Reţeaua de socializare Facebook reprezintă "o sursă de îngrijorare" pentru organizaţiile ce se ocupă de supravegherea online a siguranţei tinerilor, pentru că, de la lansarea sa, aceasta nu a depus la poliţie nicio plângere legată de vreo persoană suspectată de pedofilie, informează The Independent.
Jim Gamble, care conduce Centrul de Protecţie Online a Copiilor (CEOP) a declarat că este cu adevărat îngrijorat din cauza măsurilor luate de reţeaua Facebook pentru a proteja copiii. El a cerut conducerii platformei de socializare să prezinte dovezi legate de demersurile companiei de a-i demasca pe potenţialii pedofili sau pe cei care îi intimidează pe ceilalţi sub protecţia anonimatului.
Reprezentantul CEOP a mai anunţat că forurile de investigaţie au primit 252 de reclamaţii legate de tentative de seducţie cu scopul de exploatare sexuală, intimidare sau furt de identitate de la utilizatorii Facebook în primele luni ale acestui an, dar niciuna nu a fost depusă de companie.
Observaţiile lui Gamble vin pe fondul creşterii temerilor legate de protecţia copiilor pe Facebook, generate de refuzul companiei de a adăuga butonul "de panică" pe paginile sale cele mai populare . Organizaţia CEOP susţine folosirea acestui instrument, care permite utilizatorilor să raporteze abuzurile.
"Facebook susţine că sistemul lor este sigur, dar nu avem niciun motiv să-i credem. Numărul reclamaţiilor este în continuă creştere. În primul sfert al acestui an au fost depuse 252 de plângeri împotriva Facebook. Compania nu a depus, în schimb, nicio plângere. Dacă sistemul este aşa de bine pus la punct şi sunt informaţii, de ce nu iau măsuri?", a spus Gamble, care a adăugat că Facebook a fost, în schimb, foarte promptă în ceea ce priveşte eliminarea conţinutului obscen sau pornografic.
"Cred că Facebook confundă abordarea conţinutului cu cea a comportamentului şi acesta este fondul problemei", a spus el. "Facebook este locul unde se află prădătorii în mediul online, unde sunt atraşi tinerii vulnerabili şi sunt seduşi pentru a-i angaja în întâlniri în mediul offline. În multe cazuri, tinerii din mediul online sunt ironizaţi şi abuzaţi verbal până când sunt împinşi la sinucidere", a spus el.
Cel mai recent episod al serialului de animaţie "South Park" parodiază reţeaua de socializare Facebook şi felul în care oamenii se lasă acaparaţi de acest site.
Serialul "South Park" este cunoscut pentru faptul că a forţat întotdeauna limitele , trecând dincolo de prejudecăţile sociale, iar cel mai recent episod al său confirmă acest lucru.
În acest episod, personajele Kyle, Kenny şi Cartman decid să îşi facă fiecare o pagină pe platforma Facebook. Pe de altă parte, prietenul lor Stan spune că el nu vrea să fie unul dintre acei oameni care "stau şase luni pe Facebook şi nu au niciun prieten". Astfel, Kyle, Kenny şi Cartman decid să facă ei o pagină pentru Stan pe Facebook, care devine un succes uriaş. În final, Stan este absorbit de Facebook şi ajunge într-o lume tehnologică, care este şi ea o parodie, la adresa filmului "Tron".
De asemenea, pentru a pune în evidenţă şi a ironiza persoanele aproape dependente de Facebook, pe parcursul episodului mai mulţi copii din orăşelul South Park aleargă pe străzi implorând oamenii să fie prieteni cu ei pe Facebook.
"South Park", serialul de desene animate destinat adulţilor şi care prezintă aventurile unui grup de copii dintr-o staţiune montană din statul american Colorado, a generat numeroase controverse de la debutul său, prin parodierea celebrităţilor, politicienilor, clericilor, căsătoriei între homosexuali şi a unor lideri politici, precum Saddam Hussein şi Vladimir Putin.




[...] This post was mentioned on Twitter by strumfita cu esarfa. strumfita cu esarfa said: Facebook, South Park si pedofilii http://goo.gl/fb/iy7fY [...]
http://www.southparkstudios.com/episodes/267112
Bine ca nu am norocul lui Stan ca habar n-am ce e Yahtzee sau cum se joaca:))
Macar a avut noroc, i-a picat Yahtzee din prima de 2 ori. Ce-o fi insemnand si asta…
http://www.facebook.com/apps/application.php?id=49835953497&ref=ts
he-he…la americani e și o poliție specială pentru social media, cu agenți sub acoperire, tot tacâmul…
chiar aseara m-am uitat la episodul cu Facebook:))
Dar de ce credeti ca s-au inmultit cazurile ? Fiindca toti putoii ai conturi pe site-uri de socializare, adrese de yahoo mesenger s.a.m.d. Cat despre South Park, no coment, the best show ever. Il urmaresc de mult timp pe site-ul nor…
Grandma called from the hospital. She said she poked you and you didn’t poke her back. Poke your grandma!!
Stan, de ce nu-mi dai add pe faceboook? nu vrei sa fim prieteni, asta e?!
Hei, cu ocazia primăverii (sună ca o felicitare, ştiu) ţi-am oferit un premiu-leapşă.Ca să îl vezi doar dă un click pe numele meu
.
draga mea,
te-am linkuit recent dar se pare ca linkul meu s-a dus in spam. Te rog frumos marcheaza-l ca nefiind spam fiindca se pare ca am ceva probleme cu akismetul. Multumesc, sper sa-si revina.
O zi senina in continuare
Ador sa joc Yahtzee, dar n-am norocul lui Stan sa castig din prima
)
N-am cont facebook. Am vazut ca e la moda acum pe la Cotroceni…deci clar nu-i for me.
Am avut in schimb cont hai faiv. Genul acela de cont personal, unde aveam poze pana si cu catelul meu mort (RIP Lord) si unde aveam in lista doar prietenii apropriati gen rude/ vecini/ colege/i de liceu…
Pana cand am ajuns in situatia (gen South Park) sa primesc cerere de prietenie de la prietenii prietenilor prietenilor din lista mea…care nu stiam cine naiba sunt si ce vor de la mine.
Si mi-am sters contul.
Amin.
sincer poate ca sunt excroci si pe facebook. adika nu poate precis…trebuie sa denuntam pe banditi …..eu nu am intalnit inca nici unul……
salutari
[...] De unde stiu?E simplu: Genul de poze gasite aici … Deci eu zic ca nu e invazie de pedofili pe Facebook…e mult mai grav, din pacate (valabil pentru Romania, in alte tari cred ca aceste [...]