Despre concursurile pe bloguri s-a tot scris în ultimul timp. Mihaela și Pato fiind doar doi dintre cei care au abordat acest subiect pe blogurile lor. Eu nu intentionez sa scriu despre acest subiect la modul general, ci vreau doar să vă împărtășesc experiența mea neplăcută cu un concurs organizat pe un blog.
Nu sunt genul să vânez concursuri, n-am făcut-o niciodată și nici n-o să încep de acum înainte, dar prin luna ianuarie am găsit un concurs pe unul dintre blogurile feminine pe care le citeam frecvent și cum mi s-a părut interesant am zis să particip și eu. Ce m-a atras era că se puncta răspunsul și nu numărul de like-uri adunate, iar câștigătorul era ales pe baza răspunsului și nu prin tragere la sorți. (ori sorții mei nu mi-au fost niciodată alături când a fost vorba de concursuri, și fix de asta n-o să joc vreodată la loto sau alte jocuri în care nu ține de mine să câștig ci de noroc). Menționez că blogul respectiv este unul cunoscut și nu mi-aș fi închipuit nici măcar o secundă că ar putea fi ceva neserios la mijloc.
….intr-un vis din care nu mai voiam sa ma trezesc. Cel de aseara. In perioada asta visez mult si in detalii colorate. Da, tarziu am aflat ca sunt unele persoane care viseaza doar alb-negru. Ce sa zic, eu sunt printre norocosii care viseaza atat de viu, incat visele mele sunt scaldate in culoarea dulce a unei realitati palpabile.
Visul de aseara a inceput cu o postare pe blog in care chemam la revolutie pe toti antibasistii. Nu stiu cum am reusit ca pana la urma s-au adunat cateva sute de mii in Piata Constitutiei din capitala. Proteste peste proteste, victime, macel la propriu. Un indraznet din multime l-a casapit pe Videanu. Dar cum nici macar in vis treburile nu-s intotdeauna usoare, se pare ca in doi timpi si trei miscari m-am trezit la racoare pe motiv de complot impotriva statutului sau ma rog, nu mai tin minte exact, orisicum, o acuzatie de inalta tradare. Asa am sfarsit la o inchisoare de femei unde mare mi-a fost bucuria sa gasesc printre ele si aprige sutinatoare ale Rezistentei.
Asa se face ca in 2 ani am pus la cale un plan elaborat de evadare. Lucram cu niste prieteni care aveau informatii amanuntite despre dictatura basesciana. Asa au aflat ca in noaptea evadarii se va afla la ora 1 noaptea in fata unui restaurnat renumit din Bucuresti. Am facut tot posibilul sa trec de gardienii inchisorii, ajutata de cateva dintre femeile de acolo care voiau si ele sa-mi duc planul malefic la bun sfarsit. Astfel, in seara respectiva prietenii mei ma asteptau cu un elicopter in spatele inchisorii. Am urcat repede nu inainte de a face rost de o arma de la un gardian ranit. Am aflat atunci cu bucurie ca avem deja acte false pentru a fugi din tara imediat dupa ce comitem asasinatul. La 1 noaptea de undeva de sus, un glont s-a zdrobit creierii presedintelui tarii. Da stiu ca am avut tinta, nu gluma! Sfarsit. (si nu, nu m-am uitat la niciun film de actiune recent)
Nu stiu daca am mai apucat sa iesim din tara sau daca m-au bagat iar la racoare, dar cert e ca mi-am indeplinit scopul. Asadar, presedintele e mort, traiasca presedintele!
Cand m-am trezit eram asa dezamagita…ca fusese doar un vis.
….intr-un vis din care nu mai voiam sa ma trezesc. Cel de aseara. In perioada asta visez mult si in detalii colorate. Da, tarziu am aflat ca sunt unele persoane care viseaza doar alb-negru. Ce sa zic, eu sunt printre norocosii care viseaza atat de viu, incat visele mele sunt scaldate in culoarea dulce a unei realitati palpabile.
me, macel la propriu. Un indraznet din multime l-a casapit pe Videanu. Dar cum nici macar in vis treburile nu-s intotdeauna usoare, se pare ca in doi timpi si trei miscari m-am trezit la racoare pe motiv de complot impotriva statutului sau ma rog, nu mai tin minte exact, orisicum, o acuzatie de inalta tradare. Asa am sfarsit la o inchisoare de femei unde mare mi-a fost bucuria sa gasesc printre ele si aprige sutinatoare ale Rezistentei.
