Tag Archives: lume

Mituri despre femeia măritată

A trecut un an și jumătate de la nuntă (nici nu știu când și cum dacă mă întrebați) și încă aud în jurul meu idei preconcepute despre cum ar trebui să se comporte o femeie cu verigheta pe deget. La mine nu s-au schimbat multe, de fapt nu s-a schimbat nimic doar că, adevărat, s-au mai adunat câteva responsabilități. Dintre cele mai comune mituri despre femeia măritată am adunat câteva pe care să le discutăm pe scurt.

Nu mai ieși cu prietenele atât de des ca înainte. Ba din contră, ne vedem destul de des. Singurul impediment pentru care ieșirile nu mai sunt atât de frecvente este faptul că acum avem fiecare job și depindem de programul de lucru. Dar asta s-ar fi întâmplat și dacă eu aș fi fost nemăritată. 

De ce mai mergi la sală? Doar ți-ai găsit bărbat... Asta e una dintre afirmațiile alea care te lasă "poker face". La sală mergi nu ca să agăți ci ca să te menții în formă și să ai grijă de sănătatea ta. Dacă "ți-ai găsit bărbat" nu înseamnă că trebuie să te îngrași, să nu te mai îngrijești și/sau Doamne ferește, să te tunzi scurt. Eu sunt mai slabă acum decât atunci când ne-am cunoscut și am părul la fel de lung. Și nu mi-a trecut nicio clipă prin cap să mă tund sau să "let myself go" doar pentru că nu mai sunt de 6 ani și ceva "in the game"

Când faceți un copil? Dacă o femeie s-a măritat nu înseamnă că scopul suprem este să rămână gravidă. Am mai auzit una: "Păi de ce v-ați mai căsătorit dacă nu faceți un copil?" Alo, unde ai trăit? În vremea în care femeile se căsătoreau doar pentru a-și ascunde rușinea de a fi însărcinate? Dacă m-am măritat nu înseamnă că în 2-3 ani vreau să am și copil. Mai am multe de făcut până atunci și-n plus vârsta la care ne simțim pregătite pentru a avea unul diferă de la femeie la femeie. Eu una nu mă simt încă suficient de matură pentru asta.

HandsFree. Sau mai bine nu.

Încă de când mi-am achiziționat primul telefon la care am primit și handsfree le-am privit cu oarecare suspiciune și am știut cumva că n-o să le folosesc vreodată. Adică să pun căștile în ureche și să vorbesc cu telefonul în buzunar? Really? Aș face asta? Nu, mulțumesc. Chiar deloc. Dar să vă povestesc întâmplarea de mai devreme, ca să va faceți așa o idee de ce nu agreez eu vorbitul la telefon prin hands-free.  Azi după ce am terminat programul de lucru, adică undeva pe la ora 18, deci seara, stăteam în stație și așteptam cuminte autobuzul. Stația de unde iau eu autobuzul e undeva la ieșirea din oraș, lângă Hipodrom, iar la dupa ora 16:00-17:00 e tot mai puțin populată. Cum stăteam eu așa și mă gândeam la lucruri mărunte, aud dintr-odată o voce furioasă care venea spre mine strigând:

 -Tu m-auzi ce zic? Sau vorbesc singură ca proasta?!

Superficiali cu toată profunzimea

Sunt anumite expresii, acțiuni, atitudini care pur și simplu au fost adoptate conștient sau nu de majoritatea dintre noi. În primul rând, și cred că cel mai deranjant, este când cineva nu recunoaște că-i superficial. Și asta pentru că intotdeana această caracteristică a fost folosită cu cel mai peiorativ sens posibil. Dar să fim sinceri, cei mai mulți dintre noi suntem superficiali, că vrem sau nu să acceptăm asta, că ne place să credem că suntem profunzi și fix sensul vieții și metafizica kantiană nu ne lasă să dorim, adevărul e că oamenii cu adevărat profunzi sunt tot mai putini.

Faptul că asculți melodii deep, că îți place să scrii versuri despre nemurire, că încă mai crezi în suflete pereche nu înseamnă nici pe departe că ai o gândire profundă, înseamnă fix cu totul altceva, dar mi-e rușine s-o spun pe blog. Lăsând gluma la o parte, ce înseamnă să fii profund cu adevărat? Să vedem care e prima semnificație pe care ne-o dă prietenul nostru, DEXu`:

PROFÚND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu o mare putere de pătrundere, de înțelegere; care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace; (despre înțelegerea, despre gândurile, judecățile, creațiile etc. omului) care dovedește profunzime, seriozitate, inteligență.

Parafilii.

Pedofilii. Really, cu un copil? Ce atractie sexuala sa iti inspire…un copil?!  Gandeste-te doar ca tinta unuia ca tine poate sa fie chiar.. fii-tu!

Zoofilii. Oi? Capre? Zau asa?!

Necrofilii. Te masturbezi la filmele cu zombie?

One life, a million of wonders.

Din nefericire sanatatea nu e un lucru minunat de care ne vom bucura toti multi ani de-aici inainte. Pentru ca pana de curand si Andrei Teodoroiu era un tanar cu vise, idealuri si asteptari. Pentru Andrei viata abia acum incepe. Devine om mare si are nevoie de ajutorul nostru pentru a-si continua calatoria in viata. De la un simplu control la doctor, Andrei a descoperit ca ficatul sau era bolnav de multa vreme. Nu bea si nu fumeaza si totusi cine spune ca boala tine cont de aceste aspecte? Astfel , Andrei a fost diagnosticat cu ciroză hepatică virusală HBV compensată, hepatocarcinom de lob hepatic stâng și tromboză de venă portă stângă.

Un diagnostic mult prea dur cand esti increzator in viata si viitor. Cand pana ieri zambeai din tot sufletul iar astazi privesti viata cu mainile la ochi, printre degete, temator ca nu cumva intr-una din zilele care urmeaza sa fii nevoit sa lasi toate minunile si frumusetile vietii in urma ta. Haideti sa nu ne gandim  cum din pacate multi obisnuiesc s-o faca: ca oricum nu e singurul caz, ca sunt si altii in situatii mai grave, sa ne gandim ca loviturile vietii nu cruta pe nimeni, ca azi ramanem confortabili in banca noastra, siguri pe ceea ce suntem si avem, uitand sa luam in calcul ca maine putem fi noi sau cei dragi noua in situatia lui Andrei.

Sansa lui este un  transplant care se poate face doar in Germania, costul fiind de 100,000 de euro, sumă enormă pentru posibilitațile familiei lui. Si e inimaginabil de dureros sa stii ca zambetul copilului tau, iubitului tau, fratelui tau, prietenului tau si tot ceea ce reprezinta Andrei, depinde de o suma de bani. Ca speranta lui de a-si implini visurile sta  agatata firav intr-o suma de bani. Haideti sa il ajutam pe Andrei sa faca operatia. Imi place sa cred ca printre cititorii acestui blog sunt oameni care pot empatiza, oameni care stiu ce inseamna suferinta si care, cu toate astea, au ramas oameni.

Donații se pot face în conturile:


CONT LEI: RO72BRDE300SV19654493000
CONT EURO: RO89BRDE300SV81627453000

deschise la BRD Ploiesti, Agenția Bahluiului, pe numele Andrei Teodoroiu.

Va multumesc,

Grammar nazi…

Da, ii stiti cu totii. Cei care sunt preocupati de cum scrii un lucru, cei care fac analiza frazei si in somn si cei pentru care fara gramatica viata ar fi atat de seaca. Nu ma intelegeti gresit, e normal ca macar limba ta sa stii s-o scrii corect, dar nu va inchipuiti cat ma pot enerva oamenii care stau la panda sa te prinda ca ai uitat o virgula dupa nu-stiu-care cuvant. Si nuuu, nu spun doar asa "vezi ca acolo trebuia o virgula" sau "ai pus o virgula unde nu trebuia", ei trebuie intotdeauna sa duca totul la extrem, sa te spurce, sa te faca analfabet, sa iti dea cu regulile acuzativului in cap si sa te calce in picioare.

Nu incurajez bloggerii care nu au trecut pe la scoala la orele de limba romana, in scoala generala zic, si scuza ca au urmat un liceu de real nu se sustine, asta pentru ca sa scrii corect romaneste inveti prin I-IV si incepi sa intelegi mai bine treburile in scoala generala. Daca n-ai prins de atunci, greu te mai inveti cand scrii "fi/fii", "odata/o data" sau "stii/sti".

Dar nu ma incanta deloc si nici mai cu mot nu mi se par cei care nu au altceva de comentat decat despre greselile gramaticale. Iar daca ai indrazneala hilara sa spui/scrii un cuvant in engleza esti comercial si nu-ti place limba ta. si iar sar de fund in sus atoatestiutorii. E atat de greu sa ne concentram pe esenta unui articol? E atat de dificil sa vedem dincolo de o paranteza uitata si de o litera mancata din neatentie? Eu zic ca nu. Dar poate sunt eu ciudata. In peregrinarile mele internautice am gasit greseli grave in bloguri cu pretentii, insa nu m-am apucat sa fac un scop din a "taxa" autorul. Am trecut peste, mai ales daca pe blogul respectiv nu se intampla des sa gasesc greseli gramaticale/de exprimare.

Pana la urma oameni suntem, venim obositi de la serviciu/scoala si vrem doar sa impartasim cu cititorii nostri ganduri, experiente, pareri. Ca mancam o litera, sarim peste o virgula nu ne face nici analfabeti si nici macar neglijenti. Se intampla. Da, pur si simplu se intampla. Asadar, you grammar nazi, deal with it!


Catastrofele din Japonia.

Eu iubesc Japonia. Dintotdeauna mi-am dorit sa ajung acolo. Sa vizitez Tokyo si Edo Wonderland. Inainte imi doream sa mananc si bucatele lor traditionale, asta pana le-am incercat iarna trecuta in Franta si am zis  nu, clar nu sunt de mine. Mor dupa asiatici. Sunt atat de faini si inteligenti si au o cultura atat de deosebita. Si inca sper ca intr-o zi sa ajung acolo, sa ma plimb pe strazile lor, sa vad doar oameni cu ochii alungiti vorbind o limba mult prea grea pentru a o intelege. Vreau Japonia inapoi!

Si atunci, daca exista un Dumnezeu de ce Dumnezeul Lui se intampla asta? Toti zic ca nu-i nimic, Japonia se va reface intr-un an, au resurse, au potential. Da, de acord, nu contest asta, insa vietile oamenilor care s-au stins in urma cutremurului si a tsunamiului cine le va mai aduce inapoi? Suferinta a sute de mii de oameni cum va fi recompensata?

Spuneau la stiri ca peste  50 de tari vor ajuta Japonia. Daca Romania pentru Haiti a dat 50.000 de euro (cam cat un set: poseta+pantofi purtati de Udrea) pentru Japonia cat vom da? Sau mai bine zis…vom da ceva? Am citit pe bloguri la vremea respectiva ca asta e suntem in criza, atat am putut atat am dat, dar cand vezi ca cei de sus pentru ei isi permit inmiit mai mult, te apuca scarba aia mare de cei care pot sa ajute si nu misca un deget, de cei pe care ii doare in cot de durerea altora atat timp cat fundurile lor sunt la adapost. Si totusi in conditiile astea inca ne mai numim oameni. Nu stiu cat de mult te poate inrai banul si sunt constienta ca nimeni nu e responsabil pentru tragediile altora, dar mai stiu si ca dincolo de interese politice, mismasuri si setea de putere exista oameni si nu roboti, si o parte din mine inca mai crede ca pana si cei mai insensibili indivizi pot fi miscati de durerea unui popor.

Am incredere ca Japonia se va reface si tot ce imi doresc, din cel mai pur egoism posibil, e sa ne pazeasca Cel de Sus pe noi de asemenea catastrofe, ca tare mi-e ca vom fi istorie ca popor. Asta daca va mai binevoi cineva sa aminteasca vreodata de Romania.


  • 2 in 1: Pinterest & Instagram

    Follow Me on Pinterest



  • My Recent Tweets

    • Nah, unele mai fac cariera si pe strada. Fiecare cu cat are fusta de lunga, zic :))
    • Credeam ca impartitul pliantelor e specfic varstei de 16 17 ani, da` tanti aia zau ca avea vreo 40. Fan infocat a domnului Dan. =)
    • Once in a summer (2006) » Questioare
    • A fost misto cum m-a abordat cucoana in fusta mini. "Nah, draga". Fix asa mi-a zis :)) Eu, ocupata fiind cu desnodatul castilor.
  • google plus

  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Arhiva