Si cand ma gandesc la zilele de atunci ma apuca plansul. Si nu de melancolie. Asa, pentru ca mi-e dor sa plang. Si cand simti nevoia sa plangi te gandesti la zilele cand te simteai asa fericit si implinit. E bizar, in loc sa ne multumeasca amintirile frumoase, ne punem amandoua pe plans. Stam amandoua pe aceeasi banca, ne uitam la copiii care se dau in leagan si fac castele din nisip si plangem ca doua idioate. Nu spunem nimic. Nici n-am avea ce. Am epuizat cuvintele care ar putea descrie cumva sentimentele noastre. Le-am uzat, le-am folosit…acum sunt ca niste carpe murdare. Da, prostuto. Si cuvintele se tocesc. Nu, de fapt nu cuvintele…ci mai degraba ceea e ar trebui ele sa descrie, sa numeasca. Vezi tu, ceva uzat, murdar si ponosit nu poate descrie niciodata ceva sublim.
Asa-i cu vorbele. Le-am zis de prea multe ori. Uneori pentru ca simteam, alteori pentru ca trebuia. Acum nu mai putem. Nici daca simtim. Nu ne mai putem descarca agatandu-ne de ele. Asa ca ne intalnim, ne asezam pe aceeasi banca, ne aprindem mecanic tigarile si ne uitam in gol. Ne incearca spasmodic plansu, rasu, iubirea si ura, dorinta de viata, moarte, sex si razbunare. Dar nu le mai exprimam. Am hotarat doar sa le traim. Dupa cateva ore petrecute impreuna realizam ca avem nevoie una de alta mai mult ca de aer. Si da, trebuia sa te ascult atunci si acum.
Dar tu stii ca eu sunt omul greselilor repetitive. Ca nu ma pot resemna. Ai incercat sa ma inveti s-o fac, ai fost o profesoara desavarsita si te admir, dar asa sunt eu, un taur care se da cu capul de ziduri de mii de ori pana intelege si constata ca-l doare…[...]
strumfitza mica si sensibila pwp si big hug ..faina noua varuiala si casuta
si pana la urma de ce ai plans? :-/
@daninho: ca sa intelegi, trebuie sa citesti toate posturile din categoria "Cum am omorat-o pe Diana"
no time like the past…
@Camil: da, refugiul in trecut e dureros si totusi dulce si placut.
[...] This post was mentioned on Twitter by Ruxandra. Ruxandra said: Franturi din jurnal – http://sl.ly/8a7f9 (via @strumfitaa) [...]
e ciudat ca m-am regasit in ceea ce ai scris?
Devine din ce in ce mai emotionant.
@realbadpisy: multumesc :* si ma bucur ca iti place nou aspect al casutei mele virtuale
oo da, știul al naibii de bine cum e. din păcate…
Momente si momente, toate trec, insa, unele isi lasa amprenta mai mult decat altele…
sanatate…
Asa este…refugiul in trecut este dureros. Poate din aceasta cauza fug mereu de acele “franturi din jurnal” proprii. Tu esti o curajoasa si te apreciez pentru acest fapt.
Ciudat cum amintirea zilelor fericite ne umplu ochii de lacrimi. De ce nu putem zambi cand ne gandim la ele? Ce lacrimi varsam? De fericire ca am cunoscut fericirea? De tristete ca am pierdut-o? De dor? Si da, cuvintele la un moment dat nu-si mai au rostul. Nu mai exista.
@ pinguinulfurios – prin contrast. pentru ca am fost fericiti si acum nu mai suntem
@lille: ca bine la mai zici
E absolut superb. Am citit absolut tot blogul si e genial.
1. Daca poza de pe twitter e a ta, esti foarte draguta si
2. Daca te vad vreodata prin Ploiesti, o sa-ti cer autograf. Sa te astepti la asta, daca vii des pe aici.
Ador blog-ul tau, esti prea tare! Felicitari!