Archive for February 1st, 2010

"E trist, dar nu-i nicio îndoială că Geniul e mai durabil decât Frumuseţea.”

Personajul prezentat de Oscar Wilde în romanul său e un tânăr incredbil de frumos, bogat şi totodată foarte cult care reuşeşte să capteze atenţia lui Basil Hallward, un pictor talentat şi renumit. Fascinat de frumuseţea ireală a lui Dorian, pictorul îl foloseşte de câteva ori drept model pentru tablourile sale unde artistul îl înfăţişează ca un erou din mitologia greacă. Romanul debutează cu scena în care este prezentat portretul lui Dorian şi nemulţumirea pictorului împărtăşită prietenului său Lordul Wotton deoarece potretul dezvăluie vădit sentimentele lui pentru Dorian. Henry Wotton, un personaj excentric, hedonist cunoscut pentru propaganda pe care o aduce pentru cultivarea egoismului prin exploatarea plăcerilor trupeşti, dezaprobă convingerea pictorului referioare la tablou considerându-l o capodoperă. Ajuns în atelier, Dorian îl cunoaşte pe Henry şi în conversaţia pe care o au Dorian rămâne marcat şi profund impresionat de arguementele aduse de lord pe baza subiectul larg dezbătut de către cei doi: natura efemeră a frumuseţii şi a tinereţii. Concluziile devastatoare la care se ajunge îl fac pe Dorian să deteste portretul realizat de Basil, tocmai pentru că e atât de perfect şi peste ani îi va aminti de frumuseţea lui de acum care se va fi stins. Într-un moment de panica şi dezamăgire Dorian îşi făgăduieşte sufletul pentru a putea trăi veşnic tânăr iar portretului să-i fie transferata toată povara îmbătrânirii.

În următoarele săptămâni prietenia dintre Henry şi Dorian devine din ce în ce mai solidă, amândoi pledând pentru un nou curent hedonist în care fructificarea tinereţii şi a plăcerilor trupeşti reprezintă argumentele pe care teoriile curentului sunt construite. La scurt timp Dorian se îndrăgosteşte de Sybil, o frumoasă actriţă, pentru felul ei de a a-şi interpreta rolurile pe scenă, însă când aceasta decide să renunţe să mai joace Dorian o părăseşte. Ajuns acasă acesta descoperă uimit că expresia feţei din portretul său se schimbase devenind batjocoritoare. Speriat, hotărăşte ca a doua zi să se împace cu Sybil însă aceasta cugetare se dovedeste întârziată pentru că acesta comisese suicid. La îndemnul lui Henry actul actriţei a fost perceput de c catre Dorian ca fiind un triumf propriu în personificarea tragediei. Între timp Dorian ascunde portretul într-o cameră întunecată unde nimeni nu va putea să observe transformările ulterioare. Romanul continuă cu o serie de întâmplări, necazuri şi dezamăgiri care  încep să-l macine pe erou ajungand să nu mai gândească lucid. De aici se trezeşte la viaţă farmecul cărţii.

Oscar Wilde aduce în romanul său un elogiu artei şi convingerea că scopul ultim al acesteia este să ofere frumuseţe. Pe tot parcusul romanului frumuseţea e cea care domneşte perpetuu cu scopul de a revitaliza simţurile obosite de urâtenie.

Potretul lui Dorian Gray sau "cea mai magică oglindă" îi dezvăluie treptat cele mai aspre poveri ale îmbătrânirii si ale păcatului de care acesta fusese eliberat. O vreme eroul romanului îşi trăieşte viaţa cufundat în hedonism fără remuşcări şi fără inhibiţii. Portretul lui însă va fi pe tot parcursul romanului un simbol al conştiinţei sale amintindu-i de fiecare dată aspectul adevarat al sufletului său.

Pentru ca te iubesc atunci cand mergi si te impiedici. Pentru ca te iubesc atunci cand te murdaresti de inghetata la gura si te strambi ca un copil.
Pentru ca esti atat de tu cand strici orice, si pentru ca orice-ul stricat de tine devine ceva frumos si unic.
Si pentru ca te iubesc ma face sa cred ca sunt speciala. si tu, tu crezi ca e la intamplare. dar nu e, nimic nu e. si nici eu, nici tu, nici ei. dar tu nu stii. Tu nu stii ca dincolo de intamplare e un destin colorat in culorii vii.
Si toamna stie ca tu esti a mea, si doar a mea.

Iti mai amintesti cand stateam culcate pe iarba aspra de toamna, iar frunzele fosneau a cantec? Ne imaginam atat de multe lucruri. Priveam in aceeasi directie si vedeam aceleasi lucruri. Iar norii capatau forme umane. Si vedeam ce am fost si tot ce n-am putut deveni. Ne strangeam mainile si ne cautam respiratia rece si greoaie. In departare inca se auzea zgomotol rolelor pe asfalt. Si soarele incerca sa se strecoare printre crengile copacilor, sa ne vada si el. Era probabil curios sa stie daca mai simtim. Am fi vrut sa-i spunem, dar erau multe ganduri care ne opreau din a o face. Ma ghemuiam langa scoarta cate unui copac imbatranit de vreme, si scriam cuvinte pe o foaie rupta din agenda aceea veche. Versuri fara sens care pentru tine capatau semnificatie sacra. Iar tu imi faceai portretul in creion. Dar nu stiai ca plang. Si in desenele tale totul era vesel, iar pentru mine totul era mort.
As fi vrut sa poti sa simti. Sa iti spun ce ai fi vrut sa auzi. Dar niciodata nu am stiut cum sa fiu eu. Insa in fata ta intotdeaua m-am infatisat goala.

You…you are never alone.

Some loves will never be found
some memories will never be lost
some hearts will never change
some thoughts are still too strange

Never is the word today
Today I shall not betray
The less you care, the more you need
You are too blind to see beneath.