Da ştiu, titlul e puţin confuz, dar vă lămuresc îndată. Am pus gheruţa pe un filmuleţ cu o duduie de la Antena 1 care se pare că face pe ea în timp ce săraca încearcă să prezinte o ştire despre urşi. (ştiţi voi, ăia care intră prin casele oamenilor, devastează, panică mare, Doamne feri, la noi din orice rahat iese ceva senzaţional, aşa că, nu asta-i important).
 Filmarea are 6 minute, şi o puteţi vedea mai jos.


Eu una înţeleg perfect sentimentul. Înţeleg că înaintea nevoii de a transmite o ştire despre ursulani care năvălesc peste oameni, stă nevoia biologică de a te uşura. (stiţi voi, piramida lui Maslow) De asta eu propun echipei Antena 1 să îşi procure un wc portabil. Ce înţeleg eu prin asta? Nimic complicat, ieftin, rapid şi eficient. O oliţă. Decât să se mai prindă astfel de dudui care nu mai sunt în stare să fie coerente şi care se lasă şi filmate neştiind probabil că un drăcuşor de ştrumfă va pune mâna pe material (nu, nu e meritul meu, ci al unui prieten) mai bine să se gândească să le ofere angajaţilor care merg pe teren o oliţă sau un pisoar ataşat dubiţei ăleia cu care circulă ei pe ici pe colo. Ca la tren. Nu e tocmai igienic. Adica, mă gândesc că ar fi cel puţin ciudat să vezi că trece duba pe care scrie mare Antena 1 şi pleosc…un caca pe autostradă. Dar vă gândiţi cât stres ar elibera săraci angajaţi care se deplasează zilnic? Duduia asta blondă a ajuns sărăcuţa la faţa locului, în 5min intră în direct şi nu se poate aduna din pricina unei nevoi biologice nesatisfacute. Da, mă refer la pipi, deşi la cum se manifestă tanti aia am convingerea că îi lipsesc ei mai multe nevoi din astea primare.

 

  • Facebook
  • MySpace
  • Twitter
  • Yahoo Messenger
  • Share/Bookmark

30 Responses to “Pentru Antena 1 un WC portabil”

  • Perfu says:

    Din punctul meu de vedere fata avea tot timpul sa mearga la pisulica , pana sa intre in live.

  • Kidu says:

    Mi-e mila de ea happy
    Si eu cred ca avea timp … da` deh.

  • Lillee says:

    laughing pampers…sau sonda?

  • Pavel says:

    Cat e padurea de mare nu gasea repede un loc sa se pise? laughing

  • camil says:

    noroc că nu mai uit de ceva vreme la tv

  • 1acolo says:

    săraca …

  • virgil says:

    a fost chiar simpatica si n-a gafat in timp ce-a prezentat stirea….nu vad ce ai cu ea, poate lipsa de inspiratie happy (H)

  • Eu nu am înteles, de ce se tot lăsa pe vine? Inițial am crezut că face pipi. big grin

  • alisson says:

    da are toata padurea in spatele ei rolling on the floor)) nu putea repede sa-fi faca nevoie si gata rolling on the floor
    @Marius cand iti vine sa faci stai pe “ciuci” numai ai sentimentul ala ca explodezi.. tongue

  • @virgil: tu ai citit articolul? Daca nu, mai reciteste-l. Nu m-am luat de ea. Am zis ca o inteleg. Eu am facut un mic apel catre Antena 1 sa doteze dubitele cu pisaore si olite. Nu m-am luat de duduie. Cheers! (D)

  • Ce usurata a rasuflat la final happy…Cand a zis Sandra parca gandea si o injuratura acolo in capsor undeva…era la capatul rabdarilor tongue

  • Dan Ciulea says:

    poate de la emotii…. sti cum e … unii se kk pe ei de frica … ea vrut sa evite.

  • Alexandra says:

    Pana a intrat in direct in alea aproape 6 minute ar fi avut timp, insa probabil ca nu stia ca va avea 6 minute la dispozitie. Oricum naspa moment pentru ea

  • roxy says:

    cat de penibila esterolling on the floor

  • sufletica says:

    Hehehe… haios. Totusi, pentru starea prin care trecea s-a comportat onorabil.Ea, ca ea, ca prezenta o stire, putea sa dea cu cut si sa fuga in spatele copacului. Exact asa a facut un asistent de pe salvare. Care culmea, avea si pacient cu atac cerebral in salvare. Pe el l-a durut in cot. A oprit masina in mijlocul drumului si si-a facut nevoile. Ce conta, ca pacientul trebuia sa ajunga cat mai repede la spital. Asa ca, fata asta merita nota zece. Eu imi bagam picioarele in ea de stire. big grin

  • Vio says:

    Ce are fata? Multă tărie. Ce nu are fata? Multă minte. Părerea mea… happy

  • George says:

    Comic, ms. (D)

  • Magda says:

    Mie mi se pare ca ai fost malitioasa gratuit. Nu e nimic anormal in purtarea fetei. E inainte de live, trebuie sa stea la cadru pentru ca niciodata nu se stie sigur in cat timp intra. Senzatia aia ca faci pe tine e groaznica. Dar ea s-a controlat foarte bine.

  • @Magda: dar eu am scris in post ca o inteleg. nu la adresa ei era ironia. (D)

  • Magda says:

    Haha, my bad. Intr-adevar fraze ca “Decât să se mai prindă astfel de dudui care nu mai sunt în stare să fie coerente şi care se lasă şi filmate neştiind probabil că un drăcuşor de ştrumfă va pune mâna pe material” sau “Duduia asta blondă a ajuns sărăcuţa la faţa locului, în 5min intră în direct şi nu se poate aduna din pricina unei nevoi biologice nesatisfacute. Da, mă refer la pipi, deşi la cum se manifestă tanti aia am convingerea că îi lipsesc ei mai multe nevoi din astea primare” sunt perfect neutre si pline de intelegere. worried

  • @Ok, am fost putin rautacioasa, dar pe buna dreptate. De ce s-ar fi lasat filmata facand asa, ca toate animalele? Ca eu una, nu inteleg.

  • Magda says:

    pai de cand incepe jurnalul ea trebuie sa fie la cadru, adica acolo in raza camerei de filmat, pentru ca producatorul poate decide sa o bage mai repede in direct. asa ca statea acolo iar camera era deschisa din aceleasi considerente.
    tu cum faci cand nu te mai poti tine? iti zic eu ca la fel. happy

  • Da, dar nu daca as sti ca sunt filmata. nu stiu, eu de regula inainte sa merg undeva sau asa, merg intai la toaleta sa golesc rezervorul, si incerc sa beau cat mai putine lichide pana termin treaba ca sa nu ma apuce.
    ca da, ai dreptate, e groaznic sa te “treacA” in cele mai nepotrivite momente,. sad

S-ar putea sa iti placa si:

  • No Related Post

Comenteaza

Cauta pe blog
Abonare la Questioare
Twitter
Photobucket
Abonare

E-mailul tau:

Questioare pe Facebook
Reclame



Statistici


Free Page Rank Tool

Uploadeaza bannerul tau aici:

Incarca gratis bannerul tau!! (125x125)

Link:

Poza:

Sustin
  Spune NU drogurilor!

  

Photobucket
TopOfBlogs
Online now
Arhivă