Dacă până acum credeaţi că vip-urile care ne fac cu ochiul de pe coperţile revistelor mondene arată întotdeauna perfect, v-aţi înşelat amarnic. Bine, ştiu că eraţi convinşi că au şi ele momentele lor în care îşi exersează talentul prost inspirat, aşa că haidem să vedem cum şi cu ce au mai dat-o în bară.
Lindsay Lohan iubeşte cu desăvârşire vara şi încearcă din răsputeri ca tenul sau să fie în continuare bronzat. Dar când autobronzantul are o culoare de portocaliu strident şi este distribuit inegal efectul nu mai e deloc cel dorit. Există totuşi şi soluţie când din nefericire se întâmplă acest lucru. Aplicaţi o picătură de exfoliant pe un bureţel moale şi masaţi zona cu surplus. Înmuiaţi o felie de lămâie într-nun bol cu apă caldă şi aplicaţi pe faţă. Acidul citric va depigmenta frumos tenul. Deci, Linsday, data viitoare când vrei să păstrezi vara cu tine, fă-o cu mai multă grijă!
Uh, Jenny din "Gossip Girl" (Taylor Momsen) a exagerat cu fardul negru, tuşul, rimelul, eyeliner-ul, deci cu totul. Ştim, face parte dintr-o trupă rock "The pretty reckless", sau mă rog, ce muzică o fi aia, dar ochii de raton nu sunt deeeeloc atrăgători. Putem spune fie ca a fost bătută fie că a machiat-o în exces un copil de grădiniţă cu acuarela.
Şhh, se pare că Nicole Kidman nu s-a uitat în oglindă după ce make-up artistul ei a machiat-o şi i-a "scăpat" mai multă pudră decât era necesar pe faţă. Atenţie: încercaţi întotdeauna să vă machiaţi la lumina naturală. Unele produse arată cu totul alfel pe faţă indoors şi pentru o siguranţă deplină, luaţi cu voi mereu oglinjoara în poşeta. Nu se ştie niciodată când veţi avea nevoie de un retuş al machiajului, şi până la urmă chiar şi marii artişti ai make-up-ului pot da greş uneori.
Sarah Jessica Parker a păşit pe covorul roşu într-o frumoasă rochie creată de Narciso Rodriguez şi într-o pereche de pantofi roşii care ar face-o geloasă şi pe Dorothy Gale. Dar ce ne facem când nu ne putem lua ochii de la vânataia de pe piciorul drept? Dusă probabil de val, Jessica a uitat cum să ascundă vantaia. Aşa că îi aducem aminte: se aplică un fard neutralizator peste vânătaie: galben dacă vânătaie e albastră sau verde dacă e roşie. După care se masează cu pudră zona. O variantă ceva mai rapidă: ciorapii opaci.
Astazi am fost in Bucuresti sa ma vad cu niste persoane foarte dragi mie. Nu stiu de ce, dar azi Bucurestiul m-a obosit. Si nu, nu e doar din cauza caniculei istovitoare. In primul rand traficul. Clar soferii bucuresteni au o problema cu sofatul. Daca nu se claxoneaza, se injura, se baga pe unde abia le incape masina, intra pe interzis, ei nu sunt soferi. Iar daca cumva indraznesti sa treci pe la o trecere de pieton nesemaforizata, va fi vai de tine! Vei cadea prada furiei dezlantuite a unor soferi stresati care daca stau mai prost cu nervii, te pot injura ca "nu te misti mai repede".
In al doilea rand, centru vechi al Bucurestiului. Vai, zau ca e jale! Am fost in Fire si am crezut ca nu mai ajungem, podulete de lemn, nailoane, cladiri in paragina, strazi cu asfalt lipsa…ce sa mai, delir total. Nu stiu ce anume se va mai reconstitui din centrul vechi, dar la cum arata acum zici ca tocmai s-a sfarsit razboiul. Ma rog, nu vreau sa ma enervez iar din cauza incompetentilor de la guvernare, ca sunt prea obosita, si energia imi lipseste cu desavarsire. Cica sa vezi aspectele pozitive ale capitalei, sa fim seriosi…nu ai mereu timp a mergi sa te plimbi in parcuri si sa admiri lebedele din Cismigiu. Asadar, Bucurestiul m-a obosit ingrozitor. Daca nu ar fi fost sa ma intalnesc cu niste fete grozave, as fi ramas cu un gust teribil de amar. Asa, macar raman cu inca o intalnire frumoasa care in ciuda prafului si a haosulului citadin, a fost superba! (love you, girls!) Ah, un lucru fain e pasajul de la metrou -statia Universitate, mi-a placut dreptunghiul cu laser in care puteai juca fotbal. Awesome!
Povestea este cam aşa. Un el, prieten de mulţi ani cu o ea. Ea e foarte fericită în relaţie ei de iubire. El în continuare obsedat de ea. De fapt nu de ea ci de personalitatea ei. Ori de câte ori intalneste o femeie se gândeşte cât de diferită e faţă de amica lui. Au împărţit mai bine de 15 ani împreună şi se înţeleg foarte bine. Au amintiri frumoase pe care amandoi le rememoreaza de fiecare data cu acelasi entuziasm. Ea nu l-a privit niciodată pe el în sensul ăla, însă el s-a îndrăgostit de ea la prima vedere încă de când erau copii. Timpul a trecut şi fata e acum căsătorita şi are şi un copil. El încă mai speră că va întâlni o femeie care să semene cu ea. Nu a îndrăznit să-i mărturisească niciodată sentimentele lui pentru ea tocmai pentru a nu o pierde. A preferat să-i rămână umărul de sprijin şi prietenul ideal decât să nu o mai vadă vreodată.
-Şi dacă nu ai să găseşti niciodată pe cineva la fel ca ea?
-Atunci prefer singurătatea în locul unei persoane care să nu îmi împlinească idealul.
Şi da…si acum tot aşa este. Caută încă acea femeie ideală care să semene cu amica sa. Întâlneşte femei, iese cu ele, dar sfârşeşte prin a le răni, lăsând în urma sa un dispreţ amar. Va trăi probabil o viaţă gândindu-se la acel "şi dacă…" şi ea va fi fericită neştiind niciodată că amicul său va rămâne singur doar pentru că nu va găsi niciodată pe cineva că ea.
Zilele trecute m-am întâlnit cu S., o fostă colegă din şcoala generală. Am mers să îmi fac cumpărăturile în Carrefour şi ea era manipulant marfă acolo. M-a claxonat cu maşinăria aia care se plimbă printre rafturi, m-am întors surprinsă pentru că nu încurcăm deloc circulaţia.
-Hey Ana, ce faci? m-a întrebat ea cu o voce greoaie, apăsată. M-am întors şi m-am uitat atent câteva secunde. Nu o recunoscusem iniţial, ceea ce nu mi se întâmplă. M-am întâlnit cu colegi de grădiniţă de care îmi aminteam şi pe care i-am recunoscut. Dar pe S. nu.
-Bună…i-am răspuns cu jumătate de glas, încercând să surprind în înfăţişarea ei trăsăturile cuiva cunoscut.
-Sunt S, colega ta din V-VIII. Nu mă mai recunoşti? M-a întrebat ea zâmbind amar, ochii ei limpezi şi vioi erau acum ca două pâcle de ceaţă care mascau forţat o suferinţa greu de descris.
Cu S m-am înţeles bine toată generală. Era genul de persoană care ştia să te surprindă, care găsea ceva frumos în fiecare lucru mărunt. Avea atunci un păr blond auriu lung pe care şi-l revărsa pe spate asemenea unei cascade de lumina. S. era talentată la orice. Picta frumos, avea o voce impresionantă, era olimpică la literatură şi chiar publicase ceva în revista şcolii. Voia să devină artistă. Şi avea tot talentul şi toată determinarea din lume pentru a o face. Putea să fie chiar model având în vedere că nu-i lipseau calităţile necesare. Dar ea alesese pictura şi literatura. Şi acum îmi amintesc o poezie de-a ei pe care i-o dedicase fluturelui mort de pe pervazul bunicii. Versurile ei erau calde şi senine, citindu-le nu numai că ţi-ai fi dorit măcar pentru un moment să vezi lumea prin ochii ei, dar puteai să empatizezi atât de bine cu fiecare personaj, cu fiecare metaforă atât de natural ivită printre rânduri.
-Hey…ce faci aici? Nu ne-am mai văzut de o veşnicie. Ce mai e nou? Ai terminat Artele?
-Haha, nu…erau visuri de copil inconştient. Sunt măritată de 5 ani am acasă 2 copii şi nici măcar liceul nu l-am terminat. Nu vezi? Până şi părul îmi e scurt, mi-am intrat în rolul soţiei şi al mamei mai bine decât mi-aş fi închipuit. Trebuie să plec, altfel mă vor certă superiorii că nu îmi fac treaba. Uite numărul meu de telefon, sună-mă cândva să ieşim la o poveste.
Mi-a întins o foiţă pe care notase cu acelaşi scris caligrafic şi ordonat numărul ei. Am rămas surprinsă să văd că un suflet de artist s-a pierdut în banal, în rutina şi în viaţa care i-au răpit visele şi inocenţă. În perioadă liceului mă mai gândeam la ea. Şi mi-o imaginăm pictând sau scriind poezii sau proză despre fluturi şi iubiri neîmpărtăşite. Mi-o imaginam în faţa oglinzii implentindu-şi părul… Oamenii se schimbă, viaţa îi transfoma în maşinării fără visuri, fără idealuri inale. Rutina şi societatea ucid sufletul creator, torturându-l cu cruzime până când are să moară în el ultima fărâmă de creaţie…
Nu ştiu dacă am s-o sun pe S…mi-ar plăcea să vorbesc cu ea, dar nu cu femeia din supermarket ci cu S care credea că fluturii sunt sufletele oamenilor care au murit timpuri pentru un ideal, care îmi promitea că îmi va picta portretul după ce va termina Artele, care ironiza societatea şi lumea oarbă în care trăim… S de acum…e prototipul femeii banale, care şi-a înăbuşit visele, lăsându-le să plece din sufletul ei pentru totdeauna…
Da, în România totul se negociază. Nu ştiu alţii cum sunt, vorba aia, dar mie îmi plac ca unele lucruri să fie clare. Desigur, ambiguitatea are şi ea farmecul ei dar atunci când întrebi -Cât m-ar costa cutare serviciu?
-Stai liniştită, ne înţelegem noi. Discutăm şi negociem.
Dar…NU vreau să negociem, nu vreau să discutăm. Vreau să îmi spui exact ce servicii oferi şi să îmi spui exact cât vrei pe ele. Dacă eşti sigur că munca ta valorează un preţ, de ce să ne tocmim? Nu vreau nici să îmi scazi din preţ, dar nici să am şocuri că la final costă mai mult decât mi-ai dat de înţeles iniţial.
Acum câteva zile tatăl meu a mers să întrebe la o biserică ortodoxă cât costă o slujbă pentru ceremonia de căsătorie. Şi preotul, cu ţigara în bot, scărpinându-se lascinv în barbă sură, răspunde:
-Fiule, dacă eşti credincios, dai şi matale un dar de bani să fie şi Dumnezeu mulţumit.
Pardon? Când mi-a zis tata era să leşin de râs. Adică în ziua de azi Dumnezeu nu se mai mulţumeşte aşa, cu una cu două, tre` ca darul să fie consistent, că altfel rămâne nesatisfăcut şi cine ştie ce se poate întâmpla, apăi Doamne păzeşte! Da` matale, nenea popă, nu ştii cam cât valorează serviciile bisericeşti? Spune un preţ acolo, că ştiu că dacă cineva îţi dă mai puţin strâmbi din nas.
La fel şi cu muncitorii care vin să renoveze apartamente. Niciodată nu spun de la început cât te vor costa serviciile lor. Că vorba aia, vă înţelegeţi la final. Asta nu îmi place în România, pentru că majoritatea celor care prestează servicii merg "la mica înţelegere" ceea ce mie îmi generează o stare de nesiguranţă. Am înţeles că există cazuri în care nici doctorii nu spun exact care sunt costurile operaţiei înainte să o facă.
Chiar nu se poate ca fiecare să fie constient de ceea ce poate şi de cât valorează ceea ce prestează? Ah, ba da…curvele cred că sunt singurele care sunt sincere. X RON per bot. Şi ştii frate cât vrea femeia pentru ce oferă.
Stiti ca va spuneam aici ca urma sa plec 2 luni in Cipru, insa niste treburi care nu puteau fi amanate m-au determinat sa imi cumpar biletul de intoarcere mai devreme cu 3 saptamani decat planuisem. Si acum sa va spun cateva mici diferente dintre cele doua tari (diferente pe care probabil orice individ care viziteaza cateva zile o alta tara din Europa le observa cu usurinta)
caini. nu am vazut picior de caine al strazii.
oamenii strazii/aurolaci/boschetari. nimic.
cersatori…lipsa (coloratii tarii noastre vaneaza in continuare in special Parisul, Roma)
Pentru ca, pe langa tot circul oferit gratis de cine a putut si pe unde a putut, Romania s-a laudat si cu lucruri bune:
Nobelul pentru Literatură a ajuns, puţin, şi în România.
Anul acesta, Nobelul pentru Literatură a ajuns şi în ţara noastră. Către o scriitoare germană, e adevărat, dar care s-a născut în România. Herta Muller nu a fost niciodată nominalizată de vreo instituţie romana pentru premiul Nobel. A fost nominalizată, în schimb, de Academia Germană de trei ori, în 1999, în 2008 şi acum, în 2009, când i s-a şi acordat distincţia.
Elevii români, pe primele locuri în lume la ştiinţe exacte.
În ciuda problemelor din învăţământ, elevii pregătiţi în şcolile din România au adus în ţară 19 medalii de aur, 29 de argint şi 14 de bronz de la concursurile internationale. Au intrat în competiţie alături de mii de alţi elevi, din peste o sută de ţări, iar la final au urcat pe podium, remarcându-se în domenii precum fizica, informatica, matematica, astronomie sau chimie.
Eroul din New York şi alţii ca el
Un tânăr român a devenit erou la New York după ce a salvat un băieţel de patru ani dintr-un incendiu. Postul de televiziune Fox News a difuzat un amplu reportaj cu Horia Creţan, pe care l-a supranumit "Bunul Samaritean". Nu e singurul român care a devenit vedetă pentru o zi în presa internaţională. Un român stabilit în Canada a salvat de la moarte o femeie care a fost înjunghiată în magazinul în care acesta era angajat
Mungiu, Porumboiu şi filmele lor aplaudate în afara graniţelor
"Poliţist, adjectiv", al lui Corneliu Porumboiu, a fost întâmpinat cu ovaţii şi premii la Cannes. După ce a cules toate trofeele pe care le putea culege, "4, 3, 2" semnat de Cristian Mungiu a ajuns în primele 10 filme ale deceniului, conform prestigioasei reviste Hollywood Reporter, alături de titluri ca Scrisori din Iwo Jima, United 93 şi No Country for Old Man. Acelaşi film fusese inclus şi de ziarul Times în topul 100 al filmelor deceniului, pe locul 14.
Cel mai onest sportiv
Mai important ca medaliile de aur şi trofeele la competiţiile internaţionale, un simplu gest de onestitate l-a adus pe mijlocaşul rapidist Costin Lazăr în atenţia Europei. Într-o lume a fotbalului ce se învârte în jurul banilor şi guvernată de interese meschine, fotbalistul a refuzat un penalty în timpul unei partide de campionat, cu Oţelul Galaţi. Arbitrul a arătat punctul de la 11 metri considerând infracţiune atacul unui apărător moldovean la jucătorul Rapidului, însă Costin Lazăr i-a făcut semn centralului că nu a fost atins şi nu ar fi corect ca echipa sa să benficieze de penalty. Centralul a revenit asupra deciziei, dar ştirea a făcut repede înconjurul lumii, nu puţini fiind aceia care l-au propus pe Lazăr pentru premiul Fair Play oferit de FIFA.
Cele mai fierbinţi exporturi româneşti
Ca şi în ceilalţi ani, şi în 2009, nurii autohtoni au fost apreciaţi pe măsură în revistele de bărbaţi, dar şi pe podiumurile unora dintre cele mai prestigioase case de modă Alina Puscau logodnica lui Brett Ratner, cel care a realizat X-Men şi Rush Hour, a avut un pictorial nud în numărul din noiembrie al revistei americane Playboy. Ea a fost aleasă pentru a sărbători cei zece ani de apariţie a ediţiei româneşti, dar şi din cauza prietenului ei celebru. Înainte de a apărea pozele nud cu Alina, pe site-ul revistei a fost publicat un interviu cu titlul "Salutaţi cel mai fierbine export românesc". Şi apoi, i-au acordat 8 pagini de pictorial.
Dracula + România = LOVE Forever
De pecetea vampirului nu vom scăpa niciodată. Dar asta nu e întotdeauna un lucru rău. Turiştii s-au îngrămădit şi anul acesta să îi vadă reşedinţa maleficului conte, cărţile despre România din umbra lui au continuat să fie scrise, iar filmele stau şi ele la rând. Brad Pitt tocmai a anunţat că va produce o peliculă despre omul din spatele mitului cel rău. Este vorba despre un film istoric, iar de această dată Vlad Ţepes va fi în centrul atenţiei – prinţul şi, mai apoi, domnitorul Ţării Româneşti. Cu alte cuvinte, Vlad îşi va arăta colţii numai ziua şi va nutri doar la sângele turcilor – pe câmpul de bătălie.
.png){kind=small}
Povestea este cam aşa. Un el, prieten de mulţi ani cu o ea. Ea e foarte fericită în relaţie ei de iubire. El în continuare obsedat de ea. De fapt nu de ea ci de personalitatea ei. Ori de câte ori intalneste o femeie se gândeşte cât de diferită e faţă de amica lui. Au împărţit mai bine de 15 ani împreună şi se înţeleg foarte bine. Au amintiri frumoase pe care amandoi le rememoreaza de fiecare data cu acelasi entuziasm. Ea nu l-a privit niciodată pe el în sensul ăla, însă el s-a îndrăgostit de ea la prima vedere încă de când erau copii. Timpul a trecut şi fata e acum căsătorita şi are şi un copil. El încă mai speră că va întâlni o femeie care să semene cu ea. Nu a îndrăznit să-i mărturisească niciodată sentimentele lui pentru ea tocmai pentru a nu o pierde. A preferat să-i rămână umărul de sprijin şi prietenul ideal decât să nu o mai vadă vreodată. 
Zilele trecute m-am întâlnit cu S., o fostă colegă din şcoala generală. Am mers să îmi fac cumpărăturile în Carrefour şi ea era manipulant marfă acolo. M-a claxonat cu maşinăria aia care se plimbă printre rafturi, m-am întors surprinsă pentru că nu încurcăm deloc circulaţia. 
Mi-a întins o foiţă pe care notase cu acelaşi scris caligrafic şi ordonat numărul ei. Am rămas surprinsă să văd că un suflet de artist s-a pierdut în banal, în rutina şi în viaţa care i-au răpit visele şi inocenţă. În perioadă liceului mă mai gândeam la ea. Şi mi-o imaginăm pictând sau scriind poezii sau proză despre fluturi şi iubiri neîmpărtăşite. Mi-o imaginam în faţa oglinzii implentindu-şi părul… Oamenii se schimbă, viaţa îi transfoma în maşinării fără visuri, fără idealuri inale. Rutina şi societatea ucid sufletul creator, torturându-l cu cruzime până când are să moară în el ultima fărâmă de creaţie… 
