Archive for the ‘Personal’ Category

E prima poezie pe care am învăţat-o, încă înainte să merg la grădiniţă. Da, dacă unii au învăţat tradiţionalul "Căţeluş cu părul creţ", pe mine m-a învăţat un vecin mai mare poezia coanei Mitza. Şi după ce am reţinut-o vers cu vers am mers acasă şi l-am găsit pe tata în grădină. Repara ceva la maşină lui. Pe atunci asta făcea mereu când nu era la serviciu. Şi m-am dus fericită că am învăţat prima mea poezie. Vreau să vă zic că am reuşit să-i captez atenţia şi a ciulit imediat urechile. Era pesemne curios să mă vadă cum recit cine-ştie-ce poezie despre căţeluşi creţi şi raţe prin coteţ. Aşa că s-a uitat interesat spre mine, eu m-am aşezat jos pe iarbă, el a făcut ulterior acelaşi lucru. Şi am început să i-o recit încântată şi plină de patos. Şi n-am ratat niciunul din versurile colorate. Ştiu că tata se schimbase la faţă, îl pufnea râsul dar încerca să-şi păstreze calmul şi să fie atent. La finalul poeziei n-a mai rezistat şi a chemat-o şi pe mamă din bucătărie. Mi-a cerut să mai zic odată grozăvia de poezie. Mamă, femeie ruşinoasă, nu m-a lăsat să o termin. M-a întrerupt după primele versuri. Şi mi-a explicat, împreună cu tata, că nu e frumoasă poezia, că cine m-a învăţat a vrut să nu mă mai întâlnesc cu prinţesele şi prinţii din poveşti.  Că dacă o mai spun cuiva nu mai vien nici Moş Crăciun, nici Moş Nicolae la mine şi nici nu mă mai ia prinţul la castel..niciodată! Atât de tristă am fost că am început să plâng. I-am rugat să-mi promită că nu or să spună nimănui de poezie, că dacă într-o zi n-or să mai vină Moşii cu daruri la mine iarna, o să ştiu că ei le-au spus şi o să plâng până n-o să mai am aer.
 
Şi de atunci au trecut ani buni şi am uitat de coana Mitza. Până de curând când am aflat că poezia nu era pură ficţiune, ci inspirată din viaţa Mariei Mihaescu, o femeie deosebit de frumoasă, născută în anul 1885 în judeţul Prahova, supranumită şi "coană Mitza biciclista". Coana Mitza era cunoscută pentru atitudinea ei nonconformista şi libertină, dar îndeosebi pentru faptul că un renumit ziarist din acea vreme se îndrăgostise de ea. Acesta o urmărea zilnic în plimbările ei cu bicicletă pe calea Victoriei din Bucureşti. Coana Mitza a fost cunoscută şi ca fiind prima femeie care a mers pe bicicletă. Frumuseţea ei nu a trecut neobservată şi a iscat controverse potrivit cărora Mitza ar fi avut legături amoroase cu regele Ferdinand, Octavian Goga, Nicolae Grigorescu şi chiar regele Manuel al Portugaliei.
Toate aceste detalii despre Maria Mihaescu m-au dus cu gândul la frumosul roman al lui Alexandre Dumas-fiul," Dama cu camelii". Păcat că niciunul din marii noştri autori nu au scris ceva atât de frumos despre ea. Şi a rămas doar pamfletul obscen, pe care, cred eu, fiecare copil l-a învăţat sau măcar l-a auzit recitat, în primii ani ai copilăriei

 Săptămâna trecută am petrecut 30 de minute abordând o problemă care în ultimii ani continua să îmi zdruncine echilibrul zilnic: cablurile de sub birou. De fiecare dată când voiam să încep să îmi organizez ziua, să mă apuc să îmi scriu to-do-list-ul pentru săptămâna care urma, brusc apăreau în raza mea vizuală cabluri de tot soiul: de la cel de net, cel de la boxe, la fel şi fel de cabluri usb, încărcătoare de telefon, toate parcă coalizand în fiecare zi împotriva liniştii mele psihice. Nu, nu sunt nici pe departe obsesivo-compulsiva, dar de fiecare dată când voiam să mă apuc de o treabă la birou,cablurile respective îmi tăiau ca prin minune tot apetitul. Până în ziua respectivă când m-am gândit că e timpul să le fac felul. Le-am organizat frumos, le-am restrâns, le-am legat între ele şi în 30 de minute sub biroul meu nu mai rămăsese nicio urmă din mini haosul care era odată!
 
 Vara e pe sfârşite şi odată cu primele adieri de septembrie ne îndreptăm inevitabil atenţia de la soare, plajă, ştrand şi gratarelele din pădure către camera noastră, locul care urmează să ne ţină companie în perioada următoare canda afară nu mai e nici pe departe la fel de primitor şi prietenos ca vara. Şi pentru mine toamna e şi anotimpul schimbărilor. Nu ştiu de ce, dar mereu am avut impresia că anul se sfaseste odată cu vara. Parcă lunile septembrie-decembrie trec cel mai alert. Aşa că, odată cu venirea lunii septembrie încep să trag aşa o linie peste anul în curs şi să văd ce am realizat, ce trebuie să mai fac până la sarsitul anului şi câte din obiectivele pe care mi le-am propus pe 1 ianuarie s-au împlinit.

Astazi am fost in Bucuresti sa ma vad cu niste persoane foarte dragi mie. Nu stiu de ce, dar azi Bucurestiul m-a obosit. Si nu, nu e doar din cauza caniculei istovitoare. In primul rand traficul. Clar soferii bucuresteni au o problema cu sofatul. Daca nu se claxoneaza, se injura, se baga pe unde abia le incape masina, intra pe interzis, ei nu sunt soferi. Iar daca cumva indraznesti sa treci pe la o trecere de pieton nesemaforizata, va fi vai de tine! Vei cadea prada furiei dezlantuite a unor soferi stresati care daca stau mai prost cu nervii, te pot injura ca "nu te misti mai repede".

In al doilea rand, centru vechi al Bucurestiului. Vai, zau ca e jale! Am fost in Fire si am crezut ca nu mai ajungem, podulete de lemn, nailoane, cladiri in paragina, strazi cu asfalt lipsa…ce sa mai, delir total. Nu stiu ce anume se va mai reconstitui din centrul vechi, dar la cum arata acum zici ca tocmai s-a sfarsit razboiul. Ma rog, nu vreau sa ma enervez iar din cauza incompetentilor de la guvernare, ca sunt prea obosita, si energia imi lipseste cu desavarsire. Cica sa vezi aspectele pozitive ale capitalei, sa fim seriosi…nu ai mereu timp a mergi sa te plimbi in parcuri si sa admiri lebedele din Cismigiu. Asadar, Bucurestiul m-a obosit ingrozitor. Daca nu ar fi fost sa ma intalnesc cu niste fete grozave, as fi ramas cu un gust teribil de amar. Asa, macar raman cu inca o intalnire frumoasa care in ciuda prafului si a haosulului citadin, a fost superba! (love you, girls!) Ah, un lucru fain e pasajul de la metrou -statia  Universitate, mi-a placut dreptunghiul cu laser in care puteai juca fotbal. Awesome!

<

Azi am fost cu parintii mei sa imi cumpar rochia pe care o voi purta cand voi fi o doamna cu acte`in regula. Nu, nu…nu un fel de Nikita de la Romana. Zic asa, doamna. Si sincer va zic…atat de ciudat mi se pare. Nu imi vine sa cred ca a trecut timpul atat de repede. Sunt emotionata si sper sa iasa totul bine. Stiti si voi, organizarea nuntii e de cele mai multe ori o adevarata bataie de cap. Mai am o luna si 6 zile pana la marele eveniment, si din 18 septembrie…strumfita va fi una dintre femeile mcu pirostriile puse. V-am mai zis ca mi se pare ciudat?Simt ca parca nu ar fi vorba de mine.

Si ca sa nu para un simplu post in care imi descarc succint avalansa de emotii necontrolate (nu vreau sa ma dezlantui ca presimt ca vor urma adevarate romane), va intreb si pe voi…ati organizat pana acum vreo nunta? …Cum a fost, cum au decurs lucrurile? Povestiti-mi TOT. Lunile astea ma preocupa, cum ar spune RealBadPisy, maxim! Si nu ma intind mai mult pentru ca probabil voi mai reveni cu articole pe tema asta.

Intrebare despre rochita. Fundita e detasabila. S-o las acolo sau s-o scot?

Multu`.

PS: poza e facuta cu telefonul, asa ca…scuzati calitatea slaba a imaginii.