Category Archives: Blog and Blogging

Idei pentru a regăsi inspirația

Pentru că cei care bloguim constant știm cum e să rămâi pur și simplu în pană de idei și efectiv să stai în fața monitorului, cu o pagină albă în față pe care aștepți să se așterne de la sine gânduri și idei care întârzie să apară. Da, inspirația se pierde mai ușor decât ne-am închipui. Motive sunt destule: fie că am avut o perioadă stresantă, fie că suntem într-o pasă mai puțin creativă sau pur și simplu orice subiect despre care am putea scrie îl găsim că fiind neinteresant și atunci hotărâm s-o lăsăm baltă. Și mie mi s-a întâmplat de câteva ori să nu găsesc pur și simplu o idee de articol care să-mi placă și despre care să merite să scriu. Și atunci mi-am creat în minte o listă de idei pe care s-o am în vedere când mă aflu în momente de colaps al imaginației.

Revigorează o idee generală în funcție de sezon. Se apropie sărbătorile, poți scrie despre Crăciun, Anul Nou, activități de iarnă, vacanțe, împodobirea bradului sau poți povesti o întâmplare personală care să aibă legătură cu ele. În funcție de perioada anului se găsesc subiecte care pot fi "scoase de la naftalină" și pe lângă care poți broda impresii, păreri, opinii și ce-ți mai trece ție prin cap referitor la ele.

Susțin un #BlogJuan romantic: Alex Dima

Dacă inițial eram hotărâtă să merg cu tabăra blogJuanilor amuzanți, Alex Dima cu articolul lui atât de sincer și de bine argumentat și motivat m-a convins să-l aleg pe el, un copil romantic aflat la început de drum, un fotograf excepțional cu vise mărețe și calități de invidiat.



Pe Alex Dima l-am cunoscut în august în Redescoperă România. Cred că a fost printre primii cu care am discutat și printre puținii cărora am reușit să le asociez numele cu persoana. În fiecare seară ne așezam la terasa din față pensiunii la care am fost cazați și discutam o mulțime de lucruri. Ba chiar mi-a povestit și despre prima lui iubire și credeți-mă că a vorbit despre ea atât de frumos și de elegant cum rar mai vezi că o fac adolescenții de 18 ani.

Daily Cotcodac and my morning coffee.

Săptămâna asta a fost așa una foarte haotică și simt cumva că totul s-a tras de la programul de la serviciu. Atât nu-mi place că nu e același în fiecare zi. Dar cel mai, uhm, să zicem de foarte nasol e că îl afli pe cel de următoarea săptămână fix vinerea, cu alte cuvinte nu-ți poți face planuri că s-ar putea să nu te ții de ele. De exemplu peste două săptămâni m-a anunțat un prieten că e în premieră o piesă de teatru mistoaca chiar la noi în oraș.(avand in vedere ca n-avem parte de prea multe evenimente, chiar ti-e peste picior s-o ratezi) Mă întreba dacă vin. Apăi, nu puteam să zic nici da nici nu. De vrut eu vreau să ajung, dar dacă-mi fac planuri și se întâmplă fix atunci să încep programul după amiază mai tare mă oftic. Așa s-a întâmplat și cu petrecerea de luni. Am primit săptămână trecută un e-mail cu invitație la Cotco party, eveniment ce marca apariția în print a celei de-a doua ediții a revistei "Daily Cotcodac".

Cum stă treaba cu lingăii blogosferei

Despre cum stă treaba cu haterii am discutat mai demult-click aici să vă amintiţi- dar pe lângă această categorie de internauţi mai există şi cea a lingăilor, a celor care au făcut din pupatul în fund un sport de performanţă. Dacă despre prima categorie ştim clar că îndeletnicirea de bază a membrilor e cea de a trola blogurile, forumurile şi alte comunităţi online şi îi reperăm cu uşurinţă, pentru că, intenţia lor nu e nici pe departe aceea de a se ascunde, despre lingăi nu putem spune acelaşi lucru. Ei se ascund biiine de tot, se prefac şi încearcă pe cât posibil să fie subtili, dar, bineînţeles, un ochi bine format îşi da seama imediat cu ce fel de personaj are de-a face.

Orice sau mai bine deloc?

Citesc zilnic bloguri-bloguri cunoscute şi mai puţin cunoscute. Intru pentru că m-am obişnuit cu stilul autorilor, cu mediul de acolo, cu cei care comentează. E drept, nu fac parte mereu din cei care îşi dau cu părerea, şi clar citesc mai multe bloguri decât cele pe care şi comentez, doar că zilele trecute am rămas puţin dezamăgită de câteva dintre ele. Autorii blogurilor sunt impecabili atât ca şi idei cât şi că mod de expunere a şi acestora. Intru numa de drag să-i citesc şi îndrăznesc să spun că pe unele dintre ele mă simt ca acasă.

Aşa, vă spuneam că am rămas dezamăgită. Nu ştiu cum e mai bine, de aici şi ideea articolului, poate aveţi voi o altă viziune, dar eu sunt de părere că dacă nu ai idei de articol într-o zi, mai bine nu mai scrii nimic decât să pui 3 versuri, o poză sau vreun clip de pe youtube. Am mai tratat noi la un moment dat subiectul, dar acum situaţia stă diferit, pentru că nu vorbim de cei care şi-au făcut un obicei din a posta doar nimicuri ci de oamenii cu potenţial care, aflaţi în pană de inspiraţie, deh, nu-i de condamnat, se întâmplă oricui, recurg la astfel de metode  doar pentru a nu trece o zi fără să posteze ceva.
 
 Acum vă întreb pe voi, cum consideraţi că e mai bine când pur şi simplu te-a părăsit muza inspirationala şi nu ai nici cea mai mică idee despre ce să scrii pe blog:
 
 1. Să nu scrii nimic şi să aştepţi până când îţi vine o idee bună de articol, chiar dacă asta presupune scăderea traficului?
 
 2. Să fii constant şi să postezi ceva în fiecare zi, chiar dacă postarea are un conţinut mai slab, doar ca să  ţii cititorii "în priză"?

Bloguri personale…Câte oare?

Mi-am făcut blogul în 2009. Despre motivele mele, despre ce a însemnat atunci pentru mine a avea un blog am scris de nenumărate ori. Nu mă repet pentru că ele nu s-au schimbat prea mult. După ce mi-am făcut eu, nu exagerez, alte 7 persoane, la îndrumarea mea şi-au creat propriul blog. Unii dintre ei sunt activi şi astăzi, pentru alţii a reprezentat o pasiune de moment, ideea e că am inspirat şi asta m-a bucurat enorm. Recent, o prietenă de-a mea şi-a făcut şi ea blog, scrie foarte frumos şi eu încerc să mă ţin de capul ei să nu se lase. E vorba de Stormy, a mai comentat pe aici de-a lungul timpului, cu diferite nume. Mai devreme am avut cu ea o lungă discuţie la telefon. Nu e o surpriză că atunci când ne punem la taclalele stăm cu orele, iar dacă telefoanele ar avea fir l-am înroşi de fiecare dată. Acum ani buni când companiile de telefonie mobilă nu aveau oferte atât de generoase, plăteam facturi monstruoase.

Am întrebat-o dacă îi place în blogosferă. Mi-a răspuns sincer că nu. Că nu îi plac blogurile mecanice şi că ea asta a găsit, cu mici excepţii, în aproape toate blogurile pe care a poposit în ultimul timp. Şi sinceră să fiu i-am dat dreptate. Sunt puţini cei care scriu cu sufletul. Sunt puţini care îşi pun amprenta personală în ceea ce spun. Majoritatea se lasă duşi de trend, de val şi scriu doar ce cred că ar vrea alţii să citească. Nu mă refer că scriu pentru SEO două, trei rânduri şi gata, ci că nu scriu despre ei, despre ideile lor, nu critică, nu argumentează, ci doar relatează. Ca şi cum ai citi un ziar prăfuit cu ştiri. Ştiri şi informaţii despre orice. Dar foarte rar în articolele de pe bloguri găseşti printre rânduri omul din spatele lor. De multe ori încerc să citesc bloguri care mi-au fost recomandate, bloguri mari, şi când intru găsesc un mediu rece, neprimitor, robotic. Eu însă sunt perseverentă şi nu apăs X-ul din prima, încerc să mă strecor printre rânduri, să găsesc omul şi părerea din spatele articolului, să ghicesc ce fel de persoană e şi cum vede el lumea, dar de cele mai multe ori uşile sunt închise iar cheia e bine ascunsă.

Cred că pot număra pe degete blogurile în care atunci când intru mă simt ca în casa unui prieten. Din păcate şi eu am fost percepută la un moment dat ca având un blog rece. Grapefruits a spus asta la un moment dat. Am simţit ca şi cum mi-ar fi tras cineva o palmă. atunci că ar fi fost mai bine să îmi spună că nu-i place deloc blogul meu, că nu-i place cum scriu, că nu mă citeşte decât să spună că nu poate să comenteze pe blogul meu pentru că atunci când citeşte articolele mele are reţinerea de a-şi spune părerea. Şi lucrul ăsta mi-a dat de gândit. Am reflectat mult, am recitit articolele de pe blog şi am realizat că da, unele dintre ele erau parcă desprinse din reviste pentru femei, carieră, şcoală. Erau mecanice şi lipsite de acea strălucire personală. Şi am încercat să mă schimb. Am încercat, aşa cum am putut eu mai bine, să fiu eu însămi în articole. Am încercat ca  Ana 2.0 să fie aceeaşi cu Ana reală. De asta am şi făcut schimbarea de nume, de la strumfita cu eşarfă la Ana şi atât. Nu e deloc uşor să fii tu însuţi, pentru ca atunci când scrii e imposibil să nu te gândeşti cum vei fi perceput de cei care te citesc. Cineva spunea odată că e cu mult mai de admirat să fii urât pentru cine eşti decât plăcut pentru ceea ce pretinzi că eşti.

Şi va întreb pe voi, câte dintre blogurile pe care intraţi vă fac să vă simţiţi ca acasă? Pe câte dintre ele simţiţi că vă puteţi exprima liber părerile şi nedumeririle? Câţi dintre autorii lor vă fac să vă simţiţi bineveniţi?

Dacă nu îţi place să scrii`, de ce-ţi mai faci blog?

Şi nu mă refer la cei care au de ce să le aibă. Pretenţiile, de ele zic. Ci de cei care şi-au deschis un blog de 2-3 luni şi visează deja să facă bani din el. Ok, aţi spune, foarte frumos, oamenii sunt ambiţioşi, au un scop bine definit şi ce rost are să-i criticăm? Să lămurim câteva lucruri de la început, nu de alta dar parcă am aşa o presimţire că iar sunt acuzată de îngamfare şi alte atribute care, zic eu, nu mi se potrivesc. Nu am nicio aversiune faţă de bloggerii mici. Nu am făcut nicioadata genul ăsta de discriminări. Pentru mine contează cum scrie persoana respectivă, nu cât de veche este în blogosferă şi câtă notorietate are. Dacă aruncaţi o privire prin blogroll-ul meu veţi vedea că mai degrabă îmi sunt dragi cei mici decât cei mari. Şi asta nu pentru că nu citesc blogul lui Zoso, dar el nu are nevoie de un link în blogroll-ul meu, toată lumea îl ştie, dar unui blogger la început de drum, cu potenţial şi pe care mi îmi face plăcere să-l citesc, îi prinde bine un link. Aşa mai află unul, altul de el.

Ce vreau să zic e că încurajez bloggerii la început de drum, nu strâmb din nas când unul dintre ei îmi cere ajutorul, căci şi noi am fost odată începători şi alţii la rândul lor ne-au ajutat. Loc e pentru toată lumea, aşa că de ce să refuzăm să dăm un sfat unui blogger la început de drum? Am întâlnit deseori, la unii bloggeri cunoscuţi, atitudinea aia de.."get lost" când vine vorba de cei la început.. Nu îi condamn, ba chiar pana la un punct îi înţeleg. La început poate au fost şi ei mai receptivi, mai personali, au ajutat pe alţii, dar acum majoritatea au şi alte treburi pe lângă blog şi efectiv nu au timpul necesar să mai ajute. Şi aici intervin bloggerii medii care, cred eu, ar trebui să încurajeze pe cei care vin din urmă şi au potenţial. Subliniez…au potenţial. Pentru că, şi aici ajungem la miezul problemei, sunt foarte mulţi care duc lipsă cu desăvârşire de aşa ceva.

Când îţi faci un blog, un spaţiu personal, un loc unde să-ţi verşi dejecţiile, nervii şi frustrările şi orice altceva mai vrei tu, înseamnă că ai ceva de spus. Orice. Că e de bine, că e de rău, că înjuri, că scrii în metafore, că scrii despre tine, despre alţii, despre viaţă, modă, politică, societate şi ce mai vrei tu, dar scrii! Dar sunt bloggeri care au pretenţia să fie luaţi în considerare şi chiar să facă bani din blogging care postează doar filmuleţe amuzante de pe youtube, clipuri muzicale, versuri, citate şi poze. Să mă scuze cei care se regăsesc în această categorie, dar din punctul meu de vedere sunt nuli. Căci cu un bun dresaj şi un urangutan ar putea ajunge la performanţa copy-paste-ului. Nu vreau să fiu răutăcioasă, nu am criticat niciodată conţinutul unui blog atâta timp cât acolo am regăsit părerile autorului şi nu doar questii copiate de pe ici şi de pe colo. Şi nu, dacă precizezi sursa nu te face mai inteligent. Dacă nu eşti capabil să întreţii un articol cu ideile tale, să îţi laşi amprenta personală, să creezi conţinut (bun, prost, nu intrăm în amănunte când vorbim de treburi relative) de ce îţi mai faci blog?

Serios, de ce? Ca să ce? Să te numeşti blogger? Că ai auzit tu pe la tv că unii mai fac şi bani din asta? Că e cool şi în trend? Întreb tocmai pentru că nu înţeleg. Poate îmi explică şi mie cineva. Pentru că, news flash, dacă n-ai conţinut  blogul tău nu valorează nimic. Iar dacă te bucuri la cele câteva comentarii ale bloggerilor pe la care comentezi şi tu şi vin înapoi şi-ţi returnează comentariile, să nu crezi că gata, merge treaba. Căci sunt destule bloguri care au doar comentarii scurte, seci, aşa..ca să fie. Ori pentru mine astfel de bloguri sunt un mare zero barat. Cat despre comentarii, prefer  mai degrabă câteva păreri de la oameni care chiar au ceva de spus, decât 100 de comentarii în genul "da, aşa cred şi eu", "de acord cu tine", "te înţeleg perfect". Nu, mulţumesc. Dacă ţi-e lene să concepi un comentariu în care să legi 2-3 propoziţii, mai bine n-o mai face.

Şi ca să n-o mai dau dintr-una într-alta, ideea de bază e…dacă nu-ţi place să scrii, ţi-e lene, nu încerca să compensezi cu poze, clipuri, bancuri şi versuri. Pur şi simplu nu dă bine. Eu una când intru pe un blog de genul fug cât mai repede. Păi eu intru pe blogul tău să citesc părerile tale, nu să citesc bancuri sau să văd clipuri, ca aşa mulţumesc, pot căuta şi eu pe net dacă mă interesează. E ca şi cum m-ai invita la tine acasă şi când aş veni, în loc să te găsesc acolo, găsesc în sufragerie un ecran mare pe care rulează filme şi videoclipuri şi în dormitor o casetă cu Vacanţa Mare, asta aşa…ca să crezi tu ca n-am să mă plictisesc.

Închei cu un sfat pentru bloggerii la început: widget-urile cu starea vremii, ora exactă, data, cursul valutar nu au ce caută pe un blog. Credeti că pe toţi cititorii voştri îi interesează cum e vremea  în nu-ştiu-care parte a ţării ? Sau cu cât a mai crescut Euro? Treburile astea de portal se purtau în `98-2000, când erau la putere home.ro şi go.ro. Serios, nu mai încărcaţi blogul cu ele, strică şi din aspect şi nu fac decât să lase o impresie proastă celui care vă vizitează.
 
 În rest, numai de bine!

 
 Mnoh, atât!

  • 2 in 1: Pinterest & Instagram

    Follow Me on Pinterest



  • My Recent Tweets

    • Sincera sa fiu, nu ma mai mira nimic. Doar ca ma deranjeaza duhoarea mizeriilor facute pe fata.
    • E bine cand un blog de o luna castiga un concurs desi in regulament zice ca trebuie sa aiba minim 3 luni cc @ronewmedia
    • Da, de campania cu televizorul smart vorbesc. In regulament scria clar: cerinta obligatorie: minim 3 luni vechime! @samsungmobilero
    • Wow! halal campanie Cerinta obligatorie pt concurs e sa ai un blog de minim 3 luni si castigatorul are blog de o luna juma
    • Compromisurile in relatii » Questioare
  • google plus

  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Arhiva