Questioare

Tag Archives: questii

Inapoi in clasa a IX-a

January 06, 2012 Ana Q. 26 Comments

ceas, timp Dacă aș fi din nou în primul an de liceu aș face multe lucruri diferit. Și asta nu pentru că regret în vreun fel cea care am fost, ci că nu m-am bucurat mai mult că lucrurile au fost așa și nu altfel. Am o meteahnă a personalității pe care mă tot chinui s-o educ și din păcate până acum nu a dat deloc rezultate, aceea că întotdeauna sunt nemulțumită de ceva. Găsesc eu o chichiță, un lucru minor, de multe ori insesizabil pentru ceilalți, pe care să-l scot în evidență și care să-mi strice dispoziția. Să vă dau un exemplu concret. Zilele trecute mi-am făcut două seturi de cărți de vizită. Unul mai profi așa și celălalt mai pentru ..să zicem mai fun, mai pentru toată lumea. Design-ul este superb în ambele variante, însă cum nemulțumitul e nemulțumit până în pânzele albe m-am trezit eu că nu-mi place cartonul unui set. Ba că e prea moale, că nu-i lucios, că se îndoaie repede. Și credeți-mă că am fost personal să-l aleg. Ei bine pe loc mi s-a părut în regulă, când m-am văzut însă cu pachetul de cărți de vizită în mână s-au schimbat lucrurile. Mustăceam a neîncântare și a regret că trebuia să aleg un alt carton de zici că ar fi fost sfârșitul lumii și că eventualele eșecuri viitoare s-ar fi bazat exclusiv pe acel carton texturat și moale. Asta așa, că să vă faceți o idee la ce mă refer când zic că mi-ar fi plăcut să fiu altfel și atunci și acum.

Citeste mai mult

Scrisul de mână şi personalitatea

September 15, 2011 Ana Q. 24 Comments

Se spune că modul în care scrii îţi defineşte personalitatea. Atât de mult am scris pe calculator încât dexteritatea mea de a scrie frumos cu pixul pe foaie s-a deteriorat văzând cu ochii. Dacă înainte scriam o pagină A4 în 5 minute maxim, acum pot să stau şi 15-20 de minute până termin una. Haideţi să vedem în funcţie de scris ce tip de personalitate avem. O să luăm propoziţia binecunoscută în limba engleză "She sells, sea shells by the seashore". Chiar sunt curioasă catora dintre voi li se aplică informaţiile de mai jos.

(da, toamna asta mi-am cumparat un set nou de carioci)

Citeste mai mult

Niciodată prea târziu…

August 25, 2011 Ana Q. 17 Comments

Asta am învăţat-o de la Augustin Radu în Redescoperă România. Da, acel Augustin care mă enerva în primele zile şi pe care l-am omorât în mii şi mii de feluri metaforice. Dar, vedeţi voi, prima impresie nu e întotdeauna cea adevărată şi îţi trebuie mai multe zile ca să ajungi să te acomodezi cu personalitatea omului şi să-ţi dai seama, încă o dată, că noi oamenii suntem frumoşi, cu bune şi rele, cu amintirile noastre şi cu toate issues-urile care la început pot irita. Augustin spunea că vrea să se apuce de o grămadă de questii. Nu mai e la vârsta adolescenţei şi a teribilismul infantil, dar etatea inimii i-a rămas tânără şi dorinţa de a experimenta la fel de vie. Despre mine pot spune că mereu am trăit în umbra anilor trecuţi, a etapelor deja parcurse, gândindu-mă cu acelaşi regret amar la ce aş fi făcut acum dacă eram cea de atunci.

Şi aşa ajunsesem să trăiesc scenariul nescris al unei perioade trecute, uitând poate lucrul cel mai important: clipa de acum. Şi că niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt, să faci lucrurile altfel, să te reinventezi, să fii cine vrei să fii. Niciodată nu e prea târziu să îţi recunoşti vina, să laşi orgoliul deoparte şi să îţi ceri iertare.

Citeste mai mult

Nu vor să se schimbe!

July 30, 2011 Ana Q. 18 Comments

Nu ştiu de ce, dar câteodată universul complotează împotriva deciziilor tale. Aşa se face că ieri eram pornită să-mi schimb id-ul de messenger. Stupid, mai ales că în ultimul an abia dacă intru pe el o dată pe săptămână, aşa din inerţie şi de dragul unui sharing de poze cu vreo prietenă. Pur şi simplu nu mai am ce face pe mess. Dacă vreau să iau legătura cu cineva, dau un telefon, un mesaj sau mai degrabă dau un mesaj privat pe facebook. (pe chatul de la facebook nu m-am conversat niciodată cu nimeni, şi ţineţi minte, eu am contul de facebook din 2006, când încă majoritatea românilor se regăseau pe hi5 şi netlog, asta aşa…for the record). Şi cum vă ziceam, ieri m-a încercat gândul ăla al schimbării.

Motive serioase n-aveam, dar nici că mi-au trebuit vreodată, căci din 2000 de când am avut primul cont de yahoo şi până astăzi, am schimbat vreo 7. Ca pe şosete, cum ar spune prietenii. La un moment dat, un fost coleg mi-a zis că a adunat 5 id-uri de ale mele, pe care îl folosesc. Căci el săracu nu ştia că eu îl foloseam doar pe ultimul cu care îl adăugam, el le păstrase pe toate.

Mi-am găsit aşadar un nume de id satisfăcător, îmi plăcea cum sună, eram încântată, l-am creat, dar când să adaug persoane în el, pace! Nu mergea neam! Eu dădeam add, persoana respectivă mă accepta şi mă adăuga, eu îi apăream în listă lui cu id-ul nou, el mie ioc. Am făcut wrestling toată seara cu mess-ul, am încercat pe meebo, pe o versiune veche de yahoo, am zis că o fi din cauza că folosescc MAC-ul pe laptop, m-am dus la PC unde am şi windows-ul, l-am zburat pe Filozof din faţa lui, i-am întrerupt PES-ul şi m-am postat acolo. Şi ia-o de la capăt. Add şi accept, add şi accept. Nimic. Am zis că o fi o problemă temporară, că mai încerc de dimineaţă. Zis şi făcut. Azi, imediat ce m-am trezit, n-aveam stare, trebuia neapărat să rezolv treaba cu messu, că doar e lucru mare când vrei să-ţi schimbi id-ul şi trebuie să-ţi muţi cunoştinţele dintr-o parte în alta. Ce ziceţi, a mers? Ba bine că nu. Am reluat etapa de wrestling de aseară, dar bug-urile mess-ului m-au doborât. Într-un final am renunţat. Că nu degeaba umblă vorba in târg ca cel mai deştept cedează.

Acum vreo 3 ore m-am gândit eu că nu-mi mai place banner-ul blogului. Şi scrisul şi fontul şi tot. "ooook, trebuie să facem o schimbare". L-am rugat pe Filozof să-şi exerseze creativitatea în Photoshop, aşa că, săracul, preţ de câteva ore şi-a dat duhul cu mouse-ul în mână, efecte, font-uri, questii şi la final…"nu-mi place". Nu mi-a plăcut nimic din ce a ieşit. Ba era fontul prea mare, prea gros, prea subţire, prea goth, prea italic, prea simplu. În final am renunţat şi la ideea asta. Fontul rămâne aşa cum e, până la alte modificări. Asta dacă răbdarea lui va ajunge din nou în sfera normalului. Căci acum, nici vorbă de asa ceva.

Concluzia pe ziua de azi e că unele lucruri insistă să rămână neschimbate oricât ne-am da peste cap să facem ceva în privinţa asta. La fel se întâmplă şi cu partenerul. Nu s-ar schimba după cum vrei tu nici să-l pişti cu ceară, şosetele le vei găsi tot în mijlocul camerei, capacul de la wc va fi întotdeauna ridicat şi niciodată nu vei găsi vasele spălate. Să nu fie însă cu supărare, căci trebuie să fie pe undeva un motiv întemeiat pentru care suntem acum lângă ei cu tot cu defectele lor.

Sunt oare singura căreia i s-a întâmplat să vrea să modifice lucruri şi ele să se împotrivească cu cea mai acerbă încăpăţânare s-o facă?

Citeste mai mult

Trezitul de dimineaţă

July 05, 2011 Ana Q. 45 Comments

Numai eu ştiu cât de multe ponoase am tras atunci când am fost nevoită să mă trezesc de dimineaţă, să mă îmbrac repede şi să o iau la fugă spre locul unde trebuia să ajung. Nu de puţine ori am încurcat gelul de faţă cu cel de duş, sandalele cu pantofii, am pus sare în loc de zahăr în cafea şi am ajuns în lift cu papucii de casă. Şi pentru că lucrurile nu puteau continua astfel la infinit, am dezvoltat câteva trucuri care m-au ajutat şi care, sper eu, să vă ajute şi pe voi.În primul vreau să vă spun că orice oră dormită contează. Asta am învăţat-o eu de la o bună prietenă. Trebuia să plecăm spre examen în jurul orei 8 dimineaţa şi ne-am pus în pat, ca tot studentul, la ora 5. Eu propusesem să nu mai dormim deloc, însă ea mi-a zis atunci că cele două ore de somn contează enorm de mult.Şi a avut mare dreptate. Examenul l-am luat şi, deşi eram enorm de obosită, am realizat că dacă nu aş fi dormit deloc aş fi fost cu siguranţă şi mai 'wasted'. Aşa că, dacă aveţi insomnii şi la un moment dat vă trece prin cap să nu mai adormiţi deloc, alungaţi gândul şi încercaţi s-o faceţi.. O minte odihnită vă va ajuta mult mai mult în planul nostru de organizare a unui trezit de dimineaţă reuşit.

Ora de trezire. Întotdeauna calculaţi-vă oră la care va treziţi cu o oră înainte de cea la care sunteţi nevoiţi să ieşiţi din casă, pentru a avea timp de micile tabieturi de dimineaţă şi pentru a fi siguri că nu plecaţi din casă cu tricoul întors pe dos sau cu bluza facută pungă.

Lumina din cameră. E foarte importantă. Am observat că eu mă trezesc mult mai uşor când trag jaluzelele de seara şi dimineaţă intră lumina în cameră. Dacă e întuneric în cameră şi sună alarma să mă trezesc, aşa aş opri-o şi m-aş băga la loc în culcuş…. Dar cu o lumină suficient de puternică trezitul e mult mai uşor, deja ştii că a început o nouă zi şi că trebuie să fii gata de plecare. La mine funcţionează perfect.

Miculul dejun. Este şi el foarte important. Eu recunosc că încă nu m-am educat suficient de bine în direcţia asta pentru că pur şi simplu nu pot mânca nimic consistent dimineaţa. Să nu mai zic că nu am răbdare să-mi încălzesc lapte cu cereale sau să-mi fierb ouă. Şi nici fructele nu intră prea bine pe stomacul gol. Aşa că, cel mai bine îmi fac provizii cu batoane proteice, batoane fitness, biscuiţi cu cereale, şi aşa nici nu pierd foarte mult timp şi mă asigur că nu voi bea cafeaua pe stomacul gol. Aşadar, după ce aţi terminat de mâncat, preparaţi-vă o cafea, un ceai, un ness, ce vă place vouă mai mult, şi dacă se poate să conţină şi cofeină să vă ajute să căpătaţi energie, ar fi perfect. De asemenea lichidele ajută la o bună digestie şi aşa veţi fi siguri că nu veţi pleca de acasă cu senzaţia aceea de stomac greoi.

Mersul pe jos înviorează. Aşa că, oricât de tentant ar fi să luaţi mereu maşina sau să mergeţi cu autobuzul până la locul unde trebuie să ajungeţi, 10-15 minute de mers pe jos vă vor ajută să fiţi şi mai fresh.

Pe mine cele de mai sus m-au ajutat mult, iar eu va spun că sunt o persoană extrem de somnoroasă. Dar am învăţat că oricât de greu ar fi cu trezitul de dimineaţă, dacă urmăresc anumite "trucuri" şi le adaptez propriului meu ritm, sunt cu mult mai fresh şi mai odihnită tot restul zilei decât aş fi dacă aş dormi până când s-ar înălţa soarele..hăăăt în vârful cerului.

Citeste mai mult

Cu Smartphone-ul in Roaming

June 25, 2011 Ana Q. 23 Comments

Nu prea obişnuiesc să povestesc eu întâmplări de la serviciu, căci clienţi săriţi de pe fix sună în fiecare zi, şi de aş sta să vă povestesc despre fiecare în parte, s-ar pierde din farmec şi din învăţăminte. Ori povestea apelului de ieri care a durat aproape o oră, e ca să învăţăm din ea. Eu ştiu sigur că n-am să fac greşeala clientei respective. Era în jurul orei 19:00 şi tocmai primisem o novice să stea lângă mine să înveţe questii din tainele nu-foarte-măreţe ale serviciilor cu clienţii. Mă şi gândeam că vinerea seara nu sunt cine ştie ce situaţii, lumea se mai duce la o bere, un film, un club, sau în cel mai rău caz rămâne în casă în faţa tv-ului sau a calculatorului.

Buuun. Şi la un moment dat intră apelul cu pricina. O tanti foarte ţâfnoasă, profesoară de limbă engleză, aveam să aflu mai târziu, se întorsese din Ungaria şi nu mai putea iniţia apeluri 'de pe Iphone-ul ei, abia cumărat de la voi'. Iniţial m-am gândit că e o problemă de natură tehnică, aşa că am început să fac căutările în aplicaţii. Nu era nimic în neregulă. Apoi m-am gândit să verific în aplicaţia de plăti unde am constatat cu stupoare că tanti avea emisă în data de 18 iunie o factură proformă în valoarea de 3.500 ron . I se pusese automat restricţie pe număr pentru că depăşise cu mult valoarea obişnuită a facturilor sale. Îi verific şi costul suplimentar….1234 Eu.

Costul provenea din traficul de date. Trafic de date făcut de pe 16 iunie până pe 23. Am întrebat-o dacă a stat pe net. A negat. Am întrebat-o dacă are pe Iphone aplicaţii sau widget-uri care îşi fac singure update. A bâjbâit că nu ştie şi a revenit pe poziţii, susţinând sus si tare, că ea nu a fost anunţată de aşa ceva când a cumpărat Iphone-ul. Say what?! Doamna profesoară de engleză, "doamnă cu studii"-da, da, aşa s-a intitulat, era în interesul tău să te interesezi ce aplicaţii îţi instalezi pe 'aifon'! Zic şi eu, că nu-i nimeni obligat să-ţi facă consiliere în smartphone-uri şi servicii de date în roaming. Apoi contrariată, mi-o bagă pe aia pe gât cum că pe Blackberry nu i s-a întâmplat asta, că a fost furată, yaba-yaba. Ce să-i explici măreţei doamne că netul Blackberry e securizat, că funcţionează altfel, că se conectează la serverul propriu, când ea urla ca toate animalele din ogradă. La un moment dat am dat-o pe speaker s-o auzim mai mulţi.

Ştiu, nu deloc etic, dar era mult prea amuzantă să o ţin doar pentru mine. Am liniştit-o eu spunându-i că i-am făcut un service desk către colegii de la departamentul IT să se facă verificările exacte, de unde provine traficul, ceea ce am si facut. Căci şi factura detaliată de are s-o ceară si tot n-are să găsească pe ea nimic detaliat legat de date, adică o să-i apăra doar trafic date. Păi da, zic eu, dar poate omu` vrea să ştie unde anume a intrat şi a consumat X mb. Oh well, poate pe viitor se lucrează şi la chestia asta.

Aşadar ce trebuie să reţinem când plecăm cu smartphone-ul în roaming, pentru că nu e o problemă doar cu iOS-ul ci cu toate telefoanele care folosesc sisteme de operare .

Traficul de date pe care îl aveţi inclus pe cartelă sau abonament e naţional!
Dacă folosiţi plugin-uri, widget-uri, aveţi grijă să nu fie setate să vă trimită automat update-uri.
Iar dacă totuşi aveţi nevoie de net în roaming, la Vodafone pe abonament puteţi să vă activaţi optiunea "date în roaming" valabilă 24 de ore (5mb trafic inclus), taxa fiind de ~2,50 Eu.

Eu una ştiu că în septembrie când voi pleca în Cipru în concediu, am să îmi modific setările internetului pe Iphone să nu mai funcţioneze deloc. Când mă întorc le fac eu la loc. Dar fiind pe abonament, mi-ar ţâţâi fundul să nu mă trezesc şi eu cu vreo minune de cost de 1000 de euro. Căci sinceră să fiu, o înţeleg de la primul ţipăt până la ultimul răcnet. E o sumă fabuloasă pentru un bugetar.

Citeste mai mult

Vise ciudate si semnificatiile lor.

May 18, 2011 Ana Q. 38 Comments

Aseara am visat ca imi tineam capul in mana (la propriu) si ca se afla in stare de descompunere. Creepy, creepy I know, mai ales ca nu m-am uitat in ultimul timp la niciun film horror. Eu inainte aveam un Jurnal al Viselor. Si acolo imi notam eu ce visam. Cum ma trezeam dimineata imi notam visul. Si am dat de el recent. Si cred ca dintre toate visele mele ciudate, cel de mai jos e cel mai cel. Ah, inca o questie ciudata legata de vise, intr-o noapte eu am visat ceva SF si Filzoful, fix in aceeasi noapte, continuarea. Ceva cu o bomba atomica si sfarsitul lumii. Nu mai tin minte exact. Oricum a fost foaarte ciudat. Ne treziram amandoi si aproape in acelasi timp am zis "sa vezi ce-am visat azi noapte".
Asa, sa va povestesc visul de care ziceam.

"Se facea ca ma intorceam de la cantina facultatii de Drept, cu o fosta colega de liceu, cu care am si stat 4 ani in banca. (si pe care n-am mai vazut-o de cand am terminat liceul). Si noi trebuia sa ajungem la gara de nord, sa mergem acasa la Ploiesti.Si cum asteptam noi un autobus, vine un soi de autocar-tren, o ciudatzenie oricum, si Ana (colega mea din liceu) se urca in el..eu alerg repede repede dupa ea, si o trag de acolo, spunandu-i ca nu pe ala trebuie sa-l luam. Dupa care, nu`sh cum ajungem noi, intr-o alta dimensiune/epoca.. Arata asa, cam cum aratau orasele japoneze la inceputul Erei Meiji. Drumuri neasfaltate, case rasfirate si frumoase, muulte paduri, ca un targ din ala vechi, cu buticuri, chestii.. Si intrebam noi pe cineva pe unde suntem, si cika "pe strada Stefanescu nr 90.." Anyways…am mers mai departe, crezand ca o sa dam de vreun autobus sa ne ducem la gara…Dupa care la un moment dat Ana dispare din peisaj, si ma trezesc singura.. Si tot continui sa merg, si sa intreb cum naiba ajung la gara, si nimeni nu-mi zicea..park toti se fereau de mine.

Dupa care ma asez pe un fel de bordura inalta (imi amintesc ca era o caldura din aia infernala in vis, si ma batea rau soarele in cap, oamenii erau asa ciudatei, parca fiecare venit dintr-o alta era)…si cum stateam eu pe bordura aia, un mosneag vine si ma intreaba daca am aflat ce e aici. Si eu surprinsa ii zic ca nu prea vreau sa stiu ce e acolo, dar ca vreau sa ajung la gara de nord, ca trebuie sa prind un accelerat spre Ploiesti. Mosneagu se uita cam crucis la mine, dupa care zambeste si-mi zice ca asa zic toti la inceput. Si apoi se apuca sa-mi explice ca acolo e purgatoriu…si ca eu si Ana am murit, dar ca ea a ajuns in rai ca a incercat sa-mi salveze mie viata, iar eu in purgatoriu.. Eu eram socata, nu stiam cum naiba am putut sa mor, ca acum cateva momente asteptam autobusul in fata caminului facultatii de Drept..Si zicea mosneagu ca el asteapta in purgatoriu de caeva sute de ani, ca a luptat in razboiul celor Doua Roze…si ca inca nu stie unde va ajunge, in Rai sau in IAd. Eu continuam sa zic ca eu vreau pe Pamant inapoi, ca nu pot sa mor asa pur si simplu…

Am fugit de acolo, plangeam, eram asa sad…si in timp ce fugeam asa ma gandeam la cate chestii mai aveam de facut pe Pamant, la ce vor spune ceilalti ca eu acolo nu mai sunt,si sunt captiva in purgatoriu, unde pot sta sute sau chiar mii de ani…Plus fel de fel de procese din astea filosofice..dupa care m-am trezit mai obosita decat cand m-am pus in pat sa adorm.

Eu nu prea cred in semnificatia viselor. De fapt, cred intr-una singura, pentru ca de cate ori am visat-o semnificatia visului s-a adeverit. Cand visezi ca iti cad dintii din gura afli de moartea cuiva. Daca te si doare cand iti cad atunci e vorba de cineva apropiat tie. Nah, intr-un fel imi pare asa rau ca de vreo 2 ani nu m-am mai tinut de Jurnalul viselor. Era chiar fain. Acum ca l-am gasit si-l rasfoiesc, chiar ma simt asa de parca m-as conecta cu mine de atunci. Ii mai fain ca un jurnal propriu-zis, va zic. Iaa, ca am mai dat de unul tare:

"Se facea ca tocmai cumparasem niste camere intr-un castel medieval, unde inainte locuiau niste personaje ciudate…[ceva gen Adams family] si pe langa persoanele ciudate care locuiau acolo, mai era si un mosh paralizat si niste haine care trebuiau vesnic sa ocupe 2 paturi, ca si cum erau niste oameni invizibili imbracati cu ele.
Partea cea mai ciudata este ca eu am descoperit o oglinda, care daca o tineai in fata si priveai in spate puteai vedea cca 10 secunde din viitor…adica vedeam ce urma sa se intample cu putin timp inainte. Si am chemat doi prieteni sa facem experimente cu oglinda ciudata. Si Zanardi se ducea la capatul unui culoar unde era f intuneric, si noi ne uitam in oglinda si vedeam toate miscarile pe care le facea Zanardi cu cateva secunde inainte ca el sa le faca…

Si totusi Lucifer nu credea. Si toate acestea se intamplau doar cand pisica neagra din castel era de fata, care parca intelegea tot, mai avea putin si vorbea…Eu am plecatd in camerele acelea si m-am dus la preotul [sau calugar, nu mai stiu ce era], care de asemenea locuia in castel si i-am spus despre oglinda aceea ciudata…si mi-a zis ca intr-adevar e oglinda viitorului apropiat. Eu ma plangeam ca nu il pot face pe Lucifer sa creada, si acesta mi-a zis ca nu o sa pot in veci sa gasesc argumente consistente si perfect rationale si stiinifice ca sa pot dovedi capacitatile supranaturale ale oglinzii…si ca putini sunt aceia care pot percepe oglinda aceea ca fiind unealta raului…dar care daca e folosita cum trebuie poate sta in slujba binelui. Eu i-am multumit si am incercat sa ajung din nou la camerele pe care le cumparasem in castel, dar totul parea schimbat..si nu mai reuseam sa le gasesc…la un moment dat aparuse o pisica alba care era alergata de pisica neagra, voia sa o atace. Si am inceput si eu sa fug, si pe masura ce fugeam pisica neagra capata proportii hiberbolice..si fugeam…"

Nu vreau sa povestesc aici despre ce se spune ca inseamna visele, sunt atatea teorii ca n-as mai termina de scris, si, intr-o jumatate de ora, trebuie sa ajung la serviciu. Da, tura "de noapte" din nou.

Voiam sa va intreb care e cel mai ciudat vis pe care vi-l amintiti? (nu trebuie sa scrieti romane ca mine, asa, cat de pe scurt puteti )

Citeste mai mult

Viata…de dupa serviciu.

May 12, 2011 Ana Q. 11 Comments

Ca ne dorim foarte mult, ca am vrea sa mai amanam clipa macar putin, la un moment dat toti vom sfarsi intrand in 'randul lumii' si vom avea 'multravnitul' sau nu loc de munca. Sau macar majoritatea dintre noi. Ca facem ce ne place, ca e doar un job temporar, ca e unul tranzitiv, el ne tine ocupati marea parte a zilei. La inceput e totul nou, acomodarea cu sarcinile, targeturile, colegii, mediul de lucru. Entuziasmul de inceput pune intr-un con de umbra stresul jobului. Oricat de stresati am fi in primele luni de munca, faptul ca e ceva nou, ca producem propriii banuti, ne motiveaza sa facem fata trezitului de dimineata, ureletelor sefilor, ostilitatatii colegilor, targeturilor imposibil de atins.

Odata cu palirea entuziasmului apar rutina, grija, stresul si nervii. Te trezesti de dimineata in fiecare zi la aceeasi ora, de fiecare data apar lucruri de rezolvat urgent, alte task-uri, povara sarcinilor apasa din ce in ce mai greu. Astfel, ajungem acasa posomorati, obositi si frustrati. Sa nu mai zic ca nici salariile din Romania nu sunt dintre cele mai motivante. Sa stii ca muncesti un an dar totusi nu iti poti permite un concediu de vis in care sa te relaxezi macar pentru cateva zile adunate. Asa ca ramai cu gustul amar ca faci in fiecare zi aceleasi lucruri, ca ajungi sa nu iti mai pese de cum te imbraci, cum te aranjezi, de ce film nou a mai aparut, de ce piesa de teatru se mai joaca si de ce album a mai scos formatia ta preferata. Daca inainte ieseai la terasa in fiecare week-end cu prietenii, stateai de vorba la telefon cu orele cu prietena cea mai buna, mergeai mai des la coafor sau erai nelipsit de la intalnirile baietilor pentru savurarea unei beri reci, acum te declari multumit cand te aduni in week-end sa iesi din casa pana la supermarket sa faci provizii pentru saptamana urmatoare. Iesirile la teatru, film, gratar s-au imputinat, prietenii nu te mai cheama atat de des la bere.

Si, din pacate, serviciul nu e deloc o scuza buna pentru izolare. Si eu ma numar uneori printre cei lipsiti de chef, nervosi si frustrati dupa o zi 'plina' petrecuta la serviciu. Dar incerc sa-mi revin repede si sa-mi dau seama ca, hei, locul ala nu trebuie sa ma schimbe si cei din jur categoric nu au nicio vina pentru zilele mele proaste. Incerc, pe cat posibil, sa-mi pastrez macar o parte din obiceiurile de pe vremea cand timpul era cel mai bun prieten al meu: serialele, mersul la sala, iesitul la o cafea, plimbarile, blogul, vizionatul serialelor, mai nou thanks to my Kindle, am redescoperit, dupa o pauza de cateva luni bune, cititul. Nu e usor, mai ales ca parca simti ca le faci asa pe mare fuga pe toate. Nici nu le mai simti gustul ingropat fiind pana la gat in mlastina grijilor zilnice.

Comunicarea cu familia (sot, parinti) si prietenii e si ea din ce in ce mai subreda. Sa recunoastem, odata angrenati in rutina zilnica, nu mai avem rabdarea necesara sa le facem pe toate cu atata drag ca inainte. Si atunci, intreb, cum putem sa nu ne "pierdem" si sa ramanem, macar in mica masura, cei de altadata?

Citeste mai mult

Din Legile lui Murphy…

April 17, 2011 Ana Q. 16 Comments

…care mie personal mi s-au aplicat foarte bine, asa ca…luati aminte!

Daca ceva rau se poate intampla, se va intampla. Cand ma gandesc ce e cel mai rau lucru care s-ar putea intampla si nu-mi vine in minte niciunul, iremediabil ceva se intampla si imi schimba viziunea dramatic.

Daca tot ce ai este un ciocan, toate obiectele din jur iti par cuie. Asta mi se aplica cel mai bine cand sunt nervoasa. Nervii sunt ciocanul meu, iar cuiele sunt toti cei care stau din nefericire in calea mea cand ma apuca pandaliile.

Cand lucrurile merg bine, cineva va face in mod inevitabil un experiment daunator. V-am mai zis eu de treaba asta. Cand apuc sa constientizez, "ma, mie chiar imi e foarte bine in perioada asta", universul cel parsiv ma aude si ceva ceva tre` sa se petreaca si sa strice totul. Am gasit insa o metoda care pana acum pare sa mearga si sa pacalesc universul..nu mai verbalizez! Zic in sinea mea "yuhuuu, e bine, e bine…dar shht abtine-te, n-o spune, nu nuu". Si pana acum functioneaza. Sper ca daca am scris-o n-o sa se strice smecheria.

Cand incerci sa demonstrezi cuiva ca o masina nu functioneaza, ea va functiona. De multe ori mi se intampla! Fie la calculator acasa, sau pe la aparatele casnice. "Uite, nu merge, ti-am zis?". Si cand pune oricine altcineva mana pe lucrul respectiv sa vada ce are, incepe sa functioneze cu brio, ca si cum nu ar fi avut nimic vreodata.

Primul loc in care trebuie sa cauti ceva este ultimul loc in care te astepti sa il gasesti. De asta incep intotdeauna cu celebrul "sub pat". Acolo gasesc mereu lucrurile pe care inainte le cautam in oricare alta parte.

Daca este un lucru nepotrivit de spus, cineva il va spune. Asta imi aminteste de o faza de acum multi ani de la scoala. Aveam o colega careia ii murisera parintii. Si abia reusisem s-o conving sa iasa in oras cu prietenii mei. Ii anuntaseram pe toti inainte sa nu povesteasca nimic despre parinti, rude, nimic de genul. Asta pana cand s-a nimerit sa vina in local cunoscuti de-ai prietenilor mei si inevitabil au adus discutia si au intrebat-o direct "pe tine te lasa ai tai atat de tarziu in oras?"

Orice idee simpla va fi redata verbal in cel mai complicat mod posibil. Cititi carti de filosofie si o sa vedeti cat adevar musteste in legea asta.

Cei care locuiesc cel mai aproape sosesc ultimii la intalnire. Categoric. Cand locul de intalnire era in fata scarii unde locuiam eu, ajungeam inevitabil ultima. Cand trebuia sa merg pana in centru, sa iau autobuzul, ajungeam chiar mai devreme cu cateva minute.

Va urma…