V-am mai zis eu odată că cele mai interesante discuții le auzi fără să vrei fie în autobuz, fie la țigară la locul de muncă. Așa se face că ieri dimineață, la prima pauză luată, zgribulită și cu o ceașcă mare de cafea cu lapte în mână, am ieșit afară să-mi fumez țigara. Nu era foarte multă lume și asta era un motiv în plus de a rămâne, deși frigul de afară nu era deloc printre cei mai decisivi factori. Așadar, mi-am aprins țigara și nu la mult timp au venit lângă mine două tipe cu un tip care discutau cu patos despre un potențial team building, știți voi, cum se practică prin corporații.
Tipu, își aprinde și el o țigară, încearcă de vreo două trei ori, de fapt, dacă-mi amintesc bine, abia din a treia oară i-a ieșit. Mare filozofie și cu brichetele astea… Și începe discuția:
-Mergeți cu mine cu mașina în team building, da?
Gagicile entuziasmate, răspund aproape la unison că da, normal.
-Da, dar să vedem pe unde o luăm să nu dăm de poliție.
Tăcere și ochi mari. Tipele nedumerite își iau inima în dinți și întreabă care-i baiu` dacă e poliție.
Unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat în orele de training de vânzare a fost să înlocuim "Ce părere aveți despre produsul x? El face asta și asta și asta" cu "Ce ați simți dacă ați avea produsul x și ați putea face asta, asta și asta [inserăm aici beneficiile pe care un produs îl va aduce potențialului client)?". E o diferență mare între a întreba pe cineva ce părere are despre un produs și cum crede că l-ar ajuta produsul respectiv și a-l întreba ce simte el în legătură cu ce face produsul pentru el. Adică să vorbim în beneficii și nu în potențialitate. Să lăsăm clientul să vizualizeze și să simtă că de la el a venit decizia achiziționării lui și nu că vânzătorul i-a băgat-o pe gât..jpg)
Cum mă întorceam eu azi cu autobuzul de la serviciu și stăteam eu liniștită contemplând dezamăgită zăpada care începea să se topească, mi-am ațintit privirea pe machiajul tipei din fața mea Superb! De la finisaj până la asocierea culorilor, de la îmbinarea tușului până la conturul fain al sprâncenelor… ce să mai, mi-am zis că doar o tipă cu talentul unui make-up artist ar putea scoate din pensule asemenea capodoperă…Însă cum toate lucrurile frumoase se termină prea repede..sau din categoria "to good to be true", involuntar privirea mi-a alunecat mai jos de ochi…
Cu totii avem zile bune si zile…sa le zicem mai putin bune. E normal, natural, firesc si nu trebuie sa fim stanjeniti din cauza asta….cand vorbim despre intalnirile cu familia si prietenii. Ei ne stiu cum suntem si vor intelege ca exista motive intemeiate in spatele atitudinii noastre nu tocmai placute. Dar ce se intampla atunci cand avem o zi proasta, ne trezim intr-o forma deloc de invidiat si cu toate astea trebuie sa socializam cu persoane noi? Nu stiu, fie ca mergem la un interviu, sau luam cina cu prietenii iubitului sau suntem in prima zi de scoala/serviciu etc. Situatiile in care suntem fortati de imprejurari sa socializam sunt multe si stim foarte bine ca prima impresie poate fi cea definitiva asa ca nu trebuie sa ne lasam prada proastei dispozitii sau starilor "de naspa" pe care le avem si sa incercam pe cat posibil sa facem de fiecare data o impresie buna.
S
În filmele de dragoste ne-am obișnuit deja să întâlnim aceleași stereotipuri, aceleași idei și povești bazate pe aceleași personaje obosite, ireale și plictisitor de des întâlnite. Ar trebui să se interzică love story-urile care prezintă oamenii ciudați în cele mai drăguțe și atractive moduri care la un moment dat, te fac să crezi că what the hell, dacă tot se propagă ideea asta înseamnă că pe undeva pe acolo trebuie să existe un mic sâmbure de adevăr. Greșit! Pentru că, din păcate, de cele mai multe ori uităm că viața reală e una și ce vedem în filme alta, dar cum viețile multora dintre noi sunt banale și anoste, preferăm să le trăim cu impresia eronată că ce se întâmplă în filmele siropoase poate la fel de simplu aplicabil și-n viața reală. 
