"Koizora" a fost filmul care mi-a deschis în ultimele două săptămâni apetitul pentru producțiile japoneze. Așa se face că profitând de puținele zile libere pe care le-am avut, am vizionat cu drag: "I give my first love to you" ( Boku no Hatsukoi wo Kimi ni Sasagu), "Honey and Clover" , "Paradise Kiss" (adaptări japoneze ale anime-urile cu același nume), "From me to you" (Kimi ni Todoke - cu Haruma Miura în rolul principal, adică Hiro din "Koizora") și "My rainy days" (Tenshi no Koi) – filmul despre care am să vă povestesc acum.
"My rainy days" l-am ales pur întâmplător. Știam doar din puținele review-uri pe care le citisem că este primul film regizat de Yuri Kanchiku și că surprinde aspecte sociale controversate în Japonia de astăzi: complexul Lolita și prostituția timpurie. Subiectul filmului este aparent unul banal: o adolescentă se îndrăgostește de un profesor de istorie. Doar că în "My rainy days" lucrurile nu sunt atât de simple precum mi-am imaginat. Rio Ozawa, o adolescentă de 17 ani oferă companie bărbaților în vârstă împreună cu cele trei prietene ale ei. Cum niciodată nu cunoscuse dragostea și afecțiunea sexului opus, pentru Rio această meserie e una distractivă care îi aduce adevărate foloase materiale. Până într-o zi când merge să-și ridice o serie de poze făcute împreună cu prietenele ei și în locul lor primește pozele profesorului Kouki Ozawa. Rio este atrasă încă de la început de ideea de a-l întâlni pe Kouki așa că stabilește o întâlnire într-o zi ploioasă cu profesorul pentru a remedia încurcătura, recuperându-și fiecare pozele.
Despre Live Action-ul"Koizora" - "Sky of Love" (恋空) am spicuit ieri într-un articol de-al Evaliei.(atentie! Articolul ei contine spoilere!!) Zicea că a plâns o grămadă la el și că nu-l recomanda cinicilor. Eu m-am regăsit în categoria celor care n-ar trebui să vadă filmul și cum întotdeauna "nu trebuie" e mai mult un îndemn de a face decât de a opri, în seara asta am hotărât să îl văd și eu. Atmosfera era prielnică: ploaie rece de toamnă târzie, întuneric încă de la 17:00, amorțeala de seară se instalase și ea ușor ușor în oasele mele, așa că, fără s-o mai lungesc, am downloadad filmul, mi l-am luat pe Hipo lângă mine (o să vi-l prezint si pe el într-un post viitor), păturica cea pufoasă, am stins lumina și m-am așezat cuminte cu laptop-ul în brațe.
De trei zile încoace nu mai pot face altceva in afara de "Prison Break". Serialele pe care le urmăream eu au luat un soi de pauză sau ceva, așa că mi-am adus aminte că o grămadă de persoane mi-au recomandat în trecut, când încă eram prinsă cu febra LOST, să vizionez "Prison Break". Atunci am zis 'pas', și bine am făcut! Acum că serialul e terminat nu trebuie să aștept un an de la un sezon la altul, dar nici bine nu îmi e.
Nu mai fumez, nu mai mănânc, nu mai fac nimic altceva. Aștept să se termine programul la serviciu ca să ajung acasă, să deschid laptop-ul și să rulez serialul. Ar trebui să mă vedeți cum intru pe ușă, mă descalț și schimb de haine rapid, mănânc ce apuc și zdup în mijlocul patului. Am terminat un sezon în două zile și azi l-am început pe-al doilea. Noroc că-s doar patru sezoane altfel petreceam Revelionul cu Michael Scofiled and his crew.
În filmele de dragoste ne-am obișnuit deja să întâlnim aceleași stereotipuri, aceleași idei și povești bazate pe aceleași personaje obosite, ireale și plictisitor de des întâlnite. Ar trebui să se interzică love story-urile care prezintă oamenii ciudați în cele mai drăguțe și atractive moduri care la un moment dat, te fac să crezi că what the hell, dacă tot se propagă ideea asta înseamnă că pe undeva pe acolo trebuie să existe un mic sâmbure de adevăr. Greșit! Pentru că, din păcate, de cele mai multe ori uităm că viața reală e una și ce vedem în filme alta, dar cum viețile multora dintre noi sunt banale și anoste, preferăm să le trăim cu impresia eronată că ce se întâmplă în filmele siropoase poate la fel de simplu aplicabil și-n viața reală. Fata ciudată, inadaptată social, fără abilități de comunicare, introvertită nu e sub nicio formă atractivă și foarte departe de a fi interesantă
Exemple de filme: Garden State, New girl, Eternal sunshine of the spotless mind, Breakfast at Tiffany`s, Some Like it Hot etc.
Nu mai e mult şi multasteptatul sezon al seralului "The Vampire Diaries" va începe. Premiera va fi pe 15 septembrie. Despre ce se va întâmpla a povestit astăzi producătorul serialului Kevin Williamson cu redactorii SpoilersGuide.
"Mai sunt încă multe mistere de dezvăluit cu privire la evenimentele din micul orăşel, Mystic Falls. Totul va incepe cu drumul parcurs de către Stefan şi Klaus şi cu încercările lui Damon şi ale Elenei de a îl salva. În acest sezon fanii serialului vor cunoaşte câteva dintre primele familii de vampiri. Ne-am gandit ca totuşi să îl readucem şi pe Elijah. Nu avem încă nimic în minte, dar ne-a plăcut foarte mult personajul şi trebuie cumva să-i găsim un loc în poveste. Şi nu este singurul personaj interesant, mai sunt încă atâtea care, sperăm noi, pe măsură ce se va dezvolta acţiunea să-şi găsească fiecare scopul."
Şi încep cu sfârşitul: acum două seri am văzut ultimul episod. Am tot menţionat în ultimele luni cum serialul asta făcea parte din rutina mea zilnică. De fapt, înainte de culcare era un obicei să mă uit măcar la 2 episoade. Am renunţat chiar şi la emisiunea lui Badea pentru ele. Când eram noi mici rula pe PRO tv parcă. Ei bine, pe vremea aia nu m-a atras deloc. Sinceră să fiu nici n-am stat atunci să văd vreun episod cap-coadă. Ce mai prindeam aşa când zapam printre canale. Şi de multe ori când vorbeam cu cineva despre seriale mă întreba de"Friends". "cum, n-ai văzut Friends?!" Cu mirarea omului căruia îi spui că n-ai mâncat niciodată ciocolată. Şi aşa am decis, undeva prin luna aprilie, să-l trag pe DVD-uri şi să mă apuc de el. Cum toate serialele pe care le urmăream se apropiau de sfârşit de sezon, am zis că merită să-ncerc un clasic vizionat de aproape toată lumea. Ştiţi voi, pe principiul ăla..să nu mor prost.
Şi m-am îndrăgostit de serial încă de la primul episod. M-am îndrăgostit de personaje, de atmosferă, de tot. Nu pot concepe un personaj fără celălalt, Friends e ca un puzzle în care fiecare dintre personaje e o piesă fără de care întreagă planşă n-ar mai fi la fel. Ştiu, sună al naibii de cliseic, dar efectiv pentru mine aşa e. Şi cred eu că toţi fanii 'Friends"gândesc asemenea. Dar să-i luăm pe rând.
Rachel Green. Ea e preferata mea. Mă regăsesc în clumsiness-ul ei, în bucuriile şi neîmplinirile ei. Ea e drama queen-ul grupului. E fata răsfăţată care învaţă să trăiască pe cont propriu, fata populară care totuşi nu îşi găseşte împlinirea şi fericirea dar e atat de amuzanta ca tot incearca. Pe parcusul serialului o vedem în diferite ipostaze: Rachel-chelneriţa, Rachel-secretara şi în final Rachel-mare consilier vestimentar la Blomingdales. Îmi place mimica ei, îmi place când râde, când plânge. Cred că Rachel e the key role pentru Jennifer Aniston deşi încă joacă în drame romantice de succes. Niciunul dintre roluri nu i se potriveşte atât de bine ca cel din Friends. Relaţia ei cu Ross e frumoasă dar mie sincer nu mi s-a părut că se potrivesc. Pur şi simplu n-am simţit deloc chimia aia dintre ei.
Monica Geller. Obsesivo-compulsiva, maniaca cu ordinea şi curăţenia, nevrotică, competitivă. Cred că am punctat exact trăsăturile principale ale personalităţii ei. Mi-a plăcut de ea că e şarmantă, e frumoasă (deşi mulţi spun că azi Courtney Cox arată cu mult mai bine decât atunci, mie mi se pare că atunci era…just gorgeous). Meseria ei este cea de bucătar şef şi pentru asta am admirat mult personajul Monica. Mereu mă gândeam pe parcusul episoadelor cum ar putea cineva să gătească atât de mult şi acasă când face asta tot timpul la serviciu?
Phoebe Buffay. Ciudata grupului. Puţin sado-maso, puţin aiurita, hippioata pasionata intr-un mod bizar de ezoterism, Pheobe e insa usor enervantă cu incapacitatea ei de a empatiza dar în acelaşi timp drăgălaşă cu toate glumele şi ironiile ei atât de directe. Smelly Cat, melodia ei devenită hit cu vocea altcuiva, desigur, va rămâne pentru mine mereu acel ceva care îmi va aminti cu drag de serial.
And now…the Boys!
Joey Tribbiani. Actor mediocru cu rădăcini în Italia, Joey se remarcă în cariera sa doar printr-un rol secundar pe care îl are în longevivul serial 'Days of our lives'. Şi prin celebra frază "Joey doesn`t share food". Şi chiar n-o face. Într-un episod se întâlneşte cu o tipă care într-un exces de poftă se întinde şi-i ia un cartof prăjit din farfurie. Joey face o adevărată dramă din asta şi hotărăşte să n-o mai vadă vreodată. E carismatic, prostuţ, dar "at least he has the looks" În sezonul 9 încearcă o relaţie eşuată cu Rachel. Sinceră să fiu e singură fază din tot serialul care mi s-a părut chiar trasă de păr. Dacă nu am simţit nicio chimie între Rachel şi Ross, cu Joey lucrurile stau şi mai prost. Cei doi se potrivesc fix ca nuca în perete.
Chandler Bing. Da, fiiix Biiiing. E sarcastic, acid, ironic. Toate trei ridicate la puterea "n". Ştiu că e personajul preferat al multora, dar sinceră sa fie eu l-am perceput că fiind obositor. Şi nu pentru că nu mă amuzau glumele lui ci că o personalitate ca a lui m-ar obosi până la epuizare. Ştiţi voi, ce e prea mult strică. Cam aşa e şi cu el. Mi-ar fi plăcut ca producatorii să-i creeze o personalitate ceva mai misterioasă, glumele erau ok (din ce am citit chiar actorul le scria) doar că erau de cele mai multe ori aceleaşi. Anyways, cuplul Monica Geller-Chandler Bing e preferatul meu. Se simte chimia dintre ei, se completează reciproc şi nu ştiu, parcă în preajma Monicăi şi Chandler e mai…temperat şi mai simpatic.
Ross Geller. Yap. Fratele cel geek al Monicăi. Paleontolog de profesie. Doctor cum îşi spune el, pasionat de dinozauri şi căsătorii. Sau mai bine zis de divorţuri. Dintre personajele masculine el e preferatul meu. Uneori e isteric, alteori e amuzant, alteori melodramatic, alteori romantic. Ross e cel mai implicat dintre personaje, cel mai sentimental.
FRIENDS e într-adevăr un clasic. E unul dintre serialele alea cu care te obişnuieşti şi de care cu greu îţi vine să te despărţi. Şi credeţi-mă, ultima oară m-am dezlipit atât de greu de "Lost", desi m-a cam derutat finalul. M-am ataşat emoţional de personaje, de atmosferă, de glume, şi m-am obişnuit ca în fiecare seară să văd câteva episoade. Acum ce-o să fac? Până în septembrie când încep serialele mele mai e, şi sinceră să fiu mă enervează să aştept câte o săptămână după fiecare episod. Mă gândesc să încep "The big-bang theory". Şi el mi-a fost recomandat de o grămadă de oameni, aşa că, în lipsă de Friends, am să mă apuc de el. Sau poate chiar de serialul "Joey" (ce-i drept are doar doua sezoane, dar macar il mai vad pe Joey Tribbiani)
Eddie Morra este ceea ce ar putea fi numit un ratat. Prea lenes sa munceasca, prea putin talentat pentru a fi scriitor. Pana si prietena lui s-a saturat de mult de el si l-a parasit, intalnindu-se ocazional cu acesta, si scapandu-i, din cand in cand, niste dolari mai mult din mila. Chiria n-a mai fost platita de luni de zile, iar apartamentul sau e o veritabila cocina. Toate astea pana intr-o zi cand il intalneste pe strada pe fostul sau cumnat, pe care l-a considerat dintotdeauna o persoana non-grata. Ca orice cunostinta nesuferita, acesta nu se lasa si insista sa mearga cu Eddie la o bere sa ii spuna mai multe despre ultimul sau proiect.Neavand insa de ales, Eddie accepta si acest lucru ii va schimba viata pentru totdeauna.
Cumnat'su ii da o pastiluta transparenta si dubioasa despre care ii spune ca este un medicament revolutionar inca in stadiul de testare. Dupa ce Eddie ajunge acasa si ia pastiluta, totul i se pare mult mai clar, mai luminos. Dintr-o data intelege tot iar atmosfera se transforma dintr-un albastru apasator intr-un auriu feeric. Practic creierul lui este overclock-at, functionand in loc de celebrul 20% la 100% sau chiar mai mult. Ideea principala este in principiu o prostie. Toata lumea cu cel putin o circumvolutiune stie ca organul numit creier functioneaza la capacitatea la care ar trebui sa o faca. Fiecare parte a lui este responsabila cu cate ceva, si la fel ca un procesor nu functioneaza la 100% decat atunci cand este cazul, el avand de asemenea probleme cu disiparea de caldura, uzura etc. Daca ar fi folosit in mod fortat si tot timpul la maxim, nu numai ca nu am gandi mai bine sau nu am vedea mai bine, ci pur si simplu am fi total derutati si neintegrabili in societate. Oricum, Eddie Morra devine un fel de James Bond pe turbo sistem care nu numai ca ajunge un scriitor de succes,dar si un excelent jucator la cazinouri si piete financiare, mare vrajitor de femei si aventurier.
Bineinteles ca lucrurile nu stau chiar pe roze: Racketii carora geniul nostru a uitat sa le returneze datoriile si i-a ignorat fac si ei rost de pastiluta minune si incep intr-adevar sa ii faca probleme. Mai tarziu afla ca medicamentul fiind inca in teste creeaza o dependenta uriasa si daca ramai fara el iti plezneste capantana. Mai mult decat atat, un om super inteligent de la natura il ia in colimator, pentru ca facea prea multe valuri.
Ce se intampla in continuare va invit sa aflati singuri ca oricum am spoilaruit la greu, dar overall mie mi s-a parut un film science fiction care porneste de la premisa unui mit urban si reuseste sa devina un film chiar interesant.
Si s-a terminat si primul sezon din Urzeala Tronurilor, singurul serial la care mai aveam timp si chef sa ma uit zilele astea. Cel mai misto serial facut de HBO de la Rome incoa.
Sau pe romaneste Perversa. Ce legatura are numele filmului cu continutul? Nimic, doar suna frumos. Dupa poster parea un alt film de actiune cu multe ţâţe si buci gen Barb Wire dar nu prea e cazul, cel putin partial. Filmul incearca sa fie deep si are veleitati de clasic. Ce? Eu credeam ca e vorba despre gagici imbracate sumar care or sa se impuste si or sa se lupte cu sabii. Sunt si d-astea dar destul de putin, restul e o ciorba. Intai o arde "film noir" in timp ce ne prezinta situatia blondinei care pare decupata din landing-page-ul vreunui site pentru adulti si cum ajunge ea in deep shit, apoi se transforma intr-un thriller a la Gothika si cand crezi ca aici s-a terminat cu schimbatul stilului te trezesti ca filmul devine live action anime.
"Koizora" .jpg)
Despre Live Action-ul
În filmele de dragoste ne-am obișnuit deja să întâlnim aceleași stereotipuri, aceleași idei și povești bazate pe aceleași personaje obosite, ireale și plictisitor de des întâlnite. Ar trebui să se interzică love story-urile care prezintă oamenii ciudați în cele mai drăguțe și atractive moduri care la un moment dat, te fac să crezi că what the hell, dacă tot se propagă ideea asta înseamnă că pe undeva pe acolo trebuie să existe un mic sâmbure de adevăr. Greșit! Pentru că, din păcate, de cele mai multe ori uităm că viața reală e una și ce vedem în filme alta, dar cum viețile multora dintre noi sunt banale și anoste, preferăm să le trăim cu impresia eronată că ce se întâmplă în filmele siropoase poate la fel de simplu aplicabil și-n viața reală. 
Şi 
Rachel Green. Ea e preferata mea. Mă regăsesc în clumsiness-ul ei, în bucuriile şi neîmplinirile ei. Ea e drama queen-ul grupului. E fata răsfăţată care învaţă să trăiască pe cont propriu, fata populară care totuşi nu îşi găseşte împlinirea şi fericirea dar e atat de amuzanta ca tot incearca. Pe parcusul serialului o vedem în diferite ipostaze: Rachel-chelneriţa, Rachel-secretara şi în final Rachel-mare consilier vestimentar la Blomingdales. Îmi place mimica ei, îmi place când râde, când plânge. Cred că Rachel e the key role pentru Jennifer Aniston deşi încă joacă în drame romantice de succes. Niciunul dintre roluri nu i se potriveşte atât de bine ca cel din Friends. 
Monica Geller. Obsesivo-compulsiva, maniaca cu ordinea şi curăţenia, nevrotică, competitivă. Cred că am punctat exact trăsăturile principale ale personalităţii ei. Mi-a plăcut de ea că e şarmantă, e frumoasă (deşi mulţi spun că azi Courtney Cox arată cu mult mai bine decât atunci, mie mi se pare că atunci era…just gorgeous). Meseria ei este cea de bucătar şef şi pentru asta am admirat mult personajul Monica. Mereu mă gândeam pe parcusul episoadelor cum ar putea cineva să gătească atât de mult şi acasă când face asta tot timpul la serviciu? 
Joey Tribbiani. Actor mediocru cu rădăcini în Italia, Joey se remarcă în cariera sa doar printr-un rol secundar pe care îl are în longevivul serial 'Days of our lives'. Şi prin celebra frază "Joey doesn`t share food". Şi chiar n-o face. Într-un episod se întâlneşte cu o tipă care într-un exces de poftă se întinde şi-i ia un cartof prăjit din farfurie. Joey face o adevărată dramă din asta şi hotărăşte să n-o mai vad
Chandler Bing. Da, fiiix Biiiing. E sarcastic, acid, ironic. Toate trei ridicate la puterea "n". Ştiu că e personajul preferat al multora, dar sinceră sa fie eu l-am perceput că fiind obositor. Şi nu pentru că nu mă amuzau glumele lui ci că o personalitate ca a lui m-ar obosi până la epuizare. Ştiţi voi, ce e prea mult strică. Cam aşa e şi cu el. Mi-ar fi plăcut ca producatorii să-i creeze o personalitate ceva mai misterioasă, glumele erau ok (din ce am citit chiar actorul le scria) doar că erau de cele mai multe ori aceleaşi. Anyways, cuplul Monica Geller-Chandler Bing e preferatul meu. Se simte chimia dintre ei, se completează reciproc şi nu ştiu, parcă în preajma Monicăi şi Chandler e mai…temperat şi mai simpatic.
Ross Geller. Yap. Fratele cel geek al Monicăi. Paleontolog de profesie. Doctor cum îşi spune el, pasionat de dinozauri şi căsătorii. Sau mai bine zis de divorţuri. Dintre personajele masculine el e preferatul meu. Uneori e isteric, alteori e amuzant, alteori melodramatic, alteori romantic. Ross e cel mai implicat dintre personaje, cel mai sentimental.
(4)(7).jpg){kind=small}
