Questioare

Tag Archives: leapsa

Am învățat că… (11 lucruri și atât)

January 23, 2012 Ana Q. 33 Comments

Pentru că omul cât trăiește învață, pentru că cele mai mari adevăruri provin din cele mai uzate clișee și pentru că acest tag mi-a fost pasat de o Roșcată simpatică, am să vă împărtășesc 11 dintre învățămintele mele de om mare, matur, cu scaun și căciulă pe cap, cu toate tiglele pe casă și cum mai vreți voi să numiți maturitatea.

1. Am învățat că oamenilor mari le lipsește cu desăvârșire puterea de a ierta. Citeam acum câteva zile pe 9gag ceva tare drăguț care suna cam așa: Doi copii în parc se ceartă și își promit că nu au să-și mai vorbească vreodată. 10 minute mai târziu aceștia își împărțeau între ei jucăriile. Pentru copii e mai importantă joaca decât mândria. Așa cum și pentru noi ar trebui să conteze prietenia și iubirea …mai mult decât încăpățânarea și orgoliul.

2. Am învățat că doi oameni asemănători pot avea viziuni total opuse. Că indiferent câte puncte în comun ai avea cu cineva întotdeauna se va găsi cel puțin un aspect care să separe drastic părerile

Citeste mai mult

5 Must Have-uri in 2011

August 24, 2011 Ana Q. 31 Comments

Alexandru Grivei mă întreabă şi eu răspund despre:

Cele cinci must-uri in 2011.

1. Cel puţin un prieten cu care să ieşi la o cafea/bere/suc. Având în vedere că ne-am obişnuit să ne bem cafeaua virtual, să comunicăm pe Facebook şi să trimitem doar sms-uri de sărbători, cred că un prieten bun cu care să împarţi o parte din zi e într-adevăr un must.

2. Amazon Kindle sau orice altă tabletă de citit. Pentru că e timpul să citim şi altceva decât cărţile din colecţia Adevărul (si asta doar pentru că sunt/erau mai accesibile). Kindle-ul nu costă mult şi e o investiţie care merită. Despre el am scris mai multe aici.

Citeste mai mult

Ruşinică, ruşinică…

July 12, 2011 Ana Q. 30 Comments

Despre momentele mele de "înruşinare" totală nu v-am vorbit niciodată, aşa că acest tag e binevenit. Că vorba aia, oameni suntem, iar unii oricât de gros ar fi soriciul pe ei, tot au momente în care se jenează până în vârful urechilor. La mine ruşinea cea mai mare provine din momente embarrassing alături de alte persoane. Nu zic că eu sunt aia care niciodată nu face nimic stânjenitor, pentru că nu-i deloc aşa, iar momente în care aş fi dorit să mă fac miiiica mică şi să dispar au fost destule. Am să încerc să-mi aduc aminte de câteva dintre ele şi să le împărtăşesc cu voi. Memoria mea le-a şters aproape definitiv pe unele dintre ele, dar scotocesc eu în cele mai îndepărtate unghere, le scutur de praf şi le scot la lumină, chit că Ana o să vă pară de acum înainte o ponoasa veritabilă.

Am scăpat telefonul în budă. Acum mulţi ani eram la Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti cu Ade, (blonda cu idei) şi ne făceam rondul se seară: plimbare, suc, ţigări, bârfe muiereşti, questii din astea normale. Cum consumul excesiv de lichide provoacă presiuni la nivelul vezicii, m-o găsit o nevoie mică dar urgentă de abia mai puteam merge drept, şi zău dacă băusem pic de alcool. Am făcut stânga împrejur către budele turceşti. Am intrat buluc într-una din ele, în cea de lângă a intrat Ade. Mă desfac într-un suflet la pantaloni, mă pun pe treabă, când mă ridic..se aude un pleosc! Ade rânjeşte din cabina cealaltă, semn că "ahaaa, nu doar nevoile mici te mânau de la spate cu viteză luminii". Eu mirată mă pipăi la buzunar. Caca maca (la figurat) că îmi picase telefonu în budă. Era un Sony Ericsson w200i pe care îl luasem în urmă cu câteva luni la prelungire de abonament. Mă scursesem toată de nervi pe acolo.

Am ştiut din secunda doi că telefonul nu era chip să-l mai salvez, aşa că nu mă gândeam decât la cum să fac să-mi scot cartela de abonament de acolo, că toate numerele de telefon erau salvate pe sim. Aşa că, am chemat-o pe Ade, după ce s-a cufurit pe ea de râs vreo 10 minute, timp în care urechile mele erau în flăcări, mi-a înmânat o pungă cu care am făcut ceva de care nu mă credeam în stare. Da, am scos telefonul de acolo! Am scos sim-ul care culmea a funcţionat şi după multe spălări cu alcool medicinal. Pentru că telefonul n-a mai funcţionat, m-am ales cu altul, cumparat de la Vodafone. Am dat pe el100 ron si era chel! Chiar aşa l-am botezat: Chelu`.Era marca Vodafone cu slide şi nu ştia nimic. Abia îşi ştia funcţiile de bază, şi nici pe alea nu le îndeplinea cu precizie de fiecare dată . Dar atât de naşpa era că-mi venea să dau cu el de pământ de câte ori iniţiam un apel sau trimimteam un mesaj. Căci dintotdeauna eu am fost o snoabă cu telefoanele. Am avut tot ce a fost mai bun şi mi-a plăcut mai mult. Noroc că l-am ţinut vreo câteva luni până s-o îndurat taică-miu de mine şi mi-a luat un Nokia 6124. Ehe, vremuri.

Doi şoşoni diferiţi. Vă amintiţi că vă povesteam eu acum câteva zile despre cât de buimacă sunt eu atunci când trebuie să mă trezesc cu noaptea în cap şi să mă fac gata de plecare în 10-20 minute? Ei bine, era într-una din dimineţile cele mai neprielnice, marţi 13, vineri 13, habar n-am, cert e că am ajuns la serviciu încălţată cu doi adidaşi diferiţi. Şi ştiţi care e partea cea mai tragică? Nici măcar n-o banuiţi. Aţi zice că m-am ascuns pe acolo, că n-am mai ieşit din clădire, că nici la WC nu mi-a mai venit să mă duc. Ei bine, nu. Partea a mai nasoloasa e că mi-am dat seamă de treaba asta când am coborât din autobuz, la întoarcere. Nu vă închipuiţi ce ruşine îmi era să merg cei 200 de metri până la scara blocului. M-a luat cu năduşeală şi palpitaţii când mi-am amintit că am stat atâtea ore la serviciu încălţată cu doi şoşoni diferiţi. Aş fi vrut să mă fac invizibilă şi să mă teleportez direct în apartament. Sau să dau timpu` înapoi cu câteva ore şi să fiu mai atentă când mă încalţ. De atunci însă m-am învăţat minte, nu-mi mai pun niciodată perechile de adidaşi una lângă cealaltă. Cu cât mai departe cu atât mai bine.

Şi v-aş mai povesti încă multe altele, dar tare mi-e că dacă dau prea mult din casă o să intru pe propriul blog în vârful picioarelor, dând ochii peste cap, clipocind tâmp din gene, ca o virgină la pubertate. Aşa că, enough is enough. Mulţumesc Serban pentru leapşă. Stiu ca-i naspa, dar daca va hotarati s-o preluati, sa ma anuntati sa va mentionez aici.

Citeste mai mult

Moments of happiness

July 07, 2011 Ana Q. 27 Comments

Despre fericire şi ce presupune ea s-au scris atât de multe lucruri încât să spun eu acum ce înseamnă pentru mine ar însemna să reiau aceleaşi fraze şi expresii mult prea uzate şi care şi-au pierdut demult din farmec şi strălucire. Că fericirea e subiectivă şi că fiecare o regăsim în acele momente care ne definesc, o ştim cu toţii, dar cred că cel mai important lucru atunci când vine vorba de fericire, este acela de a găsi farmecul şi încântarea în fiecare lucru mărunt pe care să-l valorificăm cum ştim noi mai bine.Despre micile mele fericiri am mai scris de-a lungul timpul pe blog, dar consider că nu e niciodată prea mult când vine vorba să-mi amintesc ce a însemnat şi încă înseamnă fericirea pentru mine.

Copilăria. Da, acea perioadă în care grijile zilei de mâine erau un concept abstract pe care pe vremea aia doar oamenii mari îl puteau înţelege. Iar să cresc era singurul lucru pe care nu mi l-am dorit niciodată. Cumva presimţeam că să fii om mare nu presupune doar să îţi pui pantofii cu toc, să-ţi asortezi frumos geanta şi să pleci în oraş. Şi pe tot parcursul anilor de atunci am încercat pe cât posibil să mă bucur de fiecare moment. Dacă aş putea să mă întorc în timp, măcar pentru o zi, şi mi s-ar da oportunitatea de a alege, fără să clipesc m-aş întoarce în vremurile de altădată, când joaca de-a Sailor Moon şi Zorro erau singura preocupare de care îmi păsa cu adevărat. Dar cum nimeni n-o să vină vreodată să îmi ofere cadou, chiar şi pentru o singură zi, cheiţa timpului am să mă mulţumesc deschizându-mi doar poarta sufletului şi şi cutiuţa propriilor amintiri şi am să mă pierd si am să mă regăsesc, de fiecare dată când voi simţi nevoia, în ceea ce am iubit şi o să iubesc întotdeauna: copilul din mine.

Ploaia rece de toamnă. Când stai în casă, bei ceai fierbite, te uiţi la seriale şi filme, citeşti o carte sub păturică…Iar când mergi la culcare, se aud aşa frumos picăturile de ploaie care lovesc în geam asimetric şi îţi cheamă somnul care e atât de lin şi de odihnitor.

Baia caldă după o zi încărcată. Cred că nimic nu mă linişteşte mai mult decât o baie fierbinte după o zi plină. Mi-am făcut un adevărat ritual din baia de seară: săruri, arome, uleiuri, spumante… Şi credeţi-mă, nu e doar relaxant ci şi terapeutic. E singurul lucru care îmi opreşte durerea de cap. Nici pastilele şi nici alte leacuri băbeşti nu au acest efect. Căci dacă am ghinionul să mă pocnească durerea de cap în mijlocul zilei ştiu că nu are niciun rost să-mi caut analgezicul în geantă, şi că doar când voi ajunge acasă şi îmi voi umple cada cu apă şi bunătăţi pentru baie mă voi putea simţi din nou bine.

Sportul. Dacă înainte mă crispam toată când mă gândeam că trebuie să merg pe jos, acum sportul a devenit o parte importantă din viaţa mea. Despre el v-am povestit mai multe aici.

Cafeaua şi ţigara de dimineaţă. Atunci când am timp să mă bucur de ele. Căci uneori am tendinţa să mă dau jos din pat puţin mai târziu decât trebuie şi atunci să vezi ce speedy Ganzales sunt şi în 10 minute ies pe uşă, chiar dacă uneori încălţată cu doi adiasi diferiţi.

Animalele drăguţe. Doamne, cât îmi plac animalele. Câinii, pisicile, iepuraşii, papagalii, broscuţele… Oh, dacă aş avea o casă la curte cred că aş avea tot soiul de animale, atât îmi sunt de dragi. Dar când locuieşti într-un apartament cu două camere unde uneori abia mai ai tu loc, e imposibil să mă gândesc cum ar trăi un animal. Ori eu vreau ca animăluţele mele să fie fericite, aşa cum aş fi şi eu dacă le-aş avea. Momentan mă bucur şi fericesc atunci când le văd la alţii.

Planurile de viitor. Nu sunt tocmai un om care îşi calculează fiecare acţiune, care are mereu un scop precis, dar visele acelea comune nouă mă fac să îmi doresc să încerc mai mult, să risc mai des şi să mă gândesc că în final fără câteva eşecuri nu vom învăţa niciodată să ne ridicăm şi să mergem mai departe.

Pentru acest tag îi mulţumesc Roscatei. (ştiu că mi-a mai dat cineva această leapşă, dar îmi cer mii de scuze, chiar am uitat, aşa că o rog să posteze aici să o menţionez)

Citeste mai mult

De unde am plecat.

June 24, 2011 Ana Q. 26 Comments

Am primit această leapşă de la Blogmania căruia îi mulţumesc. Şi nu ii mulţumesc pentru că s-a gândit la mine şi că mă consideră A-list. Nu, îi mulţumesc pentru că mi-a oferit prilejul de a privi retrospectiv "înapoi" "-Aşa ceva nu există, ţineţi minte, nu faceţi pleonasme"… parcă şi acum o aud pe profa de romană din clasele gimnaziale, o bătrânică la vreo 60 de ani care ne-a învăţat atât de multe…Ştiţi, eu nu prea am avut profesori despre care pot spune cu admiraţie în glas că sunt valoroşi profesional, am avut însă profesori care au încercat, cum au putut ei mai bine, să ne înveţe pe lângă materia predată, lecţii de viaţă. Şi pentru mine acele lecţii au fost cu mult mai îndrăgite şi apreciate decât împărţirea frazei în propoziţii şi ecuaţiile binare.

Eu nu sunt un om mare care poate da învăţăminte celor din jur. Nu am edificat încă nimic important ca să pot spune 'cand eram eu la început'. Eu sunt încă la început şi mai am multe de învăţat pentru a ajunge să mă dau exemplu celorlalţi. Aşa cum spune şi autorul lepşei, eu am votat cu Crin Antonescu pentru că încă credeam că se poate schimba ceva în ţară. Dar de politică şi politicieni Ana nu mai vorbeşte, pentru că ei nu-i plac ipocriţii şi nici mârşăviile. Am crezut atunci că mulţi îmi împărtăşesc dorinţă de a merge mai departe conduşi de altcineva. Se pare că nu a fost aşa, iar eventualele detalii şi polemici sunt acum tardive şi inutile.

Am ales cu sufletul două facultăţi dragi mie: Filosofia şi Literele. Pentru că întotdeauna mi-am urmat mai întâi sufletul şi apoi raţiunea. Şi sunt momente în care mă enervez şi îmi doresc să fi urmat o facultate "mai de viitor", dar îmi trec repede pentru că realizez că şi datorită lor sunt omul de azi, cu bune şi rele, cu flaws şi tot ce mai vreţi voi. Şi până la urmă nu mă văd studiind un domeniu în care cuvintele să nu fie cele mai importante. Căci eu cu cifrele şi cu exactul nu m-am înţeles niciodată bine.

Autorul articolului spune că toţi cei numiţi de el avem/sau ne dorim ceva comun: puterea. Nu vreau să par modestă, pentru că de cele mai multe ori nu sunt, dar eu nu putere îmi doresc. Şi nu pentru că nu mi-ar prinde bine, ci pentru că, în acest moment, nu aş avea aptitudinile necesare s-o mânuiesc cum trebuie. Ori istoria ne-a învăţat ce se întâmplă când puterea ajunge pe mâinile cui nu trebuie. Şi dacă stau bine să mă gândesc, avem încă destule exemple vii în jurul nostru.

Eu nu împart blogosfera în zei şi sclavi, în oameni mari şi oameni mici, citesc deopotrivă bloguri mari cât şi bloguri care prin farmecul articolelor mă fac să revin de fiecare dată, bloguri care nu îşi propun să scrie pentru cei mulţi, ci pentru cei care ştiu cum să-i citească. Îi respect pe bloggerii mari care au ajuns sus pentru că au muncit mult, şi nu pentru că într-o zi cineva a venit şi i-a numit dumnezeii blogosferei autohtone; şi îi admir totodată pe cei care scriu din dragostea pentru cuvinte şi pentru care aprecierile nu se regăsesc într-un număr de unici, ci în acei puţini care le călca cu mare drag pragul.

Pentru că, vedeţi voi, cifrele pot însemna putere, recunoaştere, influenţă, dar ştim cu toţii că cele trei atribute aduc negreşit şi invidie, ură şi ipocrizii. Şi sunt oameni care apreciază prea mult liniştea, pacea şi frumosul ca să accepte să le fie întinate gândurile, ideile şi sentimentele.

Citeste mai mult

Cifra 6-i cu noroc

April 21, 2011 Ana Q. 23 Comments

Doar 6 lucruri care ma fac sa zambesc….

1. Ma amuza teribil posturile pe bloguri despre cum sa devii zoso2, cum sa pupi in dos bloggerii mari ca sa te bage in seama, sa ai recunoasterea lor. Prea putine sunt articolele in care se scrie despre cum sa fii un blogger bun. De parca toti bloggerii mari au fost mari de la inceput. Nu. Au scris bine, au scris constant, au stiut sa se promoveze. Daca tu o sa incerci sa fii lacheul lui arhi sau al lui chinezu`, n-o sa ajungi sa fii un blogger mare si apreciat, ci un alt lingau la curtea regelui.

2. Facebook-ul. Eternul facebook. V-am zis cat ma enerveaza functia aia in care oricine te poate adauga in orice grup fara sa fii macar intrebat, sa-ti dai acordul? Oricine dintre prieteni, dar tot e de naspa rau. Eu m-am trezit in grupuri de imobiliare din Iasi, de restaurante din Satu Mare. Dude, I don`t care! Dar nu despre asta este vorba. Am ajuns si intr-un grup de dezbateri filosofice. Ma rog, pseudofilosofice, dar trecem peste. Si acolo isi dadea lumea cu parerea de cate-n luna si-n stele. Si se trezesc vreo doi 'dastepti' sa ia lumea la misto, in sensul ca ei dom`ne sunt cunoscatorii adevarului absolut. Si daca le-ati fi citit comentariile v-ar fi inveselit ziua, zau. Acum chiar imi pare rau ca n-am dat print screen sa-l pun aici. Comentau cu aerul ala de condescendenta internautica, ca stim noi, ca toti sunt entelejenti in spatele monitorului cu google in fata! Se comportau de parca ar fi putut atunci, pe loc, sa ii tina piept lui Kant si Heidegger, daca s-ar fi ivit cumva vreo batalie a argumentelor.

3. Serialul Friends. Am terminat abia sezonul doi, dar chiar nu vreau sa se termine atat de repede. Vreau sa am asa la ce sa ma uit vreun an de aici inainte, asa ca, ma uit timid la un episod, maxim doua pe zi. Stiu oricum ca o sa-l termin mai repede decat mi-am propus, insa, din fericire, deja am primit recomandarea de a viziona The big bang theory, care, cica, ar fi si mai amuzant. Pana acum Friends, How I met your mother si Family Guy raman serialele mele de comedie preferate.

4. Oamenii plini de ei. Cei care se cred buricul pamantului: ei sunt cei mai misto, cei mai destepti, cei mai culi, cei mai frumosi. Eu cred ca modestia nici n-a omorat pe nimeni si nici n-a creat antipatii vreodata. Asa ca, haidem s-o practicam din cand in cand.

5. Misoginii. Cei care mereu au ceva de zis de rau de femei. Cei care daca indraznesti sa le combati ideile, se uita asa de sus, ridica o spranceana, sasaie pe sub mustati si iti arunca un "voi, femeile" asa, din senin, fara sa aiba vreo legatura cu subiectul. Serios, chiar sunt amuzanti tare.

6. Prietenii, familia, colegii, zilele frumoase de toamna, o ciocolata Heidi cu alune de padure, fursecurile, cafeaua cu lapte, tigarile, cocktai-ul Cosmpolitan, playing on my Wii… etc. Ei sunt cei care imi fac ziua mai frumoasa si imi storc si atunci cand nu e cazul un zambet sincer.

Multumesc pentru aceasta provocare Roscatei si lui Roxy.

Citeste mai mult

7 secrete dezvaluite.

April 07, 2011 Ana Q. 9 Comments

Leapsa vine de la Evergreen (mi-a fost trimisa cu ceva vreme in urma, insa eu abia acum am vazut-o *blush*) si pentru ca e una dintre bloggeritele pe gustul meu, ii multumesc pentru ca s-a gandit si la mine, si o preiau (chiar daca cu un miiiic delay!).

***

Asadar, trebuie sa dezvalui 7 secrete. Nu stiu de ce, la inceput mi s-a parut un lucru pe care sa-l scriu asa…in trei timpi si doua miscari, cat as zice taca-paca, acum cand chiar trebuie s-o fac, imi tot storc creierasii sa gasesc ceva.

1. Am colectionat abtipilde cu Sailor Moon pana in clasa a VIII-a. Daca alte fete probabil deja incepeau sa se familiarizeze cu machiaje si intalniri in cluburi, eu inca strangeam diverse materiale cu desenele animate preferate. Lame, stiu.

2. Prima carte pe care am citit-o a fost in clasa I. Se numea "Povesti cu zane" de Contesa de Segur. Imi amintesc si acum cu drag de "Povestea Balaioarei" (nu ca nu as fi citit-o de peste 20 de ori!)

3. In scoala primara cand ne agasa invatatoare cu vesnica intrebare: "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?", eu raspundeam sigura pe mine: sofer de camion. Adevarul e ca acum 4 ani mi-am luat permisul, dar la condus inca mai am muuulte de invatat. Nu stiu de ce, dar nu m-a atras niciodata sa conduc masina parintilor si nici pe cea a Filozofului. Daca voi avea masina mea, poate altfel vor sta lucrurile. (eh, caut si eu diverse motive pentru a scuza cliseul misogin "femeie la volan")

4. Am crezut in Mos Craciun pana in clasa a III-a. Da, si de fiecare data ma enervam si mergeam la ai mei si vorbeam urat despre Mosu` care nu-mi aducea ce voiam eu. Da, am primit si destule nuiele in poleiala.

5. La 17 ani am avut prima si ultima experienta cu o fata. A durat un an.

6. Prima mea nota in teza la matematica a fost 3. In clasa a 5-a.

7. Tot liceul am visat sa ajung in SUA. Mai exact California, San Francisco. Sa ma pot plimba cu o decapotabila rosie, hippie, anii `60 pe Golden Gate Bridge si sa ascult, cu volumul dat la maxim: Mika-Take it easy.

Leapsa merge la cine vrea s-o ia.

XOXO.

Mika _-_relax_-_(take_it_easy).mp3

Citeste mai mult

Produse autentice romanesti

March 10, 2011 Ana Q. 14 Comments

Am primit o provocare de a scrie despre produsele mele preferate romaneste de la ciupercutza, careia tin sa ii multumesc din doua motive:

1. nu mai onorasem demult o leapsa
2. subiectul e chiar unul interesant

So, Thank you, little mushroom.

Asadar, in primul rand ca lepusuta asta m-a pus serios pe ganduri. Ce produse autohtone consum eu? Cred ca primii care imi vin in minte sunt pufuletii Gusto. Cand eram mica mancam 2-3 pungi pe zi. Acum ce-i drept mai rar, dar de fiecare data cu aceeasi placere. Cred ca ii stiti, cei cu un caine galben pe punga.

Eugenia: ce-i drept nici eugeniile nu mai sunt ce au fost odata, daca inainte biscuitele era proaspat si crema de cacao dadea pe dinafara, cu timpul s-au intarit si biscuitii si crema a intrat la apa.

Apa Borsec. E preferata mea. Stiu ca e greu de inteles si cumva ciudat sa spui ca ai o preferinta cand vine vorba de apa, dar eu cand cumpar prefer intotdeauna borsec-ul.

Si nu in ultimul rand ar mai fi produsele lactate de la Campina. Cel putin iaurtul ala degresat e de-a dreptul delicios, are un gust proaspat, autentic si nu stiu, simt eu asa ca nu colcaie de e-uri ca altele produse in afara.

Si in incheiere va spun cu mana pe inima ca nu mi-a placut niciodata ciocolata ROM, nici cand eram mica si nu se gasea mare lucru in materie de dulciuri, preferam o amarata de Africana cu alune sau ciocolata aia cu nils holgerson, o mai stiti?

Predau leapsa oricui doreste sa ne impartaseasca despre produsele romanesti preferate. Daca o preluati, sa ma anuntati sa va trec aici!

XOXO,

Citeste mai mult

De ce scriu in blog?

January 10, 2011 Ana Q. 15 Comments

Am primit aceasta leapsa creata de Bogdan caruia ii multumesc. Paaaai sa vedem, motivele pentru care incerc, atat cat imi permite timpul si muza inspiratiei sa scriu aici, sunt dupa cum urmeaza:

Sa ma descarc. De cate ori ma enerveaza ceva sau cineva sunt revoltata sau am avut o experienta urata simt nevoia sa impartasesc cu voi. Sa desert cosul amaraciunii aici. Ma simt mult mai bine dupa. Ca si cum as fi discutat cu prietena/prietenul cea/cel mai bun/a.
Sa impart. Bucurii, experiente personale, amintiri, lucruri pozitive sa zicem, ca pe alea negative le zisei mai sus.
Sa povestesc. Despre carti, filme, seriale.
Sa scriu "Cum am omorat-o pe Diana". Serios, daca nu era blogul cred ca m-as fi plictisit demult de poveste si as fi lasat-o balta ca pe alte sute de povesti incepute si ramase neterminate. Dar feedback-urile voastre pozitive m-au motivat sa continui sa scriu si sa incep sa-mi indragesc personajele cu fiecare rand mai mult.
Sa dezbat, sa pun probleme. Si sa vad ce parere aveti si voi despre asta.
Sa intreb. Si voi sa-mi raspundeti.
Sa exersez. Scrisul.
Sa experimentez prin scrierea articolelor cu teme cat mai diverse. Si sa vad ce le place cititorilor mei sa gaseasca aici. Si in mare cam stiu.

Cei care aveti blog, care sunt motivele strict personale pentru care scrieti articole?
Cine preia leapsa sa ma anunte si ii enumar aici.

Later edit, la datorie deja: Zomero si Madalush

Cat despre prima mea zi de training… a fost…o sursa de 8 de continua epuizare psihica. Sunt un mic zombie care abia asteapta sa se cuibareasca in paturica.

PS: acum am observat ca pagina blogului a atins 2000 de fani. Va multumesc tuturor!