Shutter Island. (2010) Pe cat de interesant, pe atat de controversat. Unii spun ca filmul ar fi o capodopera, altii sustin ca Martin Scorsese ar fi putut cu siguranta mai mult, eu spun doar atat: un film genial! Povestea ni-l prezinta pe Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio), un veteran din al II-lea Razboi Mondial, care ajunge in calitate de serif pe Shutter Island, cu scopul de a investiga disparitia unei paciente din institutia de boli mentale; singura cladire care se afla pe insula respectiva. Atmosfera de acolo e un amestec intre vag si sinistru, un fel de apocalipsa in stadiul incipient: vreme instabila, furtuni, stanci, paduri dese. Si pentru ca un decor inspaimantor nu transmite nimic fara personaje, doctorii institutiei au un comportament menit sa arunce asupra lor umbrele suspiciunii. Femeia in cautarea careia vine Ted, Rachel, e considerata ca fiind unul dintre cei mai periculosi pacienti. Ted impreuna cu partenerul sau fac sapaturi si ajung la banuieli dntre cele mai terifiante, printre ele se regaseste ipoteza ca in turnul de pe insula doctorii ar efectua experimente mentale pe pacientii lor. Mai departe nu va spun ca stric placerea twist plot-ului din final. Filmul are ingredientele necesare pentru un thriller perfect: mister, suspans, actiune, drama, sfarsit imprevizibil (desi, ca sa ma laud putin, l-am intuit inca de pe la jumatatea filmului). Ii dau nota 10/10.
Abandoned. (2010) Mary Walsh (Brittany Murphy) directoarea unei banci din L.A, isi aduce prietenul Kevin Peterson (Dean Cain) la spital pentru o interventie chirurgicala la picior. Nimic neobisnuit pana cand, dupa cateva ore de asteptat, Mary merge sa vada ce face Kevin, iar spre surprinderea ei acesta nu e de gasit. Odata cu disparitia subita a iubitului sau, incep sa iasa la iveala lucruri din ce in ce mai ciudate: doctorul chirurg care trebuia sa efectueze operatia era in concediu, prietenul sau nu figura pe lista pacientilor internati in ziua respectiva si nici asistenta care l-a condus pe Kevin in sala de operatie nu era un personaj real. Povestea e captivanta insa am avut impresia mereu ca ceva ii lipseste, si nici actorii nu fac cea mai buna treaba, personajele sunt plate, fara personalitate, iar replicile aparent dure ii imping pe acestia de multe ori catre prapastia abrupta a penibillului. Tinand cont ca e ultimul film al lui Brittany, am sa fiu mai ingaduitoare cu nota: 7/10
The lives of others. (2006) In primul rand vreau sa va zic ca mi-a placut filmul mult, mult, mult. ENORM. Deci ca sa stiti, nota e 10++/10. Inca un film german care nu ma dezamageste. Actiunea filmului se desfasoara pe parcursul a 7 ani (1984-1991) in Germania de Est cand Stasi (Politia Secreta a Germaniei Comuniste) opereaza in randul artistilor. Nu vorbim despre forta bruta ci despre psihologie, urmarire, filaj, infiltrare. Multi dintre ei se dau batuti, renunta la propriile idealuri si viziuni artistice pentru a nu se compromite, altii refuza sa se supuna renuntand mai degraba la propria viata decat la chemarea creatoare. Ii avem ca personaje centrale pe scenaristul Georg Dreyman (Sebastian Koch) si pe iubita acestuia, actrita Christa-Maria (Martina Gedeck) care impartaseau cu totul alte viziuni politice, insa, cu precautie, reuseau sa si le ascunda. De aici si pana la urmarirea de catre Stasi a celor doi, 24/24, nu era decat o chestiune de timp. Ce se intampla cand, urmarind pas cu pas vietile altora, ajungi sa traiesti si sa simti odata cu ei, sa vezi lumea prin ochii lor? Greu de crezut, dar totusi vorbim de indivizi care, in ciuda datoriei fata de stat, au datoria de a fi oameni. Un film exceptional, regia, scenariul, actorii…pur si simplu minunate! Totul e la superlativ despre acest film. Deci, trebuie sa-l vedeti! Must, must, must!
Twilight Saga, Eclipse (2010). Am scris aici despe prima parte si aici despre a doua. Cu toate astea am ramas o masochista incurabila si m-am uitat si la ultima parte. Nu dati cu pietre! Mare greseala! Va zic, nu mereu inveti din greseli, si uite esti condamnat sa le repeti. Despre filmul asta nu va spun decat atat, daca tineti la timpul vostru, la sanatatea psihica…stati caaaat mai departe de el! E atat de plictisitor, de penibil si de prost realizat, incat, va zic, aveti sa fi preferat sa faceti orice altceva, si cand zic orice ma refer si la numaratul stelelor, si sa vi se para un timp mai putin irosit decat daca v-ati fi uitat la "Eclipse". Si Robert Pattison ala, un penibil..am mai vazut un film cu el, tot in 2010 realizat, la fel de penal joaca. Si acum vreo luna vazusem pe youtube, in vlog-ul unei tipe din Canada parca, cum se filmase ea cu toata colectia ei de papusi cu Edward din "Twilight", ewww…Gross! Nu inteleg isteria generala legata de actorul asta, e pur si simplu si urat si penibil. Bleh. Si atat! Ah, da…nota…3/10
Știu că tocmai ce am scris o recenzie 
Partir (2009)
Speak (2004)
Abia dupa ce l-am vazut si am citit despre el am aflat ca filmul e adaptat dupa un roman de-al lui Kazuo Ishiguro. De Kazuo am citit "The remains of the day" acum multi ani si mi-a placut mult (poate am sa fac un post si despre cartea asta pentru ca merita). Ecranizarea nu am vazut-o inca, dar planuiesc s-o fac cat de curand. E mai ciudat la mine cu ecranizarile. Daca apuc sa vad filmul, parca n-as mai citi cartea. Daca citesc cartea, stiu cu siguranta ca filmul ma va dezamagi (eu mi-am imaginat-o intr-un fel, regizorul si actorii mi-o redau in alt fel si de aici apar inevitabilele conflicte de interpretare). Dar de ajuns cu taclalele, sa trecem la povestea filmului..jpg)
Am fost astazi sa vad "The Green Hornet" la 
Iaca ce-mi veni mie acu`… sa ma gandesc asa la trei filme despre care 3 sferturi din populatia planetei ofteaza din plamani cand discuta despre ele..png){kind=small}
.png){kind=small}
The painted veil (2006) Acţiunea filmului este plasată la început în Londra anilor `20, când Kitty Fane (Naomi Watts), o tânără din burghezia londoneză se căsătoreşte cu bacteriologul Walter Fane (Edward Norton) pentru a scăpa de criticile parintior, legate de mofturile şi capriciile ei. Regretabil e că bacteriologul chiar o iubeşte sincera. Ceea ce din start nu pare o poveste de iubire ci o căsătorie din interes are să se transforme până la sfârşitul filmulul într-o adevărată poveste de dragoste. Pe scurt, după ce Kitty îl înşeală soţul cu Charlie Townsend, acesta o duce într-un mic sat chinez, unde va lucra în calitate de medic pentru a combate holera. De aici acţiunea ia turnuri interesante, astfel că se ajunge la concluzia că este mai uşor să lupţi împotriva holerei decât să încerci să salvezi o căsnicie. Filmul este centrat pe ideea că ignoranţa este cea mai dureroasă atitudine pe care o poate adopta cineva într-o relaţie, că situaţiile limită pot salva o iubire care pare a fi pierdută şi că demnitatea este unul dintre bunurile noastre cele mai de preţ. Nu este genul de film în care wow "love will save the day” , ci este o dramă excelent ecranizată în care, până la urmă iubirea este elementul care îţi deschide ochii şi inimă. Nota mea 8/10 
When Harry met Sally (1989) Ce mi-a plăcut este că a fost foarte uşor să empatizez cu personajele şi cu povestea. Filmul îi aduce în prim plan pe doi studenţi Harry şi Sally care sunt nevoiţi să împartă un drum cu maşina de câteva ore spre New York. Cei doi întruchipează două personalităţi opuse, Harry fiind tipul nonconformist, open-minded în timp ce Sally este prototipul fetei conservatoare şi introvertite. Pe parcursul drumului apar câteva conflicte minore intre cei doi, însă la finalul călătoriei New York-ul îi surprinde în aceeaşi ipostază de "perfect strangers". De-a lungul anilor destinul crează circumstanţe în care cei doi se pierd şi se regăsesc. Filmul aduce în discuţie o problemă care a stârnit numeroase controverse de-a lungul vremii, aceea a existenţei unei prietenii sincere între un bărbat şi o femeie. Povestea ne demonstrează contrariul şi punctează sistematic că prietenia între sexe opuse e doar preludiul unei poveşti de iubire. Nota mea: 7/10 
El secreto de sus ojos (2009) Un film despre care aş putea scrie pagini întregi fără să simt că am punctat esenţialul. Un film pe care am să-l revăd curând. Misterul unui viol, urmat de o terifiantă crimă, se dezvăluie treptat, curagand natural, în acest excelent thriller venit din America de Sud, fără ca abuzul de flash-forward-backward să ne incomodeze în vreun fel. Cele două planuri ale poveştii (putem să considerăm momentul crimei un al treilea plan ce revine obsesiv) se desfăşoară cronologic şi într-o logică perfectă pe care, din nefericire, multe dintre scenariile de la Hollywood o cam dau uitării. Filmul are însă toate ingredientele unei poveşti pe care nu ai cum să nu ţi-o aminteşti: comentarii ironice la adresa istoriei politice şi a birocraţiei argentiniene, o poveste de dragoste neîmpărtăşită care se întinde de-a lungul multor decenii, un exemplu de iubire adevărată… şi multe momente de umor ce animă misterul adevărat din jurul acestei crime: cunoaştem criminalul, însă va fi el vreodată pedepsit pentru ceea ce a făcut? Care e pedeapsă care ar satisface dorinţă de răzbunare a unui bărbat căruia i-a fost răpită femeia iubită? Întrebări care nu vor fi lăsate fără răspuns. Un scenariu remarcabil şi o regie impresionantă, un film puternic pe care vi-l recomand cu căldură. Nota mea: 10/10
The edge of darkness (2010) Filmul debutează cu scena în care Thomas Craven (Mel Gibson) un detectiv criminalist al poliţiei din Boston, îşi vede fiica în vârstă de 24 de ani asasinată chiar pe scările din faţa casei acestuia. Iniţial banuilelile tatălui îndurerat se concretizează în ideea că el a fost cel vizat şi nu Emma, fiică lui. Pe măsură ce începe pe cont propriu ancheta, descoperă o viaţă secretă a Emmei, află că aceasta era activistă extremistă şi că lupta pentru demascarea unor interese mârşave ale politicienilor şi guvernanţilor implicaţi în afaceri nu tocmai curate. Un detectiv cu abilităţi excelente, un tată care şi-a pierdut fiică, un om care nu mai are nimic de pierdut, fac din Thomas Craven o armă de temut împotriva organizaţiilor conspirative. Nota mea: 7/10
Mr. Nobody (2009) Un alt film excepţional de care sunt mândră că l-am descoperit şi că l-am vizionat. Nu mai ştiu exact cum am aflat de el, dar nu are importantă. Un film a cărui poveste nu poate fi sumarizata în câteva rânduri pentru că nici la finalul filmului nu ştii ce a fost real şi ce nu, limita dintre ficţiune şi realitate îmbinându-se perfect, creând impresia unei bucle continue care trece fin dintr-un plan în altul. Nemo Nobody, la venerabila vârstă de 120 de ani, e ultimul om de pe pământ care va muri de bătrâneţe. Din păcate nu îşi aduce aminte absolut nimic din viaţa de după 30 şi ceva de ani şi o sesiune de hipnoză declanşează pentru privitor o împletire de poveşti contradictorii, cu finaluri şi începuturi întrepătrunse, toate pornind de la întrebarea ce-ar fi (fost) dacă şi mai ales ce-ar fi (fost) dacă nu? Cu puţină fizică cuantică, paradoxuri, teorii ale probabilităţilor şi posibilităţilor, mult butterfly effect, un pic de The Fountain şi What the bleep, Mr. Nobody refuză să se limiteze linear de la început şi până la sfârşit la vreo traiectorie temporală cronologică şi reală. Cred că mai mult de jumătate din film cuprinde scene non-verbale, care sunt reduse ulterior la non-acţiuni şi privitorul are impresia că este lăsat să se cufunde precum personajul principal, într-o mare de posibilităţi şi rezolvări, fără a avea luxul de a şti că există totuşi un singur rezultat. Nota mea: 10/10 
Tocmai am terminat de vizionat filmul "Mic dejun la Tiffany", şi pe scurt nu am decât un singur cuvânt de spus 
De asemenea nu mi-a plăcut nici misterul forţat pe care autorul îl crează în jurul ei: nu îi divulgă numele real ci doar două pseudonime. La un moment dat în carte spune ea "nu sunt nici Holly şi nici Lulă Mae ( nume cu care s-a prezentat soţului său cu care s-a căsătorit la vârsta de 14 ani!!?). 
.png){kind=small}
