Vorbeam acum câteva seri cu un amic care mi-a povestit că anul trecut a mers într-un fel de tabără cu viitori psihologi. Acolo a întâlnit o fată căreia tocmai ce îi murise tatăl. Din cauza durerii atât de mari fata a început să refuleze şi la cei 23 de ani  se comporta ca o adolescentă rebelă. Patima în care a alunecat cu uşurinţă a fost cea a sexului. Dacă până atunci tipa avea principii peste care nu trecea, după moartea tatălui său practica cu determinare "casual sex".
 
Tot amicul respectiv mi-a spus că tatăl fetei respective era foarte strict cu ea şi, deşi tipa terminase facultatea, nu avea voie să meargă la petreceri, să iasă în cluburi, să aibă iubit. Acum, discuţia pe care am avut-o cu toţii în seara respectivă s-a învârtit în jurul următoarei dileme: Era tipa respectivă obsedată de sex încă dinainte ca tatăl ei să moară şi moartea acestuia i-a redat oarecum libertatea după care tânjea demult? Sau pur şi simplu, durerea a fost extraordinar de mare şi încercând să uite de  pierderea timpurie a figurii paterne, se aruncă în braţele bărbaţilor, poate pentru a compensa absenţa acesteia?
 
Până acum nu am pierdut nicio fiinţă dragă mie, şi poate de asta nu pot să înţeleg astfel de porniri. Eu eram  de partea celor care susţineau că tipa era de dinainte o "femeie uşoară" pe care tatăl său o ţinea în frâu. Amicul nostru era însă de părere că  durerea fiind atât de mare i-a zdruncinat tipei întreg universul şi pentru a nu se mai gândi la absenţa părintelui, face acum toate acele lucruri menite să îţi distragă atenţia.
 
Din fericire nu pot vorbi din experienţă proprie, dar probabil dacă mi s-ar fi întâmplat mie aş fi căzut în cealaltă extremă, aceea a închiderii în mine, a necomunicarii, a refuzului total de a lua contact cu lumea exterioară. Dar cum se zice că suntem atât de diferiţi şi reacţiile noastre în aceleaşi situaţii se pot afla la polul opus.