CAP. 7 Diana, unde eşti?

www.questioare.comDe o săptamână nu mai auzisem de ea. Se apropia 1 decembrie şi hotărâsem să mergem împreună la munte. La Sinaia. Să ne relaxăm departe de toţi şi de toate. Nu ştiam ce să fac. O sunam în fiecare zi, dupa 3 zile de când îşi închisese telefonul o sunam în fiecare ora. Nopţile treceau din ce în ce mai greu. Atunci simţeam singurătatea şi lipsa ei cel mai mult. Ziua mergeam la scoală şi încercam să nu ma gândesc prea mult la Diana, încercam sa mă implic în discuţiile stupide ale colegilor, să fiu atentă la ore, dar nu reuşeam aproape deloc. Eram inertă la tot ceea ce se întampla în jurul meu şi nimic nu mă mai mulţumea. Cel mai rău era că începusem să fiu foarte irascibilă şi tranşantă cu oricine se nimerea să fie prin preajma-mi. Cel mai deranjant era, chiar şi pentru mine, ca nici cu prietena mea cea mai buna, Simona, nu mai puteam comunica. O uram. O detestam pentru că nu îşi putea da seama ce anume se petrece cu mine, mă purtam şi cu ea urât şi de asemenea eram foarte rece, de parcă ea ar fi fost de vina pentru că Diana mă abandonase fara niciun cuvânt.

Nu ştiam cui să mă destăinui pentru că în mintea mea nimeni nu mă putea înţelege aşa cum mi-aş fi dorit. Erau deja 7 zile de când Diana dispăruse în neant: la şcoală nu mai fusese,la garsoniera ei nu răspundea nimeni, telefonul îl avea închis şi nici vreun răspuns la mail-urile mele către ea nu primisem. Cel mai bine îmi făceau plimbările prin parcul Sălii Sporturilor. Era destul de răcoare, toamna era pe sfărşite şi vântul era din ce în ce mai rece. Totuşi am mers să mă plimb cu rolele. Era relaxant şi îmi plăcea sa trec prin locurile acelea încărcate cu atât de multe amintiri efemere. "Curând n-or sa mai fie atât de vii nici ele!" Pentru că eram foarte adâncita în propriile gânduri nici n-am realizat când pista de role s-a terminat şi la viteza pe care o aveam am luat o gura sănătoasa de asfalt. Atunci a apărut Teo. Era înalt şi brunet cu o privire atât de sinistră dar totuşi blândă. Şi probabil dacă nu ar fi fost el aş fi refuzat să mă mai ridic de jos. Arătam jalnic atât la exterior cât în interior. Am făcut cunoştinţă cu el şi seara a fost cu mult mai bună. Mi-a cerut numărul de telefon şi mi-a promis că va suna a doua zi. Ciudat e că în cele 2 ore pe care le-am petrecut cu el nu m-am mai simţit singură şi Diana dispăruse undeva intr-un colţisor obsur al minţii mele. Am ajuns acasă şi în faţa scării mă aştepta ea, plansese si era trasă la faţă. Arăta ca un mort. -Iartă-mă, mi-a spus.

34 Responses to CAP. 7 Diana, unde eşti?

1. Ruxi says:

Nu am apucat sa iti citesc tot blogul. Am o intrebare.
Cine e Diana?

2. aditzah says:

Foarte faină seria asta de povestiri.

Reuşeşti să trezeşti interesul şi să stârneşti curiozitatea. Cam ca un serial.

Noh, aşteptăm episodul următor.

3. Tique says:

Ruxi: citeste tot blogul si vei descoperi singura cine e. mult mai interesant asa. :P

4. elena says:

povestea devine din ce in ce mai interesanta…si cu riscul k ma repet : ABIA ASTEPT CONTINUAREA !!!!

5. koma says:

yaaay, tocmai mi`am luat role :)

6. Diana says:

Trebuie sa ma ierti, este tot ce iti mai cer…

7. hime says:

Tre sa stiu cum a ramas cu tipul !!!

8. Alexiel says:

uite şi masculul din poveste. fac pariu că el va fi manipulat să o omoare pe diana. :D

nice, sereno.  ^_^

9. Mihai says:

Foarte tare ideea blogului cu questioare [ chestioare] si  que stii oare ?[ ce sti oare ? ] .

Spui ca nu-ti place sa vorbesti despre tine ,dar ai scris o groaza de chestii despre tine ! Fain blog pana acum , am sa-l spionez ;) )

10. George says:

Strumph. Te-ai depasit si pe tine cu articolul asta. Eu zic ca nu ai cum sa alegi intre Teo si Diana. Dar nici pe amandoi nu poti sa ii ti. Sigur o ierti pe Diana. Numai nu o ucide… :love:

11. Paul Gabor says:

Mai demult ma rugasesi sa arunc un ochi. Am facut-o in aceeasi zi. Iti si raspunsesem la un moment dat…;-(

12. realbadpisy says:

Mdap, se pare ca e un serial, cu Diana…apare si ea pe aici…….. strumfitzo stiu ca o sa imi sari in cap da! e cam facatura povestea , cel putzin asa mi se pare….bine asta nu stiu cat de mult ar conta..mai trec oricum, da sper sa ajugeti mai repede la punctu' culminat  si sunt curioasa si la deznodaman… fugitzi in Olanda?

Aaa! si ce coincidenta si eu am scris azi tot ceva de genu…….glumeam! Ti-a stat inima?

13. dreamy says:

Doamne cum s-a putut termina O.O sunt curioasa daca ne vei spune de ce a lipsit Diana atata timp. Si de ce a aparut plansa si trasa la fata… trebuie sa se fi intamplat ceva :(

Mi-a placut, stii cum sa ti cititorul in suspans, chiar daca nu e atat de veridica aceasta parte. E frumos scris, sunt curioasa ce va fi. Si tot nu mi-ai raspuns la intrebarea cu ucisul de la postul anterior…

14. Razvan says:

M-ai facut interesat si sunt curios ce se va intampla intre tine si Diana. Cum blogul este "sexy" te voi intreba un lucru cat se poate de serios si in tema. Ai avut parte de amor tantric? Daca raspunsul este da ma mir de ce mai cauti alte persoane. Nu ti-am citit tot blogul dar cu siguranta voi mai intra.

15. [...] sus rasare Am o intrebare se poate ca in blogul tau sa apara si link-ul meu? link exchange eu iti propun regulilor ma supun sunt si eu la inceput dar eu repede am crescut. [...]

16. siCtir says:

misto povestea…. astept cu interes continuarea ei…

poate ne dai mai multe informatii si despre tipul din poveste :D

17. Ginake says:

Nu te-am scos, am vazut, scuze. Nu te scoteam oricum ca imi place cum scrii, dar eram deranjat de gest. Scuze inca odata. :)

18. Weekender says:

Eu zic sa-i faci cunostinta lui Teo cu Diana.

19. Călin says:

M-ai făcut să citesc toată seria „Diana”. Nu regret.

P.S. Răspunsul meu la propunerea ta e OK. Deja, esti în blogroll-ul meu. Si nu la grămadă, în subsolul paginii :P

20. war angel says:

hell yeah, i like this …

21. blogurim says:

@diana…ea cum a ajuns sa comenteze…sau e o strategie…:))

22. adela says:

acum oricine poate sa zica ca e Diana sau Teo sau ce oameni vor mai aparea in jurnalul strumfitei, si noi ce facem? ii credem pe cuvant? eu zic sa nu…. :lol:

23. George says:

Eu nu inteleg cum o sa te uiti in oglinda in ziua in care o sa ramai fara diana. Teo este trecator crede-ma si daca vrei sa-l folosesti doar ca pe o unealta ca sa scapi tu de urmatoarele disparitii ale dianei… o sa platesti cu varf si indesat… xD

24. Pau says:

interesant :) oare se va aprinde o noua flacara pentru Teo ? :) vom vedea, pana aici ca de obicei imi place mult povestea

25. Alex says:

stunning …. :d interesant

26. FFC says:

Ooo, Ghiocela, tu esti ?

27. Danutza says:

Cine e acel Teo??:-/

28. Alessia says:

Am citit tot si pot sa spun ca imi place mult. Un lucru sigur e ca ai talent si asta nimeni nu o poate schimba. Un motiv dupa care iti dai seama ca ce ai scris este o capodopera e ca exista si acele persoane care comenteaza aiurea..fara ele n-ar fi atat de interesant totul. Felicitari !

@realbadpisy nu se supara nimeni daca nu mai treci.

29. Labus says:

diana e un personaj fictiv sau chiar exista??nu de alta dar exita posibilitatea sa o cunosc pe diana

30. alexandra says:

cum se chema povestea? e publicata?se gaseste in librari?

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:   <acronym title="">

:wink: :-| :-x :twisted: :) 8-O :( :roll: :-P :oops: :-o :mrgreen: :lol: :idea: :-D :evil: :cry: 8) :arrow: :-? :?: :!:

• Google Plus

• My Recent Tweets

• We shall see abou it, mister!
• Cine-i cea mai tare la fighting games pe Xbox? cine? cine? cine? c`est moi! :D
• Nah, eu voiam pana luni cand mi se termina concediul medical, dar cred sper degeba :(
• Prefer sa nu ma gandesc la aspectele astea de acum, ci sa imi doresc doar sa trecem pe plus la grade. Atat!
• Daca e mai cald ca zilele astea prefer sa ploua!
• Ia-ma la tine :)

questioare

• Proud to be here

Photobucket
• Arhiva