Nu prea stiu ce sa cred despre acest film. Este ori mai bun decat cred, ori mai prost decat cred si nu prea imi dau seama care varianta e, asa ca am sa evit sa ii dau un rating.
Tema principala este stereotipul cultural al femeii care este natura, emotie si fizicalitate versus intelectul controlat al barbatului. Nu sunt sigur insa daca este un fel de satira sau vreun fel de analiza introspecta, caz in care totul este destul de banal. Din pacate suspectez ca este vorba despre analiza si voi comenta incepand de la acea premisa.
EA este bruta si emotie egoista. Acestea sunt atribute ale supararii intense, nu mai este loc pentru nimic altceva decat propria durere. Ea ii spune lui la un moment dat ca fiul ei se indeparta de ea vara trecuta si simtea ca ala micu ar fi trebuit sa fie mai apropiat de ea. Vedem din poze si din raportul de autopsie ca ea ii ranea subtil picioarele copilului, facandu-l pe acesta sa nu plece nicaieri. Un pic mai tarziu ea, deloc subtil, ii face acelasi lucru sotului. Femeia este prezentata aici ca fiind o greutate in jurul picioarelor barbatului care il tine captiv si nu il lasa sa fie liber. Ea este in aparenta controlata complet de nevoile ei distructive, asa cum starea podului casei sugereaza si suntem inclinati sa credem ca reprezinta ego-ul ei. S-ar putea sa fiu prea freudinan dar dat fiind simbolismul si sexualitatea acestui film n-as crede: Ego-ul este plin de disperare, plin cu imagini sadice si haotice. Nu exista intelect, nici inhibitii functionale, nimic sa ii tina in frau impulsurile.
El pe de alta parte este numai intelect si decide ca ea, in starea ei jalnica in care se afla sa devina proiectul lui personal. Ea reactioneaza la exercitiul acesta de putere nu prin lupta pe propriul lui teren ci prin ostilitate aleatorie si izbucniri emotionale. La acestea el abia reactioneaza, fiind un foarte controlat si detasat terapeut. El incearca in mod arogant si ineficient sa controleze haosul care este natura/femeia cu propria rationalitate. Cand esueaza el cauta refugiu in pantecul mamei primordiale, pamantul, dar nu reuseste sa scape bineinteles deoarece si aceasta este o curva nemiloasa si nu e de partea lui. Renasterea nu il ajuta cu nimic totusi, acesta dupa ce a fost mutilat, ingropat de viu si apoi dezgropat este inca in modul detasat de terapeut: "Did you want to kill me?" "No, not yet." "Oh, I see." Uhmm, OK…
Dupa ce in final o stranguleaza si o arde ca pe o vrajitoare, nu este un triumf al puterii masculine, ci cel mai probabil ce si-ar fi dorit ea sa se intample.
Pot intelege de ce multora nu le place acest film. Are o imagistica impresionanta a la Max Payne, dar overall este lent, pretentios si plictisitor.
Antichrist (2009) http://bit.ly/8XLrQP
Eu chiar n-am avut rabdare cu el, initial am inceput sa ma uit deoarece era un film cu Willem Dafoe pe care-l consider un actor bun… :straight:
multumesc pentru leapsa:D am pus-o
Nu credca o sa-l vad
părerea mea este că alegoria și conexiunile pot duce chiar ceva mai departe.
să (mă) explic: el greșește prima oară (profesional), acceptînd să o trateze pe propria soție. a doua oară cedînd relației sentimentale: făcînd dragoste cu ea în timpul terapiei, contrar propriilor opinii, lucru evident lăsat să transpară în film în scenele dinaintea plecării lor la casa de vacanță. prin toate demersurile lui, o transformă fără să vrea într-o prizonieră a unui univers restrîns în care poate opta doar pentru durerea firească asociată pierderii copilului sau pentru dragostea obligatorie datorată soțului, care ca imagine și acțiune este un obstacol în consumarea firească a durerii, doliului, etc. ce alege ea cred că este evident, combinația celor două extreme ale acestui univers.
izolarea acestui conflict în a doua parte a filmului (scenele de la casa din pădure) duce la escaladarea de către fiecare a dilemelor pe care le proiectează fiecare asupra partenerului și asupra propriei persoane prin prisma amintirilor și analizei unor factori care prin firul epic ies pe parcurs din anonimatul banalului și a uitării:
- scena de dragoste de la începutul filmului aruncă vina în mod egal pe amîndoi.
- ea se reanalizează la casa de vacanță prin prisma studiului făcut pe subiectul acut al vrăjitoarelor: femei care și-au obținut viața prin manipulare, influență, mijloace alternative la o lume veșnic și istoric a bărbaților.
- revelația LUI asupra acestor preocupări ale ei atrage o interpretare eronată în peisajul global care oare nu cumva este denaturat de o oarece sensibilitate (de moment oare sau mai importantă?? – să nu uităm că și el, marele psihanalist este în doliu…). de aici poate neînțelegeri ale unor fapte ciudate: rănile de la picioarele copilului se pot datora strict modului în care s-a petrecut accidentul.
consider finalul revelator: El e bruta și emoția egoistă. Deși e puternic, supraviețuind mutilărilor oribile: cele fizice asupra lui și cele sentimentale date de automutilarea soției dusă pînă la esență (clitorisul) și chiar eliberîndu-se de această greutate (mare simbolism legarea greutății de picior, mai bine zis fixarea ei…). în momentul în care se eliberează el are de făcut o alegere: să continue să ducă această cruce sau nu???
ce alege el? cale cea mai ușoară: ucide însăși iubirea, cea care fusese la un moment dat primordială și care ar fi putut deveni totală în cazul alegerii celeilalte opțiuni: iertarea și eventual chiar uitarea.
penultima scenă a finalului cu el în mijlocul naturii ilustrează cred drama eternă a singurătății bărbatului pus în fața dificilei sarcini de face alegeri privind viața versus altceva (propria viață, o viață mai rea, propria conservare, etc).
ultima scenă ne prezintă și rezultatul acestei alegeri la scara civilizației umane: cohorte de femei brutalizate, neînțelese, ucise… de către cine oare sau mai bine zis de către ce? de către alegeri făcute de bărbați.
antichristul e el prin greșeala de a nu fi încercat mai mult și de a se lăsa păgubaș cînd toate puteau fi uitate și iertate; dar wtf, și isus pe cruce a avut un moment de pierdere…
antichristul e ea prin greșeala de a nu se fi ridicat în nici un moment în fața unui destin implacabil și repetabil…
antichriști sînt amîndoi pentru că puteau de la bun început să înțeleagă că dragostea la care ajunseseră mai includea încă ceva care a zburat ca un înger pe geam protejat de indiferența lor supremă…
mie mi-a plăcut filmul… (la nebunie chiar
).
cred că almodovar dacă l-a văzut e și acum cu mucii în batistă. este cel mai frumos film feminist pe care mi-a fost dat să-l văd.
Imi place sa vad si un punct de vedere mai feminist asupra filmului. Totusi eu cred ca ultima scena, despre care tu zici ca "ne prezintă și rezultatul acestei alegeri la scara civilizației umane: cohorte de femei brutalizate, neînțelese, ucise… de către cine oare sau mai bine zis de către ce? de către alegeri făcute de bărbați." prezinta de fapt exercitiul in inutilitate al barbatului, care dupa incercarea lui esuata de a aduce un strop de rationalitate in lumea femeii, se izbeste de alte o mie, exact identice. In acest caz el este pus in fata intrebarii "Mai are rost inca o incercare?"
wow. n-am inteles nimic. o sa ma uit si eu la el sa vad ce se intampla. merci de recomandare filosofule