Category Archives: I think therefore I blog

Aici și Acum … nu Atunci și Cândva

Suntem în permanentă căutare de … viață! Suferim, zâmbim, iubim și toate se întâmplă cu un scop în căutarea căruia ne aflăm dintotdeauna. Căutăm o semnificație în fiecare lucru pe care îl trăim, în fiecare sentiment care ne aleargă prin vene și în fiecare dezamăgire care ne ingenucheaza inima, când de fapt scopul e ea…viața însăși cu toate ale ei suișuri și coborâșuri. Da, suntem în căutarea binelui perfect și momentele când îl prețuim pe cel pe care îl avem sunt mai puține decât ne-ar fi îngăduit. Ați simțit vreodată că nu sunteți prezenți în viața voastră? Eu am simțit-o de nenumărate ori și nu, nu mă refer că trăiesc hrănindu-mă cu destinele altora sau că trăiesc mecanic fără să asimilez nimic din ce se întâmplă în jur, mă refer la faptul că trăiesc în viața mea de atunci și în viața pe care mi-o doresc s-o am cândva.

Tu i-ai spune că are cancer?

Nu am trecut prin asta și sper să mă ajute Dumnezeu să nu fiu nevoită s-o fac vreodată, însă cum este boala cea mai întâlnită în ultimul timp, nu ai cum să stai liniștit și să te gândești că pe tine sau pe cineva iubit de tine nu vă va ajunge niciodată. Chiar vorbeam mai acum ceva vreme cu o prietenă că nu mai auzi că se moare și de altceva decât de cancer. Cancer în stânga, cancer în dreapta. Boala fără leac și fără sursă. Dacă mă întrebați pe mine cred că unul dintre cei mai importanți factori care determină apariția lui este alimentația. Atâtea E-uri și atâția aditivi nu pot aduce ceva bun organismului nostru.

Acum vreo trei luni mi se făcuse dor de pate de ficat pe pâine, din ăla cum mâncăm eu copil student fiind și cheltuindu-mi toți banii de buzunar pe concerte și berici la terase, (mama, tocmai n-ai citit asta, ok? ^.^) așa că aflându-mă în supermarket am zis să trec și pe la raionul de conserve și să-mi aleg un pate de ficat. Dumnezeule Mare!

Am învățat că… (11 lucruri și atât)

Pentru că omul cât trăiește învață, pentru că cele mai mari adevăruri provin din cele mai uzate clișee și pentru că acest tag mi-a fost pasat de o Roșcată simpatică, am să vă împărtășesc 11 dintre învățămintele mele de om mare, matur, cu scaun și căciulă pe cap, cu toate tiglele pe casă și cum mai vreți voi să numiți maturitatea.

1. Am învățat că oamenilor mari le lipsește cu desăvârșire puterea de a ierta. Citeam acum câteva zile pe 9gag ceva tare drăguț care suna cam așa: Doi copii în parc se ceartă și își promit că nu au să-și mai vorbească vreodată. 10 minute mai târziu aceștia își împărțeau între ei jucăriile. Pentru copii e mai importantă joaca decât mândria. Așa cum și pentru noi ar trebui să conteze  prietenia și iubirea …mai mult decât încăpățânarea și orgoliul.

2. Am învățat că doi oameni asemănători pot avea viziuni total opuse. Că indiferent câte puncte în comun ai avea cu cineva întotdeauna se va găsi cel puțin un aspect care să  separe drastic părerile

Ghici ghicitoarea mea, ia mai du-te-n…

De obicei nu-mi place sa comentez pe teme la care nu am competente si nu ma pricep. Pe principiul ca daca nu am fost la fundul guvernantilor sa stiu ce fac si ce invart cu exactitate nu prea am ce sa comentez in necunostinta de cauza. Asta nu inseamna ca uneori nu pot sa imi spun o parere, chiar si neavizata. Este parerea mea de cetatean. Eu cred ca actualul guvern, in frunte cu presedintele ar trebui sa zboare.

Ar trebui sa zboare pentru ca sunt nesimtiti si corupti, si mai ales ca sunt obraznici si zeflemitori in fata dovezilor. Eu ii urasc din ficati de prin 2009 cand mi-am dat seama ce teapa mi-am luat cand i-am votat. Tardiv ce-i drept, dar mi-am dat seama. Ii urasc de cand Boc, acest Duncan McLoud al premierilor tot este reinstituit de Basescu, facandu-ne "in your face" cu durere-n penis fata de vointa populara. Ii urasc de cand in plina recesiune economica ei au gandit ca e bine sa mareasca birul asupra oamenilor si a firmelor, in loc sa lase economia mai lejera, au sufocat-o si mai mult.

Nu ma mai tem de batranete

Daca m-ati fi intrebat acum ceva timp care este cea mai mare temere a mea, v-as fi raspuns ca am doua si nu doar una. Prima este frica de batranete, de faptul ca timpul trece mai repede ca atunci cand eram copii, iar cea de-a doua este moartea. Dar nu moartea cauzata de imbatranire ci de una subita. Stiu ca niciodata nu suntem pregatiti sa trecem dincolo dar parca daca atingi o varsta lucrul asta ti se pare din ce in ce mai firesc si mai usor de acceptat.

Curiosii mor repede…

și nesatisfăcuți.

Asta dacă dau peste cineva ca mine care n-ar răspunde întrebărilor personale nici să-l piști cu ceară. Mie îmi plac oamenii deschiși, vorbăreți, cei care povestesc mult și frumos, în primul rând pentru că mă ajută pe mine să nu fac eforturi să întrețin conversația și în al doilea rând pentru că unii dintre ei, subliniez…doar unii, sunt chiar adorabili. M-am obișnuit cu ideea că sunt oameni care se simt confortabil să povestească treburi personale și celor pe care abia îi cunosc. Ca de pildă în tren, sau în autobuz, sau în stația de autobuz, sau la o țigară în pauza de la muncă. Dacă inițial am fost nu uimită ci șocată cu câtă ușurință se deschid unii oameni, ei bine acum îi iau că atare și îi ascult, fac și pe psihologul dacă e nevoie.

Cum tratăm mahmureala

Știți voi replicile celebre după o noapte cruntă de beție: "E ultima oară când mai beau!" sau "Nu mai beau niciodată!"? Ei, cred că măcar o dată în viață și tot am simțit pe propria piele efectele secundare ale unei nopți care a lăsat ca amintire doar pahare și sticle, alcool și voie bună, căci de întâmplări sau evenimente nici nu se pune problema. Că vorbim despre aniversarea noastră, a unui prieten, de o petrecere de Revelion sau pur și simplu de un chef cu prietenii, prezența alcoolului nu a putut fi evitată, ba chiar ne-am înfruptat, desi nu ne propusesem, mai mult decât era cazul din licoarea lui Bachus și am sfârșit a doua zi dimineață cu o mahmureală de toată frumusețea: dureri insuportabile de cap, senzația permanentă de deshidratare, starea de vomă, oboseală și amețeală permanentă.

Practic după o noapte de petrecere și voie bună a urmat o zi sumbră în care am fi preferat să nu fim nevoiți să ne dăm jos din pat. Dar de cele mai multe ori a vrea nu echivalează cu a trebui, astfel că am sfârșit  plecand fie la școală, fie la serviciu așadar, am fost nevoiti să ne adunăm forțele și să ne dăm jos din pat.  Am să vă spun câteva mici trucuri pe care eu le-am folosit (în tinerețe, bien sur, acum suntem oameni serioși nu ne mai lăsăm pradă desfătării și a alcoolului *cu una cu două*)

Mai bine nu discutăm despre ele

Sunt acele subiecte despre care oricine are o părere, subiecte cărora cu greu le găseşti calea de mijloc şi nu atrag decât dispute şi discuţii în contradictoriu. Credeţi-mă că le-am testat pe pielea mea aproape pe toate. Aşadar, când întâlniţi o persoană nouă şi simţiţi că vreţi să aveţi o legaura cu ea, de orice natură ar fi, încearcaţi să evitaţi câteva dintre subiectele care mai degrabă ar dăuna decât să ajute la consolidarea relaţiei.
Am să menţionez doar câteva dintre subiectele delicate pentru care eu mi-am smuls părul din cap, la figurat vorbind, încercând să îmi impun punctul de vedere. Conlocutorul meu a făcut acelaşi lucru şi am sfârşit scoţând scântei amândoi. Aşa că, decât să riscăm să fim înconjuraţi de fulgere şi tunete metaforice şi să sfârşim prin a-l considera pe celalat încăpăţânat şi incapabil să ne accepte punctul de vedere, (căci în niciun caz nu o să ne împăcăm cu ideea că şi noi facem acelaşi lucru), mai degrabă nu discutăm despre ele.

Tatuajele. Să eliminăm câteva prejudecăţi

Unii le găsesc cool, alţii le consideră naşpa, eu am două tatuaje (momentan) şi sunt foarte încântată de ele. Nu regret nicio clipă că le-am făcut şi dacă aş da timpul înapoi tatuajele sunt printre alegerile pe care cu siguranţă le-aş mai lua. Primul tatuaj l-am făcut acum 6 ani, se regăseşte pe încheietura mâinii stângi. Sunt 4 caractere în Hiragana. Şi acum îmi aduc aminte că am dus-o pe maica-mea cu preşul câteva luni bune cum că ar fi făcut cu marker-ul. Când mă întreba de ce nu se mai şterge după baie, îi ziceam că se duce, normal că se duce, doar că îl fac eu înapoi. Apoi i-am zis că e tatuaj temporar, că o să se şteargă în vreo 3 ani. Într-un  final s-a prins şi n-a avut încotro decât să-l accepte. Al doilea tatuaj e pe omoplatul drept. E un fluture stilizat foarte mişto. Tatuajele le-am făcut la un cineva acasă. Îmi mai doresc unul, ceva mai mare, dar de data asta cred că am să merg la un salon şi nu pentru că nu mi-a plăcut ce a făcut el, ci pentru că durează mai mult..Trebuie să vii 2-3 zile la rând. Acum nu aş mai avea timp să pierd pe drumuri.

Piercing-uri…da, am avut şi eu unul în sprânceană acum vreo 2 ani. L-am ţinut câteva luni şi m-am plictisit. Am mai scris despre el într-un articol din iunie 2009. Era o dorinta mai veche de-a mea si am vrut s-o indeplinesc. Nu regret că am făcut-o. Simt eu aşa că mi-am făcut damblaua, cum s-ar zice. Dacă l-aş mai face? Da. Nu vreau să ajung la bătrâneţe  şi să regret că "uite mă, mi-am dorit şi n-am făcut-o şi p-asta".

Revenind la tatuaje şi la controversele create în jurul lor, am să încerc să contraargumentez cele mai des întâlnite prejudecăţi.

La bătrâneţe or să arate urât. Pielea o să fie zbârcită şi normal că se vor vedea urât şi inestetic.

O piele zbârcită cu un tatuaj nu e cu nimic mai greţoasă decât una fără tatuaj şi cu negi, pete sau alte cele. O piele de bătrân lăsată şi creponată e inestetică oricum. Tatuajul nu o face să pară ŞI mai zbârcită. Pe mine mă repugnă ideea unei babete cu pielea lăsată şi scoflecita care poartă bretele şi se îmbracă sumar. Că are ea şi tatuaje, piercing-uri, negi păroşi şi alte minuni sunt doar detalii.
De exemplu pe plajele din Larnaca e omu şi tatuaju`:  babe, tinere, moşi…majoritatea avea cel puţin unul, aşa că nici nu mai băgai de seamă. Totul ţine de mentalitate, de influenţa părinţilor. a educaţiei şi a ideilor cu care am fost crescuti. Una dintre cele mai cunoscute fiind aceea că doar puşcăriaşii au tatuaje. La noi e încă înrădăcinată gândirea aia de dinainte de `90, sufocată de atâtea prejudecăţi. Eu zic că fiecare are dreptul să îşi tatueze ce vrea, unde vrea, dacă asta e plăcerea lui. Cum plăcerea altora e să  se creade zmei pe motoare pe străzile atât de "bune" din România (şi eventual să rămână fără mâini şi  picioare, dar asta e alta poveste) aşa e şi cu cei cărora le plac tatuajele. Doar ca nu-si pun viata in pericol, nici pe a lor si nici pe a altora. Ok, poate nu e cea mai fericită comparaţie, dar aţi prins ideea.

Un tatuaj îţi poate afecta cariera?

Nu. Atat timp cat il faci in locuri, sa le zicem "strategice" si nu foarte la vedere, e in regula. Al meu, cel de pe spate, nu se vede decat la plaja. Nu prea port maiouri si putina lume stie ca il am. Cel de pe mana e mai greu sa-l ascund, dar fiind foarte mic nu deranjeaza si nici nu atrage atentia prea mult.

Un  tatuaj il ai pentru totdeauna. Ce te faci daca te plictisesti de el?

Primul răspuns care mi-a venit în minte când am fost întrebată asta a fost: ţi se pare că viaţa noastră e aşa lungă? Şi atât timp cât îţi tatuezi ceva ce te reprezintă, ceva ce semnifică sau a semnificat cândva ceva important pentru tine, e ok. Nu ştiu, eu sunt pro tatuaje. Nu în exces, că vorba aia, tot ce e exagerat dăunează. În cazul de faţă dăunează aspectului fizic. Eu vorbesc acum de cantităţi moderate.Ştim însă că în toate lucrurile există şi persoane care le place sa exagereze, dar  din fericire sunt cazuri izolate. Şi-n plus dacă chiar ţi s-a pus pata pe el şi nu îl mai vrei, îl poţi scoate prin operaţie cu laser, ce-i drept costisitoare, dar ideea e că se poate.
 
Deci cum spuneam,la iarnă vreau să-mi mai fac unul. De data asta ultimul. Încă nu m-am gândit ce va fi, dar sper ca până atunci să-mi vină o idee faină.

Later Edit:

tatuajul meu cu fluture:

  • Google Plus

  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Particip cu drag :)

    Particip la Social Media Summit
  • Arhiva