Tag Archives: oameni

Mituri despre femeia măritată

A trecut un an și jumătate de la nuntă (nici nu știu când și cum dacă mă întrebați) și încă aud în jurul meu idei preconcepute despre cum ar trebui să se comporte o femeie cu verigheta pe deget. La mine nu s-au schimbat multe, de fapt nu s-a schimbat nimic doar că, adevărat, s-au mai adunat câteva responsabilități. Dintre cele mai comune mituri despre femeia măritată am adunat câteva pe care să le discutăm pe scurt.

Nu mai ieși cu prietenele atât de des ca înainte. Ba din contră, ne vedem destul de des. Singurul impediment pentru care ieșirile nu mai sunt atât de frecvente este faptul că acum avem fiecare job și depindem de programul de lucru. Dar asta s-ar fi întâmplat și dacă eu aș fi fost nemăritată. 

De ce mai mergi la sală? Doar ți-ai găsit bărbat... Asta e una dintre afirmațiile alea care te lasă "poker face". La sală mergi nu ca să agăți ci ca să te menții în formă și să ai grijă de sănătatea ta. Dacă "ți-ai găsit bărbat" nu înseamnă că trebuie să te îngrași, să nu te mai îngrijești și/sau Doamne ferește, să te tunzi scurt. Eu sunt mai slabă acum decât atunci când ne-am cunoscut și am părul la fel de lung. Și nu mi-a trecut nicio clipă prin cap să mă tund sau să "let myself go" doar pentru că nu mai sunt de 6 ani și ceva "in the game"

Când faceți un copil? Dacă o femeie s-a măritat nu înseamnă că scopul suprem este să rămână gravidă. Am mai auzit una: "Păi de ce v-ați mai căsătorit dacă nu faceți un copil?" Alo, unde ai trăit? În vremea în care femeile se căsătoreau doar pentru a-și ascunde rușinea de a fi însărcinate? Dacă m-am măritat nu înseamnă că în 2-3 ani vreau să am și copil. Mai am multe de făcut până atunci și-n plus vârsta la care ne simțim pregătite pentru a avea unul diferă de la femeie la femeie. Eu una nu mă simt încă suficient de matură pentru asta.

Ce nu se face

Când credeam că le-am auzit pe toate și că nimic n-o să mai mai surprindă m-a lovit din plin istorisirea unei foste colege de facultate despre o altă colegă. Cum ar veni o mică bârfă. Mi-a povestit cum au ieșit mai mulți într-un pub pe unde ne-am petrecut noi jumătate din facultate. Adică jumatate din timp la cursuri, cealaltă jumătate în bar. Bun. La sfârșit, când a sosit nota de plată, fiecare dintre cele cinci persoane prezente au pus bani pentru consumația lor plus ceva bacșiș, #cumseface.  

A șasea persoană, fosta noastră colegă, a luat banii care s-au strâns, a pus și ea partea ei fix și… ce a rămas în plus, adică bacșișul chelneriței, l-a sustras și l-a băgat în portofel. A venit chelnerița, a luat nota și după 5 minute s-a întors la masă și a spus cu un aer indignat: "E sumă fixă aici!". Drept răspuns, tipa care a sustras bacșișul a pus în scârbă 1 leu (un leu!) în palma chelneriței.  

 Din această experiență extragem următoarele:

Langa mine-i locul ciudatului

De-a lungul vremii am dezvoltat câteva lucruri fără voia mea de care nu aș putea spune că sunt foarte mândră. Primul ar fi oamenii pe care abia îi cunosc tind să mi se destăinuie mai mult decât ar trebui. Zic că de vină ar fi figura mea mereu concentrata și care dă impresia falsă că as asculta și ca as fi atentă. Cred că astfel păcăleam profesorii în școală să nu mă scoată la tablă aproape niciodată: deși nu ascultam eu eram elevul mereu atent. Dar despre oamenii și poveștile lor cu altă ocazie, acum vreau să vă povestesc puțin despre super puterea mea de a atrage in jurul meu, cum să le zic să pară puțin mai drăguț, oameni speciali.  

Acum câteva zile așteptam în stație autobuzul. Pe drum venea bălăngănindu-se un nene care cânta. În stație mai multă lume. Eu având ca reper experiențele anterioare, încercam să mă fac mică, mică pe undeva prin mulțime. Se plimbă el printre noi, se împiedică de câteva ori și dintr-odată îl aud că îmi țipă în ureche o doină de jale. Noh, ce să mai zic? Dă-te la o parte? Nu cred că vorbeam aceeași limbă așa că am încercat să mă îndepărtez și să mă rog să vină odată autobuzul. 

Nu e ciudat cum tocilarii de ieri…

 …fără intenția de a jigni pe nimeni, așa că nu vă simțiți lezați, nu pe voi vă vizez… da, da…foștii mei colegi de liceu, cu voi vorbeam, nerzii care îmi citesc blogul, căci voi sunteți niște nerzi faini, adorabili și cum mai vreți voi. Și vorba aia, într-o zi o să lucrez pentru voi.

Noh bun, nu e ciudat cum toți cei care nu scoteau nasul din cărți în școala primară și ciclul gimnazial, care nu vorbeau decât după ce ridicau două degete și învățătoarea îi aproba cu vocea ei lină și pentru care singura distracție era atunci când după teme vizionau știrile cu părinții, sunt acum zmeii care povestesc cu patos despre câte aventuri tumultuoase au avut ei în școală si cum le mai ziceau și făceau ei pe toate?

 Cum au reușit ei să îmbine ei perfect studiul cu joaca și aventurile cu temele de acasă. Să fim serioși, tocilării ăia de atunci încearcă doar să facă pace cu ei înșiși. Se afla in nevoia disperata de a se convinge pe ei înșiși cât de tari au fost când au fost făcuți primari pe terenul de sport pentru că, evident, purtau pantalonii de treining ai fratelui mare și cum, faptul că bully-ul clasei le călca în picioare senvisul pregătit de mamele lor cu dragoste e de fapt momentul în care și-au dat seama că trebuie să schimbe ceva în viața lor. 

Se intampla in Romania

Dacă mi-ar fi zis cineva în liceu că o să ajung să ies la restaurant să iau prânzul cu părinții aș fi zis că e nebun și că asta n-are să se întâmple vreodată. Dar știți și voi cât de bine se înțeleg adolescenții cu părinții, așa că nu mai e nevoie să explic nenumăratele certuri, scandaluri și alte neînțelegeri pe care ai mei le-au tras cu mine. Și când îmi ziceau că o să ajung eu mare și-o să văd lucrurile altfel tot nu-i credeam, pentru că, știți bine, la 16 ani ai întotdeauna dreptate și tu știi ce e cel mai bine pentru tine. Astfel că azi a fost una din zilele în care m-am văzut cu părinții și am ieșit în oraș. Motivul pentru care vă povestesc asta nu e să evidențiez schimbările în comportamentul meu ci întâmplarea prin care ei au trecut cu două ore înainte de a sta liniștiți la masă cu mine. 

 Așadar… 2 hours ago… 

Se ia una bucată părinți si se pun în mașină. Se aseaza frumos un tata la volan și o mamă pe scaunul din dreaptă. Se adaugă una bucată stradă îngustă cu locuri de parcare. Se presară voința lor de a parca într-unul din locurile libere. Se semnalizează frumos și… când mașina să fie vârâtă regulamentar într-unul din locurile de parcare… boom! Un gipan îi lovește în spate. Se pune una bucată student cu aere la volan, cu permis de nici 2 ani  și se cheamă cea mai bună bucată de Garcea zelos. Ajuns la fața locului de la câțiva kilometri depărtare polițistul nu numai că îi dă dreptate studentului, ba mai mult, trece în fișa că el însuși a constatat că tata nu a semnalizat. 

De ce pupați animalele pe gură?

Pornind de la postul Tomatei: "De ce vă pupați copiii pe gură?" intampin si eu aceeași dilemă dar referitoare la relatia dintre stapan-animal.  Nu mă înțelegeți greșit, iubesc animalele, aș smotoci câini, pisici, iepurași și porcușori de gunineea toată ziua, dar tot nu pot să înțeleg afectivitatea exagerată a stăpânilor atunci când vine vorba de animalele lor. 

Eu am crescut la țară, am fost practic înconjurată de la găini, porci la câini și pisici. Am avut și eu un câine preferat, cred că v-am mai povestit de el, Johnny aka Gionică , un negrotei slăbănog cu o pată albă și mare pe gât, o potaie simpatică de care nu scăpam nici când mergeam la școală. Și să vedeti distractie când încercam să-l ascund în spatele clasei cu gândul că învățătoarea n-are să-l observe. Evident că bietul cuțulan sfârșea prin a mă aștepta la ieșirea din curtea școlii, dar asta e altă poveste. 

Avortul. Pro și nu prea

Ideea acestui articol mi-a venit citind următoarea afirmație făcută pe facebook. (cine a spus-o evident că nu are importanță, tocmai de aceea i-am și șters numele). 

Dacă m-ar  fi întrebat cineva acum câțiva ani dacă sunt de acord cu avortul aș fi spus tare și răspicat: bineînțeles. Acum nu mai pledez cu atâta convingere pentru el. Și asta nu pentru că încurajez înmulțirea populației ci pentru că mi se pare anormal ca în secolul XXI să rămâi însărcinată "din greșeală". Puteam să înțeleg vremurile de acum 30 de ani când educația sexuală era minima spre zero, însă acum când sunt o mulțime de metode de informare, cabinete de planning și o sumedenie de alterantive de protecție, mi-este imposibil să înțeleg cum să nu știi de ele. Și asta apropo de statusul de mai sus cum că mai bine avort decât o viață fără părinți e cu dus și întors. 

  • 2 in 1: Pinterest & Instagram

    Follow Me on Pinterest



  • My Recent Tweets

    • Nah, unele mai fac cariera si pe strada. Fiecare cu cat are fusta de lunga, zic :))
    • Credeam ca impartitul pliantelor e specfic varstei de 16 17 ani, da` tanti aia zau ca avea vreo 40. Fan infocat a domnului Dan. =)
    • Once in a summer (2006) » Questioare
    • A fost misto cum m-a abordat cucoana in fusta mini. "Nah, draga". Fix asa mi-a zis :)) Eu, ocupata fiind cu desnodatul castilor.
  • google plus

  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Arhiva