Nu știu dacă v-am zis până acum dar eu nu sunt genul care să ascult 100 de melodii pe zi, și dacă stau bine să mă gândesc nici într-o lună sau două nu ascult atâtea. Mie îmi pică pe câteva și le ascult până 'le tocesc', până ne epuizăm reciproc.. Dacă apuc să mă îndrăgostesc de o melodie o țin pe repeat zile întregi și nu alternez playlist-ul decât tot cu una, maxim două, să mi se facă iarăși dor de cea pe care am pata pusă. Ei, așa se face că au trecut mai bine de două luni din anul apocaliptic 2012-that is, și Ana n-a ascultat decât câteva piese care au însoțit-o pe drumul spre serviciu, la întoarcere, la cumpărături, în casă în fața ecranului în timp ce scria pe blog, în timp ce comenta pe blogurile voastre. Și chiar și atunci când își exersa non talentele culinare sau își făcea de lucru prin casă ocupându-se cu treburi gospodărești: un călcat, o spălare de rufe, un șters de praf etc. Ce s-o mai lungim, i-au fost ori de câte ori a avut nevoie de ele, i-au pătruns ușor prin vene, apoi s-au cuibărit în suflet și încă stau bine acolo până când altele le vor lua locul așa cum s-a întâmplat până acum de nenumărate ori.
1. Lykke Li – I follow rivers
Când am ascultat-o prima dată nici măcar nu mi-a plăcut. Cred că dacă n-o auzeam întâmplător și a doua oară la petrecerea de Crăciun a companiei o uităm. Ei bine în spațiul ăla larg a sunat atât de bine încât a doua zi când am ajuns acasă am căutat-o și am ascultat-o până la epuizare. Încă o fac pentru că, așa cum zicea și un dj de la radio (nu mai știu de la ce post, nu sunt fidelă doar unuia singur) este genul de piesă pe care o poți asculta de 1000 de ori fără să ajungă să te plictisească. Are versuri ușoare fără vreo semnificație adâncă, nici vocea tipei nu e deosebită dar ritmul e pur și simplu so unique că n-ai cum să o asculți de câteva ori și să nu te îndrăgostești. Într-una din zile, în timp ce mergeam pe stradă cu gândurile în aer, ascultând "I follow rivers" am început inevitabil să zumzăi pe ritmul ei și așa m-am simțit ciudat că nu-mi dădeam seama de ce oare toți care treceau pe lângă mine se uitau lung. Da, în mintea mea fredonam doar în gând.
Pentru că fiecare anotimp are melodiile lui și pentru că cele mai frumoase melodii de iarnă se ascultă la Magic FM ^.^ și nu numai d-asta, am decis să continui seria melodiilor frumoase și inspirationale cu o selecție de cântece pe care eu le ascult de câțiva ani încoace în perioada asta a anului. Dacă toamna are acordurile ei melancolice, vara e cheerful iar primăvara e anotimpul renașterii, iarna ne încântă cu cele mai calde colinde de sărbători. Am încercat să alcătuiesc un top dar nu mi-a ieșit, așa că ordinea e pur aleatorie. De menționat că am tăiat de pe listă o grămadă căci astfel ieșea un post kilometric. Ah da, era să uit…printre melodii nu o să găsiți colinde românești…pentru ca majoritatea mi se par a fi prea triste și deprimante. Don`t get me wrong, Hrușcă e un talent "din născare", doar că…pur și simplu de Crăciun simt nevoia să fiu veselă nu să mă smiorcăi.
Atunci când văd o reclamă primul lucru care-mi atrage atenția e melodia. Ori dacă mă enervează încă de la început oricât de puternic ar fi mesajul reclamei pur și simplu o ignor. Cam așa s-a întâmplat și cu reclama Vodafone Mega care e cum nu se poate mai enervantă și mai lipsită de orice logică: copii, mega, mai vreau copii. Let`s be serious. It sucks. N-au treaba bebelusii dansatori cu traficul de internet oricat ti-ai chinui sinapsele sa le gasesti un sens. Dar cum postul ăsta nu este despre reclamele cu melodii enervante, am să vă prezint care sunt cele trei melodii preferate din reclame care m-au făcut nu numai să-mi placă reclama și mesajul dar să și ascult obsesiv si pana la epuizare melodiile respective.
Eu chiar sunt pasionata de muzica din reclame, asa ca daca va mai aduceti aminte reclame din trecut cu soundtrack-uri faine, please do share!
Pentru mine toamna e singurul anotimp care are playlist-ul său. (excepţie face inevitabil luna decembrie când vrând-nevrând parcă te trezeşti dimineaţa fredonând încet o colindă de iarnă). Dar toamna, da, toamna, nici nu ar avea cum nu să fie anotimpul cu cele mai sensibile piese, cu cele mai frumos cântate versuri. Şi ca în fiecare an, în preajma lui 1 septembrie îmi scotocesc prin cd-urile cu muzică (yuhuu, da, mai am încă aşa ceva, de acum muuulti ani) şi caut folderul denumit "Autumn in my heart" melodiile mele de suflet. Adevărat, nu am mai instalat winamp-ul de ani buni, obişnuind să le caut pe youtube, dar anul ăsta am să-mi creez un playlist pe trilulilu cu cele mai faine dintre ele, ca anul viitor să se pună praful şi mai gros pe husa cu cd-urile de altădată. Pff, da..stiu, am tot scris zilele astea despre toamna si ale ei nostalgii, despre regrete si amintiri, si nu promit ca asta e ultimul post dedicat acestui anotimp.
Cam aşa m-a făcut să mă simt căldura de afară. Dead or Alive. Dar ajungem şi acolo cu povestea. Am plecat împreună cu Alexandra, prietena mea, din Ploieşti cu trenul de 13:07 minute – din Gara de Sud. Cele 40 de minute cu acceleratul au trecut imediat, iar norocul cel mai mare e că am nimerit un tren cu aer condiţionat. Nu ştiu dacă acum toate au aşa ceva, dar eu m-am simţit bucuroasă că n-o să-mi iasă limba de un cot în drumul spre capitală. În Bucureşti am smsuit-o pe Tomata să îmi zică unde este (ştiam că va ajunge şi ea la concert, aşa că i-am propus vineri să ne vedem, căci cum ea e din Timişoara, eu din Ploieşti, şanse prea dese să ne întâlnim n-or să se ivească). Mi-a comunicat locaţia: Il Venetziano din Afi Palace. Cel mai fain a fost că am ajuns acolo cu metroul şi iarăşi am avut parte de răcoare. Primul lucru care am întrebat-o după ce mi-a zis de Il Venetziano a fost dacă acolo se fumează. Când a răspuns că da, am zis "yey"! Nu ştiu de ce am rămas cu ideea că în Mall-uri nu prea sunt locuri unde poţi fuma. Noh, se vede că nu frecventez prea des genul ăsta de locaţii.
Am ajuns acolo şi am dat de o Tomată vorbăreaţă, deschisă si foarte sinceră şi de o Ciupercuţă + un iubit al ei la fel de simpatici. Mi-a plăcut de ei foarte mult, am discutat, am râs, am făcut poze, ne-am simţit super. Au trecut pe la masuta noastra si Prinţesa Urbană si Oana. Partea cea mai naşpa a venit când a trebuit să părăsim Mall-ul şi să mergem spre Piaţa Constituţiei unde urma să aibă loc concerul Bon Jovi. Era 16 şi un pic ceasul şi soarele era parcă mai nemilos ca niciodată. Ajunşi la intrări, Tomata s-a îndreptat către poarta de acces Golden Circle iar noi 4 am rămas la Normal Circle. Trei ore am aşteptat în caniculă apariţia lui Bon Jovi, dar a meritat din plin. Melodii precum: Always, Living on a prayer, Have a nice day, Bed of Roses, Dead or Alive şi arhicunoscutul hit: It`s my life au făcut mulţimea să vibreze şi să fie mai vie ca la oricare dintre concertele la care am mers până acum. Totuşi mi-a părut rău că nu au avut în setlist şi melodia Blaze of Glory, cred eu că merita şi ea ascultată live . M-am bucurat enorm când am reuşit, prin nu ştiu ce minune, să mă ridic pe vârfuri şi să-i văd capul solistului şi puţin din Richie, şi asta nu doar pe proiector. Cât mi-aş fi dorit să fiu mai înaltă, dar tot nu aş fi venit pe tocuri cui de 12 cum am văzut că s-au etalat unele dudui. Patru ore mai târziu, prin parc, iubitu le făcea masaj în talpă. De eram eu gagică-su, îi dădeam eu numa` masaje Apăi, dragă, cin` te pune să vii pe tocuri la concert, ah?
Un alt aspect care nu mi-a plăcut a fost semnalul de la Vodafone. Cu juma de oră înainte de începerea concertului n-a mai mers să intru pe Twitter, mail, pe nimic. Nici sms-uri nu mai puteam trimite. Cred că totuşi cele 50000 de persoane pe vreo 2-3 relee Vodafone au fost cam multe. Ei, cel puţin am twitterit şi foursquare-uit până la începerea concertului, căci apoi am rămas doar cu intenţiile şi dorinţa şi spre final un Iphone obosit de atâtea încercări şi mort în misiune.
All in all a fost un concert superb care a durat trei (3!) ore! A fost de asemenea şi cel mai lung concert la care am mers.Bon Jovi a deschis scena la ora 20:00 şi abia la 22:55 au terminat. Şi la cât de mulţumiţi au fost de public cred că ar mai fi stat pe acolo minute bune! (dar din câte ştiu autorizaţia de a cânta o aveau până la ora 23:00, aşa că şi să fi vrut să ne încânte mai mult, nu s-ar fi putut pune cu primăria). După interpretarea piesei Always (cand publicul a cântat toata piesa cap coadă odată cu solistul) acesta a zis ceva în genul "We`re sorry we haven`t come here earlier"... Pentru ca da, a devenit un obicei ca trupele faine să vină spre sfârşitul carierei şi în România. Parcă le vedem pe Rihanna şi Gaga venind la 50 de ani să ne cânte S&M si Bad Romance. (nu râdeţi, ca pe Madonna la fel am văzut-o). Încă un aspect care mi-a plăcut e că deşi au trecut aproape 30 de ani de la debutul trupei, anii nu au trecut şi peste vocea solistului. A cântat piesele ca la început: acelaşi timbru vocal, aceeaşi intensitate…ce să mai...*divin*!
Aseara baietii de la BUG Mafia au lansat noul lor videoclip "Fara cuvinte" in colaborare cu Loredana. Se vede ca stilul lor s-a maturizat foarte mult in ultimii ani, si mai ales se vede mana regizorului Alex Ceauşu care este responsabil de videoclipurile cu tenta destul de "dark" din ultima vreme. Ca de obicei, melodia se poate downloada gratuit de pe site-ul oficial BUG Mafia.
Nu stiu daca voi aveti cantece care va ajuta sa va reamintiti diverse momente din viata. Eu am o sumedenie de astfel de melodii. Sunt piese pe care daca le ascult imi amintesc de copilarie si de jocurile cu care ma desfatam cu cea mai mare bucurie si incantare. in special coloana sonora a anime-ului "Sailor Moon", childish stiu. Dar de fiecare data cand ascult intro-urile imi aduc aminte de emotiile de atunci, de verile insorite petrecute la bunici la tara, de prietenii mei de atunci, de cartile de colorat si de colectia mea cu Sailor Moon, de serile cu luna plina cand ne strangeam toti si povesteam nimicuri frivole si copilaresti. De focul facut pentru a alunga tantarii, de jocurile nevinovate ale copilariei, de primii fiori ai dragostei, de primul sarut si primele dezamagiri. De zilele cand spuneam "cand am sa fiu mare.." si de primii pasi catre scoala insotiti de acele "eu pot" spuse atat de increzator.
Alte melodii imi amintesc de momente cand am fost fericita, dezamagita, disperata, implinita si iubita. Sunt melodii care atunci cand le dam play fiecare ritm si vers ne amintesc de ceea ce nu am putut fi si de ceea ce am visat si nu s-a implinit. Melodii care ne aduc lacrimile cu aceeasi candoare si aceeasi inocenta ca ale primei adieri reci de toamna, semanand in suflet deziluzia si neputinta de a schimba ceva. Sunt insa si acele cantece care ne fac sufletul sa vibreze in acorduri colorate si care sadesc si acum speranta si iluzia de mai bine cu aceeasi intensitate ca atunci cand le-am auzit prima data si ne-am indragostit de ele.
Eu cand vreau sa cunosc o mica parte din sufletul cuiva il intreb ce melodii asculta. Le caut si le ascult si eu. Muzica pe care o iubesti iti defineste si iti contureaza personalitatea. Au fost momente cand am ascultat piese pe care altii le iubeau si mie nu imi transmiteau nimic. Erau oameni pe care ii cunosteam, pe care ii iubeam si nu puteam sa gasesc nimic special in melodiile lor preferate. Apoi m-am gandit ca poate nu melodiile respective erau deosebite ci momentele de care acestea ii legau.
Avem nevoie de muzica pentru a ne face sufletul sa vibreze, pentru a ne lega mai profund de fiecare moment al vietii. Noi oamenii uitam mult prea repede de multe lucruri si oameni care au fost la un moment dat importanti pentru noi. Ii uitam pentru ca ne readaptam, ne facem alti prieteni, alte hobby-uri si alte pasiuni. Si da, e mai bine asa. E inutil si obositor sa caram povara fiecarei amintiri pe umarul constiintei si al memoriei. Dar e inviorator si reconfortant sa stim ca o melodie le va purta dezinteresata in locul nostru pe fiecare dintre ele. Asa ca, alegeti-va cantecele care va definesc, ascultati-le, iubiti-le si dati-le lor cu imprumut amintirile voastre. Vor fi mereu acolo cand le veti cauta si fara sa va ceara nimic in schimb, atunci cand le veti reasculta, va vor readuce mireasma clipelor demult apuse.
Asadar, care sunt melodiile pe care obisnuitati sa le ascultati si acum le-ati lasat uitarii? Si doar daca le auziti intamplator va aduc aminte de cat de mult le indrageati si de cate amintiri ati trait si cate ati simtit, doar ascultandu-le?
Nu știu dacă v-am zis până acum dar eu nu sunt genul care să ascult 100 de melodii pe zi, și dacă stau bine să mă gândesc nici într-o lună sau două nu ascult atâtea. Mie îmi pică pe câteva și le ascult până 'le tocesc', până ne epuizăm reciproc.. Dacă apuc să mă îndrăgostesc de o melodie o țin pe repeat zile întregi și nu alternez playlist-ul decât tot cu una, maxim două, să mi se facă iarăși dor de cea pe care am pata pusă. Ei, așa se face că au trecut mai bine de două luni din anul apocaliptic 2012-that is, și Ana n-a ascultat decât câteva piese care au însoțit-o pe drumul spre serviciu, la întoarcere, la cumpărături, în casă în fața ecranului în timp ce scria pe blog, în timp ce comenta pe blogurile voastre. Și chiar și atunci când își exersa non talentele culinare sau își făcea de lucru prin casă ocupându-se cu treburi gospodărești: un călcat, o spălare de rufe, un șters de praf etc. Ce s-o mai lungim, i-au fost ori de câte ori a avut nevoie de ele, i-au pătruns ușor prin vene, apoi s-au cuibărit în suflet și încă stau bine acolo până când altele le vor lua locul
.gif)
.png)
.jpg)
P
Cam aşa m-a făcut să mă simt căldura de afară. Dead or Alive. Dar ajungem şi acolo cu povestea. Am plecat împreună cu Alexandra, prietena mea, din Ploieşti cu trenul de 13:07 minute – din Gara de Sud. Cele 40 de minute cu acceleratul au trecut imediat, iar norocul cel mai mare e că am nimerit un tren cu aer condiţionat. Nu ştiu dacă acum toate au aşa ceva, dar eu m-am simţit bucuroasă că n-o să-mi iasă limba de un cot în drumul spre capitală. În Bucureşti am smsuit-o pe Tomata să îmi zică unde este (ştiam că va ajunge şi ea la concert, aşa că i-am propus vineri să ne vedem, căci cum ea e din Timişoara, eu din Ploieşti, şanse prea dese să ne întâlnim n-or să se ivească). Mi-a comunicat locaţia: Il Venetziano din Afi Palace. Cel mai fain a fost că am ajuns acolo cu metroul şi iarăşi am avut parte de răcoare. Primul lucru care am întrebat-o după ce mi-a zis de Il Venetziano a fost dacă acolo se fumează. Când a răspuns că da, am zis "yey"! Nu ştiu de ce am rămas cu ideea că în Mall-uri nu prea sunt locuri unde poţi fuma. Noh, se vede că nu frecventez prea des genul ăsta de locaţii. 
Am ajuns acolo şi am dat de o 
Apăi, dragă, cin` te pune să vii pe tocuri la concert, ah? 
.jpg){kind=small}
Alte melodii imi amintesc de momente cand am fost fericita, dezamagita, disperata, implinita si iubita. Sunt melodii care atunci cand le dam play fiecare ritm si vers ne amintesc de ceea ce nu am putut fi si de ceea ce am visat si nu s-a implinit. Melodii care ne aduc lacrimile cu aceeasi candoare si aceeasi inocenta ca ale primei adieri reci de toamna, semanand in suflet deziluzia si neputinta de a schimba ceva. Sunt insa si acele cantece care ne fac sufletul sa vibreze in acorduri colorate si care sadesc si acum speranta si iluzia de mai bine cu aceeasi intensitate ca atunci cand le-am auzit prima data si ne-am indragostit de ele..jpg)
