SOTRON

Autor: Julio Cortazar

Nationalitate: argentiniana

Titlu Original: La Ruyela

Anul aparitiei: 1964

***

Citit linear "Sotron" este un roman alcatuit din 155 capitole impartite in trei sectiuni: "Din cealalta parte", "Din acesta parte" si " Din diverse parti". In felul  lui, romanul de fata inseamna mai multe carti. De aceea, la inceputul ei,  contine un tabel cu instructiuni intocmit de autor, in care acesta ne indica cele doua modalitati in care romanul  poate fi parcurs. Prima dintre ele este cea traditionala, care ia sfarsit odata cu capitolul 56. A doua carte se citeste incepand cu capitolul 73, continuand in ordinea indicata la sfarsitul fiecarui capitol.
In roman intalnim pentru prima data notiunea de "sotron" intr-o scena cu o puternica incarcatura emotionala care este folosita pentru a descrie iubirea confuza a protagonistului, Horacio Oliveira, pentru Maga ca fiind "acel sotron nebun". Sotronul are trei variatii: sotron in spirala, sotron rectangular si cel din urma, nu foarte des jucat, sotronul fantastic. Romanul lui Cortazar ne transpune in ultima dintre ele: "Cand practic nimeni nu a invatat cum sa ridice pietrele in Rai, copilaria se termina dintr-odata si te afli acum in romane, in chinul absurd al traiectoriei divine, in meditatie despre un alt Rai pe care va trebui sa inveti sa-l ajungi". "Sotron" este, conform autorului, o incercare de a nega realitatea.Personajul principal al romanului, Horacio Oliveira, este prototipul antieroului. Un individ ironic, cinic, rece care se afla intr-o continua defensiva, incercand sa se apere de o lume care devine un haos al simturilor kantiene carora acesta nu le poate stabili o posibila ordine fireasca. "Imi dadusem seama inca de pe atunci ca semnul meu este cautarea, emblema celor care o pornesc noaptea fara vreun tel anume, ratiunea distrugatorilor de busole"

Scena primei parti a romanului are ca loc de desfasurare Parisul (oras in care autorul a trait o buna parte din viata). In romanul lui Cortazar, Parisul nu este nici pe departe un loc al visurilor, idealurilor, dimpotriva, avem de-a face cu un oras mizerabil, frivol si totusi atat de incantator si ademenitor, asemenea unui personaj omniprezent, gata oricand sa isi spuna replica. Aici Oliveira traieste o relatie bizara de iubire cu Maga. O iubire de care incearca mereu sa se elibereze. Ceea ce el cauta prin aceasta eliberare este de fapt renuntarea la tot ceea ce are legatura cu viata cotidiana, ordinara. El traieste continuu pierdut in "rauri metafizice" - cum le numeste Maga, sau mai degraba este macinat de ganduri care depasesc realitatea concreta. Oliveira se rataceste intentionat pe strazile Parisului, uneori dorind sa se intalneasca intamplator cu Maga, alteori asteptand un eveniment care ar putea cumva sa dea temporar un sens vietii sale.

In a doua parte a romanului Oliveira calatoreste in Buenos Aires poate pentru a o cauta iarasi pe Maga de care se desparte in Paris. Acolo insa isi intalneste un vechi prieten Traveler, care paradoxal (traveler=calator) era un statornic care nu parasise niciodata Buenos Aires-ul. In finalul romanului gasim un Oliveira aflat pe culmile nebuniei, gata oricand sa renunte la viata, angrenat intr-o perpetua lupta cu vidul din el, portretizat ca fiind omul predestinat esecului ideal.

Desi constient de inadaptabilitatea sa, el este incapabil sa se resemneze conditiei sale. Se afla astfel intr-una dintre cele mai dureroase situatii: constient de nepotrivirea sa cu lumea exterioara si in acelasi timp incapabil sa se desprinda cu totul de ea. "Nu conteaza cat de mult ma va durea, nu voi fi niciodata indiferent ca Etienne. Ceea ce inseamna ca insist asupra ideii ca omul a fost predestinat pentru altceva. Si totusi din lipsa uneltelor necesare suntem blocati in aceasta carcera".
Maga, iubita lui, este exact opusul lui. O diletanta care in mod constant ii pune intrebari despre cele mai simple lucruri legate de literatura si arta. Ea pare totusi sa isi traiasca viata in modul  simplu si firesc in care Oliveira si-ar fi dorit s-o faca. Se pare ca aceasta depasit demult stadiul in care se intreba ce drum sa urmeze (poate pentru ca nu fusese niciodata indeajuns de atenta incat sa se intrebe). Alaturi de ea Oliveira ramane calm si constant, traind o viata comuna fara zbuciumuri interioare.

Incepand cu capitolul 34 limbajul lui Cortazar personifica ideea sau sentimentul ca cititorul trebuie sa colaboreze la constructia romanului. El considera ca rolul autorului nu este acela de a furniza informatii puse pe tava cititorilor sai, ci acela de a colabora cu ei. Aceasta idee este evidentiata intr-unul dintre capitolele extinse, pasaj care este atribuit lui Morelli, un scriitor obscur "Se pare ca romanului obisnuit ii lipseste amprenta proprie pentru ca isi limiteaza cititorii sa ramana doar in sfera domeniului sau. Cu cat acesta este mai bine definit, cu atat autorul e mai bine vazut. Insa un text valoros este acela care nu va cnstrange cititorul, ci il va indemna sa devina complice la fiecare soapta pe care o transmite". Asadar Cortazar nu constrange. Ca orice autor deosebit el are incredere in cititorii sai construind pentru ei un labirint, lasandu-le optiunea de a alege drumul pe care sa-l parcurga. "Sotron" este la randul sau un labirint care plimba cititorul printre paginile sale, purtandu-i pe drum complicat, complex si ciudat.

Morelli, autorul obscur, sau vocea lui Cortazar, schiteaza obsesiv o spirala tremuranda pe marginile manuscrisului sau cu care poate fi asociata existenta lui Oliveira: un drum spiralat care il poarta obsesiv spre ceva, doar ca sa-l impinga si mai puternic catre un alt ciclu al vietii sale. Asemenea lui Oliveira, incapabil de a opri spirala contemplatiei, cititorii "Sotronului" se gasesc inconjurati de incapacitatea de a se opri din cugetarea starnita de ideile care alcatuiesc labirintul sotronului si probabil, asemenea protagonistului, sunt predestinati sa ramana captivi in interiorul sau.

"Sotron" nu este nici pe departe un roman deschis, usor de parcurs, asa cum sunt majoritatea romanelor aparute in anii `60, insa impactul produs odata ce incepi sa te strecori printre paginile sale, este unul devastator, si doar aceia care stiu sa citeasca printre randuri cu mintea si cu sufletul, sunt capabili sa inteleaga  "Sotronul" la adevarata lui valoare si sa simta intens o mica parte din absolut.
"-Sa vezi, spune Oliveira, absolutul inseamna momentul in care ceva atinge maxima profunzime, maxma sfera de cuprindere, maximul inteles si inceteaza cu totul si cu totul sa mai fie interesant".