Scrisoare din zilele pierdute …

Mi-am reţinut cuvintele în tot acest timp sperând cumva că voi ajunge să mi le înghit până la refuz .. Atunci ar fi  curs toate năvală din mine , ar fi curs adevăruri turnate într-atâtea minciuni .. atâtea chipuri cioplite ale adevărului meu ..

Despre Adevărul meu ..

Aş fi vrut să vină o zi precum aceasta în care să-ţi spun că te urăsc , în care să-ţi fi vărsat furia venelor mele şi să-ţi fi turnat într-un sărut , otrava buzelor ăstora ce ţi-au murmurat  în fiecare ceas  numele şi bătăile inimii ..
Aş fi vrut să te fi pedepsit crunt pentru propria-mi neputinţă de a te fi păstrat aproape , în mizeria stăpână pe sufletul meu negru , în urma paşilor mei .. să-ţi fi simţit măcar şoapta unui nume mort şi rece „Diana…”
Adevărul meu este mărturisit acum, aici , în frânturi ..
Sunt nevrednică de iubire , cu atât mai mult de cea pe care vreodată ai fi fost capabilă să mi-o dăruieşti . Obişnuiesc cu bună ştiinţă să mă pângăresc pentru simplul fapt că accidental exist , altfel voi fi nevoită să pângăresc pe ceilalţi. Căci ce altceva mi-e dat să măsor în această-mi continuă nefiinţă decât moartea unor vene din care sângele nu se vrea a fi curs niciodată ?
Sunt haotică. Foarte haotică. Acum te vreau, în ceasul  următor te dispreţuiesc , însă niciodată nu încetez să mi te iubesc şi Dumnezeu mi-e martor că ţin cu dinţii de acest ultim sentiment păstrat în mine ca un animal ce-şi savurează necontenit ultima hrană de teama de a nu rămâne veşnic sortit foametei ..

Promisiune .. Promisiuni .. Legământ ..

Ne-am cunoscut în urmă cu suficient timp cât să realizăm Acum că povestea noastră a început cu o promisiune ..Ne-am promis ochilor priviri pline de iubire , ură, furie , teamă , nevoie , dorinţe .. Cuvinte nespuse .. Ne-am promis buzelor  atâtea cuvinte nespuse  , atâtea şoapte şi atâtea cântecele de toamnă .. Toamna ..Da , Toamna ştie că eu sunt a ta. Ceilalţi niciodată nu vor ştii despre noi aşa cum Toamna ştie. Şi Toamna ştie despre toate promisiunile noastre …
Căderea . Căderea este cel mai adânc sentiment pe care Toamna ni l-a oferit în dar ; am căzut în braţele ei , printre frunzele ei , de fiecare dată am încercat să-ţi adorm pleoapele obosite în vise de toamnă ..
Legământ ..

Legământ e ceea ce avem acum. După atâta timp .. După atâta timp , câţi şi câte nu au trecut prin noi , însă noi nu am trecut niciodată prin ei ci prin noi înşine. Noi am trecut prin ..Noi. Legământ este ceea ce simt pentru tine şi ceea ce tu simţi pentru mine. Nici într-un mileniu , nimeni nu va înţelege asta vreodată. Nimeni nu o va înţelege pe Diana.
Diana a murit nu doar o singură dată. Însă Diana  nu a murit niciodată pentru tine. Diana doar renaşte. Şi asta pentru tine. Diana …
Poate că mă-ntorc mereu la tine pentru că eşti singura fiinţă capabilă să mă regenereze… Singura fiinţă care-mi risipeşte cenuşa , iar apoi mi-o caută şi mi-o adăposteşte din calea vântului ..

Aceasta este o scrisoare din zilele pierdute..
Am rătăcit în întuneric pe drumuri mai singure decât am crezut că voi fi eu vreodată. Şi totuşi .. am fost. Sunt.

Din întuneric m-am născut să strălucesc dincolo de hotarele sale.

NOTA: textul de mai sus nu imi apartine. E scris pentru mine de catre persoana care a inspirat sirul povestilor cu Diana.

Related Posts:

• Melancolie de toamna timpurie
• Remember When. Obsesiile. La ce bun?
• I will find you in the world of yesterday
• Toamna de la fereastra mea
• Prietenii. When misery needs company