Chiar dacă doar în calendar, oficial e primavară. Oficial se vând mărţişoare radioactive, oficial toare barurile din Ploieşti vor fi ocupate de dudui care mai de care gata sa întâmpine noul sezon cu un cocktail în mână şi ţigară pai în cealaltă, alături de prietenele lor. Discuţia se va centra în jurul mărţişoarelor primite şi cât de scumpe au fost. Tipic, nimic nou.
![]()
La mulţi ani d-relor şi d-nelor!
Eu aşa mă bucur că vine primăvara. Nu pot să spun că primăvara e anotimpul meu preferat, însă bucuria primei zile din anotimpul florilor şi al renaşterii se cuibăreşte mereu în sufletul meu în prima zi de primăvară. Am rămas cu bucuria asta încă de când eram mică. (copilăria mi-am petrecut-o undeva la ţară, la doar 20 km de Ploieşti, într-un sătuc înconjurat de păduri şi plin de oameni mărinimoşi, fireşti, umani. phew…şi acum să respir). Îmi amintesc şi acum un 1 martie de atunci. Cred că eram prin clasa a 2-a. Zăpada se încăpăţâna să nu se topească şi ţurţurii să rămână aninaţi de streşinile caselor. Eu eram atât de nerăbdătoare să vina zilele călduroase încât m-am hotărât să dau o mână de ajutor primăverii. Am căutat prin curte cel mai înalt arac şi am început să lovesc cu el ţurţurii de la streaşina casei mele şi a vecinei. Însă cum sunt o ponoasă prin definiţie, un mic gafor profesionist, am reuşit sa sparg geamul vecinei cu unul din ţurţurii ascuţiţi. Aşa că atunci când a venit mama de la serviciu nu i-am mai dat mărţişorul pe care i-l cumpărasem, mi-a fost teamă de reacţia ei, aşa că m-am ascuns în şifonier. Vecina noastra era genul de femeie foarte severă, aspră şi uneori răutăcioasă. Dar când i-am explicat cum s-au petrecut lucrurile, spre marea mea surprindere a înţeles şi nu s-a supărat prea tare. Desigur, geamul tot a trebuit să i-l plătim şi uite aşa păpuşa aia la care râvneam pe atunci n-a mai ajuns să fie a mea.
Azi trebuia să ies cu nişte colege la un suc, dar cred că trec peste. Am chef să petrec prima zi din primăvară de una singură. Deşi nu mai sunt ţurţuri şi nici zăpadă tot mi-ar plăcea să dau o mână de ajutor soarelui să scape de timiditate.
All in all, aseară a fost primul tweemeet din Ploieşti la Doroftei pub. Mi-au plăcut oamenii, mi-au plăcut discuţiile şi sper să facem cât de curând şi tweetmeet 2 şi să fim şi mai mulţi. Mai multe despre meet-ul asta a scris haotik aici.
Până la următorul tweetmeet ne vedem la roblogfest pe 26 martie.
Ştrumfiţa cu tot eşarfa ei vă doreşte tuturor un început de primăvară călduros şi vouă fetelor, un braţ de mărţişoare frumoase şi colorate. Apropo de mărţişoare, că tot mi-am adus aminte, sa nu uit să îmi leg un şnuruleţ la încheietura mâinii stângi.Traditie personala. Chiar, voi ce faceţi azi? Ce obiceiuri aveţi în prima zi de primavară? Sper ca ceva mai safe decât dărâmarea ţurţurilor. Lucky că s-au topit demult. ![]()
Buna dimineaţa, primăvară!
.gif)



Se salveaza...




[...]
La multi ani.
se poate spune că abia de acum începe cu adevărat noul an
. la mulți ani! (F)
sentimentalo! (B)
La multi ani de Martisor Strumfito!
Mie soarele şi primăvara mi-au dat un chef de … de toate. M-au binedispus. Din păcate aproapte toată ziua o voi petrece la muncă, dar cu gândul la soare, aer curat, plimbări şi alte activităţi din astea plăcute.
hai ca la mine e cald de mult. Preconizez o baie in mare, ca prea e cald da-o incolo de treaba. 24 de grade mor de cald. Oricum, la multi ani don’soarelor si tot ce va doriti. Ghiocei, floricele, martisoare, hai baieti hai sa scoate tara din criza, hai la cumparaturi
La multi ani ! vroiam si eu sa zic dar se pare ca-mi tot ia lumea cuvintele din gura.
Happy 1 Martie !
O primăvară frumoasă, Ştrumfi!!
ce buburuza misto
primavara frumoasa!
O primavara frumoasa draga mea! ;D Sa fi iubita!
la multzi ani cu ocazia zilei de 1 martie,o primavara frumoasa
va multumesc tuturor pentru urari!
beer! (B) and cakes (^) (^) (^)
si pentru fete…flowers… (F) (F) (F)
La multi ani! Am citit cu mare placere ce ai scris tu, un martisor pentru mintea si ochii mei. Te ajut si eu sa aducem soarele mai repede, ca nici eu nu mai pot. Sa fii fericita!
la multi ani! (F)
Happy Martisor!
La multi ani de 1 martie!
Sa ai o primavara frumoasa! La multi ani!
O raza de soare, un fir verde de iarba, un alb ghiocel, toate insotite de un gand bun pentru tine. O primavara minunata! http://questioare.com/wp-content/plugins/smilies-themer/kopete/rose.png
O primavara frumoasa si plina de soare si flori!
( ai un martisor la mine! )
La mulți ani, Ștrumfiță! (F)
eu de 1 martie imi sarbatoresc ziua de nastere.azi am facut 23 de ani.ce mai,baba..
La multi ani si tie strumfito.. sa ai o primavara cat mai frumoasa si nu numai.. (F) (F) (F)
la multi ani
La multi ani fetele !
LA MULTI ANI! (W) (D)
O primavara calduroasa iti urez.
la multi ani!!!
o primăvară superbă
woooow..Ploiesti
si eu stau prin preajma..de fapt..mai degraba prin preajma Plopeniului..dar in fn..La multi ani de 1 martie noua
)) (F) (H)
La multi ani Strumfit-o ,sa fii iubita ! (F)
Să-ţi fie viaţa ca o primăvară perfectă! (D)
Primavara, vara, toamna, iarna si iar primavara, vara, toamna, iarna si iar si iar ….. cat mai… cum vrei tu strumfito!
Si mie imi pare bine ca a venit primavara,tigani care-ti vand flori si martisoare la juma’ de pret… E chiar frumos daca stai bine sa te gandesti!
Heeh ce frumy este buburuza.
O primavara minunata iti doresc. Te imbratisez cu drag!
va multumesc tuturor pentru urari.
asemenea va urez si eu voua. (F)