Archive for the ‘Carti’ Category

Simona Ionita s-a nascut la 23 aprilie 1979 in judetul Dambovita. Este licentiata in Stiinte Administrative, absolventa a Facultatii de Administratie Publica, Universitatea Nicolae Titulescu. Absolventa a cursurilor postuniversitarede Relatii Publice in cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. In prezent este redactor la www.mayra.ro (revista online dedicata femeilor). Cartea de fata este de asemenea dedicata "femeilor care inca sunt in cautarea sufletului pereche, celor care deja l-au intalnit, dar doresc sa afle misterele reltiei dintre El si Ea si barbatilor care doresc sa cunoasca mai bine sufletul femeilor".

Trebuie sa recunosc ca lucrarea Simonei m-a facut sa imi schimb parerea despre autorii romani contemporani. Si mai cu seama despre autoare. Cartea de fata nu e nici pe departe lectura superficiala pe care o intalnim in toate cartile din ciclul "Chick Lit". Autoarea stie cum sa captiveze, stie cum sa atraga atentia si interesul cititorilor oferind argumente consistente pentru fiecare afirmatie pe care o prezinta.

Simona este de parere ca femeia care ajunge la 30 de ani intruchipeaza simbolul maturitatii sentimentale, al visurilor realizabile, palpabile, si al implinirii personale. Daca la 20 de ani femeia experimenteaza, gusta, testeaza cate putin din ceea ce ii place, la 30 este mai sigura pe ea, flirteaza atent, rafinat si intelege cand sa fie matura si cand sa fie copila si cel mai important poate trasa o limita clara intre cele  doua aspecte. La 30 de ani femeia isi doreste succes profesional, implinire afectiva si emotionala si stie cel mai bine ca ele au o mai mare satisfactie in sanul unei famili, alaturi de un barbat capabil sa ofere la randul sau stabilitate, confort si dragoste.

Citeste mai mult »

Nu îmi mai aduc aminte de ce am ales să îmi cumpăr "Casa Somnului". De obicei când merg la cumpărat de cărţi am deja o listă bine stabilită de romane de tot felul. Probabil s-a întâmplat ca de fiecare dată. M-a atras descrierea de pe spatele cărţii. Şi am cumpărat-o. Şi nu, nu am regretat. A fost o alegere inspirată. Nu e ceea aş numi o carte grea, dimpotrivă e un roman  uşor de citit care prezintă povestea detaliată a celor 4 personaje principale axându-se pe interacţiunile dintre ele şi pe evidenţierea diverselor probleme cu somnul pe care acestea le au.

Ce mi s-a părut inedit e modul în care Coe structurează capitolele cărţii. Capitolele impare ilustrează povestea protagoniştilor din vremea când aceştia erau studenţi şi se acomodau unii cu alţii, mergeau la diverse petreceri, întruniri, cursuri, socializau noaptea pe coridoarele căminului studenţesc, împărtăşind vise, idealuri şi dezamăgiri. Capitolele pare plasează acţiunea romanului în prezent când trecutul şi greşelile de atunci îşi pun amprenta amară pe destinele eroilor.

Sara, o tânără studentă, se pregăteşte să devină învăţătoare când realizează cu ajutorul iubitului său Gregory că  suferă de narcolepsie. De asemenea visele atât de vii şi de reale îi tulbură realitatea putând cu greu să distingă cu claritate ce anume s-a întâmplat cu adevărat şi ce anume sunt doar reminiscenţele unor vise pe care le-a avut în trecut. Gregory e student la medicină specializarea psihiatrie. Un personaj obsedat de studiul somnului şi ale fazelor lui. Fiind prea absorbit de propria persoană, un egocentrist convins,  nu îi acordă atenţia necesară Sarei îndepărtând-o de el încet dar sigur.

Citeste mai mult »

"E trist, dar nu-i nicio îndoială că Geniul e mai durabil decât Frumuseţea.”

Personajul prezentat de Oscar Wilde în romanul său e un tânăr incredbil de frumos, bogat şi totodată foarte cult care reuşeşte să capteze atenţia lui Basil Hallward, un pictor talentat şi renumit. Fascinat de frumuseţea ireală a lui Dorian, pictorul îl foloseşte de câteva ori drept model pentru tablourile sale unde artistul îl înfăţişează ca un erou din mitologia greacă. Romanul debutează cu scena în care este prezentat portretul lui Dorian şi nemulţumirea pictorului împărtăşită prietenului său Lordul Wotton deoarece potretul dezvăluie vădit sentimentele lui pentru Dorian. Henry Wotton, un personaj excentric, hedonist cunoscut pentru propaganda pe care o aduce pentru cultivarea egoismului prin exploatarea plăcerilor trupeşti, dezaprobă convingerea pictorului referioare la tablou considerându-l o capodoperă. Ajuns în atelier, Dorian îl cunoaşte pe Henry şi în conversaţia pe care o au Dorian rămâne marcat şi profund impresionat de arguementele aduse de lord pe baza subiectul larg dezbătut de către cei doi: natura efemeră a frumuseţii şi a tinereţii. Concluziile devastatoare la care se ajunge îl fac pe Dorian să deteste portretul realizat de Basil, tocmai pentru că e atât de perfect şi peste ani îi va aminti de frumuseţea lui de acum care se va fi stins. Într-un moment de panica şi dezamăgire Dorian îşi făgăduieşte sufletul pentru a putea trăi veşnic tânăr iar portretului să-i fie transferata toată povara îmbătrânirii.

În următoarele săptămâni prietenia dintre Henry şi Dorian devine din ce în ce mai solidă, amândoi pledând pentru un nou curent hedonist în care fructificarea tinereţii şi a plăcerilor trupeşti reprezintă argumentele pe care teoriile curentului sunt construite. La scurt timp Dorian se îndrăgosteşte de Sybil, o frumoasă actriţă, pentru felul ei de a a-şi interpreta rolurile pe scenă, însă când aceasta decide să renunţe să mai joace Dorian o părăseşte. Ajuns acasă acesta descoperă uimit că expresia feţei din portretul său se schimbase devenind batjocoritoare. Speriat, hotărăşte ca a doua zi să se împace cu Sybil însă aceasta cugetare se dovedeste întârziată pentru că acesta comisese suicid. La îndemnul lui Henry actul actriţei a fost perceput de c catre Dorian ca fiind un triumf propriu în personificarea tragediei. Între timp Dorian ascunde portretul într-o cameră întunecată unde nimeni nu va putea să observe transformările ulterioare. Romanul continuă cu o serie de întâmplări, necazuri şi dezamăgiri care  încep să-l macine pe erou ajungand să nu mai gândească lucid. De aici se trezeşte la viaţă farmecul cărţii.

Oscar Wilde aduce în romanul său un elogiu artei şi convingerea că scopul ultim al acesteia este să ofere frumuseţe. Pe tot parcusul romanului frumuseţea e cea care domneşte perpetuu cu scopul de a revitaliza simţurile obosite de urâtenie.

Potretul lui Dorian Gray sau "cea mai magică oglindă" îi dezvăluie treptat cele mai aspre poveri ale îmbătrânirii si ale păcatului de care acesta fusese eliberat. O vreme eroul romanului îşi trăieşte viaţa cufundat în hedonism fără remuşcări şi fără inhibiţii. Portretul lui însă va fi pe tot parcursul romanului un simbol al conştiinţei sale amintindu-i de fiecare dată aspectul adevarat al sufletului său.

În timpul unui sângeros război, un avion evacuează un grup de băieţi britanici pe o insulă tropicală. Doi dintre ei, Ralph şi Piggy, descoperă o cochilie pe care aceştia hotărăsc să o foloseasca pe post de trompetă pentru a-i chema pe ceilalţi băieţi. Odată adunaţi în jurul celor doi, decid cu toţii că un lider dintre ei trebuie ales, un lider care trebuie să se gândească la modul în care aceştia urmează să fie salvaţi. Ei se hotărăsc să îl numească pe Ralph întrucât el "e băiatul cu cochilia, el ştie ce face!". Ralph, la rândul său, îl numeşte pe Jack liderul grupului de vânătoare şi împreună formează o echipă puternică. Unii se ocupă cu vânatul în timp ce alţii aprind focul pentru ca fumul să poată fi vazut din larg de vreo corabie, care va putea ulterior să-i salveze. La început băieţii se bucură din plin de viaţa lor pe insulă, departe de oamenii maturi, petrecând majoritatea timpului jucându-se şi bucurându-se de zilele însorite şi de apa caldă a oceanului.

Într-o zi însă, când vânătorii trebuiau să se îngrijească de foc, un vapor trece prin apropiere iar Ralph şi Piggy constată  că focul se stinsese şi vaporul trecuse pe lângă ei fără să-i observe. Furios Ralph îi admonestează pe vânătorii iresponsabili, însă aceştia rămân nepăsători lăsându-se purtaţi de bucuria frenetică a primului porc mistreţ vânat, bucurie manifestată în mod bizar prin dansuri şi strigăte stridente.

Cei mai mici dintre ei încep treptat să răspândească zvonuri potrivit cărora există un monstru pe insulă care e oricând gata să-i atace. Zvonul acesta este întărit de cei doi gemeni Sam şi Eric, care într-una din nopţile când stăteau de pază, un paraşitist aterizează aproape de ei, iar aceştia nedesluşind formele siluetei şi a paraşutei aleargă terifiaţi către ceilalţi spunându-le că au văzut monstrul. Ziua următoare Jack, Ralph şi alţi câţiva băieţi pornesc în căutarea lui pentru a-l ucide. Ajunşi la locul cu princina abia spre seară, aceştia zăresc vag paraşuta în bătaia vântului şi o rup la fugă convinşi ca acela este monstrul cu aripi uriaşe pe care îl văzuseră şi gemenii.

Citeste mai mult »

În acest roman Tatiana realizează o remarcabilă distopie, acţiunea petrecându-se într-o comună din Rusia (Fiodor Kuzimici, numele comunei fiind dat de conducătorul acesteia, purtând acelaşi nume) la 300 ani după ce Pământul fusese distrus de o bombă nucleară. Câţiva dintre locuitorii comunei sunt pământenii de dinainte de distrugere, fiind numiţi sugestiv “Foştii”, restul locuitorilor fiind nişte ciudăţenii, un soi de hibrizi între oameni şi animale care mănâncă şoareci, au coadă şi gheare şi sunt mânaţi în permanenţă de un profund sentiment de adulare al conducătorului lor, slăvit fie-i numele!
Personajul principal e un tânăr scrib, Benedikt, care este încearcat pe tot parcursul romanlui de sentimente umane, fiind totodată urmărit de o profundă sete de cunoaştere şi ascensiune spirituală. De mic copil descoperă pasiunea pentru cărţi şi se afundă din ce în ce mai mult în lectură, unde descoperă că de fapt lucrurile nu stau întocmai cum conducătorul lor drag le-a înfăţişat. Benedikt, spre deosebire de restul “guguştiucilor”, nu se teme de zât, el e în permanentă căutare a valorilor culturale pierdute, încercând să îşi stabilească singur propriul sistem de gândire, chiar dacă asta înseamnă negarea autorităţii instituite de conducătorul său, Mârzacul Suprem,”Slăvit fie-i numele”, poet, romancier şi câte şi mai câte.

E o carte pe care vi-o recomad cu toată căldura. Firul epic e uşor de urmarit, e simplă şi relaxantă la suprafaţă, însă la o lecturare mai atentă veţi regăsi acolo filosofii de viaţă interesante şi reale.
Nu vreau să dau mai multe amănunte, nu îmi place să stric plăcerea celor care poate n-au citit cartea şi vor s-o facă. Romanul e captivant, nu duce lipsă de umor şi sarcasm, personajele sunt atipice şi amuzante, o sa regăsiţi acel umor nebun combinat cu alegorii uşor de remarcat şi pe care le veţi îndrăgi de la un capăt la celălalt.

Câteva dintre citatele care mi-au plăcut:

“Nu există niciun fel de zât. Nu-i decat neştiinţa oamenilor”

“Ei poftim! Omul propune şi D-zeu dispune!”

“Boala este în cap, boala este ignoranţa omenească, prostia, întunericul”

“Nu există duşman mai rău decât indiferenţa”

Acestea fiind spuse, ştrumfiţa cu eşarfă vă urează “Lectură placută!”

:wink: