Rezolutii. 2010.

Şi a mai trecut un an, un Revelion, o seară frumoasă în care am dansat, am râs, am petrecut, am lasat-0 (eu) mai moale cu alcool-ul. Simt aşa cumva că mi-a cam trecut vârsta aia a teribilismelor arhiexploatate cu fiecare ocazie ivită. Cumva mai creştem şi noi, ne maturizăm, vedem altfel viaţa şi modul de distracţie.
Revelionul a fost frumos pentru că au fost acolo oamenii care contează, prietenii. Chiar dacă am fost gazda şi azi am avut muult de muncă să fac apartamentul să arate a locuinţă, a fost un început de an care m-a făcut să înţeleg că prietenii te fac fericit şi nu locul unde petreci. Da, ştiu, un adevăr prea evident dar pe care mulţi au tendinţa să-l ignore. Apropo, voi cum aţi petrecut?
Ca de obicei, în prima zi a noului an îmi stabilesc câteva questii pe care aş vrea să le îndeplinesc pe parcursul anului. Rezoluţiile mele pentru 2010 ar fi urmatoarele:
-să îmi iau toate examenele de anul acesta. Restanţele sunt buzzkillerul verii. Nu. No more, deci.
-să citesc toate cărţile pe care mi le-am propus pentru anul acesta şi să le fac şi mici recenzii pe care să vi le împărtăşesc cu acelaşi drag.
-să vizitez câteva capitale si orase europene. Viena mi-ar plăcea mult mult, apoi Barcelona, Londra, Berlin şi Paris.
-să conduc mai des. Anul ăsta am cam şomat la capitolul ăsta şi parcă mi s-a făcut iar dor.
-să merg mai des să îmi văd prietenii din capitală. În 2009 am ajuns destul de rar pe acolo. Also, să merg la toate filmele care or să apară în varianta imax. De "Avatar" m-am îndrăgostit pur şi simplu. Şi asta pentru că imax-ul e fascinant. Sunt convinsă că dacă îl vedeam la PC nu mă impresiona deloc. Dar aşa… ¤love¤
-să mă reapuc de fitness şi să mă îngraş 2-3 kg. (da, îmi imaginez că sunt printre puţinele fete care îşi doresc asta)
-să continui să micşorez numărul ţigărilor. Or să se scumpească ca dracu şi asta nu-i bine deloc. Oricum, sunt oarecum mândră de mine că de la 15 pe zi le-am redus la 6-7. Adica mai bine de jumate.
-musai să ajung la concertul Metallica şi Rammstein din iunie. Acum 2 ani am ratat Metallica şi anul ăsta nu mai am de gând s-o fac. Deci rezoluţia asta, deşi am trecut-o ultima, ar trebui scrisă cu roşu. E un must de must.
Cam astea ar fi în mare. E foarte important să ne stabilim priorităţile pentru anul care tocmai a început. Eu înainte aveam o agendă pe care le scriam. Şi chiar dacă pe parcurs uitam de ele, dădeam peste agenda respectivă şi îmi mai aminteam. Desigur că de cele importante nu ai cum să uiţi, dar mai sunt şi cele pe care ai vrea să le îndeplineşti chiar dacă nu-s chiar un must do al anului. De asta e bine să vi le notaţi undeva.
Voi ce rezoluţii aveţi pentru 2010? Spuneţi-i voi ştrumfiţei. Nu vă garantează că vi le va aminti, dar cu siguranţă dacă le scrieţi undeva o să le aveţi mai clare în minte.
Acestea fiind spuse, ma retrag la un film, oboseala de noaptea trecută începe să îşi spune cuvântul.
Şi, un mic cadou pentru voi, un nou banner marca ştrumfiţa. (îi mulţumesc filozofului coae pentru el).
Aşa că, dacă aveţi blog şi vă place ştrumfiţa, luaţi-o la voi.


Acesta este bannerul:

questioare.com

codul pentru el îl găsiţi jos pe bara din dreapta sau aici (<-click click) împreună cu alte câteva.

24 Responses to Rezolutii. 2010.

  1. Lillee says:

    Ma bucur ca te-ai distrat de revelion. Cu lista pentru noul an…nu am facut-o niciodata, mi-e frica de dezamagiri…asa ca mai bine nu o fac. Te-am pupat strumfito!

  2. Sheevs says:

    Eu am avut un 2009 super si stiu ca se poate si mai bine si ma chinui sa storc din acest 2010 tot ce e mai bun si din mine, si din oportunitati si din ce e mai bun in ceilalti. >:D<

    Gazda buna fusesi tu, ca io v-am mobilizat sa ne apucam de sandvisuri! Ha, te-am dat in gat :*

    La multi ani si sa iti implinesti toate rezolutiile!

  3. Sheevs says:

    Am uitat sa spun, eu am 21 targeturi. Deci o sa cam am nevoie de munca si noroc sa le implinesc.

    Si mai sus glumeam, chiar a fost super revelionul si tu ai fost o gazda buna >:D<

  4. dgfsdfsd says:

    offf..vrei sa iti eiei titularizarea…ai spus totul

  5. Bogdan says:

    Eu mi-am facut o lista de 22 de puncte, printre care mersul la Metallica, vizitatul catorva muzee, citit, poker, etc.

  6. Aty says:

    LA MULTI ANI si mult spor la indeplinirea rezolutiilor pe 2010!

  7. La Multi Ani si sa dea Domnu' sa poti face tot ceea ce ti-ai propus pt 2010 :)

    ps: simpaticu bannerul

  8. TBSC says:

    te iubesc, tuuu

    da-mi un autograf pe tzatzaaa :woot:

  9. Zaza says:

    Si eu fac lista…in fiecare an pe 1 ianuarie.
    :D

  10. Mihaela says:

    Cam asa am petrecut si eu Revelionul..am facut la mine acasa, am chemat prieteni, ne-am distrat…

    Pentru 2010 eu imi propun sa fiu fericita :)

  11. scorpion36 says:

    Strumfi,

    Multumesc pentru urarile transmise.

    La randu-mi iti doresc cat mai multe incercari reusite in scriitura.

    Nu te-am uitat :D . Cu prietenie. E.G.

  12. @Sheeva & Bogdan: daa, a fost un Revelion frumos. Si pozele sunt … awww. awesomess. arrr. Emma :>

    @Scorpion36: la multi ani si tie, multumesc de vizita.

    @Lillee: daca nu ai facut niciodata o lista, de ce nu incerci macar o data, vezi ce iese. :P

    @Mihaela, Ati & Zaza: La multi ani si voua si un an nou plin de realizari.

    @Cristian Ciofu: multumesc. Daaa, bannerul e fain fain.

    @TBSC: esti proasta? stii ca pot sa vad adresele de mail, asa-i? stupid bitch. muah. iti dau autograf, promit, retardato. :)

  13. aditzah says:

    LMA!

    Ne vedem la Metallica. Sper să fie cel puţin la fel de mişto ca ăla din 2008 :D .

  14. Alina says:

    stai, stai, ceeee? Rammstein? unde?

  15. hime says:

    A fost o seara normala pentru noi , ba chiar am stat rau pt ca am ales un restaurant unde ne-au hranit tare aiurea…

  16. George says:

    Eu vreau sa invat nemteste anul asta. La vara vreau sa devin rezident temporar in vama veche, iar la toamna …. nu stiu inca mai vb. :evil:

  17. mult succes in indeplinirea planurilor facute pe anul acesta …

  18. Cris says:

    Mult succes, Strumfito, cu tot ce ti-ai propus pentru 2010!!Ma duc sa m-apuc si eu de cea lista, poate-poate… :P

  19. Pisi says:

    sa`mi spui daca vrei sa facem schimb de bannere (pe pagina principala).. a expirat luna castigata la concurs si totusi n`as vrea sa te mut ..

  20. Grivie says:

    mult succes in tot ceea ce ti-ai propus :) >-

  21. mydudeness says:

    La multi ani!

    Sa ai parte de tot ceea ce-ti doresti in 2010!

    P.S. Te-am adaugat in blogroll.

  22. [...] Asta scriam acum un an aici: [...]

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

:wink: :-| :-x :twisted: :) 8-O :( :roll: :-P :oops: :-o :mrgreen: :lol: :idea: :-D :evil: :cry: 8) :arrow: :-? :?: :!:

 

  • Google Plus

  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Particip cu drag :)

    Particip la Social Media Summit
  • Arhiva