Sau poate era mai potrivit sa spun unde anume gasim job-ul perfect pentru noi. Dar ca sa stii ce piste de cautare sa urmezi, trebuie neaparat sa stii ce cauti. V-as spune ca site-urile de recrutare gen e-jobs nu dau roade deloc, sau mai bine zis, v-as fi spus, dar credeti sau nu, pe acolo isi fac veacul multe firme de recrutare si, din experienta va zic, ca nu ar fi deloc o idee rea sa va aflati in baza lor de date. Nu se stie niciodata cand veti primi un telefon pentru un interviu si mai departe…cine stie ce iese, ca sansele sunt mici, e alta poveste, dar pararea mea e ca decat niciuna…
Multi sunt dezamagiti de eficienta site-urilor de job-uri, si pe buna dreptate, foarte rar gasesti un job bun acolo. Si cand zic bun, ma refer la orice altceva in afara de vanzari pe baza de comision, sondaje, mlm-uri, reprezentant avon, promoteri la salam si mancare de pisici, wanna be brokers de asigurari etc. Iar joburile in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca, sa fim realisti, daca ai trecut de liceu si de primii ani de facultate, parca nu te-ai mai aventura sa stai sa te rogi de oameni sa-ti completeze chestionarul de 50 de pagini pe care primesti si tu cativa lei, sunt descurajabil de putine si cand te uiti sa vezi cati au mai aplicat pentru acelasi post si vezi acolo un numar din 4 cifre, iti pierzi increderea si speranta ca vei fi tu cel ales.
Si daca va ganditi ca ziarele de anunturi sunt o alegere mai realista, imi pare rau sa va prafuiesc entuziasmul, insa, cel putin in cel de aici, nu se gasesc decat joburi de: ospatari, bucatari, manichiuriste/pedichiuriste, coafeze, vanzatoare in butic, patiser, cofetar, dulgher, tinichigiu, sofer si…si…cireasa de pe tort, videochatu-ul e la mare, mare cautare. Asta ma face sa ma gandesc ca firmele respective fie nu au suficienti candidati, fie se cer aceste job-uri atat de mult incat apar mereu firme de acest gen.
Si atunci ne ramane trista intrebare: unde ne gasim jobul perfect pentru noi? Poate el e acolo undeva, dar nu avem resursele necesare sa ajungem la el. Targurile de job-uri sunt iarasi ineficiente. Majoritatea companiilor care isi afiseaza standul cu job-uri disponibile o fac exclusiv pentru publicitate si nicidecum ca ar avea nevoie de personal. Din experienta mea si a altor persoane, companiile care vin acolo nu suna niciodata nici macar pentru un interviu. Nu stiu cum o fi la cele organizate pentru muncitori calificati si necalificati, insa ultima oara cand s-a organizat prin Ploiesti asa ceva, erau atat de multi doritori pe cele 10 posturi adunate disponibile, incat au format un rand imens pana la intrarea in cladire, iar jandarmii ii pofteau inauntru pe rand, unu cate unu. De parca bietii oameni venisera sa primeasca ceva gratis. Dar la ce disperare e in Romania dupa un loc de munca nu ma mai mira deloc astfel de fenomene.
Multi se indreapta catre alte tari din Europa. Majoritatea pornesc cu gandul ca merg sa lucreze acolo cativa ani si se intorc aici. Putini sunt insa cei care revin pe bune. E stiut ca nu misuna nicio haita de caini cu covrigi in coada nici prin alte tari, dar fata de Romania, daca stii limba, ai o pregatire sau o calificare intr-un domeniu, ai mari sanse sa gasesti un loc de munca bine platit.
Tot mai multi elevi isi doresc continuarea studiilor in strainatate. In Romania un procent mare din tinerii de azi au o diploma de studii universitare si mai mult de jumatate din ei sunt total nepregatiti in domeniul absolvit. Cine e de vina? Invatamantul? Lipsa de motivatie? Nesiguranta ca o facultate iti va asigura un trai mai bun? Cred ca putin din fiecare. Elevii de azi aplica inca din liceu pentru burse in afara in speranta ca o diploma de acolo ii va ajuta mai mult. Sau poate in speranta unui viitor mai bun in afara Romaniei. Cert e ca la noi universitatile au incetat demult sa mai formeze oameni. Prea multa teorie si prea putina practica. Companiile au asteptari mari de la tinerii studenti, daca se poate ca viitorul angajat sa fie si tanar, si cu studii ,si cu experienta si sa lucreze si pe un salariu mizer. Se cauta sclavi si nu oameni cu potential. Trist, dar adevarat.
Asadar, ce asteptari sa mai avem in aceste conditii? Cum ne putem gasi un loc de munca de la care putem spera ca vom avea un viitor, o cariera? Exista in Romania acest concept de cariera? Luand in calcul fluctuatiile economice din ultimii ani putem spune vadit si cu mana pe inima ca nu avem siguranta zilei de maine. Cum sa ne avantam, noi tinerii, sa ne intemeiem o familie, sa visam la copii si la o casuta a noastra cand parca pe zi ce trece fiecare speranta ne e drastic spulberata?
.jpg)
Pe vremuri, când majoritatea lucra în instiuțiile de stat, în preajma sărbătorilor de iarnă se oferea așa-zisa primă de Crăciun ce consta într-un bonus în bani menit să bucure angajatul și să creadă că uite, domnul director din mărinimia lui cea mare se gândește și la el, lucrătorul de rând, și îl cadoriseste cu ceva bănuți în plus. Nu știu azi dacă mai lucrezi la stat mai ai parte de asemenea tratament special, dar știu sigur că firmele private oferă angajaților bonusul respecitiv. Unele companii oferă un fel de 'al 13-lea salariu', adică în decembrie primești practic două salarii în loc de unul, altele dau 30% în plus față de salariu, mă rog, fiecare cu politică ei, vorba aia dupa "posebilități"
Vă ziceam mai demult că există și o parte bună în naveta cu autobuzul: aceea că vrând nevrând ești martor la discuții, conflicte și, credeți sau nu, 
Sunt unele job-uri pe care nu le-aş practica decât dacă aş muri de foame şi chiar şi atunci m-aş gândi serios la o alta variant.jpg){kind=small}
Ca ne dorim foarte mult, ca am vrea sa mai amanam clipa macar putin, la un moment dat toti vom sfarsi intrand in 'randul lumii' si vom avea 'multravnitul' sau nu loc de munca. Sau macar majoritatea dintre noi. Ca facem ce ne place, ca e doar un job temporar, ca e unul tranzitiv, el ne tine ocupati marea parte a zilei. La inceput e totul nou, acomodarea cu sarcinile, targeturile, colegii, mediul de lucru. Entuziasmul de inceput pune intr-un con de umbra stresul jobului. Oricat de stresati am fi in primele luni de munca, faptul ca e ceva nou, ca producem propriii banuti, ne motiveaza sa facem fata trezitului de dimineata, ureletelor sefilor, ostilitatatii colegilor, targeturilor imposibil de atins.
Si, din pacate, serviciul nu e deloc o scuza buna pentru izolare. Si eu ma numar uneori printre cei lipsiti de chef, nervosi si frustrati dupa o zi 'plina' petrecuta la serviciu. Dar incerc sa-mi revin repede si sa-mi dau seama ca, hei, locul ala nu trebuie sa ma schimbe si cei din jur categoric nu au nicio vina pentru zilele mele proaste. Incerc, pe cat posibil, sa-mi pastrez macar o parte din obiceiurile de pe vremea cand timpul era cel mai bun prieten al meu: serialele, mersul la sala, iesitul la o cafea, plimbarile, blogul, vizionatul serialelor, mai nou thanks to my Kindle, am redescoperit, dupa o pauza de cateva luni bune, cititul. Nu e usor, mai ales ca parca simti ca le faci asa pe mare fuga pe toate. Nici nu le mai simti gustul ingropat fiind pana la gat in mlastina grijilor zilnice..jpg)
