Povestea noii mele camere foto D-SLR

În urmă cu o săptămâna am decis să îmi vizitez o fostă colegă în Bucureşti. Nu ne mai văzusem de câteva luni şi  hotărâsem să mergem împreună la un film  3D. Aşa că la la oră 11 fix prietena mea trebuia să mă aştepte în gara de Nord pe peron. Cred că ajunsese trenul mai devreme că am coborât şi nici urmă de ea. M-am plimbat aşadar câteva minute încercând s-o sun, însă avea telefonul închis, am presupus că era încă în metrou şi rămăsese fără semnal. Între timp pe peron un individ m-a abordat întrebându-mă dacă nu cumva sunt interesată să îmi cumpăr de la el un telefon mobil sau o cameră digitală.

La început l-am refuzat politicos, însă insista să îmi arate un model de cameră profesională pe  care "o procurase de la un prieten pasionat de fotografie". De curiozitate şi pentru că încă prietena mea nu-şi făcuse apariţia, am zis că nu am nimic de pierdut dacă îi acord un moment, chiar dacă nu aveam de gând s-o cumpăr, pentru că eu în general achizionez doar lucruri noi, calitative şi cu garanţie.
Pasiunea mea pentru fotografie aflată încă în stadiul incipient, m-a determinat să arunc o privire îndeaproape asupra camerei pe care individul o lăudase cu atâta patos.
Am remarcat un frumos Nikon D-SLR D3000 care m-a atras prin design-ul lui deosebit de estetic şi ergonomic, dar cel mai mult m-au impresionat fotografiile care aveau o claritate excepţională. Aproape că fusesem pe punctul de a o cumpăra cand prietena mea a sosit şi m-a convins să nu mă grăbesc şi să iau în calcul ofertele din magazine.


Seara când am ajuns înapoi acasă am intrat pe internet şi nerăbdătoare am căutat modelul Nikon D-SLR D3000 şi mi-a atras atenţia oferta din magazinul Evomag.ro pentru camere foto D-SLR Preţul iniţial al camerei de care mă îndrăgostisem pe peron era de 1.899,00 Lei însă Evomag o aveau la reducere la doar 1.799,00 Lei, un preţ avantajos pentru orice pasionat de fotografie. Camera profesională are 10.2 mp, blitz auto cu reducere a efectului ochi roşii, sincronizare lentă automată, rezoluţie 3872X2592, sensibilitate ISO între 100-3200, LCD 3 inch, ingredientele perfecte pentru un pasionat de fotografie. Iar că bonus Evonet oferă la achiziţionarea camerei  o geantă Cameră Foto CF-EU04 + Card SDHC Video 16GB + Acumulator EN-EL9a.
Nu am stat prea mult pe gânduri până am iniţiat comanda. Cei de la Evomag au fost foarte serioşi, produsul a ajuns prin curierat în 24 de ore în stare perfectă, cu tot cu garanţie (cum îmi place mie) şi sunt foarte încântată de ea.

21 Responses to Povestea noii mele camere foto D-SLR

  1. sa o “porti” cu placere…si succes la fotografiat

  2. [...] Povestea noii mele camere foto D-SLR Wed Jul 28, 2010 22:51 pm În urmă cu o săptămâna am decis să îmi vizitez o fostă colegă în Bucureşti. Nu ne mai văzusem de câteva luni şi  hotărâsem să mergem împreună la un film  3D. Aşa că la la oră 11 fix prietena mea trebuia să mă aştepte în gara de Nord pe peron. Cred că ajunsese trenul mai [...] [...]

  3. [...] This post was mentioned on Twitter by sandu ionut and A.Dragos, strumfita cu esarfa. strumfita cu esarfa said: Povestea noii mele camere foto D-SLR http://goo.gl/fb/M2aKL [...]

  4. Madalush says:

    Sa o stapanesti sanatoasa, si sa faci cele mai reusite poze cu ea!
    P.S. Bine ca nu ai cumparat de la “negustorul ambulant” :)

  5. Monica says:

    Succes la fotografii…si sa iti fie de folos si sa va “imprieteniti” repede!:)

  6. Liviu says:

    Reducerea aia avea condiția să le faci reclamă pe blog? :) )

  7. B3aT says:

    Sa o porti sanatoasa …dar pe peron puteai sa o iei si cu mult sub jumate de pret daca ziceai ca o vrei :) )

    Noi vindem acumulatori si vine lumea cu DSLR-uri "pierdute" luate de la "diversi" cu 2-300RON … noroc sa ai.

    Pentru orice Nikon sau accesoriu iti recomand http://www.digiland.ro/nikon-d3000-kit-cu-obiecti

  8. Camil says:

    un aparat bun, capabil in aproape orice imprejurare, dar cred ca il gaseai si un pic mai ieftin altundeva :)

  9. Super aparatul, in alta parte iti da si geanta NIKON, astept si eu ziua de salariu pentru a mi-l cumpara. :D Sa-l stapanesti sanatoasa!

  10. Personal prefer Canon sau Sony ..dar si Nikon are o traditie si un nume in asa ceva..

  11. nicoleta says:

    fericita mai esti. e visul meu de ceva ani un d`slr.io inca sper la un d60. oricum ar fi, sugestie: am avut pe mana un d3000 cu obiectiv macro. face niste poze faine rau. sugerez sa iti iei si tu unu macro ca merita. mai ales daca esti pasionata de natura si vrei sa ai amintiri de la el.

  12. dojo says:

    Asta ii?
    http://www.bhphotovideo.com/c/product/635660-REG/Nikon_25462_D3000_SLR_Digital_Camera.html

    Ai prins-o atunci la un pret destul de bun. Sa o stapanesti sanatoasa.

    B3aT, cand vor inceta romanii sa cumpere chestii “procurate”, poate mai avem o sansa ca tara. Cand stii ca un produs este furat, totusi il cumperi? Absolut romaneasca atitudinea. Iti doresc tie si altora care se bucura de chilipiruri din astea ilicite sa va treziti fara electronice, pentru ca le-au “procurat” altii sa le vanda la juma’ de pret.

  13. Kiki says:

    Hei! Sa-l stapanesti sanatoasa!

    Stii, pe un aparat d-asta am pus si eu ochii! Acum sa vad cand o sa reusesc sa-mi pun si mainile… :D

  14. La cat mai muuulte fotografii!!!!

  15. Summer says:

    Nu pui pe blog si cateva poze facute cu noul aparat? Apropos, frumoase fotografiile din Cipru, cel mai mult mi-a placut vila in care ai locuit. :)

  16. ReFuZaKe says:

    Pozele sunt pe drum, nu ? Cand vedem un articol cu 2-3-4-5-6-7-8 poze numai bune de vizualizat?

  17. Alexandru says:

    Abia astept sa vad pozele. Pun pariu ca ai reusit sa surprinzi niste peisaje superbe. Sa nu uiti sa ni le arati.

  18. Alinutza says:

    colega, sa o stapanesti sanatoasa, stiu ca iti doreai de mult una. Ma bucur ca ai reusit sa ti-o procuri si abia astept sa imi arati poze facute cu ea.

  19. Bogdan says:

    Wooow, bravo ma! Arata fenomenal camera! Abia astept sa imi trimiti poze facute cu ea! felicitari!

  20. Foarte frumos. Esti o strumfita norocoasa. Asteptam poze

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

:wink: :-| :-x :twisted: :) 8-O :( :roll: :-P :oops: :-o :mrgreen: :lol: :idea: :-D :evil: :cry: 8) :arrow: :-? :?: :!:

 

  • 2 in 1: Pinterest & Instagram

    Follow Me on Pinterest



  • My Recent Tweets

    • Nah, unele mai fac cariera si pe strada. Fiecare cu cat are fusta de lunga, zic :))
    • Credeam ca impartitul pliantelor e specfic varstei de 16 17 ani, da` tanti aia zau ca avea vreo 40. Fan infocat a domnului Dan. =)
    • Once in a summer (2006) » Questioare
    • A fost misto cum m-a abordat cucoana in fusta mini. "Nah, draga". Fix asa mi-a zis :)) Eu, ocupata fiind cu desnodatul castilor.
  • google plus

  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Arhiva