.jpg)
Sunt anumite expresii, acțiuni, atitudini care pur și simplu au fost adoptate conștient sau nu de majoritatea dintre noi. În primul rând, și cred că cel mai deranjant, este când cineva nu recunoaște că-i superficial. Și asta pentru că intotdeana această caracteristică a fost folosită cu cel mai peiorativ sens posibil. Dar să fim sinceri, cei mai mulți dintre noi suntem superficiali, că vrem sau nu să acceptăm asta, că ne place să credem că suntem profunzi și fix sensul vieții și metafizica kantiană nu ne lasă să dorim, adevărul e că oamenii cu adevărat profunzi sunt tot mai putini.
Faptul că asculți melodii deep, că îți place să scrii versuri despre nemurire, că încă mai crezi în suflete pereche nu înseamnă nici pe departe că ai o gândire profundă, înseamnă fix cu totul altceva, dar mi-e rușine s-o spun pe blog. Lăsând gluma la o parte, ce înseamnă să fii profund cu adevărat? Să vedem care e prima semnificație pe care ne-o dă prietenul nostru, DEXu`:
PROFÚND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu o mare putere de pătrundere, de înțelegere; care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace; (despre înțelegerea, despre gândurile, judecățile, creațiile etc. omului) care dovedește profunzime, seriozitate, inteligență.
Tu ai fi destul de curajos încât să lași totul în urma ta oricât de multe ai pierde? Ai putea să
Suntem în permanentă căutare de … viață! Suferim, zâmbim, iubim și toate se întâmplă cu un scop în căutarea căruia ne aflăm dintotdeauna. Căutăm o semnificație în fiecare lucru pe care îl trăim, în fiecare sentiment care ne aleargă prin vene și în fiecare dezamăgire care ne ingenucheaza inima, când de fapt scopul e ea…viața însăși cu toate ale ei suișuri și coborâșuri. Da, suntem în căutarea binelui perfect și momentele când îl prețuim pe cel pe care îl avem sunt mai puține decât ne-ar fi îngăduit. Ați simțit vreodată că nu sunteți prezenți în viața voastră? Eu am simțit-o de nenumărate ori și nu, nu mă refer că trăiesc hrănindu-mă cu destinele altora sau că trăiesc mecanic fără să asimilez nimic din ce se întâmplă în jur, mă refer la faptul că trăiesc în viața mea de atunci și în viața pe care mi-o doresc s-o am cândva. 
Nu degeaba se spune că 
Pentru că mereu m-ați auzit bombănind și criticând lucrurile și oamenii din jur, și mai puțin pe mine, m-am gândit să scriu și despre lucrurile pe care mi-aș dori eu să le schimb când vine vorba de mine. Știu că am tot trâmbițat despre acceptarea de sine, despre faptul că trebuie să te iubești așa cum ești, ei bine, astea sunt valabile doar dacă tu consideri că ai ajuns la cea mai bună versiune a ta. Eu fac parte din cei care încă se află în versiunea beta și încearcă de fiecare dată să vină cu un upgrade. Uneori îmi iese, alteori mai puțin, dar vorba aia "
Nu e o rușine pentru nimeni, sau cel puțin nu ar trebui să fie, că nu a avut parte poate de cea mai frumoasă perioadă a vieții în copilărie. Au fost neajunsuri, au fost certuri cu părinții, neînțelegeri la școală, dispute cu frații sau surorile voastre iar la vremea respectivă toate păreau ca fiind povara voastră, o povară pe care nu ar fi trebuit s-o purtați voi. Dar cum viața e scurtă și nu stă frumos nimănui să i se încrețească fruntea și să i se întunece privirea atunci când își amintește de anii copilăriei, cel mai sănătos mod de a face pace cu trecutul e să-l acceptăm și să încercam să păstrăm vii amintirile clipelor frumoase ascunzând cu grijă, în colțuri umbroase, acele momente de care ne-am fi putut lipsi cu desăvârșire.
