In primul rand vreau sa imi motivez absenta de pe blog. 3 zile nu a mers deloc internetul.
Am auzit de multe ori afirmatii ca: "Nu pot avea incredere in oameni" sau "Am suferit prea multe dezamagiri ca sa ma mai incred in cineva acum". Ce cred eu ca se intampla este ca increderea in oameni e direct proportionala cu cea in noi insine. Bineinteles ca dezamagirile pe care altii ni le-au produs au declansat o scadere graduala a increderii de sine. Faptul ca nu ne simtim in stare sa ne apropiem de oameni e numai si numai vina noastra. Faptul ca am intalnit oameni de care ne-am atasat si au sfarsit prin a ne dezamagi nu ar trebui sa influenteze in sens negativ incercarea de a ne apropia de altii. Oamenii sunt diferiti chiar daca urmeaza paternuri comportamentale asemanatoare. E natural sa fim retincenti in preajma oamenilor, increderea oarba in ei nu ne va ajuta sa ne-o crestem pe cea in noi insine, insa de retinut e ca de la a fi retincenti la a respinge orice posibilitate de a ne apropia de altii e o distanta considerabila. Cred ca postul asta il scriu mai mult pentru mine. Pur si simplu de ceva vreme imi e greu sa ma apropii de oameni noi, oameni care sunt sigura ca ar merita toata atentia si prietenia mea, dar din cauza unor esecuri din trecut nu mai pot vedea partea pozitiva in oameni.
Intotdeauna incerc sa le identific defectele, sa-i judec, sa-i etichetez si ajung in final sa constat ca mai bine ramanem amici si atat. Asta nu inseamna ca nu socializez, o fac cu usurinta, dar cand vine vorba sa vorbesc despre mine si despre sentimentele mele se formeaza un zid imens, peste care nu pot sa trec oricat de mult as incerca. Cred ca am un soi de blocaj psihic peste care nu pot sa trec. Pe mine mama de mica m-a invatat sa nu am incredere in oameni, sa am grija ce si cu cine vorbesc pentru ca voi sfarsi dezamagita. Mi-a fost atat de bine inradacinata ideea asta ca de fiecare data cand am reusit sa ma apropii de cineva am sfarsit dezamagita. Probabil daca as avea ceva mai multa incredere in mine as reusi sa trec peste zidul pe care inconstient il zidesc intre mine si fiecare nou posibil prieten. Dar cum de la vorba pana la fapta e un drum etern (ca de la Rosia Montana pana la guvern 
) mai am mult de lucrat. intai trebuie sa invat sa ma accept pe mine asa cum sunt, sa imi cunosc limitele chiar daca n-o sa le pot accepta niciodata si dupa ce voi sti cu adevarat cine sunt si ce vreau sa incerc sa ma apropii cu sinceritate de oameni.
Apreciez faptul ca ai fost deschisa si sincera cu tine insati, si ai avut curajul de a scrie asta. Daca vrei sa discutam mai pe larg, let me know. >:D<
Eh, eu zic ca mai ai inca sanse si sperante la revenire
Pentru ca prima conditie in recunoasterea unei probleme e sa recunosti ca o ai 
Cu cunoasterea de sine e o intreaga disputa, totul graviteaza in jurul acceptarii propriei tale persoane si conditii. Ce manifestati voi (ca as putea lejer sa enumar 20-30 de alte exemple) e nu ipsa de incredere cat teama de nou si frica de atasare.
CCand vrei sa fii independent pana-n panzele albe, adesea faci confuzia intre atasament, devotament si sclavie. Si astea-s lucruri cu care e musai sa ai puse la punct lucrurile, cel putin fata de tine insuti
Mai e ceva de comentat:
"Ce cred eu ca se intampla este ca increderea in oameni e direct proportionala cu cea in noi insine."
Fara sa vrei ai descoperit proiectia psihologica. Fraza ta e 105% adevarata.
daca vei invata sa te accepti asa cum esti, sa iti cunosti limitele chiar daca nu le vei putea accepta niciodata si dupa ce vei sti cu adevarat cine esti si ce vrei sa incerci sa te apropii cu sinceritate de oameni, va fi un lucru foarte bun pentru tine insa asta nu te va scuti de oameni falsi care te vor dezamagi…nu cred ca tine numai de tine…tine si de cei din jur si oricat ne place sa credem ca vom ajunge ca intr-o zi sa avem langa noi numai oameni de incredere, asta nu se va intampla… insa cu timpul invatam ca din cand in cand sa facem cate o selectie si sa mai inlaturam “uscaturile” ceea ce, pana la urma, este lucru bun…
Increderea in oameni e un mit. Suntem programati sa tradam si/sau sa dezamagim. O facem voluntar sau nu, conjunctural sau nu, pt anumite interese sau nu. Toti o facem.
ceea ce vroia Raka sa zica e "Pentru ca prima conditie in REZOLVAREA unei probleme e sa recunosti ca o ai"
Interesant, uite ca la asta nu m-am gandit, credeam ca na, ca toata lumea, din cauza celui ce m-a dezamagit nu mai am incredere. Merci de articol
De multe ori mi-a fost inselata increderea dar nu m-a facut sa renunt la prieteni sau la increderea in atlii care o merita.
Un singur exemplu pot da… este ca mi-a furat din casa, unul dintre cei mai buni prieteni. Si pentru ca eu nu l-am acoperit pe acel prieten in fata mamei, jumatate din grupul "meu" m-a scos tap ispasitor.
Trebuie sa ne alegem cu grija prietenii in care sa avem incredere. Cu timpul, o capeti
.
probabil de asta ai reticenta asta sa te increzi in cunostintele noi, pentru ca asa ai fost invatata de mica; iar daca increderea ti-a mai si fost inselata e si mai greu sa crezi in bunavointa oamenilor. cred ca ce trebuie sa faci este sa incerci sa vezi partea buna din oameni oricat de greu ti-ar fi, si incetul cu incetul vei putea sa iti sporesti increderea
uneori trebuie sa fim mai rezervati in privinta increderii ca cine stie:|
Ştrumfiţo, nu ştiu ce să zic, nici aşa nu-i bine, nici aşa nu-i bine. Sincer, cred că până la urmă avea dreptate mama ta. TRUST no one but yourself!
Aaaa… şi ce-i cu moaca aia tristă din header? Ia vezi!!
nu degeaba tot dădeau zor încă din antichitate cu dictonul „cunoaște-te pe tine însuți”
@Cris: mi s-a parut funny poza din header si am pus-o acolo. oricum eu poza de acolo o schimb des, sa fie diversitate, ne mai delectam si noi.
@Roxy: tu momentan esti copil, eleva inca, sper sa nu ajungi sa cunosti dezamagirea oamenilor, e urata rau, iti spune strumfita
@Anticalofilul: partea ciudata e ca la prima vedere multi oameni par ok, de treaba, prietenosi…insa cu timpul iti dai seama ca aparentele de cele mai multe ori inseala, cliseistic stiu, dar cum nu se poate mai adevarat
@Simona: de acord cu tine, nu vom ajunge niciodata sa fim inconjurati doar de oameni de incredere, idealul e sa ajngem sa avem in preajma ma multi oameni sinceri decat parsivi si ipocriti
@Bogdan: ce sa zic, fara sa vreau mai emit si eu filozofii si "psihologii".
@Camil: Da, da… tot Socrate mai spunea si ca "Tot ce stiu e ca nu stiu nimic". Numa lucruri adevarate zicea nea Socrate asta.
@evilvan: da, sunt perfect de acord cu tine. trist dar adevarat
@Patric & Raka: uneori conteaza si sa faci ceva s-o rezolvi si nu doar s-o constientizezi.
Apropo, mi-a fost dor de voi cat n-am avut net. (F) (D)
Aham deci stai sa inteleg ..ne dai un sfat in care nici tu nu crezi…Mdea suntem cu toti buni la teorie ..practik ne omoara.
Hmm da ce sa intamplat cu tipele alea de sus care se sarutau? sau incercau sa faca asta?
@realbadpisy: sfatul ala desi era scris la pers 2 pl, era mai mult pentru mine. un fel de automotivare.
tipele alea doua au plecat, cum i-am spus si lui Cris, eu schimb f des imaginea aia din stanga a headerului. pentru diversitate.
[...]Ianculescul: Ai incercat sa cuceresti vreo bloggerita?
Baiatul Ciudat: Sincer, cu Strumfita vreau o aventura … cu o tipa lesby e o chestie :-“ p.s. poate nu citeste pe aici [..]
Cam in aceeasi situatie ma aflu si eu. Partea cea mai grava ( in cazul meu) este ca nu am fost dezamagita niciodata.
Eu nu mai am incredere in oameni. De fapt, am doar intr-o singura persoana(care n-are incredere-n mine). Simt ca totul dispare, incet, incet. Nu mai exista nimic, nimeni pe care sa poti conta. Toti se gandesc la propria persoana, propriile interese. Eu nu mai pot. Sunt extrem de tanar(nici n-are sens sa-mi dau varsta), dar ma simt prost.
Asta-i viata. Eu sunt cel rau, probabil. Succes, oricum.
<span style="font-family: times new roman, times, serif">Si eu socializez mult, dar mi-e greu sa trec de la amicitie la prietenie. Parca nu se leaga.</span>