March 11th, 2010 | 
Author: 
Alice Kingsleigh nu mai este un copil, este acum o adolescenta distrata si desincronizata cu realitatea traind intr-un decor victorian. Eschivand propunerea de casatorie a unui lord plictisitor si cu probleme digestive, ea prefera sa urmareasca un iepure pana in vizuina acestuia, oferind astfel ochelarilor 3d un antrenament inca de la inceput in timp ce aluneca din ce in ce mai mult in Underland.
Alice isi viziteaza lumea de vis şi descoperă o bătălie în curs de desfăşurare între bine şi rău. Regina Rosie avand putearea in mainile ei transforma Underland-ul intr-o monarhie despotica. Ciudatele ei creaturi traiesc intr-o perpetua teroare si supunere, putandu-si pierde viata la cea mai mica greseala. Pe de cealalata parte Regina Alba traieste in exil asteptand implinirea profetiei care o va pune iar pe tronul pierdut cu mult timp in urma.
Cu ajutorul palarierului nebun, jucat de cine altul decat Johnny Depp, si a altor personaje fantastice si totodata extrem de savuroase, reuseste sa infranga hoardele reginei rosii intr-o batalie epica. Mi-ar fi placut sa vad o batalie de sfarsit mai sangeroasa, un palarier kung fu care sa imparta dreptate in stanga si-n dreapta cu doua sabii dibace, sau o Alice imbracata in armura ei stralucitoare cum zboara capatinile dusmanilor ca in filmul “300”. Am fost totusi un pic dezamagit ca nu s-a intamplat chiar asa, Luptele sunt decente, uneori chiar facandu-ma sa uit ca din pacate este o productie Disney…
În cele din urmă, peisajul vizual este cel care face ca aventura cele mai noi Alice sa fie atat de minunata.Tehnologia reuseste în in sfarsit să ajungă din urmă imaginatia nesfarsita a lui Tim Burton.Alice in Wonderland este o poveste psihedelica cu substraturi adanci, cu filosofii intortochiate, cu replici cu duble intelesuri si mai ales cu o poveste dincolo de povestea de suprafata. Totusi, Alice in Wonderland ramane unul dintre cele mai frumoase romane pentru copii iar tehnologia imax ne face sa ne transpunem in mijlocul lumii fantastice, facandu-ne sa simtim magia Underland-ului pana in cele mai adanci cotloane ale mintii.
voteaza-ma la ROBLOGFESR 2010!
Posted in 
Tags: 
Dupa cum ziceam pe Twitter, astazi am mers in marele imax sa vad noul film "Alice in Wonderland". Deja mi-am propus sa merg anul asta la toate filmele care vor aparea in imax. Urmatorul parca e Shrek IV.
Am rezervat in urma cu 2 saptamani biletele pentru azi la ora 13:15, asa ca am zis sa luam personalul de 10 din Ploiesti Vest, personal care ar fi ajuns in Bucuresti Nord la 11:20, asta daca CFR-ul nu ar fi atat de idiot. Am ajuns acolo, pe panou scria initial ca personalul va avea o intarziere de 40 min. Ei bine, nu-i bai zic, cu putina graba tot aveam sa ajungem la timp. Am cumparat biletele si ne-am pus pe asteptat. Mai dam o tarcoala pe langa panou….intarzierea se modificase in defavoarea noastra..cu 20 minute in plus. Deci 60minute, adica O ORA. Ne-am gandit ca mai bine ne luam bilete la un rapid care trebuia sa soseasca la 9:50 si avea si el ceva intarziere, dar oricum ca timp ar fi ajuns mai repede ca personalul. Mergem la tanti de la ghiseu, ii spunem ca vrem sa dam diferenta si sa luam bilete la rapidul care venea din Budapesta. Ne-a dat biletele, am dat diferenta de bani (inca vreo 15 lei de caciula) si am iesit pe peron. Dupa 5 m
inute se anunta ca trenul personal care trebuia sa intarzie 60minute (conform tabelei) va ajunge in 15min. "Great….fix dupa ce am schimbat biletele". Am incercat sa mergem sa vorbim cu tanti de acolo sa ne luam banii inapoi ca sa mergem cu personalul dar ne-a ignorat total, ajungand sa plece din cabina facandu-se ca vorbeste la telefon. De parca nu ar fi fost de ajuns, am aflat ca de fapt intarzierile trenurilor fusesera incurcate. Anume, trenul personal avea intarziere de 15 minute si rapidul de O ORA. Si uite asa am facut treispe paispe prin nametii din gara, plini de nervi, invective si frustrari in timp ce asteptam trenul sa soseasca. La ora 11:00 a venit. Imi pierdusem deja orice speranta ca mai ajungem la timp la film. (despre "Alice in Wonderland" am sa povestesc mai multe maine, fie eu…fie Filozoful).
De ce la primii 10 centmetri de zapada CFR-ul o ia razna? De ce unii angajati CFR sunt niste rautaciosi, scandalagii pusi pe cearta? De ce ministerele din Romania sunt atat de cacacioase? De ce m-am nascut aici? Si mai ales, de ce de fiecare data cand merg la imax tre sa fie frig, ninsoare si…peripetii non-amuzante? O serie de intrebari idioate si frustrante. Oh well… Romania! Locuiesc in Romania si asta imi zgandare nervii in fiecare anotimp. Sunt un fel de Bacovia mai frustrata, mai nervoasa, mai irascibila, mai nemultumita si din pacate nu consum Opium. Sanatate!
Da, ma gandeam la mine. La motivele mele pentru care nu as mai vrea sa continui blogul. Inspirata din postul Tomatei, m-am gandit de ce m-as lasa de blog. (momentan nu ma bate niciun gand necurat in legatura cu asta, dar daca va disparea vreodata blogul subit sa stiti cam care ar fi motivele. Bine, uneori mai "dispare" si din vina celor de la hosting, deci nu va panicati 
)
1. De cele mai multe ori scriu pentru altii. Da…la inceput scriam foarte rar (maxim 5 ori pe luna) si atunci scriam ce imi trecea prin cap. Nu ma gandeam niciodata daca postul respectiv va fi pe placul cititorilor mei. Bine, cei 20-30 unici pe zi de atunci nu se compara cu cei ~750 de acum, dar parca atunci obligatia era mai mica, pretentiile mai mici etc. Bine, sunt momente si acum in care ma apuc sa imi descarc frustrarile aici. (chiar daca posturile mele supara neintentionat alti bloggeri-vezi postul despre "Religia in scoli").
2. Uneori postez din obligatie. Daca la inceputul blogului frecventa posturilor era mica acum incerc sa postez cate ceva in fiecare zi. Cum ideile sunt limitate nu toate articolele/postarile sunt calitative. Sunt constienta de asta, dar daca nu postez ceva consistent incerc macar sa fie ceva amuzant. Daca ar fi dupa mine as posta un articol la 3-4 zile. Dar stiu cat e de aiurea sa intri pe un blog si sa vezi ca nu mai are ceva nou de o saptamana si tot intri in fiecare zi sperand ca a mai scris ceva nou…pana cand te lasi pagubas.
3. Feedback-ul nu e intotdeauna calitativ. Mi se intampla sa scriu un articol din tot sufletul si sa nu primesc un feedback pe masura. Foarte rar, dar se intampla. Fie ca nimeni "nu-i pasionat", fie din comoditate. Din fericire lucrul asta nu se intampla frecvent pentru ca voi, cititorii si comentatorii fideli ai blogului, sunteti niste draguti, destepti, informati si toate cele. Si ma mandresc cu voi si va iubesc mult. Da, da…nu`s doar vorbe. Daca o sa renunt la blog de voi are sa-mi fie cel mai dor.
4. Imi ocupa timp. Desi comparativ cu altii nu petrec asa mult timp ocupandu-ma de blog, mie cele 2-3 ore pe zi mi se par multe. Pana postez, pana verific comentariile, dau accept celor noi, intru la voi pe blog sa vad ce ati mai postat, raspund la comentariile de pe blogul meu, postez comentarii la voi, raspund la mailuri…si uite asa trec zilnic 2-3 ore. Acum n-o sa ma plang ca cine stie ce lucruri marete as fi facut in timpul respectiv pentru ca fac ceva ce imi place. Momentan. Dar s-ar putea ca intr-o zi sa ma plictisesc si sa nu mai fac toate lucrurile astea cu aceeasi placere cu care le fac acum. Atunci sa stiti ca o sa gasiti la adresa asta o pagina alba cu un mesaj de la revedere. Haha, tragic, stiu.
5. Intimitatea. Desi pe blog incerc sa postez articole cat mai impersonale, nu-mi iese de fiecare data. Asa cum am mai zis incerc sa vad blogul ca pe un loc unde sa-mi vars nervii si frustrarile, bucuriile si nefericirile. Dar uneori e ciudat sa ajungi la scoala si sa vrei sa povestesti o intamplare si colegii sa iti zica "stim, am citit aseara pe blog". Asta e ca in gluma aia cu bloggerul care merge la spovedanie si parintele ii zice "stiu fiule tot, am citit pe blog". Ma rog, mie imi plac mult blogurile personale, imi place sa le citesc si daca si bloggerul respectiv are un stil frumos de a relata, deja m-a cucerit. Eu insa n-as putea sa imi ofer viata, gandurile, emotiile pe tava oricui intra aici sa ma citeasca. Abia daca impartasesc cele mentionate cu cativa prieteni… Mereu mi-a fost greu sa vorbesc despre mine si d-asta si blogul are uneori o nota rece si impersonala. But I`m working on that.
Acum sa va intreb pe voi…daca ar fi sa renuntati la blog, care ar fi motivele pentru care ati face-o?
Razbunarea femeilor….….. pentru toate bancurile misogine.
Care-i asemanarea dintre un barbat si un soarece?
Amandoi trag la gaura
Ce este un sot?
Un amant care si-a fortat prea mult norocul.
Care este asemanarea dintre un barbat si o telecomanda?
Ambii sunt simpli, usor de folosit si de obicei ii gasesti pe langa televizor.
De ce ce sunt barbatii ca zapada?
Nu stii cand vin(e), nu stii cati centimetri va avea, si nu stii nici cat va dura…
Ce isi zice mireasa dupa noaptea nuntii?
Doamne-ajuta ca nu am aruncat inca vibratorul…
De ce sunt barbatii ca si cabinele telefonice?
Ori sunt “ocupate” ori e “telefonul” defect…
Cum se numeste un barbat aratos, inteligent, atent si sensibil?
Basm…
De ce sunt barbatii ca ceapa?
Daca dai jos invelisul iti vine sa plangi…
De ce poseda barbatii un cromozom mai putin decat porcul?
Ca sa nu li se spiraleze p..a
De ce sunt barbatii imuni la boala vacilor nebune?
Pentru ca sunt porci…
De ce exista barbati?
Pentru ca vibratoarele nu aduc bani in casa…
Care e diferenta dinte barbati si “Pedigree”?
Pedigree exista si cu creier…
Ce are o femeie cu doua oua in mana?
Atentia totala si nepartinita a barbatului…
De ce barbatii sunt ca si betele de chibrit?
Daca ii aprinzi isi pierd capul…
Ce are 6 picioare , un IQ de 100 si miroase a bere?
Trei barbati in fata televizorului la meciul de fotbal…
Cum se numeste un barbat cu un IQ de 50?
Dotat…
Ce i se intampla unui barbat daca i se taie p***?
Automat capul preia comanda…
Simona Ionita s-a nascut la 23 aprilie 1979 in judetul Dambovita. Este licentiata in Stiinte Administrative, absolventa a Facultatii de Administratie Publica, Universitatea Nicolae Titulescu. Absolventa a cursurilor postuniversitarede Relatii Publice in cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. In prezent este redactor la www.mayra.ro (revista online dedicata femeilor). Cartea de fata este de asemenea dedicata "femeilor care inca sunt in cautarea sufletului pereche, celor care deja l-au intalnit, dar doresc sa afle misterele reltiei dintre El si Ea si barbatilor care doresc sa cunoasca mai bine sufletul femeilor".
Trebuie sa recunosc ca lucrarea Simonei m-a facut sa imi schimb parerea despre autorii romani contemporani. Si mai cu seama despre autoare. Cartea de fata nu e nici pe departe lectura superficiala pe care o intalnim in toate cartile din ciclul "Chick Lit". Autoarea stie cum sa captiveze, stie cum sa atraga atentia si interesul cititorilor oferind argumente consistente pentru fiecare afirmatie pe care o prezinta.
Simona este de parere ca femeia care ajunge la 30 de ani intruchipeaza simbolul maturitatii sentimentale, al visurilor realizabile, palpabile, si al implinirii personale. Daca la 20 de ani femeia experimenteaza, gusta, testeaza cate putin din ceea ce ii place, la 30 este mai sigura pe ea, flirteaza atent, rafinat si intelege cand sa fie matura si cand sa fie copila si cel mai important poate trasa o limita clara intre cele doua aspecte. La 30 de ani femeia isi doreste succes profesional, implinire afectiva si emotionala si stie cel mai bine ca ele au o mai mare satisfactie in sanul unei famili, alaturi de un barbat capabil sa ofere la randul sau stabilitate, confort si dragoste.
4 martie: Ne-am intalnit aseara si nu a mai sunat. Nu-i nimic. Sunt sigura ca o s-o faca. Azi, maine…zilele astea.
7 martie: Am primit un apel de la un numar pe care nu il stiam. Eram in baie. Pana am ajuns la telefon deja inchisese. Eram sigura ca e el asa ca am indraznit sa-l sun inapoi. A zis ca nu a sunat el, dar sunt sigura ca nu e genul de lucru pe care admiti ca l-ai facut cu usurinta. A spus totusi ca nu imi recunoaste vocea. Si cand i-am zis numele..a zis ca "doesn`t ring any bell". Probabil abia se trezise din somn, si se stie cum sunt oamenii somnorosi. Abia daca isi mai stiu propriul nume, sau pe al cainelui. I-am zis ca am bilete la concertul de sambata seara si mi-a zis ca o sa revina el cu un telefon sa ma anunte daca vine.
8 martie: Mama e suparata pe mine ca am zis ca nu merg sambata seara la nunta fratelui meu. La 26 de ani e deja la doua lui nunta si presimt ca nu o sa se opreasca aici. Oricum, merg la biserica…deci tot e ceva. Cu ce sa ma imbrac totusi sambata seara la concert?
10 martie: L-am sunat sa il intreb la ce ora ne intalnim. M-a intrebat "pentru ce?". hehe….e asa amuzant cateodata. I-am amintit ce stabilisem si a zis "ok". Am dansat toata ziua prin casa de fericire. Am probat juma` de sifonier dar pana la urma am ramas tot cu hainele de la ceremonia lu` frate`miu. Am ajuns in club cu 2 ore mai devreme. Abia au vrut sa ma lase sa intru. Le-am zis ca am venit de la 400km distanta pentru concert si se pare ca i-am convins. A ajuns si el la jumatatea concertului. Eu eram in extaz, insa el a adormit cu capul pe masa. Cand am plecat mi-a zis ca ar fi vrut sa mearga la concertul din clubul de vizavi. Ca formatia aia era mai putin plictisitoare. Asa de mult imi place de el ca are simtul umorului. In autobuz am ras ca descreierata. Soferul autobuzului mi-a atras atentia de 2 ori sa fac liniste. A zis ca daca nu incetez ma face sa cobor in camp. Speram ca dupa concert sa mergem sa bem ceva. Dar mi-a zis ca trebuie sa-si spele rufele si s-a dus acasa.
