“Casa Somnului”-Jonathan Coe

CASA SOMNULUI

Autor: Jonathan Coe

Nationalitate: britanica

Titlu original: The House of Sleep

Anul aparitiei: 1997

***

Nu îmi mai aduc aminte de ce am ales să îmi cumpăr "Casa Somnului". De obicei când merg la cumpărat de cărţi am deja o listă bine stabilită de romane de tot felul. Probabil s-a întâmplat ca de fiecare dată. M-a atras descrierea de pe spatele cărţii. Şi am cumpărat-o. Şi nu, nu am regretat. A fost o alegere inspirată. Nu e ceea aş numi o carte grea, dimpotrivă e un roman  uşor de citit care prezintă povestea detaliată a celor 4 personaje principale axându-se pe interacţiunile dintre ele şi pe evidenţierea diverselor probleme cu somnul pe care acestea le au.

Ce mi s-a părut inedit e modul în care Coe structurează capitolele cărţii. Capitolele impare ilustrează povestea protagoniştilor din vremea când aceştia erau studenţi şi se acomodau unii cu alţii, mergeau la diverse petreceri, întruniri, cursuri, socializau noaptea pe coridoarele căminului studenţesc, împărtăşind vise, idealuri şi dezamăgiri. Capitolele pare plasează acţiunea romanului în prezent când trecutul şi greşelile de atunci îşi pun amprenta amară pe destinele eroilor.

Sara, o tânără studentă, se pregăteşte să devină învăţătoare când realizează cu ajutorul iubitului său Gregory că  suferă de narcolepsie. De asemenea visele atât de vii şi de reale îi tulbură realitatea putând cu greu să distingă cu claritate ce anume s-a întâmplat cu adevărat şi ce anume sunt doar reminiscenţele unor vise pe care le-a avut în trecut. Gregory e student la medicină specializarea psihiatrie. Un personaj obsedat de studiul somnului şi ale fazelor lui. Fiind prea absorbit de propria persoană, un egocentrist convins,  nu îi acordă atenţia necesară Sarei îndepărtând-o de el încet dar sigur.


Un alt personaj al romanului este Terry, un tânăr scriitor pasionat de filme obuscure care îşi găseşte scopul în a descoperi în scenarii vechi semnificaţii ascunse. Spre deosebire de Sara, somnul lui Terry nu e numai liniştit dar şi îndelungat Terry  e obsedat de ideea de a dormi cât mai mult, considerând necesare 14 ore de somn neîntrerupt pentru ca ziua următoare să decurgă normal. Robert, un tânăr educat, geneos şi sensibil se îndrăgosteşte profund de Sara care însă nu-i răspunde sentimentelor sale sincere, considerându-l însă un prieten sincer şi devotat.

Destinele celor patru personaje sunt prezentate alternativ trecut-prezent, Coe fiind un maestru al naturalului, al firescului. Povestea nu e deloc forţată, e pe cât de reală pe atât de ciudată. Universitatea din trecut devine în prezent clinica particulară a lui Gregory care ajunge să fie singurul medic specializat pe problemele cu somnul, tratând nacoleptici, insomniaci dar şi doar oameni simpli pentru care somnul ajunge să fie o problemă. Studenţii de atunci devin pacienţii de acum. Drumurile iniţiatice pe care aceştia le urmează sunt interconectate, întâmplări din trecut se regăsesc într-un prezent continuu Autorul strecoară inteligent, printre rânduri, un personaj a cărui prezenţă e greu de observat, însă atunci când întorci ultima pagina realizezi că a fost întotdeauna acolo alături de ei…destinul.

Mi-ar plăcea să vă povestesc mai multe despre cum Gregory ajunge să facă experimente nu tocmai frumoase pe pacienţii lui, cum Sara se îndrăgosteşte de Veronica, cum Robert duce iubirea pentru Sara pe cele mai înalte culmi ale obsesiei, cum Terry ajunge să nu mai poată dormi nici 5 minute pe noapte şi multe altele, dar aş strica tot deliciul poveştii. V-o recomand cu drag. Eu am citit-o acum 2 ani şi mă gândesc chiar s-o recitesc anul ăsta, şi nu am sentimentul ăsta că aş vrea să recitesc o carte decât foarte rar. Până acum am recitit una singură: "Procesul", dar asta pentru că prima oară când am citit-o nu am "prins" esenţa cum trebuie.

Acestea fiind spuse, vă doresc lectură plăcută.

9 Responses to “Casa Somnului”-Jonathan Coe

  1. camil says:

    bun. un roman de avut în vedere, necitit (încă) :)

  2. ics says:

    schimb de link? da-mi de stire printr-un comentariu. salutari!

  3. Dana says:

    Hey!
    Iti urmaresc blogul de ceva timp (am dat intamplator peste el)… dar postul asta m-a bucurat enorm. Cartea asta mi-a placut foarte mult, ma incanta de fiecarea data cand dau peste o carte care nu iti confirma deloc ceea ce anticipai tu.
    Si felul in care am ajuns sa o citesc este, in sine, o poveste draguta. Am destul de des insomnii si colegele mele de camin s-au gandit ca ar fi o gluma f buna sa imi ia o carte cu titlul asta. Si eu am gustat-o, crezand ca o sa fie un fel de ghid la sfarsitul caruia voi stapani arta somnului :) ). Rezultatul a fost ,insa, ca am stat o noapte intreaga sa o citesc (deci, no sleep at all that night).
    Ai dreptate, e genul de carte pe care sa o recitesti. De-asta m-a si bucurat recenzia, chiar zilele trecuta ma gandeam ca imi e dor de cartea asta (da, perioada insomniilor s-a intors :p)

  4. Incasha says:

    Tu iti cumperi cartile de la polirom? :P

  5. hehe,un roman pe care l-am citit acum ceva timp,si spre surprinderea mea…chiar mi-a placut:D

  6. @Camil: cum ti-am mai zis, sa-l citesti (B)

    @Dana: ma bucur mult sa stiu ca mai e cineva care a citit cartea si care a gasit-o pur si simplu superba. (F)

    @Incasha: imi cumpar carti de la orice editura. Nu am preferinte. De ce? (@)

    @Man vs. Woman: Acum suntem 3. (B)

  7. evergreen says:

    este foarte, foarte, foarte tare!!!!!

  8. trifoi says:

    Eu am citit-o deja de doua ori :) ))
    Si deja mi s-a facut dor de ea din nou. Intre timp, am cumparat tot ce au tradus de Coe in Romania, si in ordine, am mai citit “Clubul putregaiurilor”, “Piticii mortii”, “Cercul inchis” si “Ploaia inainte sa cada”. Mai am doar “Ce hacuiala!” si sunt la zi cu traducerile :)

    Prima oara am citit cartea acum vreo patru ani, cand a aparut. A doua oara am citit-o anul trecut si, stiind ce urma sa se intample, a fost mult mai interesanta, am prins mai multe nuante.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

:wink: :-| :-x :twisted: :) 8-O :( :roll: :-P :oops: :-o :mrgreen: :lol: :idea: :-D :evil: :cry: 8) :arrow: :-? :?: :!:

 

  • Google Plus

  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Particip cu drag :)

    Particip la Social Media Summit
  • Arhiva