DAMA CU CAMELII

Autor: Alexandre Dumas-fiul

Nationalitate: Franceza

Titlu Original: La dame aux camélias

Anul Aparitiei: 1848

***

Capodopera lui Alexandre Dumas-fiul, "Dama cu camelii" este  povestea de dragoste tragica intre Marguerite Gautier, o curtezana si Armand Duval, un tanar dintr-o familie modesta si onorabila.
Firul narativ este centrat in jurul personajului feminin, o frumoasa intretinuta de barbati instariti, acceptata de societate si totodata respinsa de falsa moralitate a oamenilor.
“Aceasta femeie vadea ingenuitatea unui suflet feciorelnic. Viciul nu o pervertise inca. Mersul ei hotarat, talia mladioasa, narile trandafirii, usor rasfrante, ochii mari, adumbriti usor de cearcane, vadeau una din acele firi patimase, care raspandesc in jurul lor un parfum de voluptate ca si acele flaconase din Orient care, desi bine inchise, lasa sa se strecoare din ele aroma licorii”, cuvintele ii apartin lui Armand, bulversat de frumusetea ametitoare a tinerei curtezane. Acesta se indragosteste fulgerator de Marguerite de  indata ce o zareste pentru prima data in loja Teatrului de Varietati. Desi prima intalnire cu ea e putin stanjenitoare pentru tanar, acesta nu reuseste sa o uite si, cand primele semne ale bolii Margueritei se arata, el se intereseaza constant de starea sanatatii ei, fara stirea acesteia.

Desi innebunit de exploziile de sentimente contradictorii pe care iubirea lui pentru frumoasa curtezana i le starnea, Duval reuseste sa vada cu claritate capriciile iubitei sale: "Marguerite era mandra si vadea multa independenta: doua simtaminte, pe care daca le raneai, erau capabile sa declanseze aceleasi reactii ca si pudoarea". Cele doua atribute pe care tanara le avea, mandria si independenta, nu erau altceva decat capricii daca nu uitam de conditia acesteia de femeie intretinuta.
Cei doi se lasa prinsi in mrejele unei iubiri fulgeratoare pe care Parisul cu toti locuitorii lui, dominatii de vicii, bani si ambitii, nu o mai poate cuprinde in toata maretia ei. Asadar, Marguerite si Armand se retrag pentru cateva luni intr-un coltisor rupt de agitatia citadina, intr-un peisaj virginal, departe de prejudecatile si invidia oamenilor. Acolo cei doi isi consuma in fiecare zi cu aceeasi pasiune mistuitoare iubirea lor sincera si devotata, jurandu-si ca niciodata nu au sa se desparta si indraznind sa viseze chiar la un viitor impreuna.

Dar ca orice poveste de dragoste a romancierilor secolului al XIX-lea, se sfarseste tragic punand cititorul in pozitia de a empatiza cu personajul, de a incerca cumva sa schimbe cursul evenimentelor si de a-i aduce pe cei doi protagonisti impreuna. Romanul lui Dumas-fiul e o lectie pe care fiecare dintre noi suntem nevoiti s-o invatam. Iubirea cere sacrificii, ea trebuie marturisita, simtita, impartasita in fiecare zi, in fiecare moment, pentru ca, s-ar putea ca situatii neprevazute sa-i umbreasca evolutia si sa-i grabeasca finalul.

As povesti multe despre "Dama cu camelii". E una din acele carti carora le intorci prima pagina si nu te mai saturi citind-o. V-as spune cum se termina si v-as dezvalui, atat cat as putea, o parte din suferinta pe care cei doi indragostiti au patimit-o. Dar nu vreau sa stric farmecul celor care poate nu au apucat sa citeasca cartea In incheiere, cuvintele lui Armand care descriu in cel mai simplu si mai frumos mod iubirea:
“Stii, fireste, ce inseamna sa iubesti o femeie, stii cat de scurte ti se pare zilele si in ce dulce toropeala te lasi purtat spre ziua de maine. Cunosti, cred, aceasta uitare de sine care se infiripeaza dintr-o dragoste patimasa, confienta si impartasita. Orice faptura, afara de femeia iubita, apare de prisos pe lumea asta. Te cuprinde parerea de rau ca ai daruit si altor femei farame din inima ta si nu-ti inchipui ca ai mai putea vreodata atat de dulce sa dezmierzi o alta mana decat aceea pe care ai prins-o acum intre palmele tale”.