CAP. 9 Prima noapte de dragoste

Am intrat amandouă în casă înfrigurate, cu mainile bocnă de la gerul de afară. Abia mi le mai simţeam. Mi-am dat paltonul jos, l-am agăţat în cuier şi m-am făcut comodă pe canapeaua din sufragerie în timp ce Diana pregătea în bucătărie ceaiul nostru preferat: cel de migdale. Nu a durat mult şi a venit cu două ceşti aburinde. L-am băut pe nerăsuflate şi abia atunci membrele mele aproape congelate au început, încet-încet, să se dezmierde. -Întinde-te pe canapea, mi-a spus luându-mă uşor de mână. Am să pun un film la calculator. Ai vreo preferinţă anume? Ţi-ar plăcea să vezi sau să revezi vreun film? În momentul ăla îmi treceau prin minte o grămadă de filme pe care le văzusem de când o cunoscusem şi mi-ar fi plăcut să le văd împreună cu ea, dar până la urmă am răspuns că nu are importanţă, să aleagă ea unul. -Ok atunci, ce zici de "Love actually"?

E frumos, e de sezon, l-ai mai văzut? Îl mai văzusem, fireşte, e unul din filmele mele preferate, dar nu ştiu nici acum de ce i-am zis că nu. Acţiunea filmului era uşoară, frumoasă, ca o fotografie simplă în care tot ce trebuie să faci e să te regăseşti şi să-i urmăreşti cu atenţie detaliile. Diana se apropie uşor de mine şi mă sărută. Nu am rămas deloc surprinsă. Mă aşez mai bine pe picioare, le desfac uşor, şi îmi scot dress-urile. Îmi umezesc buzele şi îmi desfac părul scuturând lasciv capul. O aştept din clipă-n clipa sa roşească, sa se piardă, având în vedere că până atunci nu luasem niciodată iniţiativa. Se uită însă puţin nedumerită la mine, nu pot citi nimic pe faţa ei. Îmi scot pe rând hainele unduindu-mă uşor. Mă aplec peste ea şi o sărut cu o poftă lacomă. Diana nu spune nimic, se uită cu ochii ei mari, căprui gemând de plăcere.

Îmi cobor încet buzele pe gâtul ei, respirându-i sacadat în ureche. Îi muşc urechea stăngă cu forţă, o doare dar simt cum îi place şi vrea mai mult. Cobor spre sănii ei rotunzi şi fermi, de mărime medie, îi strâng în palmele mele fierbinţi, încep să-i sărut sfârcul pasional, i-l muşc, frecându-mi buzele de ei, când de unul, când de celălalt, cu lăcomia unui scelerat flămând. Ceea ce mi se părea super excitant era piercingul din sfârcul stâng pe care îl avea. Imi preling buzele de abdomenul ei plat şi o sărut încet, în timp ce mâinile mele îi cuprind sânii ei ludici.O simt cum se unduie, gemând de plăcere, trupul ei parcă tănjind după mai mult. Îi văd picioarele cum se desfac automat, invitându-ma să merg si acolo să explorez, asemenea unui loc nedescoperit încă. Nu ştiam ce să fac, nu mai făcusem asta până atunci, şi aveam emoţii…inima îmi bătea cu putere, sângele curgea în mine ca un râu gata sa iasă din matcă. Am început să o ating acolo, să o sărut cu pofta nebună. În câteva minute Diana a scos un ţipăt strident de plăcere extatică, respirând mai uşor, mai lent.

S-a apropiat de mine, m-a sărutat, mi-a zâmbit şi mi-a spus că a fost cea mai intensă noapte de dragoste pe care o avusese până atunci. Eram fericită ştiind că ea e fericită şi mulţumită. Fusese a mea şi nimeni nu-mi putea lua asta. Pentru mine noaptea aceea era un nou început, explorasem lucruri necunoscute de mine până atunci şi eram fericită ca le simţisem alături de ea. Ceea ce nu ştiam atunci era că ce e frumos e supus destrămării precoce, nu ştiam, dar aveam s-o simt curând.

31 Responses to CAP. 9 Prima noapte de dragoste

  1. camytzi says:

    RT: @strumfitaa: Prima noapte de dragoste – http://bit.ly/4sVTnK via @AddToAny

  2. Prima noapte de dragoste – http://bit.ly/4sVTnK via @AddToAny

  3. neydamn says:

    Atat? doar atat? hmm, a lil' disapointed over here. Ma asteptam la mai mult, adica, a fost prea poc, zdup, zbang. Nu stiu, puteai sa descrii mai mult, mai senzual ( vorbesc poate in numele imaginatiei mele, si… a experientei mele ) dar, in rest, ok, da eu vroiam mai mult sa scrii :D ca se putea ;) :D Salutari !

  4. si iar ai captat atentia publicului

  5. Rauol says:

    e placut dar data viitoare mai prelungeste suspansul …

  6. andi says:

    Povestea e mouthwatering si se incheie exact cum trebuie ca sa ma faca sa astept urmatorul episod :) . And u're right…true passions are doomed from birth.

  7. Sheevs says:

    Si io voiam mai multe detalii… ce de minti perverse pe aici :) ) glumesc :D

    Dragut, sper sa mai fie.

  8. Botezatu says:

    Fara cuvinte. Am sa iti trimit un e-mail in legatura cu ceva, sa verifici – si poza pe care ai pus-o, e superba!

  9. cata pasiune emana cuvintele tale. Imi place :)

  10. aditzah says:

    'r-ai tu să fii, ştrumfiţo, mi-ai făcut poftă de futai şi n-am pe cine. :) )

    Noh, se putea mai mult. Poţi să descrii mai pe larg o scenă de genul ăsta, dar e destul de ok şi aşa.

  11. paul says:

    suna bine:)..eu as fi condimentat asta cu un pic de violenta, sexulatitatea ar fi fost mult mai "solubila" asa; as fi pus de exemplu un film plin de violenta si as fi incrucisat cele doua planuri. dar oricum, de vreme ce ai de gand sa o omori pe Diana, lucru care mi se pare perfect indreptatit:), o sa fie totul bine:)

  12. Laura says:

    Data viitoare apeleaza la mai mult suspans. Ai trecut destul de repede peste…

    Astept urmatorul episod…

  13. Mihai says:

    toti iti spun ca ar fi fost mai bine sa dai detali … eu iti spun ca e perfect cum ai scris , pentru ca tu nu ai scris material pentru masturbare… ci ai scris modul cum ai vazut tu actiunea petrecandu-se. Romantica , plina de pasiune.

  14. Imi plac jocurile voastre, ai povestit destul de fidel, presupun (nu am fost de fata), probabil sentimentele sunt cele ce vorbesc, dar cineva(sex feminin) mi-a spus odata ca… "SEXUL SE FACE, NU SE POVESTESTE"!

  15. Foarte slab dialog scrii. Pune-te pe exercitiu.

  16. Andrei says:

    Ai folosit multe detalii si ai stiut ca ai sa atragi mult atentia! Felicitari

  17. 1acolo says:

    prima noapte, urmează a II a,a III a si tot asa :) ) e interesanta povestea ta pana acum,sa vedem ce urmează :D stay tune !

  18. Cati says:

    Mai vreeeeeem :D

  19. Ionut says:

    Am citit acum cateva zile postul asta. N-am vrut sa dau un comentariu la cald pentru ca sa evit subiectivismul. Eu vin dintr-o lume sa-i zicem ..diferita de a ta(atat cat pot eu sa o consider diferita) si de aceea te rog sa nu ma judeci prea aspru. Am ramas surprins in primul rand de lista ta de carti si mai ales ca in capul listei sta Dostoievski cunoscut pentru interesul sau pentru crestinism. Aici am vrut sa ajung…eu ma consider un crestin ortodox in crestere…nu habotnic…nu extremist…nu zelos.Ce mi se pare mie ciudat este alegerea ta de a te da intr-u totul diavolului si patimilor sale. Nu te judec pe tine ca poate daca Dumnezeu nu era asa bun cu mine poate as fi ajuns si eu in gherele lui…judec doar fapta in sine de a alege pacatul impotriva firii umane…atat de mediatizat ca ceva extraordinar in zilele noastre de toate comunitatile. Imi place foarte mult cum scrii…evident ca Dumnezeu ti-a dat o inteligenta peste medie (iar acele titlui..daca le-ai citit pe toate…respect am sa ma inspir si eu din ea).Eu n-am facut decat sa-ti atrag atentia. Daca vrei sa ignori acest comentariu poti sa o faci.Eu am facut acest gest pentru ca imi pare rau pentru toti cei care cad in plasa lumii moderne uratoare de Dumnezeu o zi faina

  20. hime says:

    Eu am orizonturi destul de largi asa ca nu vad nimic rau in lesbianism ! Oricum cred ca ceea ce faci tu si Diana se intampla in orice relatie … La inceput e totul atat de extraordinar… nu aveam idee ca si pt voi este la fel !

  21. Lillee says:

    Foileton in toata regula :)

  22. sabu says:

    Foarte tare! Oh boy oh boy … :D

  23. alisson says:

    foarte profund povestit .. mai ales daca zici ca e the first time.. prima data mereu ramai cu impresia ca mai vrei inca odata :D si pentru cei care zic ca e slab povestit.. nici nu e loc de mai multe cuvinte de atat, momentele sunt foarte intense, ceva ce nu poti exprima in cuvinte, ca sa va satisfaca voua fanteziile.. se exprima doar intre ele doua..

  24. Doamne! Scrii cu atata pasiune ,parca cuvintele tale ne fac sa traim ceea ce tu defapt ai simtit: jos palaria!

  25. 666 says:

    Grozava poveste. Uite daca vrei iti povestesc si eu cu detalii cum mi-a supt-o mie Tudor, anul trecut la Sinaia. Pe urma poti sa repovestesti tu aici pe blog cu inflorituri si fantezii ca sa iasa de o secventa alternativa la povestea ta cu Diana, daca tot zici ca n-ai prejudecati si esti talentoasa la scrieri de fictiune. Si nici nu-ti cer drepturi de co-autor. Mie cel mai mult mi-a placut ca Diana n-apucase sa faca dus atunci cand ai reusit tu s-o rezolvi asa precoce in cateva minute. Auzi? Daca tot n-ai experienta erotica citeste si tu mai multa literatura inainte de a te apuca sa te dai in stamba pe blog.

  26. George says:

    Bai strumphule, eu te inteleg si daca te-as putea convinge vre-odata sa o ierti pe Diana ca sa o lasi in viata, te-as aplauda. Cat despre comentariul lui Ionut, tot respectul frate, dar trebuie sa acceptam ca fara existenta raului nu poate fi numit nimic bine aici jos. Mai mult, daca ai putea sa ii citesti si printre randuri ai intelege ca tocmai iubirea aia sfanta, despre care multi dintre noi au citit pana acum, se infiripa intre aceste povstioare pagane, asteapta sa ii citesti finalul, ne mai intalnim pe aici. Cat despre poarta in casa 6 asta de mai sus… pacat ca atunci cand s-a impartit bunul simt si inteligenta unii au intarziat cam 7 ani.

    Pt voi cei care o criticati ca a trecut repede pese scena senzuala: nu cred ca voi v-ati deschide atat de mult in fata unor ochi atat de rai… plus de asta prima noapte era normal sa fie stangace. 8)

  27. ion sorin ivascu says:

    Traiesti suprem secunda,scrii f.sensibil,refaci totul in cerbii cuvintelor,m-ai lasat paf!

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong> <font color="" face="" size=""> <span style="">

:wink: :-| :-x :twisted: :) 8-O :( :roll: :-P :oops: :-o :mrgreen: :lol: :idea: :-D :evil: :cry: 8) :arrow: :-? :?: :!:

 

  • Google Plus

  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Particip cu drag :)

    Particip la Social Media Summit
  • Arhiva