Exista pe internet un grup de frustrați care și-a atribuit rolul de cavaleri ai blogosferei autohtone. Ei sălășluiesc în peșterile întunecate ale anonimității și în negrele străinătăți și din când în când ies afară și se mușcă de cur cu bloggerii cei răi care și-au vândut sufletul corporațiilor. Activitatea lor de bază este aceea de a-și autoinvesti rolurile de judecători și călăi ai online-ului deși nu au dovedit cu nimic până acum că și-l merită.
De ceva vreme baietii astia l-au tot luat, eufemisitic vorbind, la organ pe Dragos. Nu, nu l-au înjurat, spun ei în încercarea de a se spăla pe mâini de atitudinea jegoasa pe care au avut-o, ci l-au agresat până când bloggerul a clacat. Ba că e agramat si că e certat cu limba română, ba că e un butoi care n-ar speria nici măcar un puști de 17 ani, ba că e provincial irelevant și tot așa. Ok, nu și-au băgat nimic în mama lui, dar eu nu vad mare diferență între a insulta constant pe cineva, a-i afișa pozele pentru a stârni râsul vizitatorilor si a-l injura. Și cum era de așteptat, după ce ești călcat în picioare de un grup de oameni cu care nu ai nimic de impartit, insultat pe toate canalele de socializare, cel mai uman gest pe care poți să-l faci e să cedezi nervos și să îți bagi in ei de hateri.
.jpg)
Ieri am continuat seria vizitelor din cadrul proiectului "Redescoperim Ploieștiul" și pentru că nu aveam foarte mult timp la dispoziție am ales împreună cu Bogdan Muzeul Ceasului -fiind printre cele mai mici muzee din oraș nu am avut nevoie de mai mult de 30 de minute sa-l vizitam integral.
Inca de la intrarea in cladire ghidul ne-a mărturisit că muzeul Ceasului este al doilea cel mai vizitat muzeu din Prahova după castelul Peleș, anual trecându-i pragul peste 30000 de oameni. Muzeul nu are foarte multe camere, mai exact 5 încăperi decorate cu ceasuri din secolele trecute.
În muzeu am găsit o varietate de modele: de la ceasuri de cameră și șemineu la cele de buzunar și de călătorie, de la cele mai ciudate forme până la cele mai clasice – cele cu care suntem toți familiarizați. Am văzut ceasurile de buzunar ale lui Vasile Alecsandri, Carol I, Regele Mihai și ceasuri de domnițe lucrate atent în argint și pietre prețioase. Am întrebat dacă mai funcționează vreunul și răspunsul a fost copleșitor: în proporție de 90% toate ceasurile din muzeu sunt încă în stare perfect funcțională.
.jpg)
…fără intenția de a jigni pe nimeni, așa că nu vă simțiți lezați, nu pe voi vă vizez… da, da…foștii mei colegi de liceu, cu voi vorbeam, nerzii care îmi citesc blogul, căci voi sunteți niște nerzi faini, adorabili și cum mai vreți voi. Și vorba aia, într-o zi o să lucrez pentru voi.
Noh bun, nu e ciudat cum toți cei care nu scoteau nasul din cărți în școala primară și ciclul gimnazial, care nu vorbeau decât după ce ridicau două degete și învățătoarea îi aproba cu vocea ei lină și pentru care singura distracție era atunci când după teme vizionau știrile cu părinții, sunt acum zmeii care povestesc cu patos despre câte aventuri tumultuoase au avut ei în școală si cum le mai ziceau și făceau ei pe toate?
Cum au reușit ei să îmbine ei perfect studiul cu joaca și aventurile cu temele de acasă. Să fim serioși, tocilării ăia de atunci încearcă doar să facă pace cu ei înșiși. Se afla in nevoia disperata de a se convinge pe ei înșiși cât de tari au fost când au fost făcuți primari pe terenul de sport pentru că, evident, purtau pantalonii de treining ai fratelui mare și cum, faptul că bully-ul clasei le călca în picioare senvisul pregătit de mamele lor cu dragoste e de fapt momentul în care și-au dat seama că trebuie să schimbe ceva în viața lor.
Vă povesteam ieri că vremea schimbătoare de afară a adus ceva probleme și organismului meu. De câteva zile sunt răcită și cum nici Theraflu-urile și nici aspirinele nu și-au făcut prea mult efectul, am hotărât să profit de ziua mea liberă de azi și să merg la farmacie să-mi fac provizii cu ce știu eu că m-a scos din răceală dintotdeauna: nurofen pentru răceală și gripă. La Sensiblu, a două opțiune după Dona în materie de farmacii (și cum la cea dintâi era coadă până la intrare…) m-a servit nimeni altă decât prietena mea din copilărie cu care mai dădusem nas în nas acum câțiva ani pe stradă.
Prima întrebare pe care mi-a pus-o a fost "Cum ai reușit să rămâi slabă?". Acum câțiva ani întrebarea a fost inevitabil cum am făcut și mai ales ce că să slăbesc. Nu am putut sta prea mult la povești, dar cum nu e prima persoană care mă întreabă asta am decis să scriu o serie de articole care să vă motiveze pe cele pe care va confruntati cu kilogramele in plus să scăpați de ele.
În adolescență nu am avut niciodată probleme cu tenul însă aș fi preferat să am în loc să fiu mereu mărimea L. Eram complexată până peste urechi de faptul că , chiar și pe vremea aia, cele mai frumoase haine erau croite pentru slăbănoage. Ori cum eu eram și mică de înălțime și pufoasă (1,63 si vreo 60 de kg) toate perechile de blugi în care încăpeam erau mai lungi cu 20 de centimetri. Așa că de fiecare dată când mergeam la cumpărături era un chin pentru mine fiindcă nu-mi găseam nimic pe măsura mea care să-mi vină și bine.
Zilele astea am fost și încă sunt extrem de răcită. Și când zic extrem zic că abia mă mai pot ține pe picioare și nu mă pot îndepărta la un metru de pachetul de șervețele. Am bucătăria plină de medicamente: de la aspirine la teraflu-uri, de la nurofen pentru răceală și gripă la modafene și ceaiuri. Iarna asta nu am răcit mai deloc și chiar mă gândeam că va fi unul dintre anii norocoși în care n-o să am nasul roșu decât de la prea mult alcool scăpat pe gât la vreo petrecere.
Nu s-a întâmplat așa și cel mai mare regret al meu în condițiile astea e că nu mai sunt la școală. Atunci dacă mă simțeam rău puțin era motivul prielnic să dau din gene la medicul de familie pentru o scutire medicală pe toată săptămâna. La facultate nici n-aveai nevoie de așa ceva pentru că pur și simplu te scuteai singur de corvoada cursurilor și a seminariilor. Azi însă așa aș sta acasă, atât mi-ar plăcea să mă înfășor toată în păturică și să mă cocoloșesc cu o cană de ceai îndulcită cu miere și să mă îndop de aspirine… Dar din păcate nu doar că trebuie să ajung la serviciu dar mai sunt și schimbul doi. Și știți că răceala e o curvă care iese la atac cu precadere seara după 19.
Ei și cum stăteam eu așa și bolanzeam în pătură, acoperită de șervețele m-am gândit că eu trebuia să fiu bărbat. Se pare că ideile cele mai năstrușnice nu vin întotdeauna pe budă ci și sub influența temperaturii. Noh, nu e doar un delir ci am și motivele mele întemeiate, zic eu, să cred asta.
.png)
Acum ceva timp voiam să trimit un mesaj unei colege de muncă pe care o aveam trecută în telefon simplu: Gabi. Dilema a apărut imediat după ce am compus mesajul și când a fost să-l trimit mi-am dat seama că aveam în telefon nici mai mulți nici mai puțini de 6 Gabi. Toți trecuți la fel: Gabi simplu. Probabil și Gabi băieți și Gabi fete. Cu unii nu mai interactionasem de un car de ani, pe unii mi-i aminteam vag, așa că atunci a fost momentul când mi-am dat seama că trebuie să fac curățenie în agenda mea telefonică. Aveam sute de contacte, de la foști colegi de școală, facultate până la cunoștințe ale cunoștințelor și tot așa. Persoane cu care schimbasem numărul de telefon și pe care nu-l folosisem niciodată. Habar nu am de ce am "cărat" atâta timp toate contactele dintr-un telefon în altul.
Probabil că m-am gândit că are să-mi fie utile într-o zi. Un fel de: cine știe când o să am nevoie de ele? Ei bine, am realizat că dacă în ani de zile nu mi-au trebuit decât maxim 50-60 de numere de telefon nu poate să însemne decât că doar de ele am nevoie. Așa că m-am pus pe șters și din 324 de numere am rămas cu 67. Și chiar și așa un sfert din ele le folosesc doar de câteva ori pe an. Deci dacă mai scad 17 rămân doar 50 de contacte de care am neapărat nevoie. Gândindu-mă acum tot mi se par multe. Despre agenda telefonică vorbeam acum câteva zile cu o prietenă…îmi spunea că a "strâns" peste 400 de contacte. Ca pe Facebook.
M-am săturat de aceleași mesaje obosite, aceleași sms-uri standard, aceleași urări plicticoase, aceiași oameni care habar nu au cine ești și îți trimit mesaj. Zău, azi am primit 10 mesaje pe telefon cu urări de Paște de la numere pe care nici nu le știam. Fără semnătură, fără nimic. Oameni care își aduc aminte de mine doar de sărbători. De fapt stați, că cel mai probabil au trimis sms-ul la toată agenda. Trăiască opțiunile cu mii de minute și sms-uri. Înainte când un mesaj era 7 cenți primeam doar de la prieteni și rude. Dar măcar știam că au vrut să mi-l trimită mie, că nu își încărca nimeni factura la telefon sau își consuma creditul ca să trimita aceleași urari seci.
Alessia (16)
Calin Andreea Dan... (12)
CARMEN LEAHU (12)
Cris-Mary (10)
Jocuri (9)
Imobiliare (8)
Bogdan (7)
| <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a> |
