De dimineata ma gandeam ce faceam eu cand eram mica de 1 decembrie. E drept ca atunci eram macinata de inalte idealuri nationale iar de ziua Romaniei, in ziua cand de la scoala aveam liber, (ca si azi de la cursuri) mergeam cu clasa la mormantul eroilor si cantam in cor imnuri patriotice. Domnul director ne tinea prelegeri despre importanta acestei zile si despre eroismul inaintasilor nostri. Pentru o zi, la cei 8-9 anisori pe care ii aveam, chiar simteam unitatea nationala. Apoi ajungeam acasa si dadeam drumul la tv, ma uitam la defilarile de prin diferite orase si chiar ma simteam mandra a sunt romanca.
Astazi, la ceva mai bine de 10 ani de cand faceam toate cele, am sa merg prin oras sa vad luminitele de iarna, si poate am sa poposesc cu cativa prieteni in vreo carciuma, sa bem un vin fiert cu scortisoara. Ce voiam sa zic e ca s-a cam dus pe apa Sambetei spiritul national, copiilor din ziua de azi nu le mai sunt insuflate cu atata patima valorile nationale. Stiu ca sunt multi care detesta ca s-au nascut aici, si eu mi-as fi dorit asa sa ma nasc prin Japonia, Canada sau chiar Europa de Vest, dar pentru ca totusi barza si-a cam batut joc de mine si m-a lasat aici, sustin si respect cultura si valorile traditionale romanesti. Voi cat de mandri va simtiti ca sunteti romani si cum veti petrece 1 Decembrie? Scurt istoric:
La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma Primului Război Mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.







Cat de romani sunteti? http://bit.ly/5tRZOp via @AddToAny
Ce voiam sa zic e ca s-a cam dus pe apa Sambetei spiritul national, copiilor din ziua de azi nu le mai sunt insuflate cu atata patima valorile nationale.
Ai dreptate. Nu vreau ca sa stig conspiratie, dar ma uit si observ ca romanul devine din ce in ce mai… individualist. Este evident faptul potivit caruia nici copiilor nu le va fi insuflat un spirit de lucru in echipa, nu mai vorbesc de spirit national. La greci este exact invers, dovada manifestatiile din Atena cu ocazia uciderii din greseala a unui copil de catre un politist.
Dă-mi şi mie te rog câteva exemple legate de valorile tradiţionale româneşti, pe care zici că le respecţi.
Valori traditionale romanesti : durerea in pula, nepotismul, parandaratul…
Nu ne vom pierde in veci identitatea nationala! Ca sa nu aduc agresivitate in ton nu spun de ce nu!
Valori romanesti: tu, eu, primul copil care se naste din clipa asta..Trebuie sa fim convinsi ca oricand putem reprezenta o valoare!
Acum, mai prozaic, ca la liceu:
- folclorul- incep cu el caci mi se pare ca asta trebuie sa fac. Avem o Miorita, o Legenda a Mesterului Manole, avem doina si balada, deci nu ne putem pierde!, Pana si impresionistii francezi ne-au reprezentat ia!
- Avem Omul si Moldoveanu, Retezatul, si avem si specii endemice: Garofita Pietrei-Craiului, Bujorul de munte romanesc, Sangele voinicului
- arhitectural avem si stil: Brancovenescul cel putin
- CIParhon, T. Lalescu, Babes, Vlaicu, Eminescu, Brancusi, Gr. T. Popa, Aslan,Grigorescu, Saligny si mai sunt, sigur sunt mii..
- Avem: Voronetul, Agapia, Sucevita, Moldovita, Palatul Culturii din Iasi, Pelesul, Trei Ierarhi, si multe multe altele
- Avem- desi nu este exceptionala, dar e adaptata la clima noastra: "Baltata Romaneasca"
- Avem: Gerovitalul,
Nu-mi mai trece altceva acum prin minte dar eu stiu ca am toate acestea si vreau sa le am si de acum incolo in suflet Le voi transmite si copiilor mai departe, asa ca nu se pierde nimic! Ah, desigur , avem si balastul : Esca, Pepe, Zavoranu, politicieni de doi bani.. Pe ei ii vom uita cu siguranta
hello, ok. o zi faina !
Poi stii cum e: Romania e frumoasa, pacat ca e locuita.
Da sunt valori si valori, care mai de care, dar asta e in trecut. Acuma ce avem? Cum ai mentionat si tu: esca, pepe si alti d`astia. Ne mandrim cu ei? Noi ne mandrim cu mortii sau cei ce si`au avut gloria. Acuma actorii mor de foame, si majoritatea fug din tara. De ce? Asta nu mai raspund…
Mandri ca suntem romani? Nu stiu de voi, da mie`mi place Romania, da nu`mi plac romanii…
Valori traditionale romanesti : durerea in pula, nepotismul, parandaratul…
Durerea in pula e mai mult un obicei decat o valoare traditionala a noastra. La fel a "patit" si Algeria, dupa eliberarea ei de sub dependenta fata de Franta. Atunci era o tara infloritoare, pentru ca urmatorii 30 de ani sa cunoasca o decadere, tocmai datorita durerii in pula.
Pentru mine, 1 decembrie este o zi ca toate celelalte( doar ca sunt libera). Nu ma mandresc cu tara aceasta, nu sunt nici patrioata…asa ca… ce zi este azi? Aaaa, marti
eu te-am adaugat
nume: Goyety blog
link: http://goyetyblog.info
Multumesc
De 1 decembrie am fost la defilare, m-am intors acasa, am intrat pe net si am vazut ca tu nu m-ai adaugat la blogroll, asa cum mi-ai spus, asa ca o sa te sterg de pe blogrollul meu.
Esca balast? Poate te-ai grăbit sau poate ai greşit?
PS: snow.js este cu siguranţă o mizerie care ar trebui interzisă.
La mulţi ani!
Mandru ca-s roman nu prea sunt. Poimaine ies din tara la vecinii maghiari, si prietenii slovaci si austrieci si promit sa revin pe blog ca sa-ti spun cam cum am fost vazuti ca romanasi care concureaza cu ei.
Petrecut, nah. Cred ca n-am ''petrecut'' vreodata de 1 Decembrie. La multi ani Romania. Multi ani inainte.
@Ligia, daca te-ai fi uitat cu atentie in pagina aia unde scrie "link-urile mele" ai fi vazut ca esti deja acolo, asta inainte sa sari de cur in sus ca nu te-am adaugat. =]
@ştrumifţa cu eşarfă
Bun. Problema e că nu valorile alea sunt promovate. Ok, tu ştii de ele şi le ţii la suflet, eu ştiu de ele şi probabil mai sunt câţiva care le ştiu pentru că încă mai caută motive să nu plece naibii de aici pe tărâmuri mai normale. În rest, pe posturile cu cea mai mare audienţă sunt promovate manelismele, politicienii imbecili, muzică ce nu are nimic de spus sau de transmis, iar cultura este sublimă dar lipseşte cu desăvârşire. Ca să nu mai zicem de sistemul educaţional care este la pământ, pentru că în loc să îi încurajăm pe cei care sunt talentaţi şi au aptitudini spre anumite domenii, îi tragem în jos pentru că au lipsă de înclinaţie către celelalte. Pe copiii din ziua de azi îi doare-n pluă de Eminescu. Cine, fraierul ăla care scria poezii? Pfuah, lasă-l frate pe ăla, uite-l pe Guţă, ce de bani are, să moară dujmanii. Culmea e că, deşi avem o cultură atât de bogată, ne trage în jos tocmai lipsa ei la majoritatea oamenilor.
Ok. Imi pun curu' la loc. Nu am vazut.
" Pe copiii din ziua de azi îi doare-n pluă de Eminescu. Cine, fraierul ăla care scria poezii?" Aici te inseli pentru ca asa e peste tot, nu este un atribut tipic romanesc. Este normal ca valorile sa se schimbe, si oricum, Eminescu nu era cine stie ce. Sa fim seriosi, fata de multe alte tari noi stam slab rau la capitolul cultura si originalitate.
@aditzah, cred ca problema e in faptul ca in ziua de azi s-a schimbat radical conceptul de valoare si atributele sale inerente. oamenii nu mai apreciaza trecutul, sunt axati mai mult pe prezent si pe ce e "la moda".
Imi place mult cum scrii.Ma bucur ca am descoperit blogul tau.
In oameni,locuitorii acestei tari exista un mare potential.Noi facem scoala mult mai multa decat cei din Vest.Asta nu e singurul domeniu la care se pricep romanii.Exceleaza in fizica,informatica dar cei care vor sa iasa cu ceva la suprafata nu sunt apreciati la adevarata valoare pentru ca Romania e tara unde se pune accent mai mult pe valoarea sociala si anume cati bani ai sau cum te imbraci.Cu asta am spus tot.
Te-am adaugat la Blogroll.O zi buna
Ce-mi place când aud argumentul ăsta, că noi facem şcoală mult mai multă.
Păi şi nu te pune pe gânduri faptul că, totuşi, suntem mult mai proşti decât ăia din vest? Şi nu-mi zice de ăia care excelează pe anumite domenii, pentru că ăia sunt excepţiile. Aici vorbim de majoritate. Nemţii cum pot să facă Mercedes, în timp ce noi facem Logan? La noi de ce nu se poate, frate? Că doar facem şcoală mai multă, nu?
@ştrumfiţa cu eşarfă – în ziua de azi, nu mai există standarde morale, nu mai există valori, iar lucrul care contează cel mai mult în rahatul ăsta de societate de consum este banul. Am ajuns nişte vulturi, vrem cât mai mult, cât mai repede, mai mult decât vecinul, pe sistemul 'să moară şi capra lui', dar atunci când vine vorba să facem cu adevărat ceva ca să obţinem ce merităm, dăm înapoi. Nimeni nu mai vrea să pună osu' la muncă, toţi vor să fure. Să fie şmecheri. Cu modele ca Mutu, Becali, Borcea, mizerabili din fotbal/politică/orice alt domeniu, cum să promovezi valori? Cum să mai crezi în ele? Am şanse mai mari să particip la o orgie, decât să am o întâlnire normală cu o tipă, să zicem. Gen o cină în oraş, sau ceva de genu'. Ş.a.m.d.. România e ţara în care orice e posibil, mai puţin evoluţia.
În plus, ziceai de identitatea noastră naţională. Identitatea noastră naţională, văzută atât din afară cât şi dinăuntru, este că suntem nişte amărâţi, gata să cerşească/fure, dispuşi să facă orice pentru un pumn de mărunţiş, conduşi de nişte oameni gata să vândă orice lucru din ţara asta doar ca să-şi îngroaşe buzunarele. Şi pe bună dreptate, la o adică, pentru că n-am făcut absolut nimic să schimbăm imaginea asta. Ba mai rău, ne adâncim din ce în ce mai mult în ea. Pentru că suntem fix ca ciobanul din Mioriţa. Ştim ce ne aşteaptă, şi ne îndreptăm totuşi spre ce e mai rău. În loc să facem ceva să schimbăm asta.
Buna, eu te-am adaugat! :p Sa imi spui daca vrei sa facem schimb de link-uri si cu http://www.filmebune.org! Daca da, adauga-ma cu numele filme 2010. Pentru AudCulori.Com foloseste numele audculori . O seara placuta.
trece si 1 Decembrie si vin altele ! la multi ani Romania!
Cu ala nu mai vreau daca ma treci doar pe o pagina, credeam ca ma pui pe toate!
Spor!
@aditzah, intr-adevar tot ce ai spus acolo este tristul adevar care ne inconjoara, insa, tu vezi vreo solutie? ca eu sincera sa fiu, am incetat sa mai sper in vreo schimbare pozitiva.
În afară de pus la zid şi împuşcat toată clasa politică?
)
Nuş, eventual un guvern cu oameni veniţi de afară, de prin diverse membre UE, ceva tehnocraţi. Pentru că nu se mai poate cu români. Votăm şi punem la putere aceiaşi oameni de 20 de ani încoace. Au furat tot ce era de furat, ne-au făcut pe toţi datori vânduţi, furând şi ce n-aveau. Aşa nu se mai poate.
Mulţumesc pentru vizită! Te-am adăugat. Ne mai citim!
@aditzah, Anarhiiieeee!!!
Mihaela13o, te mai astept pe aici. :p
Mno tu vrei sa tragi lumea de limba
Ehee baietii mosului eu fusei prin Micul Paris interbelic sa ma strecor si eu pe sub l'Arc de Triomphe pe un frig umed de ma patrundea pana la os! Dar missa got photos and an article to come!
<cite class="fn"><span class="url">aditzah</span> </cite><cite>s</cite>e pare ca de cand cu comunismul ne-am inmuiat toti. Inainte se faceau asasinate de 2 ori pe an
cei care nu se considera romani de ce nu se iau de mana cu tigani si mer in spania la cersit? si sa ma ierte <cite>strumfita cu esarfa dar santeti prosti astia ce le rusine ca sunt romani
</cite>
@strumfiţa cu eşarfă – ar fi o idee
@Filozofu' Coae – fun times, indeed.
@blogurim – da, sântem. apropo, mulţumesc, felul în care te exprimi confirmă cam tot ce am zis mai sus. heh.
ultimul meu post pe blog spune multe
mie, de 1 decembrie, mi-a placut tare mult cum se inghesuiau romanii nostri dragi la farfuria aia din plastic cu fasole si zgirciuri! si la paharul, tot din plastic fireste, umplut cu un lichid numit pompos vin!
Buna! Adevarul este ca marea majoritate a tinerilor si-au pirdut (s-au nu au) nationalismul. De 1 Dec multa lume vine sa mance gratis , cum zicea cineva mai sus, nicidecum pentru a simti pielea de gaina cand auzi "Treceti batalioane romane.." samd…
P.S.: Mi-ai dat zilele trevute un comm cu o sugestie de a pune blogul tau in lista mea de bloguri. Sunt dispus sa fac acestu lucru daca imi pui si tu blogul la blogroll;)
O zi cat mai placuta!:D
Sa speram ca o sa fie schimbari , stii cum e speranta moare ultima ! Oricum La multi ani dragei noastre Romania !!!
circ-circ-circ Ciârc
:angel: Nu prea merită să fie iubită :love: ţara asta. Dar nu iţi poţi alege familia şi ţara. Pentru că dacă ar fi fost să aleg, m-aş fi născut cu siguranţă in Olanda. Dar până să ajungă România să semene cu Olanda şi mai ales Constanţa cu Amsterdam-ul, eu nu părăsesc ţara doar pentru că îmi plac prea mult femeile române : cu buzele lor, cu ochii şi cu sânii lor… astea sunt adevăratele minuni ale lumii.
Nu stiu de altii, dar eu sunt mandru sa fiu roman! Sunt mandur sa fiu urmas al dacilor! Sunt mandru de peisajul acestei tari…sunt mandru de chiar si de circurile de la TV (macar ne diferentiem de ceilalti cu ceva, nu?). Daca ma nasteam in alta tara as fi fost chair trist…
De 1 decembrie am mâncat o porţie suplimentară de conţonele, dintr-un castronel tricolor. Pe bune şi fără mişto.
Ma simt legata de Romania fara sa pot explica de ce. Ma dezgusta poporul roman dar sunt patrioata. E posibil acest lucru?