Monthly Archives: January 2010

“Împăratul Muştelor” – William Golding

IMPARATUL MUSTELOR

 

Autor: William Golding

Nationalitatea: britanica

Titlu Original: The lord of the flyes

Anul aparitiei: 1954

 

***

 

În timpul unui sângeros război, un avion evacuează un grup de băieţi britanici pe o insulă tropicală. Doi dintre ei, Ralph şi Piggy, descoperă o cochilie pe care aceştia hotărăsc să o foloseasca pe post de trompetă pentru a-i chema pe ceilalţi băieţi. Odată adunaţi în jurul celor doi, decid cu toţii că un lider dintre ei trebuie ales, un lider care trebuie să se gândească la modul în care aceştia urmează să fie salvaţi. Ei se hotărăsc să îl numească pe Ralph întrucât el "e băiatul cu cochilia, el ştie ce face!". Ralph, la rândul său, îl numeşte pe Jack liderul grupului de vânătoare şi împreună formează o echipă puternică. Unii se ocupă cu vânatul în timp ce alţii aprind focul pentru ca fumul să poată fi vazut din larg de vreo corabie, care va putea ulterior să-i salveze. La început băieţii se bucură din plin de viaţa lor pe insulă, departe de oamenii maturi, petrecând majoritatea timpului jucându-se şi bucurându-se de zilele însorite şi de apa caldă a oceanului.

Într-o zi însă, când vânătorii trebuiau să se îngrijească de foc, un vapor trece prin apropiere iar Ralph şi Piggy constată  că focul se stinsese şi vaporul trecuse pe lângă ei fără să-i observe. Furios Ralph îi admonestează pe vânătorii iresponsabili, însă aceştia rămân nepăsători lăsându-se purtaţi de bucuria frenetică a primului porc mistreţ vânat, bucurie manifestată în mod bizar prin dansuri şi strigăte stridente.

Cei mai mici dintre ei încep treptat să răspândească zvonuri potrivit cărora există un monstru pe insulă care e oricând gata să-i atace. Zvonul acesta este întărit de cei doi gemeni Sam şi Eric, care într-una din nopţile când stăteau de pază, un paraşitist aterizează aproape de ei, iar aceştia nedesluşind formele siluetei şi a paraşutei aleargă terifiaţi către ceilalţi spunându-le că au văzut monstrul. Ziua următoare Jack, Ralph şi alţi câţiva băieţi pornesc în căutarea lui pentru a-l ucide. Ajunşi la locul cu princina abia spre seară, aceştia zăresc vag paraşuta în bătaia vântului şi o rup la fugă convinşi ca acela este monstrul cu aripi uriaşe pe care îl văzuseră şi gemenii.

Coji de mandarina

questioare.comDesfac o mandarina. O miros muta. Miroase bine. Dezlipesc usor felie cu felie si incep sa mananc. Mi se lipesc degetele. Caut in rucsac sa imi gasesc pachetul de servetele umede. Nu-l gasesc si ma lipsesc de oglinda, de portofel, de pixu` primit acum un an de ziua mea, pfff, asa de mult am scris incat nu l-am terminat nici acum. Ma las pagubasa si incep sa-mi ling degetele pt a ma descotorisi de senzatia de degete lipicioase.
*Hmm… probabil ar fi trebuit sa caut mai bine servetele alea umede…..*
Ma ridic de pe  banca si ma simt cuperinsa de o lene teribila. Merg 2 pasi si ma impiedic. Cad cu capul de bordura.
Damn, data viitoare o sa fiu mai atenta. Unde trebuia sa merg? Ce trebuia sa fac? De ce am degetele lipicioase? Imi aranjez rucsacul in spate si plec spre nicaieri. Ce marfa e sa te plimbi asa…doar asa, fara tinta, singur, fara destinatie, asa, tu doar tu si ceilalti trecatori pe care nici nu-i privesti.
-De ce nu te uiti in jurul tau?
-Hm? Pentru ce?
-Cine stie, poate unul dinttre acesti trecatori ar putea deveni cel mai bun prieten al tau.
-Mai putin de atat nu mi-ar pasa.
Si merg, si merg, si merg….Dau cu picioru intr-un pachet de tigari, pare plin. Ma aplec si il ridic de langa gura de canal unde zacea viu. Il deschid. Gol. Nimic. Trag o injuratura nu prea demna de o domnisoara, si il arunc cu greutate, ca se cam lipise de degetele mele inca lipicioase,
*Poate nu trebuia sa manac mandarina aia!*
-Dar ti-a placut, nu-i asa? zise apropiindu-se de mine..O fata inalta, slabanoaga, cu ten masliniu, gura mica, imbracata extravagant: o rochie mulata pe corp, sandale cu toc inalt mov, o palarie cu multe pene colorate si o poseta aurie. Parca coborata de pe podium de la prezentarile de moda de la casele de moda din Milano.
-Aaa….da…mi-a placut. Spun eu, privind lung, cu ochii mei holbati si negri. Dupa care scap un scuipat printre strungareata din fata.
-Vrei sa fim prietene? afiseaza un zambet de camila excitata, si o pereche de dinti ca un sirag de margaritare iesira la iveala
Aaa… Nu stiam ce sa spun. De unde a aparut ciudatenia asta, ce vrea de la mine, pana la urma unde vreau sa ajung,si de ceimi simt respiratia duhnind a mandarina. Ma uit sec, aceeasi privire lunga de om prost, idiot, cretin, si tampit.
-Ai o tigara? o intreb plonjand o a doua flegma printre dinti.

Questiuţe de duminică friguroasă

Am de preluat 2 lepşe pe care am promis că am să le fac..şi de data asta am să mă ţin şi de cuvânt.

Prima dintre ele am primit-o de la Anda si trebuie să spun 15 melodii de suflet. Well, e cam greu având în vedere că dacă mă gândesc dintr-o suflare zic 50…dar am să le aleg la întâmplare, nu top sau ceva, pentru că pentru mine, toate sunt speciale. tanaam. Nu am să îmi justific alegerile pentru că fiecare melodie e minunata în felul ei, fie că îmi aminteşe de o perioadă, de o persoană sau de anumite trăiri pe care le-am avut în diferite perioade. (click pe ele dacă vreţi să le ascultaţi pe trilulilu.ro sau youtbe.com)

Şi mai aveam o restanţă la Alex să scriu despre 10 personaje care mi-au plăcut din cărţile citite în copilărie. Îmi amintesc cu drag despre "Heidi, fetiţa munţilor", "Fram ursul polar", "Alice în ţara Minunilor", "Comoara din insulă", "Robinson Crusoe" , poveştile cu zâne ale Contesei de Segur, frumoasele poveşti ale lui Hans Christian Anderson, Cosette din "Mizerabilii", schiţele lui Caragiale şi poveştile lui Ion Creangă. Dar cartea mea de suflet din anii copilăriei este şi va rămâne "Lorelei" de Ionel Teodoreanu.

Lucia, Lucica, Luli-boy, Luli sau Lorelei întrunesc de fapt acelaşi personaj. O figură feminină al cărei nume va fi folosit şi pentru titlul cărţii. Luli este o adolescentă de 19 ani din Galaţi care îşi întâlneşte marea dragoste călătorind cu trenul. Catul Bogdan, o persoană importantă, un scriitor foarte citit la acea vreme se îndrăgosteşte de fata cu „cireşe negre” în timp ce vine cu trenul pentru a prezida o comisie de bacalaureat. O povestea frumoasă de dragoste, o poveste cu final trist, o carte pe care dacă o citeşti la 12 ani este imposibil să nu te marcheze emoţional şi să nu te regăseşti în fiecare părticică din paginile ei. (am să îi fac o recenzie cât de curând acum că mi-am amintit de ea)

Avatarize Yourself Now.

Pentru ca febra "Avatar" e cu mult mai raspandita decat cea a gripei porcine, pentru ca a aparut si jocul, pentru ca a castigat premii, pentru ca e cel mai tare film 3dimax de pana acum… (am scris deja despre el aici) si pentru ca deja toata suflarea  de pe Terra l-a vazut…aveti aici un flashulet unde va uploadati poza si vedeti cum ati arata in varianta AVATAR. Care sunteti mai curajosi, dati un print screen la ce a iesit, uploadati-l pe photobucket.com sau pe imageshack.us si postati link-ul in comentariu. Si ca sa nu ziceti ca nu sparg eu prima gheata… Strumfita Avatarized

Barfa nu-i frumoasa dar e sanatoasa

Da, aţi citit bine. Titlul e pe bune. Potrivit unui studiu realizat de un grup de specialişti englezi, bârfa produce femeilor acelaşi grad de plăcere şi mulţumire ca şi sexul.

76% dintre respondente au declarat că se simt cu mult mai vesele şi mai bine dispuse după ce îşi împărtăşesc problemele cu cele mai bune pritetene în timp ce 73% spun că se simt mai relaxate după ce se pun la curent cu bârfele de ultima oră. De asemenea încrederea în cea mai bună prietenă este reconfortantă.55% dintre femeile chestionate au recunoscut că ar avea încredere a cea mai buna prietnă să le aranjeze o întâlnire cu un necunoscut!

Psihologii explică cu uşurinţă efectele prieteniei. Prietenii ne fac să ne simţim bine, iar asta duce la eliberarea de substanţe endorfine care sunt nucleul fericirii naturale. Singura situaţie în care se mai produce această reacţie chimică de o asemnea intensitate este atunci când facem sex.

Aşadar, sexul şi bârfa au acelaşi efect asupra organismului unei femei.

Prin urmare, bârfiţi fetelor pentru că va face bine!

Acum ca să nu se simtă bărbaţii exluşi, ţin să menţionez că unii dintre ei te lasă mască la cât de bârfitori sunt. Da, nu vă miraţi. Şi eu am rămas surprinsă să văd cum bărbaţi în toată regula îşi bărfesc cei mai buni prieteni cu cine apucă şi pe unde apucă. Deci întrebarea ar fi…cine bărfeşte mai mult în opinia voastră? Bărbaţii sau femeile?

sursa

CAP. 13 Mi-e dor de tine, Diana…

Zilele treceau mai greu decât aş fi dorit. Deşi era perioada examenelor nu mă puteam concentra. Aş fi vrut atât de mult să vorbesc cu ea. Încercam în zadar să mă concentrez pe cursurile din faţa mea, dar tot ce îmi venea în minte era chipul ei. Diana….fata de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Singura persoana care m-a făcut să simt mai multă iubore decât putea inima mea umană să cuprindă şi să înţeleagă. Prezenţa ei diafană, chipul ei angelic, ochii ei mari cu privirea aceea ludică… mâinile ei graţioase, trupul ei anormal de perfect, mirosul ei de cireşe amare. Îmi era atât de dor să mă strângă în braţe, să mă sărute, să facem dragoste aşa cum doar noi ştiam. Îmi aminteam de emoţiile pe care le aveam în primele zile când mergeam să o văd. Şi din toate astea nu mai rămăseseră decât amintiri fade.

Mă enervam că încercam să îmi amintesc toate felurile în care îşi mişca buzele, fiecare privire în care se oglindeau toate nefericirile şi dezamăgirile umanităţii, şi nu reuşeam. Imaginea Dianei şi prezenţa ei deveneau din ce în ce mai neclare, ca o fotografie de demult care imortalizează un chip dar care, odată cu trecerea timpului, nici măcar ea nu mai poate să redea perfecţiunea momentului. Trecuseră două luni de când o evitasem pe Diana, fără să-i spun de ce. Nu îi mai răspundeam la mesaje, la întrebări şi nici măcar la acele chemări disperate care pentru mine ajunseseră să nu mai însemne nimic. Dar nu puteam s-o uit. Oricât de mult mă durea trădarea ei, oricât de mult aş fi vrut să nu îmi mai pese, mă durea mai mult lipsa ei din viaţa mea, mai mult decât orice altceva. Trebuia să vorbesc cu ea. Dar ce să-i spun? Ce aş fi putut să-i spun după ce am ignorat-o două luni?

Ce să fac şi mai ales cum? Stresiunea incepeee!

Ei bine că vreau că nu vreau sesiunea iar bate la uşă şi ca de obicei mă găseşte în pijamale. Pe tot parcursul semestrului sunt într-o formă de 1000 de ori mai bună decât atunci când se apropie sesiunea. Cursuri aruncate pe ici pe colo, post-it-uri peste tot cu "asta fac azi, asta fac mâine etc", pixuri, markere, cărţi prin toată camera. Linişte. Nici măcar muzică nu mai îndrăznesc să ascult. Doar e sesiune, tre să fie linişte, altfel nu mă pot concentra. Dar degeaba. Găsesc orice de făcut mai puţin să ma ating de cursuri. Parcă sunt defectă. Mă uit la cursuri, zic că într-o oră gata, încep şi pauză. Trece o oră, trec două, trei şi nimic. Eu rămân pierdută în altre treburi. În sesiune fac curat în cameră mai des decât de obicei, tot atunci îmi iau şifonierul la rând să îmi aranjez hainele. Bineînţeles că tot în sesiune ies mai des în oraş, la patinoar, mă vad mai des cu prietenii, plec mai des pe ici pe colo. De ce? Habar nu am. Dar cred că încep să găsesc o explicaţie. E vorba de atacurile energetice cu flăcări d-alea violet. E o întreagă conspiraţie.

  • Google Plus

  • My Recent Tweets

    • We shall see abou it, mister!
    • Cine-i cea mai tare la fighting games pe Xbox? cine? cine? cine? c`est moi! :D
    • Nah, eu voiam pana luni cand mi se termina concediul medical, dar cred sper degeba :(
    • Prefer sa nu ma gandesc la aspectele astea de acum, ci sa imi doresc doar sa trecem pe plus la grade. Atat!
    • Daca e mai cald ca zilele astea prefer sa ploua!
  • Ia-ma la tine :)


    questioare
    <a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
  • Proud to be here

    Photobucket
  • Arhiva