ziua următoare Jack, Ralph şi alţi câţiva băieţi pornesc în căutarea lui pentru a-l ucide. Ajunşi la locul cu princina abia spre seară, aceştia zăresc vag paraşuta în bătaia vântului şi o rup la fugă convinşi ca acela este monstrul cu aripi uriaşe pe care îl văzuseră şi gemenii.
Nu prea stiu ce sa cred despre acest film. Este ori mai bun decat cred, ori mai prost decat cred si nu prea imi dau seama care varianta e, asa ca am sa evit sa ii dau un rating.
Tema principala este stereotipul cultural al femeii care este natura, emotie si fizicalitate versus intelectul controlat al barbatului. Nu sunt sigur insa daca este un fel de satira sau vreun fel de analiza introspecta, caz in care totul este destul de banal. Din pacate suspectez ca este vorba despre analiza si voi comenta incepand de la acea premisa.
EA este bruta si emotie egoista. Acestea sunt atribute ale supararii intense, nu mai este loc pentru nimic altceva decat propria durere. Ea ii spune lui la un moment dat ca fiul ei se indeparta de ea vara trecuta si simtea ca ala micu ar fi trebuit sa fie mai apropiat de ea. Vedem din poze si din raportul de autopsie ca ea ii ranea subtil picioarele copilului, facandu-l pe acesta sa nu plece nicaieri. Un pic mai tarziu ea, deloc subtil, ii face acelasi lucru sotului. Femeia este prezentata aici ca fiind o greutate in jurul picioarelor barbatului care il tine captiv si nu il lasa sa fie liber. Ea este in aparenta controlata complet de nevoile ei distructive, asa cum starea podului casei sugereaza si suntem inclinati sa credem ca reprezinta ego-ul ei. S-ar putea sa fiu prea freudinan dar dat fiind simbolismul si sexualitatea acestui film n-as crede: Ego-ul este plin de disperare, plin cu imagini sadice si haotice. Nu exista intelect, nici inhibitii functionale, nimic sa ii tina in frau impulsurile.



Se salveaza...



