Am rămas nemişcată secunde, minute, ore sau cine mai ştie? aceleaşi albe eternităţi de-o clipă, ca odinioară. Teo rămăsese nemişcat şi părea dezamăgit dar faptul că eram încă acolo l-a determinat să înceapă istorisirea. Era agitat şi se plimba dintr-o parte în alta a camerei. A mers în bucătărie şi şi-a adus o scrumieră pe care a aşezat-o în mijlocul sufrageriei. Nici mai la dreapta, nici mai la stânga. Exact în mijloc, cu o precizie de matematician, fără nici cea mai mică ezitare. Şi-a aprins o ţigară, a fumat jumătate din ea şi a stins-o. M-a întrebat dacă nu vreau să-mi aprind şi eu una. Am dat din cap în sens negativ, continuând să scrutez cu privirea fiecare colţisor al camerei, care, pentru prima dată, îmi părea total străină şi nefamiliară.
 
 -Ştii, am sperat să pot amâna acest moment la nesfârşit, dar din nefericire amânarea e doar o amăgire mascată. A întârzia lucrurile nu înseamnă că ele dispar, şi cu atât mai mult efectele lor. Ele sunt acolo şi îţi rod neîncetat conştiinţa. Şi totuşi e un rău necesar. Un rău reconfortant, cel puţin pentru o perioadă. Nu ştiu cât ai să înţelegi din ceea ce îţi voi relata, nu sper nici că mă vei putea privi la fel, sper însă că voi găsi în tine omul care îmi va întinde o mână caldă şi pe care o voi strânge cu toată dragostea şi furia.
 
 Cu cât introducerea era mai lungă cu atât simţeam că inima mi se zbate neputincioasa. Sudoarea rece mi se prelingea pe frunte şi îmi frecam mâinile din ce în ce mai repede si mai apăsat. Voiam să spună odată, să spună că e un criminal fără remuşcări, motivele nu ar mai fi contat. Dar Teo amâna momentul cu pauze lungi şi apăsătoare în care secundele stăteau atârnate la poarta timpului şi nu voiau să treacă prin ea. Timpul se întârzia pe sine şi eu simţeam că mă sufoc cu fiecare secundă rămasă captivă în infinit.
 
 -Tatăl meu era un influent om de afaceri. Locuiam în Braşov cu el, pe mama n-am cunoscut-o niciodată. Probabil din cauza asta tata a încercat să ne ofere ce-i mai bun, mie şi fratelui meu. Da, am un frate pe care nu l-am mai văzut de câţiva ani. A plecat la studii în Anglia şi nu s-a mai întors. Ne-a mai scris câte un e-mail la început dar după un timp nu a mai dat niciun semn. Ştiu că lucrează la o bancă din Manchester. Anul plecării lui George în Anglia a fost un an crunt pentru tata. Afacerile începuseră să meargă din ce în ce mai prost, începuse să-şi reia vechiurile obiceiuri: cazinourile şi alcoolul, şi a pierdut şi puţinii bani care-i mai rămăseseră pentru punerea pe picioare a unei firme de cherestea.

 S-a împrumutat aşadar la doi cămătari din Sibiu o sumă mare de bani pe care a investit-o într-o companie care la scurt timp a dat faliment. Aşa cum probabil îţi imaginezi, cei doi cămătari au venit să-şi ceară banii înapoi. Tata între timp vânduse apartamentul din Braşov şi atunci am hotarat sa ne mutam la o veche prietenă de-a lui din Ploieşti, pana cand aveam sa ne repunem pe picioare. Se pare că ghinionul ne-a urmărit şi acolo, acesta fugind cu toţi banii tatălui, bani care reprezentau datoria pentru cei doi. Atunci ne-am gândit să îl căutăm pe George şi să plecăm în Anglia. Din păcate nu am apucat să ne ducem planul la bun sfârşit. Într-una din zile, pe când mă plimbam cu rolele prin parcul de la Sală Sporturilor, zi pe care ti-o amintesti si tu la fel de bine, da, e ziua cand ne-am intalnit pentru prima data; încercând să-mi limpezesc gândurile, tata avea să dispară pentru totdeauna. Ajuns în apartament, am găsit pe masă din bucătărie un bilet pe care scria "Datoria se plăteşte". Am anunţat imediat poliţia dar neavând nicio pistă, nu au elucidat cazul. Am ştiut atunci imediat că cei doi au venit să regleze conturile. Pentru că tatăl meu era singura fiinţă din lume care nu mă abandonase nici când înota în mizeria cea mai mare, am hotărât să le iau urmele in cautarea razbunarii. Atunci…