Vorbeam acum câteva seri cu un amic care mi-a povestit că anul trecut a mers într-un fel de tabără cu viitori psihologi. Acolo a întâlnit o fată căreia tocmai ce îi murise tatăl. Din cauza durerii atât de mari fata a început să refuleze şi la cei 23 de ani se comporta ca o adolescentă rebelă. Patima în care a alunecat cu uşurinţă a fost cea a sexului. Dacă până atunci tipa avea principii peste care nu trecea, după moartea tatălui său practica cu determinare "casual sex".
Tot amicul respectiv mi-a spus că tatăl fetei respective era foarte strict cu ea şi, deşi tipa terminase facultatea, nu avea voie să meargă la petreceri, să iasă în cluburi, să aibă iubit. Acum, discuţia pe care am avut-o cu toţii în seara respectivă s-a învârtit în jurul următoarei dileme: Era tipa respectivă obsedată de sex încă dinainte ca tatăl ei să moară şi moartea acestuia i-a redat oarecum libertatea după care tânjea demult? Sau pur şi simplu, durerea a fost extraordinar de mare şi încercând să uite de pierderea timpurie a figurii paterne, se aruncă în braţele bărbaţilor, poate pentru a compensa absenţa acesteia?
Până acum nu am pierdut nicio fiinţă dragă mie, şi poate de asta nu pot să înţeleg astfel de porniri. Eu eram de partea celor care susţineau că tipa era de dinainte o "femeie uşoară" pe care tatăl său o ţinea în frâu. Amicul nostru era însă de părere că durerea fiind atât de mare i-a zdruncinat tipei întreg universul şi pentru a nu se mai gândi la absenţa părintelui, face acum toate acele lucruri menite să îţi distragă atenţia.
Din fericire nu pot vorbi din experienţă proprie, dar probabil dacă mi s-ar fi întâmplat mie aş fi căzut în cealaltă extremă, aceea a închiderii în mine, a necomunicarii, a refuzului total de a lua contact cu lumea exterioară. Dar cum se zice că suntem atât de diferiţi şi reacţiile noastre în aceleaşi situaţii se pot afla la polul opus.
.png){kind=small}
si eu cred ca a reactionat asa datorita durerii provenite de pe urma decesului. Daca vroia sa “cunoasca lumea” dupa decesul tatalui facea ce a facut insa nu “casual”
[...] Impactul durerii. Cat de indreptatiti suntem sa nu mai fim noi? Fri Aug 20, 2010 14:41 pm Vorbeam acum câteva seri cu un amic care mi-a povestit că anul trecut a mers într-un fel de tabără cu viitori psihologi. Acolo a întâlnit o fată căreia tocmai ce îi murise tatăl. Din cauza durerii atât de mari fata a început să refuleze şi la cei 23 de ani se comporta ca o adolescentă [...] [...]
Impactul durerii- Cat de indreptatiti suntem sa nu mai fim noi-…
Vorbeam acum câteva seri cu un amic care mi-a povestit că anul trecut a mers într-un fel de tabără cu viitori psihologi. Acolo a întâlnit o fată căreia tocmai ce îi murise tatăl. Din cauza durerii atât de mari fata a început să refuleze şi la cei 23 de…
Aici este vina parintilor deoarece au avut un comportament fata de ea ca pe vremea lui Ceausescu, ea are de suferit si nu se poate adapta… Dar aici depinde si de ea pentru ca nu a stiut sa se impuna cand era cazul ca sa aiba un cuvant de spus in fata parintilor…
probabil ca era dinainte asa dar de multe ori se mai intimpla ca interdictia in sine sa genereze dorinta de a musca din mar. Daca marul ar fi pe masa, la discretie, poate ar ramine neatins … Niciodata nu putea cunoaste "ce ar fi fost daca …"
O personalitate slaba poate trece usor de la o stare oprimata la una ambigua. Daca X a avut o viata simpla dictata de "figura paterna" asa cum ii spui tu, ea nu a avut o disciplina a alegerilor si o constiinta proprie ci a imprumutat (urmarit) logica si perspectivele, principiile si subiectivitatea de la cel care i-a coordonat si educat gandirea. Bineinteles ca vorbim aici despre o psihologie autoritara, dar oarecum incadrata intre limitele normalitatii si nu transcedem catre subiectul delicat, freudian, al sexualitatii suprimate sau chiar patologic implicate. Sa spunem ca viata ei s-a desfasurat in conditii oarecum firesti sub umbrela unui parinte prea protectiv, dar care nu si-a asumat si rolul modelului psihosexual. Aceasta viata determina ca, pe parcurs, subiectul sa devina un sociopat, un inadaptat social sau macar un confuz social … X, satelit al tatalui ei, s-a trezit la un moment dat lipsita de indrumare si, ca beta-female, nu a mai putut lua o decizie sau face o alegere pe care sa o urmeze si a cautat un alt model care sa o supuna si sa-i dicteze parcursul. In cazul in care a intalnit un adolescent un pic mai rasarit care, interesat doar de sexualitatea ei, a inceput sa-i castige increderea si a facut in asa fel incat sa preia rolul de "master of his puppet", X si-a schimbat conceptiile si prioritatile si a preluat modelul impus de noul "coordonator". Intorcandu-ma la perspectiva mai urata pe care as putea-o avea asupra situatiei (dar care nu este neaparat de neglijat) si gandindu-ma la imixtiunea psihosexuala pe care ar fi avut-o tatal ei asupra lui X si care nu ar fi trebuit neaparat sa fie una de natura fizica (abuz), ci doar psihica, pot imagina un traseu cat de cat asemanator, dar al cautarii propriei sexualitati urmarind modelul tatalui ei in fiecare dintre partenerii intalniti. Si cu cat cautarea dureaza mai mult, cu atat mai putin dureaza "verificarea" fiecaruia dintre ei, ceea ce se exprima in schimbarea din ce in ce mai des a partenerilor si atingerea unui proxim varf al promiscuitatii sexuale, apoi, in timp, o alterare a modelului avut si intrarea in zona ambiguitatii, atunci cand niciun partener nu mai poate fi multumitor, caci ea insasi nu mai are imaginea unui model.
Am spus o personalitate slaba caci doar un astfel de subiect poate fi modelat si care apoi singur se va contorsiona in functie de diversi factori.
Tot o astfel de personalitate isi poate modifica la un moment dat scara de valori, ca urmare a unui soc puternic si sa treaca de la adoratia unor valori si principii clasice (caste) la impotrivire si chiar ura a acestora. Ceea ce anterior constituia lipsa de griji, siguranta si protectie, ca urmarea a evenimentului, ar fi devenit o neincredere izvorata din pieirea fundamentului. Logica faptelor devine urmatoarea: prin urmare, daca ce era bun inainte si-a pierdut rostul, atunci inseamna ca opusul acelor principii va trebui sa le ia locul, prin inversarea polaritatii ideilor.
Oricum ar fi, doar din detalii se poate afla apropierea / identificarea traseului vietii lui X de o anumita tipologie.
Ca raspuns la intrebarea din titlu, pot spune ca noi suntem tot noi intotdeauna si purtam mereu acelasi bagaj genetic oricat ne-am modifica comportamentul, indreptatiti fiind ca si asupra propriei noastre vieti si a destinului pe care il urmam (fie el placut de altii sau nu – vezi si alte articole).
Era tipa obsedata de sex inainte ca tatal ei sa moara?
In primul rand, ce presupune obsesia? Daca te gandesti la asta si nu faci se mai considera o obsesie? Avand in vedere ca tatal ei ii interzicea mereu ceva, simpla aducere in discutie a faptului, evidentierea conditiei respective duce la constientizarea ei. Prin urmare, raportat la situatia ei, putem presupune ca fata se gandea la sex cu necunoscuti mai mult decat o persoana normala cu un stil de viata considerat normal.
Cred ca intrebarea e cat de mult se poate lega intentionalitatea de constientizare. Cand iti spui "n-ar mai muri odata tatal asta sa pot trai si eu ca o individa normala" nu cred ca dovedeste slabiciunea personalitatii. Ba chiar cred ca a-ti construi in minte scenarii in legatura cu o situatie ipotetica nu se leaga decat accidental cu momentul in care situatia chiar se intampla. Nu poti constientiza dinainte tot ce vei simti, dupa cum nu poti constientiza multe alte circumstante. Daca tipa se gandea sa treaca pe casual sex sau nu mi se pare irelevant: intentiile nu cred ca se construiesc in timp ci doar constientizarile.
Deci a intreba daca era a priori femeie usoara e un nonsens, din moment ce nu avem acces la astfel de date. (natura unor astfel de date nu se manifesta astfel) Tot ce se poate sti e ca era "femeie usoara" in potentialitatea in care i-ar muri tatal pe bune.
But that's just my point of view.
(Apoi, ce a simtit atunci, furie, eliberare, durere si nevoia de a recupera sau de a jeli, de a-si sacrifica "tatal" pe altarul sexului cu cine prinde, asta cred ca e deja psihologie dar nu e raspunsul la dilema ta. Ca fapt divers, cred ca atunci cand cineva important moare, pentru a te desparti de el, trebuie sa-l mai "omori" o data. Iubirea si ura nu difera atat de mult uneori. Cred ca a vrut sa-i plateasca o datorie, demonstrandu-si ca atat ea, cat si tatal ei inca exista. Demonstrand acestui "tata" ca ea exista. Sau s-ar putea sa fi fost psihopata, sa nu o fi afectat cu nimic moartea lui si atat. Si lipsa emotivitatii se poate lega de promiscuitate, doar ca mi se pare ca sansele sunt mult mai mici. Dar cum spuneam, intru in altceva.)
Intrebarea pusa era de fapt filozofica. Cunoscatorii stiu diferenta.
No, eu pot vorbi din proprie experiență. Aveam 11 ani când a murit tata și normal că eram distrusă. N-am pornit-o pe cărări aiurea, n-am făcut mari prostiii doar așa, ca să îngrop durerea, am avut noroc, poate, și că m-a ținut mama în frâu. N-am avut nici eu cine știe ce libertate, dar moartea tatălui nu m-a făcut, totuși, să răbufnesc așa. E vorba de cum decizi să lupți durerii.
Cât despre cazul prezentat, există doar 2 variante, cred că s-a mai spus:
1. Fata era slabă, nu avea puterea de a lua propriile hotărâri și când s-a văzut liberă, n-a știut pe unde să o ia. Poate că aici sunt de vină, în mare parte, și părinții.
2. Era așa de dinainte, doar că făcea totul pe ascuns, fiindu-i teamă de tatăl ei, ori simțindu-se subjugată de el, acesta fiind motivul care a determinat-o să-și ascundă ”a doua viață”.
Oricum ar fi, nu e de bine.
Din articol se deduce ca amicul tau a cunoscut "subiectul" in cauza in tabara aia…prin urmare n-are de unde sa stie cum era inainte decat, eventual, din povestirile altora. Avem deja o problema de calibrare…Presupunand ca aceste povestiri sunt adevarate (ceea ce nu e sigur), inclin sa cred ca de vina e educatia. Daca e sa cautam musai un vinovat, acela e mai degraba tatal decat fata. Prea multe constrangeri in copilarie si adolescenta sunt chiar mai daunatoare (din punctul meu de vedere) decat prea mult libertinaj. Echilibrul poate fi foarte usor ratat.
Am primit urmatorul mesaj pe e-mail (numele persoanei care l-a trimis va ramane anonim)
"Parerea mea in legatura cu ultimul tau post e ca fata a fost asa dinainte de moartea tatalui…samanta a fost aruncata inainte ca tatal ei sa moara . Cred in chestia asta pentru ca si mie mi s-a intamplat la fel,oarecum . Inainte ca mama mea sa moara eram foarte ascultatoare, mai aveam unele scapari dar eram controlata strict iar iesirile mele erau estompate pe loc…eram controlata,nu in modu ala comunist in care parintii nostri erau controlati, dar eram "pusa cu botu pe labe" (pe vremea aia functiona constiinta foarte bine) desi in interior fierbeam ,imi doream sa pot zice ceva, sa pot riposta…dupa ce a murit am cazut intr-o depresie iar dupa vreo 3 luni am inceput sa ma imbrac foarte ciudat, incercam sa fiu o rockerita(si inainte eram doar ca n-o aratam) ,incepusem sa fumez, sa beau, incepusem sa sa-l iau peste picior pe tata, sa-l supar, sa-i arat ca il urasc desi poate n-aveam motiv . Evenimentu ala mi-a schimbat viata da oricum flacara ardea in mine si inainte de moartea ei , deci fata era o mica desfranata si inainte de moartea tatalui …asa cred eu pt ca stiu ce s-a intamplat cu mine .
Asta e ce vroiam sa spun, sper ca nu te-am deranjat, stiu ca puteam sa las comment la post dar n-am vrut sa-mi afle prea multi povestea .
O zi buna !"
cunosc un astfel de caz,fata avea 15 ani si tatal ei era politist, in momentul de fata, fata e o bagaboanta ce umbla cu tigani si cu tot feluri de persoane dubioase, nu am cunoscut-o prea bine insa inainte din cate stiu avea ore fixe la care trebuia sa ajunga acasa si alte chestii de genul. Concluzia e clara, nu?
vai nu suport stari dinastea si povesti dinastea cu durere cu indreptatiri si chestii de genu..mam saturat de ele sincer…si deja reactionez ciudata numa cand aud….aiurea…va las pe voi sa va dati cu parerile
) in continuare ca eu nu ma bag in dureri si indreptatiri again 
pace