Archive for February 5th, 2010
Azi am avut un examen la Istoria Literaturii Române, examen oral pe care l-am luat cu 10. Bine, am avut şi noroc..am tras biletul norocos..cel cu Bacovia pe el. Buuun. Sa comentez un citat din Manolescu în care spunea că Bacovia este singurul poet român care a coborât în Infern. Mi-a plăcut mult. Simbolismul e unul dintre curentele mele literare preferate deci mai bine de atât nici nu putea sa-mi pice. Când am ieşit din examen îmi zice o colegă ca ea a refuzat biletul prima dată. Hmm…mă gândeam că o fi nimerit ceva poeţi de avangardă care mi se par mai dificili, dar nu. Ei îi picase un bilet surpriză pe care spunea că poţi face orice subiect la alegere. OMG! Şi ea l-a refuzat. Noroc ca ăla mai rar te loveşte, n-am înţeles de ce, dar în fine, trecem peste. Ideea e că eu de obicei mă împac mai bine cu examenele scrise. Acolo am timp să mă gândesc, să scriu, să tai, să modific, să îmi vină idei şi să le aştern eu pe foaie cum vreau. La oral îmi e mai dificil, mă pierd mai repede dacă îmi pică un subiect greu, şi cum majoritatea profesorilor nu te lasă să citeşti de pe foaia scrisă înainte e cu mult mai greu dacă nu ai norocul să îţi pice un subiect pe care îl stăpâneşti foarte bine.
Voi la ce formă de examinare vă descurcaţi mai bine, scrisă sau orală?


Se salveaza...


